Te întrebi și tu mereu, așa cum și eu o fac, ce poți face pentru a învăța mai multe despre inteligența emoțională? La școală nu învățăm despre emoții, nici despre felul în care să le gestionăm. Prea puțin suntem educați în societatea de astăzi să comunicăm eficient și să ne conectăm cu adevărat unii cu ceilalți. Din păcate, nici în familie aceste lecții de viață nu sunt riguros urmărite. Și atunci, cu siguranță aceasta rămâne o temă personală de studiu. Neglijarea ei se vede printre noi atunci când reușim mereu să ne ieșim din minți, să fim nervoși, nemulțumiți cu viețile noastre.
Astăzi vreau să-ți spun 10 lucruri simple pe care le poți face pentru o mai bună inteligență emoțională. Evident, este un proces de o viață dar, ar fi bine să pornești de undeva. Iată câteva sugestii:
- Citește cartea Inteligența Emoțională, scrisă de Daniel Goleman.
- Stabilește-ți unele obiective pe care îți propui să le realizezi; încearcă să-ți stabilești un mic obiectiv zilnic, pe care să-l realizezi.
- Folosește umorul în viața de zi cu zi, râsul are capacitatea de a detensiona majoritatea situațiilor în care te afli. Zâmbește, din nou, ție, vieții, celor din jur!
- Fă-ți un program de exerciții cardiovasculare. Exercițiile cardio sunt cunoscute ca fiind printre cele mai eficiente metode de a genera emoții pozitive și a descărca endorfine în corp.
- Bea apă, hidratarea ajută la îmbunătățirea stării emoționale generale.
- Cere ajutorul celor din jur când ai nevoie de el. De obicei, îl vei primi și poți și tu la rândul tău să fii de ajutor.
- Există alimente care ajută la crearea unei stări emoționale pozitive, prin substanțe precum serotonina. Printre cele mai cunoscute astfel de alimente sunt bananele, cacao, cerealele integrale, fructele de pădure.
- Întinde-te și fă câteva exerciții de stretching. Fă mișcare zilnic, fie că e vorba de o plimbare, alergat, înot, exerciții cardio, antrenament la sală, orice! Caută să faci 20-30 de minute mișcare, în fiecare zi.
- Fii răbdător cu tine însuți. Schimbarea și evoluția au nevoie de timp.
- Intră în contact cu oameni ce te pot inspira, în viața de zi cu zi sau pe Social Media.
Ce poate fi mai important decât starea noastră de bine emoțional, relațiile autentice cu cei din jur, eficiența și funcționalitatea în ceea ce privește demersurile de adaptare cât mai potrivită situațiilor de viață? Toate acestea sunt consecințele unor capacități emoționale bine dezvoltate, adică o inteligență emoțională dobândită și eficient folosită.
Să descoperim împreună prevenția bolilor și starea de sănătate să ne însoțească mereu! Aceasta a fost propunerea mea pentru acest episod. Nu uitați să mă citiți în fiecare zi de luni pe revista de Sănătate 7Aprilie.ro! Merită!
Articole precedente: