16.4 C
București

Starea noastră de bine (8) – Perspectiva

Importante

Discutând despre valorile noastre, am ajuns la finalul primei valori (înțelepciunea), din care mai face parte și perspectiva, sau vederea de ansamblu. Vă reamintesc că, Înțelepciunea ca și categorie de bază cuprinde: Creativitatea, Curiozitatea, Hotărârea, Dragostea de a învăța și Perspectiva – ultima, despre care discutăm astăzi.

 Perspectiva– oamenii care folosesc această caracteristică, văd perspectivele, fațetele problemei, diferite și relevante iar folosind propriile experiențe și cunoștințe pot ajuta la clarificarea imaginii de ansamblu.

Perspectiva înseamnă capacitatea de a vedea imaginea mare, de ansamblu în viață, fără să ne cramponăm de lucruri mărunte, de a vedea ce este cu adevărat important și relevant. Perspectiva se referă la posibilitatea de a vedea pădurea, precum și copacii, pentru a evita să fii înfășurat în micile detalii atunci când există probleme mai mari de luat în considerare. În timp ce îi asculți pe alții, perspectiva te ajută să te gândești simultan la lecții de viață, conduită adecvată și ce este mai bine pentru situația discutată. Această abilitate de a privi sistemele în ansamblu sau de a gândi în termeni mari, vă ajută să oferiți sfaturi bune altora sau să luați deciziile cele mai bune, voi înșivă. Perspectiva este distinctă de inteligență, dar reprezintă un nivel ridicat de cunoștințe, capacitatea de a oferi sfaturi și de a recunoaște și pondera mai multe părți înainte de a lua decizii. Permite individului să adreseze întrebări importante și profunde despre sensul existenței.

Descoperirile cercetărilor privind avantajele capacității de a vedea în ansamblu, a capacității de a gândi în termeni de probleme majore, cum ar fi moartea și rolul cuiva în lume, este legată mai puternic de bunăstarea persoanelor în vârstă decât condițiile precum sănătatea fizică, socioeconomică starea, situația financiară și mediile fizice și sociale. Mai precis, rolul nostru în lume și în viață este mai important ca alte aspecte, să le spunem materiale. Atunci când poți să vezi acest lucru, fie în combinație cu vreo credință religioasă sau legat doar de “binele și frumosul “ pe care îl lași în urma ta, alte aspecte ale existenței pălesc în comparație cu acesta. Persoanele cu perspectivă sunt apreciate de alții care solicită sfaturi, deoarece acei indivizi îi ajută să vadă imaginea de ansamblu și punctele de vedere alternative. Perspectiva le permite oamenilor să învețe din greșeli și din punctele forte ale altora.

Pentru a ne explora această caracteristică putem să ne gândim dacă am folosit-o în trecut, dacă ne-a fost de folos și în ce momente am activat-o. Poate am folosit-o pentru noi înșine sau poate ne-a fost mai ușor să vedem perspectiva la cei din jur, când nu eram implicați emoțional și direct. Când am avut nevoie să vedem în perspectivă și ne-ar fi ajutat acest lucru, dar nu am făcut-o?

Pentru a valorifica și mai mult această caracteristică putem să ne implicăm și să ajutam pe cineva aflat într-o dificultate, sau într-un conflict, oferind și o altă imagine a faptelor, din alt punct de vedere. Sau poate când avem noi o dilemă, să încercăm să privim din toate unghiurile posibile, poate să luăm și notițe, să punctăm avantajele și dezavantajele deciziilor diverse și abia apoi să decidem.

Pentru a putea să privim în perspectivă este foarte important să îi ascultăm cu atenție pe ceilalți, să îi ascultăm pentru a înțelege și nu pentru a le răspunde și abia apoi, după ce am acordat întreaga atenție ascultării, să împărtășim cu ei ideile și gândurile care ne vin.

Când vă gândiți la cuvântul “înțelepciune”, ce persoane vă vin în minte? Ce anume e înțelept legat de ele? Ce admirați la acele persoane?

Un ultim exercițiu, ca temă de gândire și de meditație ar fi: ce înseamnă înțelepciunea pentru fiecare dintre noi?

Psiholog Cristina Eftimie

Sursă rezultate cercetare: Viacharacter.org

Articole anterioare:

Starea noastră de bine (7) – Dragostea de a învăța

Starea noastră de bine (6) – Hotărârea ca parte a înțelepciunii

Starea noastră de bine (5) – Curiozitatea

Starea noastră de bine (4) – Creativitatea, componenta înțelepciunii

Starea noastră de bine (3) – Ghidarea după valori

Starea noastră de bine (2) – Cu cine ne înconjurăm?

Starea noastră de bine (1) – Învățăm de la copil

Bullying (10) – Reflectare și feed-back în ceea ce privește bullying-ul în școli

Bullying (9) – Jocuri și sugestii de activități care îi pot ajuta pe copii să înțeleagă fenomenul de Bullying în școli

Bullying (8) – Acțiuni clare pe care le putem face în situațiile identificate

Bullying (7) – Cum gestionăm în mod practic cazurile de bullying? Ce facem?

Bullying (6) – Strategii pentru o școală care se opune bullying-ului

Bullying (5) – Mituri și realități despre bullying

Bullying (4) – Programe eficiente împotriva bullying-ului în școli

Bullying (3) – Alte considerente despre bullying

Bullying-ul în școli (2) – cauze și efecte

Bullying-ul în școli – partea 1

Cum vorbim cu adolescenții? Cum îi facem să asculte și să vorbească despre problemele lor?

Părinte perfect sau părinte suficient de bun?

Ce-i place copilului tău? Cum irosești materialul destinat încercărilor și erorilor?

Micii corporatiști – copiii obosiți de ambiția părinților

Psiholog Cristina Eftimie: Metode de gestionare a furiei la copii

Tradiția cititului în familie – un obicei islandez sănătos

Mami lucrează la servici’, tati la muncă…….

Psiholog Cristina Eftimie: IDENTITATEA ÎN ADOLESCENȚĂ

Psiholog Cristina Eftimie: Copiii ne pedepsesc atunci când nu ne facem timp pentru ei

Psiholog Cristina Eftimie: Bunici mai buni decât părinți?

Psiholog Cristina Eftimie: Jocuri ale emoțiilor

Psiholog Cristina Eftimie: EMOȚIILE SE SIMT ÎN CORP

Psiholog Cristina Eftimie: CUM SE VĂD EMOȚIILE – EXPLICAȚII PENTRU COPII

Psiholog Cristina Eftimie: Emoțiile copiilor și vocabularul emoțional

Psiholog Cristina Eftimie: Alternative la NU când le vorbim copiilor

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul și etichetele pe care i le aplicăm

Psiholog Cristina Eftimie: Cum să-ți convingi copilul să citească?

Psiholog Cristina Eftimie: De ce este important să le citim copiilor?

Psiholog Cristina Eftimie: Retragerea afecțiunii părintelui atunci când copilul a greșit

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul mic și televizorul

Psiholog Cristina Eftimie: Să vorbim corect cu copilul!

Psiholog Cristina Eftimie: Joaca cu tatăl sau joaca cu mama

Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole