Poți slăbi cu zâmbetul pe buze și entuziasm? Se pare că da, iar formula este cât se poate de simplă: DIETĂ + SPORT = pierdere în greutate cu succes + endorfine și stare de bine.
Un aspect ce se pierde deseori din vedere este aspectul mental, la fel de important, poate chiar decisiv în reușită. Felul în care gestionezi stresul de zi cu zi, suferința și aspectele mai puțin plăcute, echilibrul mental în acest tip de situații poate ajuta sau împiedica a ajunge la ”starea de sănătate și corpul mult dorit”. Procesele chimice implicate în corp, indiferent dacă ne gândim la stres, o despărțire dureroasă, stări de apatie sau plictiseală, toate acestea pot genera reacții în diferite moduri la tentații. De la dorința de a te uita la un serial, în loc să mergi la sală, sau de a mânca ceva dulce, în loc de smoothie-ul verde cu spirulină…
Un nivel ridicat de stres poate determina corpul să elibereze cortizol, care te face să simți nevoia de energie și confort (deseori acestea vin sub forma de pizza și gogoși!). Acest lucru duce la un nivel ridicat pentru moment de dopamină, datorită aportului crescut de zahăr și la o inevitabilă scădere bruscă a acestuia, într-o perioadă scurtă. Toate acestea schimbări te vor face să simți nevoia de și mai multă dopamină, intrând într-un carusel al căutării. Toate caloriile goale luate pe post de ”anestezic” pentru stările mai puțin bune sunt apoi depozitate, de cele mai multe ori sub formă de grăsime.
Ce poți face în aceste situații? Evident, conștientizarea și disciplina nutrițională sunt must have, iar pe lângă acestea, te îndemn la mișcare!
Începe să faci stretching, pune tot corpul în mișcare cu o aplecare pe fiecare picior, și stai acolo 10 secunde, pe fiecare picior. Acest exercițiu este foarte bun pentru a decomprima coloana, eliberând tensiunea din partea superioară a corpului precum și mintea. Prinde fiecare cot cu mâna opusă, lasă capul relaxat și păstrează poziția pentru un minut. Fă aplecări în față și mișcă șoldurile, prinde fiecare picior de gleznă și întinde bine musculatura. Vei simți cum circulă energia, sângele și limfa prin corp, te vei simți imediat revigorat și mult mai plin de energie.
Începe un exercițiu fizic, neapărat să faci asta! Numeroase studii au demonstrat felul în care sportul contribuie la sănătatea mentală. Nu doar că te ajuta să slăbești, dar eliberează și endorfine care te fac să te simți bine și îți fac plinul de energie, ceea ce va îmbunătăți starea generală. Includerea unor exerciții anaerobe în programul zilnic unor pacienți diagnosticați cu cancer, a scăzut oboseala și stresul emoțional, diminuând efectele cauzate de chimioterapie și radioterapie. Astfel de exerciții anaerobe pot avea efect și asupra regenerării măduvei osoase afectate de chimioterapie! Dacă pentru acești pacienți mișcarea fizică este regeneratoare, imaginează-ți cât bine poate face oricărui organism!
Încearcă toate aceste schimbări și te vei simți și vei arăta mai minunat ca oricând!
Să descoperim împreună prevenția bolilor și starea de sănătate să ne însoțească mereu! Aceasta a fost propunerea mea pentru acest episod. Nu uitați să mă citiți în fiecare zi de luni pe revista de Sănătate 7Aprilie.ro! Merită!
Articole precedente: