Cine știe ce meserii vor avea copiii noștri când vor fi adulți? Societatea, tehnologia și nevoile se schimbă, evoluează de la o zi la alta. Ce părere aveți despre meserii ca game-tester, ergonomist, navigator de pacienți, manager atragere fonduri, auditor electroenergetic? Vă asigur că nu le-am inventat, sunt luate din lista ocupațiilor din țara noastră.
Dacă ne gândim puțin, aproape că nu mai știm ce sunt meserii ca tapițer, dactilograf, pantofar, geamgiu, blănar, marochiner, retușier, tocilar, fochist, legător de artă. Dacă îi întrebăm pe copii ce cred că făceau acei oameni s-ar putea să ne amuzăm copios cu explicațiile pe care ni le dau, fără a avea vreo vagă idee despre ce ar putea fi vorba.
Ce mi s-a părut mie puțin ciudat nu este faptul că cei mici nu știu nimic despre meserii aproape în totalitate dispărute, ci că nu știu ce fac părinții lor acum.
Expresia pe care o primesc atunci când vorbesc cu copiii mici, preșcolari și școlari, este că „mami merge la servici’ și tati merge la muncă”. Ce fac ei la serviciu\muncă, nu știm. Știm doar că aduc bani ca să cumpere jucării.
Am participat de curând la o discuție cu colegii din domeniul educației și terapiei și concluzia a fost că ne ținem copiii uneori total rupți de realitate, că nu îi ducem niciodată la noi la serviciu să vadă ce facem, cum muncim, cum asigurăm traiul familiei, de ce este importantă meseria noastră în acest moment. Copiii nu știu cum se obțin veniturile, poate de aceea așteaptă uneori mult prea mult de la părinții lor. De cele mai multe ori nu știu nici mâncarea de unde provine, dacă nu îi implicăm în procesul de gătit și în treburile casnice. Ei știu doar că mâncarea „aterizează ” în farfurie. Și apoi ne așteptăm să creștem niște adulți responsabili și care se descurcă în viață?
Hai să le lăsăm copiilor o imagine mai realistă a vieții, să îi luăm cu noi la serviciu din când în când, să îl vizităm pe celălalt părinte la muncă cu copilul dacă nu există „zile ale porților deschise” sau alte evenimente publice, să le povestim ce facem noi, din ce ne câștigăm existența, să fie mai ancorați în societate și viață în general!…și nu în ultimul rând, să îi punem să facă lucruri, de mici, În acest fel nu vor refuza să își îndeplinească unele roluri și atribuții în casă, când vor crește, nu vor aștepta doar să primească.
Ce le mai putem insufla este că alegerile greșite în ceea ce privește meseria aleasă de la un moment dat nu sunt erori capitale, că există întotdeauna loc de întoarcere, că avem capacitatea de a ne reorienta, de a ne reinventa, că putem să studiem ceva ce ne place și în a doua parte a vieții dacă dintr-o dată spunem „stop și de la capăt”. Societatea și nevoile evoluează și noi ținem pasul cu ele, ne adaptăm.
Psiholog Cristina Eftimie
Articole anterioare:
[…] Mami lucrează la servici’, tati la muncă……. […]