Un profesor de-al meu ne spunea niște povești legate de materialul care are menirea de fi irosit, dar nu fără rost ci pentru încercări și erori. Spunea că părinții care își îndrumă copiii trebuie să fie conștienți că este nevoie să aloce acest buget de material-timp-energie și să nu se aștepte să obțină altceva decât experiență, cel puțin inițial.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că încerci împreună cu copilul activități diverse până identificați ceva ce îi place, ce îl motivează, ce îi dezvoltă talentul nativ (poate) și îi stimulează creativitatea.
Generațiile actuale sunt diferite de cele precedente, au un acces mult mai facil la informații și parcă lucrurile se întâmplă mult mai repede.
Copiii au nevoie să fie stimulați, dar atenție, nu prea stimulați, cum spuneam într-un articol anterior, suprastimularea este periculoasă și duce la suprasolicitarea copilului și la efecte adverse precum oboseală, lipsă de energie vitală și entuziasm, chiar depresie și anxietate la copii.
Lipsa de stimulare, pe de altă parte, limitează copiii la ceea ce învață în școală, informații insuficiente și uneori perimate, mai ales dacă nu întotdeauna au profesori implicați și deschiși spre schimbare și nou, sistemul nostru de învățământ fiind tot timpul cumnva în urma schimbărilor din societate.
Este foarte importantă disponibilitatea părintelui de a fi deschis spre încercări împreună cu copilul și, de ce nu, chiar la experimentarea unor activități pe care nu a avut ocazia să le încerce până acum cum ar fi schiatul, patinajul, pictura etc. Ideea este să sprijine copilul să încerce lucruri noi până când copilul găsește ceva ce îi place, ceva în care este dispus și dornic să investească timp și energie, ceva la care dorește să devină eventual performant. Aceste căutări pot fi foarte lungi și cheltuielile pe măsură. Nu ne ajută cu nimic nici pe noi si nici pe copil să îi amintim că am încercat de toate, că am plătit cursuri multe și lui nu îi place nimic sau nu este bun la nimic. Îl vom demotiva imediat și nu-și va dori să mai încerce, îi va fi frică de reacția noastră în viitor. Trebuie să avem răbdare până vom găsi acel „ceva” special al lui. Nu există însă nicio garanție, fiecare copil este diferit, ține de noi să fim suportivi, empatici și cu multă răbdare.
Totul se face prin încercare și eroare. Copilul ne dă în general niște semne, poate că exprimă disponibilități spre activități artistice, atunci îl orientăm spre explorarea acestor laturi, cum ar fi pictura, dansul, modelajul. Copiii expresivi și extrovertiți pot fi orientați spre teatru iar cei care sunt foarte activi pot încerca diverse sporturi. Activitățile se selectează în funcție de vârsta copilului, uneori aceștia pot refuza, putem să mai încercăm aceeași activitate dar cu blândețe și nu imediat. Eșecurile și insistențele pot frâna avântul copiilor și crea o imagine de sine negativă.
La vârsta preșcolară de 3-6 ani activitățile recomandate sunt cele care dezvoltă și antrenează psihomotricitatea. Aceste activități îi ajută pe copii să își coordoneze mișcările, să își cunoască corpul, să devină mai îndemânatici. Copiii pot încerca dansul, gimnastica, înotul dar și activități pentru antrenarea motricității fine cum ar fi modelaj, pictură, bricolaj. Activitățile de acest fel permit exprimarea copilului, produsele activității nefiind supuse evaluării, sprijinind creativitatea în forma în care aceasta se manifestă. Introducerea limbilor străine se începe tot din perioada preșcolară dar conectată cu activitățile cotidiene, pentru a stimula o învățare spontană și în mod special, sub formă de joc.
După vârsta de 6 ani copiii pot fi implicați în activități mai complexe, tematice sau științifice adaptate nivelului vârstei lor și dându-le posibilitatea să își folosească cunoștințele, resursele și creativitatea în scopuri precise.
Adolescenții sunt înclinați spre introspecție și spre căutarea unor căi de a fi atât în ton cu grupul cât și de a fi originali. Activitățile de dezvoltare personală și de descoperire a direcției de urmat în viață pot fi teme de interes. Au nevoie să fie ascultați, este o perioada cu multe conflicte și schimbări atât fizice cât și mentale.
De asemenea, uneori părinții așteaptă performanță în activitățile desfășurate de copii. Presiunea exercitată poate duce la refuzul activității și dispariția interesului pentru activitate. Pot apărea complexe de inferioritate, dacă nu se ridică la nivelul așteptării părintelui.
Ele pot contribui și la creșterea încrederii în sine, la creșterea spontaneității și creativității, la dezvoltarea unor opinii și a unor inițiative. Copilul are capacitatea de a ne transmite în ce se poate implica, ce poate face, ce nu îi este de folos sau ce nu este atractiv pentru el. A experimenta și a cunoaște liber îi permite apoi să simtă ceea ce este potrivit pentru el.
Este necesară o completare a activităților de la școală cu activități extrașcolare, dar cu specificația ca acestea să nu devină un factor de presiune pentru copil.
Cuvântul de ordine este însă moderația, toate trebuie făcute ținând cont de acest fapt și să nu uităm de timpul de joc! Să nu îi transformăm pe copii în mici adulți, că nu sunt încă, mai bine să ne întoarcem noi împreună cu ei la copilărie și să ne jucăm împreună cât de des putem!
Psiholog Cristina Eftimie
Articole anterioare: