Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 3 din 3 REZULTATE
Psiholog Cristina Eftimie

Psiholog Cristina Eftimie: Metode de gestionare a furiei la copii

Furia  este poate una dintre cele mai distructive emoții pe care o avem și cu care de cele mai multe ori ne este greu să ne descurcăm. Unii psihologi spun că este o emoție de bază iar alții susțin că furia este o emoție de suprafață și că de cele mai multe ori ascunde frică, tristețe, neîncredere, lipsă de atenție și de iubire, frustrare, încordare, tensionare.

Nu există emoții bune sau rele, tot registrul de emoții este al nostru și este important să îl acceptăm și să îl trăim. Pe de altă parte, furia, ca și frica este o emoție care a ajutat la supraviețuirea speciei, așa am învățat să ne apărăm și să reacționăm în fața lucrurilor care ne făceau rău și împotriva nedreptății. De multe ori ea este complet motivată dar modul ei de manifestare poate fi inacceptabil social și poate răni, pe noi, pe cei din jur, poate reprezenta un mod dezadaptativ de a reacționa. Este interesant cum se manifestă atât la copii cât și la adulți în acord cu permisiunile și obiceiurile din familie. În unele familii este o emoție permisă și toată lumea țipă în alte familii este reprimată și nu se manifestă, e ținută „sub capac”. Reprimarea furiei duce la alte probleme, ori explozii nemotivate la un incident minor din cauza acumulării, ori tot felul de manifestări somatice, dureri de burtă, de cap.

Consider că este foarte important să vorbim cu copiii despre emoțiile lor și să le spune că nu este nimic în neregulă cu ei dacă simt fuie, este foarte bine să o simtă. Ajutorul de care eu cred că au nevoie este în modul în care se pot descurca cu ea. De multe ori au venit copii (sau au fost aduși de părinți sau profesori) care au tendințe distructive sau autodistructive atunci când se înfurie, care aruncă cu obiecte, distrug lucruri, țipă, vorbesc urât cu cei din jur, lovesc și uneori se lovesc și se rănesc pe ei înșiși.

Cu adulții discutăm despre ceea ce a generat furia, despre lucrurile care au dus la gânduri și apoi la emoții puternice și încercăm o deconstrucție a eșafodajului precum și o identificare a emoțiilor ce se ascund sub furie, care uneori stau la baza a ceea ce simțim. Putem încerca și cu copiii în joacă acest demers folosind fie o păpușă Matroska în care să accesăm emoțiile pe rând dând straturile la o parte, fie prin exerciții de relaxare cu o călătorie imaginară prin corp în diverse zone, exercițiu care este foarte util atunci când copilul are dureri somatice.

Ca metode de prim ajutor în gestionare furiei, propun următoarele variante:

  1. Exerciții de respirație cu menținerea aerului în plămâni, câteva secunde, aș spune 5-10 secunde. Copiii inspiră, țin aerul în plămâni câteva secunde, expiră. Este foarte importantă faza de retenție a aerului în plămâni, creierul se oxigenează și procesează mai clar informația. La o respiratie rapidă, sacadată, se induce și mai tare starea de agitație. Metoda este cea mai potrivită pentru situații în care copilul este la școală sau undeva în public.
  2. Dacă există posibilitatea și mediul este sigur (acasă), copilul poate lovi o pernă pentru a se descărca. Este o metodă ce nu poate fi aplicată în public, dar este foarte rapidă și eficientă.
  3. Țipătul tare cu capul în pernă, este iarăși o metodă rapidă de descărcare, dar iarăși de aplicat tot acasă.
  4. Desenarea furiei și ruperea ei în bucăți sau distrugerea prin alte metode (ardere), dar supravegheată de adult.
  5. Umflarea unui balon concentrându-se pe toată supărarea și furia pe care o simte copilul și lăsarea liberă a balonului, afară sau în casă pentru a se „dezumfla”.

Din experiența mea, pentru copii, aceasta din urmă este cea mai amuzantă și mai plăcută metodă pentru că cei mici trec repede în stare de joc și văd că au controlul situației, De cele mai multe ori simțeau că furia îi domină dar având metode de a face față se simt împuterniciți și pot face ceva pentru a o gestiona.

Am considerat că acest subiect este potrivit pentru o perioadă, cea de sărbători, pentru că sunt foarte multe elemente care pot favoriza reacțiile copiilor. Să fie de folos!

Să aveți Sărbători în Liniște, cu Sănătate și Bucurie! La Mulți Ani!

Psiholog Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Tradiția cititului în familie – un obicei islandez sănătos

Mami lucrează la servici’, tati la muncă…….

Psiholog Cristina Eftimie: IDENTITATEA ÎN ADOLESCENȚĂ

Psiholog Cristina Eftimie: Copiii ne pedepsesc atunci când nu ne facem timp pentru ei

Psiholog Cristina Eftimie: Bunici mai buni decât părinți?

Psiholog Cristina Eftimie: Jocuri ale emoțiilor

Psiholog Cristina Eftimie: EMOȚIILE SE SIMT ÎN CORP

Psiholog Cristina Eftimie: CUM SE VĂD EMOȚIILE – EXPLICAȚII PENTRU COPII

Psiholog Cristina Eftimie: Emoțiile copiilor și vocabularul emoțional

Psiholog Cristina Eftimie: Alternative la NU când le vorbim copiilor

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul și etichetele pe care i le aplicăm

Psiholog Cristina Eftimie: Cum să-ți convingi copilul să citească?

Psiholog Cristina Eftimie: De ce este important să le citim copiilor?

Psiholog Cristina Eftimie: Retragerea afecțiunii părintelui atunci când copilul a greșit

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul mic și televizorul

Psiholog Cristina Eftimie: Să vorbim corect cu copilul!

Psiholog Cristina Eftimie: Joaca cu tatăl sau joaca cu mama

Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Psiholog Cristina Eftimie

Copiii ne pedepsesc atunci când nu ne facem timp pentru ei

Scriu astăzi despre o fațetă a relațiilor dintre copii și părinți care îi poate ajuta pe cei din urmă să fie mai atenți cum își planifică programul și să le dedice celor mici cât mai mult timp și cât mai multă atenție.

Nu există “prea mult timp petrecut cu copilul tău”, sau “destul timp cu el”, percepția fiecăruia dintre noi este diferită. Ca și părinți ne putem raporta și calibra în funcție și de reacțiile și necesitățile copilului. Un copil își petrece timp cu adultul, adulții, copiii din jur dar are nevoie și de timp singur. În acest timp, “singur”, învață să se joace cu jucării, să își organizeze singur activitatea. Acest timp este necesar și de foarte mici îi obișnuim cu acest model, noi fiind în preajmă, supraveghind ceea ce fac și asigurându-ne că sunt în siguranță. Totuși cei mici sunt foarte dornici să stăm lângă ei și să ne jucăm cu ei, să fim participanți în ceea ce ei regizează, controlul fiind al lor, ei ne așează la masa, ne hrănesc, ne învelesc, ne fac freze cu agrafe colorate… etc. Ei imită ceea ce văd la adult în jocurile lor.  Toate aceste activități cer timp, noi adulții mai avem și alte lucruri de făcut în casă, copiii vin, cer atenție, tu lași ceea ce faci, stai câteva minute cu ei, te întorci, continui ceea ce ai început, vin și te cheamă iar….și ai un spor fantastic în îndeplinirea sarcinilor casnice. Dacă nu ții cont de ceea ce cer ei, dacă raportul între atenție-neatenție înclină în partea negativă, este posibil să nu te mai cheme să te joci sau să se orienteze spre altcineva, celălalt adult sau poate bunici sau alte rude, mai disponibile. Este dureros când propriul copil îți spune că vrea să stea la bunici și nu mai vrea să vină acasă. Este dureros când copilul tău te respinge pentru că s-a înstrăinat de tine. Dacă o face sporadic, poate are doar nevoie de spațiu personal, dacă o face frecvent înseamnă că ceva nu este în regulă în relația dintre voi. Aceste reacții ale lui ar putea să ne pună pe gânduri. Oare în ultimul timp am stat cu el, ne-am jucat cu el, i-am arătat că este important pentru noi? Oare nu cumva am stat foarte mult la serviciu, oare nu cumva atunci când am stat acasă cu el eram prinși cu alte treburi și eram prezenți doar fizic, nu și emoțional? Oare nu i-am refuzat de prea multe ori invitația la joacă? Oare am avut activități plăcute împreună?

Eu cred că niciun copil nu va respinge niciodată un adult care îl face să se simtă important, care îi dedică suficient timp și atenție. Acest “suficient” este perceput de copil, nu de adult. Cum spuneam și în articolul trecut, am fost foarte mirată când mai mulți copii mici, preșcolari mi-au spus că ”părinții nu se joacă cu ei, doar bunicii o fac”. Este minunat să avem bunici la îndemână care să le dea atenție și iubire celor mai importante ființe din viața noastră atunci când suntem noi la serviciu, dar atunci când suntem cu ei, putem să fim acolo, prezenți și să îi facem să se simtă iubiți și importanți. Ca terapeut am discutat și cu persoane trecute de prima tinerețe care au fost la rândul lor crescute în mare parte de bunici. Ce mi-au spus a fost iarăși tulburător. