Bullying-ul trece de multe ori neobservat, nu este tratat cu seriozitate și de cele mai multe ori este minimizat. Există unele mituri, cele mai multe contrazise de realitate, prin care se consideră că aceste comportamente pot avea rolul lor, chiar unul pozitiv.
MIT: Uneori copiii o cer, ceva din comportamentul lor provoacă bullying-ul.
REALITATE: Niciun copil nu cere si nu își dorește să fie agresat. Fiecare copil face tot ce poate pentru a se adapta și nu merită să fie victimizat. Unii copii pot acționa sau arăta într-un anumit fel care atrage bullying-ul, pot fi diferiți. Sarcina noastră, a adulților din jurul lor, este să îi informăm, să ajutăm victima să învețe abilitățile pentru a gestiona într-un mod mai eficient bullying-ul și să combatem împreună acest fenomen.
MIT: Uneori agresorii își ajută victimele împingându-i să învețe să se apere, este un fel de “școală a vieții”.
REALITATE: Frica nu este potrivită pentru a învăța să te aperi. Trebuie să-i învățăm pe copii abilitățile de care au nevoie pentru a fi autoritari, pentru a fi asertivi, dar într-un mediu înțelegător și susținător, nu prin coerciție și amenințări.
MIT: Elevii vor depăși victimizarea. Victimizarea de obicei se termină atunci când un elev se duce la liceu, adesea după primul an.
REALITATE: Efectele victimizării sunt profunde, nu se șterg pur și simplu, ele pot ajunge până la maturitate. Traumatizarea gravă a persoanelor victimizate a fost legată de depresie, neputință și, în anumite cazuri, suicid. Putem preveni victimizarea identificând semnalele de alarmă și înțelegând efectele sale de durată.
MIT: Durează de un an. Ce mai contează acum? Copilul poate să gestioneze.
REALITATE: Doar pentru că respectivul copil a îndurat o situație dureroasă o perioadă, asta nu înseamnă că situația este în regulă, că lui îi convine ceea ce se întâmplă. Efectul cumulativ al hărțuirii poate fi copleșitor. Orice incident de bullying poate fi „acul care sparge balonul” provocând boală, evitarea școlii și chiar violență dacă persoana victimă se răzbună.
MIT: Este în regulă să lovești pe cineva care te agresează, acest lucru îl va opri.
REALITATE: Este acceptabil și de înțeles că poți să fii furios, dar dacă ai deveni agresiv sau violent, lucrurile s-ar putea înrăutății pentru că și tu poți avea probleme, poți răni pe cineva. Cel mai corect comportament este unul asertiv cu limite sănătoase și ferme.
MIT: Doar băieții care sunt efeminați, mici, slabi sunt agresați, doar fetele care sunt nesigure și supraponderale sunt agresate.
REALITATE: Victimizarea nu se limitează la elevii care afișează caracteristici de pasivitate, sau precauție, sensibilitate, tăcere, anxietate și nesiguranță. Efectele victimizării afectează atât elevii care afișează caracteristici de pasivitate cât și pe cei care acționează provocator, pentru că unele victime ale bullying-ului caută un mod de a se apăra prin comportamentul provocator. Ei nu provoacă inițiind conflictul, ei au fost deja agresați și încearcă diverse strategii pentru a se apăra, inclusiv o atitudine prin care să arate că nu le este frică, ca sunt puternici.
MIT: Victimele bullying-ului nu știu cum să se apere verbal sau fizic.
REALITATE: Societatea, părinții și școlile nu îi învață pe copii abilitățile autoapărării fizice, psihice, emoționale și verbale. Aceasta se întâmplă pentru că majoritatea adulților nu știu cum să facă acest lucru. Noi migrăm dinspre comportamente pasive, când ne lăsăm călcați de ceilalți spre unele agresive, când atacăm, ambele fiind extreme. Nu știm, nu suntem educați să păstrăm un echilibru între extreme, să nu ne lăsăm răniți, dar nici să nu rănim, să respectăm spațiul nostru dar și pe al altuia, să impunem limite dar să le acceptăm și pe ale celor din jur, într-un cuvânt să fim asertivi. Asertivitatea explică ferm, dar nu agresiv, ceea ce ne deranjează și care sunt așteptările noastre în raport cu ceilalți.
MIT: Bullying-ul este un ritual de inițiere prin care trebuie să trecem toți.
REALITATE: Unii oameni pretind că hărțuirea, discriminarea, rasismul, violența, atacul, urmărirea, abuzul fizic, abuzul sexual, molestarea, violul și violența domestică sunt ritualuri de inițiere, dar toate sunt de neacceptat. Toate acestea implică un raport de putere și de inegalitate.
MIT: Agresorii sunt puternici din punct de vedere psihologic
REALITATE: Agresorii par puternici dar de fapt ei compensează pentru slăbiciunea lor cu agresiune. Ceea ce unii oameni văd în mod greșit drept „tărie psihică” este de fapt o determinare agresivă de a încălca granițele altor oameni fără respect sau considerație pentru ceilalți. Ei nu se gândesc la consecințe, și găsesc tot felul de scuze și motivații goale pentru agresiunea lor. O motivație este o încercare de a pune o față acceptabilă social unui comportament inacceptabil social. Mulți adulți pot fi păcăliți de această manipulare.
