A fi modești, sau poate mai clar, cu bun simț, s-ar explica prin faptul că ne vedem punctele forte și talentele, dar suntem moderați dacă nu reținuți în a le etala în orice context, nu căutăm să fim în centrul atenției sau să primim permanent recunoaștere oriunde am fi. Suntem experți poate în zona noastră de acțiune dar mai avem și viață pe lângă zona profesională. Viața nu este doar calcule și diagrame iar noi nu suntem niște roboți care au toate informațiile. Putem avea păreri, da, dar nu neapărat cele mai bune.
Evident că ceea ce avem bun nu ținem doar pentru noi. Este posibil ca ceea ce știm să îi ajute și pe alții doar că nu putem face pe expertul în absolut orice domeniu și să apărem în toate contextele vieții noastre ca niște atotștiutori. Nu suntem perfecți, nimeni nu este deși vânăm, mulți dintre noi, această perfecțiune, această Mecca pe care nu o atingem niciodată.
Un profesor de-am meu din liceu spunea că “doar proștii sunt modești”, deși el părea la prima vedere destul de ezitant, fiind totuși un filolog de o erudiție excepțională. La ceea ce se referea el vreau să fac și eu referire acum. Dacă nu am prezenta ceea ce facem, ceea ce știm, evident, în contextele potrivite, nu ar beneficia nici cei din jur de descoperirile noastre și așa cel care a inventat mașina ar fi singurul care ar avea mașină iar doctorul s-ar trata doar pe el însuși. Așa că de împărtășit cu alții, trebuie să împărtășim pentru o evoluție împreună doar că este important să ținem cont de context- ( loc- moment- cu cine- când?) și de moderație. Totul, dar totul se face cu moderație. Nu deținem adevărul absolut niciunul și poate este mai util uneori să ne începem discursul cu …”părerea mea este că…”, sau “….ce am încercat eu și a funcționat…”, “…ce cred eu…”. Sunt foarte exasperanți oamenii care nu au încercat nimic în viața lor dar dau sfaturi. Este foarte ușor să emiți ipoteze așa din fotoliu, din elicopter sau să te bagi într-o discuție dintr-un domeniu cu care nu ai nicio legătură.
Modestia sau smerenia poate înseamna evaluarea corectă a realizărilor noastre, asta dacă știm să ni le evaluăm. Este poate mai ușor să descriem ceea ce nu este modestia – nu este o laudă despre noi înșine, o etalare verbală a ceea ce suntem sau facem, ci mai degrabă lăsând faptele să vorbească, nu facem lucruri în exces, nu căutăm lumina reflectoarelor, nu atragem în mod exagerat atenția prin vorbit tare, gesturi, comportament, nu ne privim pe noi înșine ca fiind mai speciali sau mai importanți decât ceilalți. Toți avem câte ceva special, cu siguranță, dar fiecare dintre noi avem și drepturi și responsabilități.
Cred că o mare probă a modestiei cuiva, poate aflat într-o poziție socială înaltă este cum vorbește cu șefii lui și cum vorbește cu subordonații, dacă i se adresează cu respect atât femeii de serviciu cât și directorului.
Pe de altă parte, modestia nu înseamnă a “ne pune preș în fața cuiva”, a ne înclina în fața oricărei dorințe sau cereri a altei persoane și a fi extrem de autocritici. Oamenii modești se gândesc destul și bine la ei înșiși și au un bun simț al identității, cine sunt ei, cum sunt ei, dar sunt, de asemenea, conștienți de greșelile lor, de lacunele din cunoștințe și de imperfecțiunile lor. Cel mai important, sunt mulțumiți fără să fie în centrul atenției și nu așteaptă să fie lăudați pentru realizările lor.
Totuși există o concepție greșită obișnuită, cum că smerenia implică o stimă de sine scăzută, un sentiment de nevrednicie și o lipsă de concentrare asupra sinelui. Cu toate acestea, adevărata smerenie implică o autoevaluare precisă, recunoașterea limitărilor, menținerea realizărilor în perspectivă și limitarea ego-ului. Oamenii modești nu denaturează informațiile pentru a-și apăra sau verifica propria imagine și nu au nevoie să se prezinte ca fiind mai buni decât sunt de fapt.
Modestia este o caracteristică în cadrul categoriei cumpătării sau moderației, una dintre cele șase virtuți care subcategorizează cele 24 de puncte forte. Cumpătarea descrie punctele forte care ne ajută să ne gestionăm obiceiurile și să ne protejăm împotriva excesului. Cumpătarea cuprinde pe lângă modestie și iertare, prudență și autoreglare.
Rezultatele cercetărilor privind beneficiile aplicării modestiei în viața noastră au dus la concluzia că aceasta are legătură cu stimă de sine și cu o viziune de sine mai pozitivă. Este probabil ca oamenii modești să demonstreze niveluri mai ridicate de recunoștință, iertare, spiritualitate și sănătate în general. Smerenia este, de asemenea, legată de un nivel mai scăzut al anxietății de moarte și o mai mare toleranță religioasă. Cumva ne dăm seama că suntem o mică parte într-un univers imens și nu “buricul pământului”. E important să ne știm valoarea dar lumea funcționează și fără noi. Ceea ce am realizat în viață ni se datorează în primul rând nouă dar și unora dintre cei din jur, care ne-au sprijinit și poate uneori pur și simplu șansei pe care am avut-o. “Nimeni nu este de neînlocuit!”- cum mi s-a spus și mie la un moment dat.
Nu știu dacă modestia este sau nu o valoare importantă pentru voi. Eu personal încerc în permanență să mă calibrez și mi se întâmplă să “mai sar și calul”.
Vă propun niște exerciții prin care putem redescoperii cu uimire și cu modestie că oricine are ceva valoros și putem învăța câte ceva de la toți cei din jurul nostru:
- Să învățăm de la copii ce este bucuria, mirarea și jocul! Să îi observăm cu câtă lejeritate se simt bine și își fac jocurile!
- Putem să stăm de vorbă cu oameni din orice medii sociale, cât mai diferite și să vedem ce prețuiesc ei. Am putea să alegem ceva, un aspect, oricare pe care l-am putea lua de acolo. Poate prețuiesc familia, poate tradițiile, poate religia, distracția, etc. Pentru oamenii sofisticați care am devenit, e important să mai coborâm și pe pământ din când în când.
- Putem învăța de la tot ceea ce vedem în natură, animale și plante, care sunt ciclurile naturale de naștere, evoluție, moarte, de muncă și odihnă, de mișcare și repaos. Astfel putem să ne oprim puțin din goana nebună care a devenit viața noastră și să reflectăm puțin la “nemurirea sufletului”.
Și nu în ultimul rând, putem să urmăm sfaturile unui copac: Să stăm cât mai drepți! Respirăm! Bem cât mai multă apă! Tăcem și ascultăm, măcar din când în când! Observăm, admirăm priveliștea! Să nu ne uităm rădăcinile! Să fim mulțumiți de ceea ce suntem, cu ceea ce avem dar să și creștem încet în permanență! Să facem bine în jurul nostru iar dacă nu putem, măcar să nu facem rău!
Sursă rezultate cercetare: Viacharacter.org
Articole anterioare:
