Se întâmplă foarte des ca atunci când părinții se întorc seara de la serviciu și preiau copiii de la grădiniță, bunici sau bone, cei mici să facă niște crize de afect, să se tăvălească pe jos și să nu le mai intre nimeni în voie. În general părinții sunt descumpăniți, se enervează și ei, reacționează nu tocmai potrivit, țipă, dorindu-și poate, mai degrabă să fi rămas la serviciu decât să se întoarcă acasă. De cele mai multe ori se grăbesc să ajungă acasă, visează la o regăsire afectuoasă cu copilul, în schimb au parte de urlete și proteste. Copiii îi întâmpină pe părinți de obicei cu bucurie și apoi în scurt timp starea li se schimbă și se descarcă de tensiunea acumulată peste zi. Evident că interpretarea părinților este că proprii copii îi resping și sunt foarte frustrați, mai ales că cei care au stat cu copiii de-a lungul zilei pot spune că cu ei nu fac așa ceva.
De fapt, copiii își păstrează aceste stări de frustrare ca și „un cadou” pentru părinți, ei fiind persoanele dragi și de încredere cu care cei mici se simt în siguranță să se manifeste în modul cel mai sincer și să se elibereze de încărcătura de peste zi. „Ei își așteaptă părinți cu nerăbdare, este momentul cu cea mai mare pasiune din zi.”(Brazelton).
Totuși, dr. T. Berry Brazelton, care a studiat îndeaproape dezvoltarea emoțională și comportamentală a copiilor, ne asigură că negativismul este doar una dintre fațetele monedei, cealaltă fiind cooperarea și afecțiunea. El afirmă că în orice proces de dezvoltare pasională ies la suprafață sentimente contradictorii. Copilul își manifestă atât sentimentele de afecțiune cât și pe cele de frustrare. Până la urmă este perfect normal, copilul își iubește părinții dar e și supărat că ei lipsesc toată ziua de acasă. Se pare că este mult mai sănătos să existe aceste perioade de negativism intens, să fie manifeste pentru că, în caz contrar, dacă copilul este pasiv, conflictele pot fi în interior. Astfel la copiii mici dar și mari, sentimentele conflictuale sunt inevitabile și este foarte bine să fie exprimate. Rolul părintelui este de a fi acolo și de a accepta toate stările copilului, de a-l ajuta sa le conțină, lucru care pe viitor îl va învăța pe copil să se controleze din ce în ce mai bine.
Nu există emoții bune sau rele, pentru a avea o viață echilibrată trebuie să le acceptăm pe ale noastre, să le trăim, să le gestionăm și să îi învățăm pe copiii noștri același lucru.
Psiholog Cristina Eftimie
[…] Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor […]