12.5 C
București

Dr. Lavinia Melania Bratu: Ce ai de pus la punct în viața ta ?

Importante

Întreabă-te ce ai vrea să pui în ordine de bunăvoie, fără întristare sau resentimente, ba chiar cu plăcere -, ce ai rândui acum, în viața ta? Ce ai putea face chiar acum? Ce anume ai nevoie să repari în viața ta chiar acum? Ar fi bine să devenim conștienți de dorințele noastre, pe care mai apoi să le formulăm, să le prioritizăm și să le organizăm, într-un anume fel. Toate acestea le vom pune mai apoi în acord cu dorințele altor oameni și cu lumea, până la urmă. Așa cum spunea Jordan B. Peterson: ”Aceasta este cale prin care dorințele se organizează în valori și capătă o calitate morală. Valorile noastre, moralitatea noastră – iată indicatorii complexității noastre. Iar studiul filosofic al moralității – al binelui și al răului – se numește etică…mai veche și mai profundă decât etica este însăși religia.” 

Concentrează-te asupra zilei de azi, ca să trăiești în prezent, preocupă-te din toată inima de ceea ce trebuie să schimbi în bine. Poate că ar fi bine să faci asta după ce ai făcut o introspecție și ai ales câteva calități personale pe care să le poți scoate la lumină. Sunt un fel de ”arme personale” cu care sau pe care știi că te poți baza. Până la urmă, un set de valori va trebui permanent să avem la nivel conștient, iar acestea ne vor facilita întâlnirea cu aceste calități de care avem atâta nevoie, zi de zi.

  • Descoperă cine ești tu și ce ești dispus să faci, altceva decât ai făcut până acum.
  • Începe să cauți problemele tale, lasă-i pe ceilalți, și vezi ce soluții găsești imediat la aceste probleme ale tale de care te-ai tot ascuns. Da, și pentru că ai multe de făcut, lasă-i pe ceilalți…
  • Fii prezent în viața ta, în primul rând, prezent și atent la tine!
  • Fii de nădejde și celor din jur, dar rămâi mereu atent la tine. Ceilalți le au pe ale lor de rezolvat. Nu ai nimic de câștigat să analizezi ce face celălat, doar pierzi atenția asupra ta și capeți ”o stare de împrăștiere”. Ori, tocmai de asta te vrei scăpat!
  • ”Ai putea începe prin a te autopercepe drept cineva față de care ai o răspundere importantă: aceea de a-i veni în ajutor.” – Jordan B. Peterson

Analiza dorințelor este necesară atunci când vrem să ne poziționăm la linia de start și considerăm că ne putem porni către o nouă țintă, atunci când ne stabiim un nou obiectiv. ”Omul este nefericit pentru că nu știe că este fericit”, spunea Dostoievski. De multe ori, orbit de dorințele tale ființiale, poți constata că tot ce ai nevoie este deja în fața ochilor tăi. Dar toate acestea nu se pot vedea datorită dorințelor tale axiomatice ființaiale – pofte, tristeți, dorințe sexuale, frici, dureri, singurătate. De aici ne putem duce cu gândul la întrebarea: de ce nu merge bine viața mea? Iar, mai apoi constați că..

 ”Problema nu este a vieții. Problema este chiar a ta. Această lămurire își deschide cel puțin câteva opțiuni. Dacă viața ta nu merge bine s-ar putea să fie din cauza cunoștințelor tale insuficiente, nu din cauza vieții în sine. Poate că structura de valori necesită niște renovări serioase. Poate că în prezent te agăți așa de tare de dorințele tale, că nu mai poți vedea altceva – nici măcar ce ai nevoie cu adevărat.”  – Jordan B. Peterson

La finalul fiecărei zile să-ți dorești ca lucrurile să arate mai bine în viața ta decât arătau înainte, mai bine decât arătau în dimineața zilei. De la o zi la alta să fii mai preocupat de tine, în a deveni o persoană pentru care ești răspunzător, iar asta înseamnă să fii mereu atent și cu ochii mari deschiși.

Bibligrafie: Jordan B. Peterson, ”12 reguli de viață – un antidot la haosul din jurul nostru”, Ed. Trei – 2018

Să descoperim împreună prevenția bolilor și starea de sănătate să ne însoțească mereu! Aceasta a fost propunerea mea pentru acest episod. Nu uitați să mă citiți în fiecare zi de luni pe revista de Sănătate 7Aprilie.ro! Merită!

dr. Lavinia Melania Bratu

Articole precedente:

Dr. Lavinia Melania Bratu: 7 pași de urmat, atunci când spui „nu mai pot”

Dr. Lavinia Melania Bratu: Cum să ne clădim un sistem imunitar puternic?

Dr. Lavinia Melania Bratu: Ce ar trebui să mâncăm în această perioadă?

Dr. Lavinia Melania Bratu: Atenție la nevoia de dulce!

Dr. Lavinia Melania Bratu: Acceptă provocarea „Intermittent fasting (postul intermintent)!

Dr. Lavinia Melania Bratu: Mâncarea este cel mai bun prieten al tău

Dr. Lavinia Melania Bratu: 5 motive pentru care ai putea să alergi și tu

Dr. Lavinia Melania Bratu: Când ți-ai făcut ultima dată o deparazitare de viermi intestinali?

Dr. Lavinia Melania Bratu: De câte ori ești stresat(ă), amintește-ți de nevoia corpului

 

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole