Scriu astăzi despre o fațetă a relațiilor dintre copii și părinți care îi poate ajuta pe cei din urmă să fie mai atenți cum își planifică programul și să le dedice celor mici cât mai mult timp și cât mai multă atenție.
Nu există “prea mult timp petrecut cu copilul tău”, sau “destul timp cu el”, percepția fiecăruia dintre noi este diferită. Ca și părinți ne putem raporta și calibra în funcție și de reacțiile și necesitățile copilului. Un copil își petrece timp cu adultul, adulții, copiii din jur dar are nevoie și de timp singur. În acest timp, “singur”, învață să se joace cu jucării, să își organizeze singur activitatea. Acest timp este necesar și de foarte mici îi obișnuim cu acest model, noi fiind în preajmă, supraveghind ceea ce fac și asigurându-ne că sunt în siguranță. Totuși cei mici sunt foarte dornici să stăm lângă ei și să ne jucăm cu ei, să fim participanți în ceea ce ei regizează, controlul fiind al lor, ei ne așează la masa, ne hrănesc, ne învelesc, ne fac freze cu agrafe colorate… etc. Ei imită ceea ce văd la adult în jocurile lor. Toate aceste activități cer timp, noi adulții mai avem și alte lucruri de făcut în casă, copiii vin, cer atenție, tu lași ceea ce faci, stai câteva minute cu ei, te întorci, continui ceea ce ai început, vin și te cheamă iar….și ai un spor fantastic în îndeplinirea sarcinilor casnice. Dacă nu ții cont de ceea ce cer ei, dacă raportul între atenție-neatenție înclină în partea negativă, este posibil să nu te mai cheme să te joci sau să se orienteze spre altcineva, celălalt adult sau poate bunici sau alte rude, mai disponibile. Este dureros când propriul copil îți spune că vrea să stea la bunici și nu mai vrea să vină acasă. Este dureros când copilul tău te respinge pentru că s-a înstrăinat de tine. Dacă o face sporadic, poate are doar nevoie de spațiu personal, dacă o face frecvent înseamnă că ceva nu este în regulă în relația dintre voi. Aceste reacții ale lui ar putea să ne pună pe gânduri. Oare în ultimul timp am stat cu el, ne-am jucat cu el, i-am arătat că este important pentru noi? Oare nu cumva am stat foarte mult la serviciu, oare nu cumva atunci când am stat acasă cu el eram prinși cu alte treburi și eram prezenți doar fizic, nu și emoțional? Oare nu i-am refuzat de prea multe ori invitația la joacă? Oare am avut activități plăcute împreună?
Eu cred că niciun copil nu va respinge niciodată un adult care îl face să se simtă important, care îi dedică suficient timp și atenție. Acest “suficient” este perceput de copil, nu de adult. Cum spuneam și în articolul trecut, am fost foarte mirată când mai mulți copii mici, preșcolari mi-au spus că ”părinții nu se joacă cu ei, doar bunicii o fac”. Este minunat să avem bunici la îndemână care să le dea atenție și iubire celor mai importante ființe din viața noastră atunci când suntem noi la serviciu, dar atunci când suntem cu ei, putem să fim acolo, prezenți și să îi facem să se simtă iubiți și importanți. Ca terapeut am discutat și cu persoane trecute de prima tinerețe care au fost la rândul lor crescute în mare parte de bunici. Ce mi-au spus a fost iarăși tulburător. Au apreciat foarte mult atenția și iubirea, chiar și răsfățul primit de la bunici dar au tânjit toată copilăria după atenția, iubirea și timpul cu părinții lor.
Ce cred eu că ar stabili un echilibru în viața noastră alături de copii sunt două aspecte:
Primul se referă la timpul petrecut cu copiii și implicarea lor în ceea ce facem, gătit, curățenie, cumpărături. Se vor simți ca parte importantă din familie și capabili să facă lucruri alături de adult. Astfel vor fi îndeplinite două mari nevoi ale lor, de conectare cu adultul și de competență, că pot face ceva util, de ajutor.
Al 2-lea ar fi să le dăm și celorlalți adulți din familie șansa să interacționeze cu copiii, fie ei și mici. Copilul să stea și doar cu tata, cu bunicii, cu rude pentru a avea o diversitate de relații, pentru a vedea că există relații sigure și cu alte persoane, nu doar cu mama. Iar mama are și ea, din când în când nevoie de puțin timp doar pentru ea.
Relațiile se construiesc, ele nu există de la sine, depind de ceea ce punem în ele. Dacă ne dorim ca aceste relații să fie unele frumoase, pozitive, trebuie să le acordăm timp și să investim sentimente.
Psiholog Cristina Eftimie
Articole anterioare: