Autoreglarea se referă la faptul că suntem capabili să ne gestionăm sentimentele și emoțiile dar și acțiunile, că ne putem autocontrola și că în contexte sociale, mai ales, dar și în familie, suntem disciplinați și moderați prin tot ceea ce facem.
Poate o să îmi spuneți că cineva monoton, fără reacții, egal ca și atitudine în orice context, este cineva extrem de plictisitor. Răsuflați ușurați, majoritatea dintre noi nu suntem, echilibrați! 😊
Unii dintre noi, destul de mulți, aș spune, ne comportăm într-un fel la serviciu, unde poate avem un șef autoritar, care este posibil să ne “toace mărunt” și să nu avem timp, energie, putere, curaj “să scoatem capul” și să spunem ceva, sau miza e prea mare în caz că ne permitem să ripostăm. La fel, unii suntem amabili în contexte sociale, chiar dacă nu ne este frică de șef, dar poate contează prea mult părerea celorlalți despre noi….și acasă fie ne răzbunăm și facem militărie cu soția și copii, fie ne dăm voie să nu mai facem eforturi de a fi drăguți, fie ne aducem toate frustrările de peste zi și le golim în familie….
Oricare ar fi, variantele de mai sus, nu sunt unele echilibrate. Și doar atunci când ne lovește câte ceva, ca o întâmplare nefericită, o boală sau o mare dezamăgire, la serviciu sau acasă, stăm puțin și ne reevaluăm prioritățile și opțiunile. Atunci suntem nevoiți să stăm și să ne gândim la ceea ce este cu adevărat important pentru noi, cine sunt persoanele cu adevărat importante pentru noi, cum ne simțim în preajma lor, dacă vrem să continuăm sau nu, dacă a meritat efortul depus sau nu. Atunci primim o palmă de la “viață”, și ne trezim. Din păcate nu ne ține mult și uneori ne revenim la tiparul disfuncțional de a fi și de a face lucrurile. Este important să ne observăm și să vedem care este dinamica dintre noi și ceilalți în contexte diferite. Apoi să ne stabilim prioritățile. Și în final, să acționăm în acord cu ele. Observarea are nevoie să fie constantă, pentru că vechile căi ne vor tot chema, și e nevoie să tot schimbăm macazul până ne obișnuim cu cele noi. Mai precis, căile neuronale bătătorite ne sunt mai familiare și pentru a construi altele noi, este nevoie de implicare-autoimplicare, efort și constanță.
Ce mai este autoreglarea? Ce spun specialiștii despre autoreglare?
Autoreglarea este un punct forte complex, o caracteristică important a noastră. Are legătură cu controlul poftei și emoțiilor și cu reglarea a ceea ce facem. Cei cu un nivel ridicat de autoreglare au un nivel bun de încredere în direcția lor, că pot fi eficienți în ceea ce urmăresc și au toate șansele să își atingă obiectivele. Sunt admirați pentru capacitatea lor de a-și controla reacțiile la dezamăgire și nesiguranță. Autoreglarea ajută la păstrarea unui sentiment de echilibru, ordine și progres în viață. Autoreglarea poate fi privită totuși ca o resursă care poate fi epuizată și obosită. O metaforă utilă poate fi aceea că autoreglarea acționează ca un mușchi, care poate fi epuizat prin efort excesiv sau întărit prin practică regulată.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ne autoreglăm exersând acest lucru, învățându-l prin exercițiu, dar nu este cazul să exagerăm cu autocontrolul și avem nevoie de supape prin care să scoatem tot ce adunăm acolo și nu ne permitem să exprimăm în contextele în care funcționăm.
Este FOARTE important să găsim căi de descărcare, fie ele activități în aer liber, sport, activități artistice, terapie, sau orice simțim că ne ajută și nu implică lezarea cuiva din jur. Adică putem lovi un sac de box cu fața cuiva pe el, dar dacă dăm un pumn persoanei în cauză, nu ne va ajuta prea mult după aceea. 😊
Autoreglarea, cum am spus atunci când am ajuns la categoria cumpătării, este o caracteristică de bază a acesteia și înglobează mai multe aspecte ale noastre, mai multe calități și capacități. Această calitate este ca un radar interior care ne ajută să ne ajustăm atât în relația cu noi cât și în relațiile cu ceilalți. Este o forță care se cimentează cu trecerea timpului și care ne face, sperăm noi, mai înțelepți și mai cumpătați. Până la urmă, cumpătarea descrie punctele forte care ne ajută să ne gestionăm obiceiurile și să ne protejăm împotriva excesului de orice fel.
Rezultatele cercetărilor privind beneficiile prezenței autoreglării în viața noastră, au dus la concluzia că persoanele cu autocontrol ridicat par a avea mai puține simptome de anxietate și depresie, sunt mai capabile să își controleze furia și, în general, se înțeleg mai bine cu oamenii. Copiii care reușesc de devreme să întârzie satisfacția imediată, au mai mult succes academic și social și acest succes este de lungă durată. Autoreglarea este legată de o mai bună adaptare personală, poate mai puține probleme fizice și psihologice și un sentiment mai mare de acceptare de sine, stimă de sine ridicată și relații mai echilibrate cu ceilalți.
Poate un exercițiu de observare, ca și cel propus mai sus, ne-ar ajuta să vedem cât de echilibrați suntem, pe unde avem supape în care ne scapă controlul, sau cum ne descărcăm de balastul adunat peste zi. O autoreglare ar însemna fie o încercare de echilibrare a balanței, adică să nu mai fim atât de serviabili în societate și tirani în familie (sau invers), ci să încercăm să fim mai autentici și poate să setăm niște granițe care să ne marcheze spațiul, pe cât posibil. Pe de altă parte, să găsim modalități de descărcare. Ce ne face să ne relaxăm? Când ne simțim cu adevărat bine? Ce facem atunci? Sau ce nu facem? Cum suntem atunci, unde, cu cine? Dacă nu ne-am permis acest spațiu doar pentru noi, este timpul să ne gândim serios la el. Cum putem să îl obținem? Cu cine avem de negociat?
Sursă rezultate cercetare: Viacharacter.org
Articole anterioare: