Articol semnat de Dr. Victor Niculescu, medic ortoped
Afecțiunile umărului, în special periartrita scapulo-humerală și artroza scapulo-humerală, sunt frecvent întâlnite în practica medicală, mai ales în rândul persoanelor active, trecute de vârsta de 40 de ani. Deși la început pot părea probleme minore, aceste afecțiuni pot evolua lent, dar sigur, având un impact considerabil asupra calității vieții pacientului dacă nu sunt diagnosticate și tratate corespunzător.
Periartrita scapulo-humerală este un sindrom clinic complex, caracterizat prin durere localizată în zona umărului și limitarea progresivă a mișcărilor. În cazurile severe, aceasta poate duce chiar la imposibilitatea utilizării funcționale a articulației. Spre deosebire de alte afecțiuni articulare, în cazul periartritei, structura osoasă nu este afectată direct, ci sunt implicate în principal ligamentele, capsula articulară, tendoanele, bursa și mușchii din jur.
Manifestările clinice sunt variate și includ sindromul de impingere, provocat de conflictul dintre coafa rotatorilor și structurile osoase subacromiale, tendinita supraspinosului, tendinita bicipitală, tendinita calcifiantă, bursita sau, în forme mai avansate, capsulita adezivă – cunoscută popular ca „umăr înghețat” –, dar și umărul pseudoparalitic, o situație în care pacientul nu mai poate mișca activ articulația, deși nu există o paralizie efectivă.
Cauzele sunt multiple. Traumatismele locale, microtraumatismele repetate, expunerea prelungită la frig, afecțiunile neurologice centrale sau periferice și anumite boli intratoracice pot declanșa sau agrava aceste afecțiuni. Un accident vascular cerebral, boala Parkinson, nevralgia cervico-brahială sau o infecție cu virusul varicelo-zosterian sunt doar câteva dintre exemplele de condiții asociate.
Dacă periartrita scapulo-humerală nu este tratată corect, există riscul ca aceasta să evolueze spre artroză scapulo-humerală. Această formă avansată și cronică a bolii se caracterizează prin distrugerea progresivă a articulației, pierderea funcționalității și rigiditate permanentă. În aceste cazuri, chiar și terapiile de remobilizare au efecte limitate.
Tratamentul periartritei și al artrozei scapulo-humerale trebuie adaptat severității simptomelor. De obicei, se începe cu administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene pentru a controla durerea. În cazurile rezistente, medicul poate recomanda corticosteroizi, administrați oral sau intraarticular, anestezice locale sau medicamente destinate bolilor autoimune asociate.
Fizioterapia și kinetoterapia joacă un rol crucial în procesul de recuperare. Procedurile de fizioterapie, cum sunt curenții terapeutici, ultrasunetele sau terapia cu laser, pot ameliora inflamația și durerea. Kinetoterapia, realizată sub îndrumarea unui specialist, ajută la redobândirea mobilității și la prevenirea suprasolicitării, iar un program de exerciții adaptat continuat acasă contribuie la rezultate durabile. Pentru programe personalizate, pacienții pot apela la [kineto brasov], un centru specializat în recuperare medicală.
În cazurile severe, în care metodele conservatoare nu dau rezultate, este necesară intervenția chirurgicală. Chirurgia artroscopică are ca scop restaurarea mobilității, însă și aici reabilitarea postoperatorie este esențială pentru succesul tratamentului.
Prevenția rămâne cea mai eficientă strategie. Un stil de viață activ, protejarea articulațiilor de frig, evitarea traumatismelor, încălzirea corespunzătoare înainte de efort fizic intens și o alimentație echilibrată sunt recomandări simple, dar esențiale pentru menținerea sănătății articulației umărului.
Periartrita scapulo-humerală și artroza scapulo-humerală sunt afecțiuni frecvente, dar pot fi gestionate eficient dacă sunt diagnosticate timpuriu și tratate corect. Un program de recuperare bine structurat, completat de măsuri preventive, poate face diferența între un umăr funcțional și unul rigid și dureros, care limitează sever activitatea zilnică.
