Dr. Vasile Popa  este medic primar chirurgie toracică, doctor în Medicină la Spitalul Clinic Sf Ioan & Spitalul Regina Maria – Euroclinic.  În 1994 a obținut  specialitatea în chirurgie toracică la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și postul de medic specialist la Spitalul Clinic „Sfântul Ioan”. Din acel moment, traiectoria profesională a fost influențată de profesorul Corneliu Dragomirescu, șeful secției de chirurgie generală, unul dintre promotorii nașterii și dezvoltării chirurgiei minim invazive. Toată experiența dobândită în acest nou domeniu s-a materializat în seria de 5 CD-uri „Chirurgie minim invazivă – tehnici avansate” coordonată de profesorii Corneliu Dragomirescu și Irinel Popescu. Două dintre aceste CD-uri, la care a fost editor de volum, tratau tehnicile avansate de chirurgie toracoscopică descriind în amănunt operații făcute în premieră la noi în țară. Întreaga serie de CD-uri a primit, în colectiv, Premiul Academiei Române „Iuliu Hațeganu” în decembrie 2000. A avut, de asemenea,  șansă obținerii unei burse de pregătire în chirurgia toracică la Szalzburg și AKH Viena. Acolo a înțeles cu adevărat ceea ce înseamnă chirurgia toracică practicată la vârf și a avut ocazia să facă parte din echipa  condusă de către profesorul Walter Klepetko, la operațiile de transplant pulmonar la AKH Viena. S-a reîntors în țară și,  alături de alți 27 de colegi entuziaști (profesorul Dragomirescu, doctorii Cătălin Copăescu, Rubin Munteanu, Dina Ion, Mircea Litescu etc)  a fondat  Asociația Româna pentru Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale (ARCE),  în anul 2001.

R: Cum se vede starea sanătății în România, din poziția dumneavoastră și cum vedeți viitorul ei?

Dr. Vasile Popa: Starea sănătății populației unei țări este influențată, în primul rând, de starea sistemului sanitar din acea țară. Sigur că dezvoltarea economică influențează nivelul de trai, gradul de instrucție/informare al oamenilor, accesul la tratamente costisitoare și în consecință contribuie semnificativ la creșterea stării de sănătate însă primordial rămâne sistemul sanitar. Astăzi sistemul sanitar este destructurat față de cel de dinainte de 1989. Nu e obligatoriu un lucru rău: vechiul sistem avea cutumele sale iar crearea unui alt sistem, mai performant, presupune dispariția celui vechi. Din păcate, la noi, această destructurare a venit din multiple direcții, intențiile nu au fost întotdeauna binevoitoare iar planul de re-structure a sistemului sanitar a lipsit cu desăvârșire.

În primul rând, multiplicarea fără noimă universităților de medicină a diluat mult calitatea învățământului medical. Au apărut profesori universitari peste noapte, care au ocolit furcile caudine ale unui sistem universitar așezat, care cu bunele și relele sale avea, totuși, un grad de selecție al valorilor. Medicii ieșiți de pe băncile acestor universități au luat „chipul și asemănarea” dascălilor lor. De ce s-a ajuns aici: fiindcă în trecut numărul de locuri la facultățile de medicină era foarte mic, accesul foarte dificil iar un medic cu greu apuca să intre într-o specialitate după o stagiatură prelungită „la țară”, un hiatus inutil în parcursul medicului.

În al doilea rând, nivelul dezastruos de salarizare a făcut ca după un entuziasm inițial în a opta pentru o carieră medicală, acest entuziasm să dispară treptat după 1989. Mulți studenți, abia intrați în facultatea de medicină, erau doar cu gândul la plecarea în străinătate pentru a profesa. Ținând cont de ceea ce oferea sistemul nostru sanitar ca salarizare, pregătire medicală și condiții de exercitare a profesiei acest lucru nu este de condamnat. Apelul guvernanților la patriotism și datorie față de țară nu asigură plata facturilor, un trai decent sau siguranța materială a unui tânăr, la început de drum confruntat cu una din cele mai dificile dar și fertile perioade din formarea sa viitoare. Din fericire, de aproape 2 ani, în urma majorărilor de salarii aceste lucruri s-au ameliorat simțitor. Am avut surpriza ca doi tineri medici din spitalul meu, care lucraseră pe afară, să refuze o nouă plecare în străinătate, chiar dacă condițiile financiare erau mult mai bune. Va mai trece ceva timp până la normalizarea situației însă semnele sunt bune.

În al treilea rând gradul de finanțare a spitalelor, majoritatea învechite, face dificilă acordarea unor servicii medicale de calitate chiar de către niște medici foarte bine pregătiți. Politicului îi este greu să recunoască aceste realități și încearcă să cârpească pe ici pe colo situația. Spitalele vechi, chiar igienizate, nu mai pot asigura circuitele firești pentru un spital din mileniul trei. Faptul că procedurile medicale nu pot fi respectate ține în primul rând de lipsa resurselor financiare și pe urmă de lipsa de interes/pregătire a celor meniți să le îndeplinească. Avem aici și un paradox autohton: suntem săraci dar achiziționăm aparatura scumpă, roboți operatori, tomografe etc care stau nefolosite ani de zile. Dacă reușim să le instalăm, de cele mai multe ori, nu putem finanța programele de servisare astfel încât ajungem să ne învârtim în jurul unui „mobilier medical” scump și inutil. Nu este rolul doctorului să descâlcească ițele acestui aparent paradox.

În al patrulea rând, schimbarea pe bandă rulantă, a miniștrilor a făcut imposibilă cristalizarea unei strategii medicale pe termen lung în ceea ce privește structurarea și dezvoltarea sistemului medical. Despre pregătirea și calitatea acestor miniștri nu doresc să fac aprecieri însă, până acum, nu am reușit să identific decât doi, din sfere politice diametral opuse, care să fi însemnat ceva bun pentru sistemul medical. Mentorul meu chirurgical îmi descria situația miniștrilor sănătății din Franța: miniștri veneau și plecau schimbând cu câteva grade direcția sistemului medical în funcție de interese sau priorități de moment însă numărul doi din minister, cel care ținea cursul sistemului, a rămas în funcție 22 de ani, asigurând bunul mers al acestuia indiferent micile abateri de moment. Cu toate acestea perspectiva nu este însă foarte sumbră. Este clar că medicii tineri, mulți cu stagii în străinătate, vor aduce acea notă de normalitate și entuziasm de care sistemul are atâta nevoie. Am avut șansa să constat în mod direct cum în 20 de ani peisajul medical s-a schimbat radical: se fac operații de care nici nu auzisem în facultate și am ajuns să lucrez cu unele instrumente și aparatură medicală la care nici nu visam. „Viitorul sună bine!” cum spunea un slogan publicitar dar prezentul ne va mai da ceva timp de furcă.

R: Vă rugăm sa ne oferiti câteva sfaturi legate de prevenție legate direct de activitatea dumneavoastră!

Dr. Vasile Popa: Chirurgia toracică este confruntată cu multe tipuri de afecțiuni care pot fi prevenite, însă, principalele două boli care polarizează interesul sunt: cancerul bronho-pulmonar și tuberculoza pulmonară. Cel mai bun mod de a preveni cancerul bronho-pulmonar îl constituie lipsa fumatului sau întreruperea acestuia. Nu e niciodată prea târziu să întrerupem fumatul și să dăm posibilitatea țesuturilor pulmonare să se refacă. Atenție trebuie dată și fumatului pasiv: inhalarea fumului de țigară a altor persoane care fumează în camera în care ne aflăm. Din acest punct de vedere segregarea locurilor pentru fumători în restaurante, aeroporturi etc. a fost un mare pas înainte. Sunt multe studii privind cea mai bună metodă de screening a celor cu risc crescut de a dezvolta cancer pulmonar. Un examen computer tomograf toracic, cu doză scăzută de radiație, efectuat odată la 3 ani pare a fi soluția agreată astăzi. E important ca aceste rezultate să fie interpretate, în dinamică, de către chirurgul toracic sau medicul pneumolog, pentru a nu cădea în capcana supra diagnosticării cancerului. Evităm astfel investigații suplimentare inutile sau chiar intervenții chirurgicale bioptice pentru leziuni care se dovedesc a nu fi canceroase.

Evitarea expunerii la radiații, radon, sau azbest determină și ele scăderea unor tipuri de cancere toracice. Sportul, o alimentație bogată în fructe și legume și evitarea consumului de alcool, deși sună banal, sunt aliați importanți în prevenția cancerului pulmonar și nu numai. Dictonul „Mens sana in corpore sano” ascunde în el mai multă înțelepciune și adevăr decât ne închipuim.

În ceea ce privește tuberculoza situația e mult mai complicată. După un succes inițial determinat de vaccinare și tratamente antituberculoase corect administrate și urmărite s-a constat o recrudescență a acestei afecțiuni în ultima perioadă. Cauzele sunt multiple. În unele țări tuberculoza a fost declarată ca fiind eradicată iar interesul pentru descoperirea de noi medicamente antituberculoase a scăzut. Eforturile financiare au fost direcționate către noile flageluri ale ultimelor decenii cum ar fi SIDA. Ne‑am trezit cu cazuri de tuberculoză rezistentă la multiple medicamente (MDR-TB) în fața cărora suntem la fel de dezarmați ca înainte de descoperirea medicamentelor antituberculoase.

Nu numai descoperirea de noi medicamente este cheia tratamentului tuberculozei pulmonare. Politicile sanitare inteligente sunt la fel de importante.

Tuberculoza necesită tratamente de lungă durată 6-12 luni, care nu sunt foarte ușor de suportat de către pacient. De cele mai multe ori capul familiei este cel expus la acea boală. Cum să excluzi din câmpul muncii pe cel care întreține întreaga familie? De multe ori starea acestuia îi permite să muncească. Alegând această variantă pacientul devine o „bombă bacteriologică” pentru cei din jur mărind incidența bolii în populația generală. Totodată pacientul își grăbește astfel evoluția către complicații redutabile ale acestei boli sau chiar către propriul deces.

Soluția găsită, de unele țări nordice, a fost aceea de a acorda o sumă de bani lunară acestor pacienți, pe perioada tratamentului, astfel încât aceștia să-și poată întreține familia. Dar ce te faci cu pacienții care după 3-4 luni de tratament, simțindu-se mai bine, renunță la tratament și riscă recidive sau să devină rezistenți la tratamentul antituberculos? Soluția a fost aceea de a acorda în fiecare lună numai jumătate din suma alocată, suficient cât să permită întreținerea familiei pacientului, iar la sfârșitul celor 6/12 luni de tratament pacientul să primească întreaga diferență. Procedând astfel pacientul are o securitate financiară și un stimulent financiar de a nu abandona tratamentul înainte de vreme.

R: Care este mesajul dumneavoastră pentru Ziua Mondială a Sănătății?

Dr. Vasile Popa: E timpul să uităm toate motivele pentru care sistemul medical nu merge bine și să fim încrezători că vom găsi modalitatea de a-l face să funcționeze așa cum trebuie pentru pacienții noștri, așa cum am dori să funcționeze dacă noi, medicii, am fi pacienți.