MIT: Violența la televizor și jucarea jocurilor video violente îi face pe copii să fie violenți
REALITATE: Mulți copii joacă jocuri video violente, dar doar puțini copii sunt violenți. De aceea, jocurile video violente nu sunt o cauză, altfel toată lumea care joacă jocuri video violente ar fi violentă, lucru care nu se întâmplă. Totuși, trebuie remarcat faptul că interacțiunea repetată cu jocurile violente poate desensibiliza și influența tinerii, în special în anii de formare.
MIT: Poți detecta un agresor după cum arată și se poartă.
REALITATE: Nu există așa ceva, și anume modul în care un agresor arată sau se poartă. Nu există o ținută sau un comportament anume.
MIT: Bullying-ul online nu implică rănire fizică, atunci care este problema?
REALITATE: De fapt, unii oameni s-au sinucis pentru că nu au văzut o cale de ieșire din hărțuire, amenințări și abuz continuu. Cicatricile emoționale rămân mult mai mult timp și uneori o persoană nu va reuși să treacă peste ele. Unele website-uri le permit oamenilor să posteze anonim ceea ce înseamnă că este foarte dificil să oprești acest abuz. Este important să se ia un screenshot al oricăror conversații, mesaje și posturi pe care le percepeți ca bullying, pentru a avea o dovadă. Cyberbullying-ul este la fel de nociv ca și cel față în față, duce la izolare, depresie și chiar suicid. La cyber-bullying mai există chiar un aspect suplimentar, cum am spus mai sus, anonimitatea, care aduce stres suplimentar. Există cazuri în care agresorul postează numărul de telefon sau datele persoanei pe diverse site-uri, agresiunea se multiplică, soluția fiind ștergerea conturilor de socializare, schimbarea numărului de telefon și chiar și în acest caz pot exista conturi false în care denigrarea continuă.
MIT: Este ușor să identifici semnele bullying-ului.
REALITATE: Nu este ușor să identifici semnele bullying-ului, pentru că nu este întotdeauna fizic și evident. Bullying-ul emoțional, verbal și online poate lăsa adesea cicatrici pe care oamenii nu le văd. Un copil îngrijit, hrănit și curat dar foarte tăcut poate fi abuzat emoțional și puțini din jurul lui să își dea seama de acest lucru. Doar o observație atentă a comportamentului, a relaționărilor, a reacțiilor și a ceea ce povestește sau transpune în joc ne poate aduce indicii suplimentare.
MIT: Copiii scapă de bullying când cresc.
REALITATE: Destul de des, copiii care agresează cresc și devin adulți care agresează sau care folosesc comportamentul negativ pentru a obține ce doresc, dacă respectivul lor comportament nu a fost contestat de către autoritățile relevante, fie ele școală sau părinți. Este un model pe care îl învață, de cele mai multe ori fiind singurul sau cel mai pregnant.
MIT: Bullying-ul implică doar făptași și victime.
REALITATE: Mulți părinți, profesori și elevi văd bullying-ul ca o problemă care se limitează la agresori și victime. Dar bullying-ul implică mai mult decât dinamica
agresor-victimă. Spre exemplu, incidentele de bullying sunt evenimente care au loc în public în mod tipic, mai degrabă decât în particular, care au și martori. Studiile bazate pe observații de la locul de joacă au descoperit că în cazul majorității incidentelor, cel puțin alți patru semeni au fost prezenți ca martori, observatori pasivi, ajutoare ai agresorilor, susținători sau apărători ai victimelor. Un studiu a descoperit că în peste 50% din incidentele de bullying observate, semenii îi susțin pe agresori prin observare pasivă. În doar 25% din incidente, martorii au sprjinit victima prin intervenții directe, distragere sau descurajare a agresorului.
MIT: Copiii și tinerii care sunt agresați vor spune unui adult aproape întotdeauna.
REALITATE: Adulții adesea nu sunt conștienți de bullying, uneori pentru că mulți copii nu îl raportează. Doar 1/3 din elevii care au fost agresați au raportat acest lucru unui adult. Băieții și copiii mai mari sunt mai puțin predispuși decât fetele și copiii mai mici să spună unui adult despre bullying. De ce sunt copiii rezervați în a raporta bullying-ul? Ar putea să le fie frică de răzbunarea agresorilor. De asemenea, ar putea să le fie teamă că adulții nu vor lua în serios preocupările lor sau vor gestiona neadecvat situația de bullying. Merită să ne gândim puțin la aceste lucruri și la cum reacționăm și cum gestionăm situația ca adulți.
MIT: Agresorii nu au prieteni.
REALITATE: Chiar dacă agresorii nu se gândesc la sentimentele altora, ei au prieteni care cred că bullying-ul este amuzant și grozav. Ne referim chiar la susținătorii lor, la cei care asistă pasiv sau adesea încurajează comportamentul agresiv.
MIT: Agresorii și copiii care sunt agresați sunt două tipuri total diferite de copii.
REALITATE: Majoritatea copiilor care sunt agresați, la rândul lor îi agresează pe alții.
În concluzie, să luăm în seamă toate aceste lucruri, să îi ascultăm pe copii, să îi credem, să comunicăm cu ei, să învățăm noi ca adulți strategii de a acționa și de a gestiona situațiile dificile și conflictuale și apoi să le dăm mai departe.
Psiholog Cristina Eftimie
Sursă: “Strategii pentru o clasă făra bullying- Manual pentru profesori și personalul școlar”- publicație realizată prin Programul Daphne III cu suportul financiar al Comisiei Europene
Articole anterioare: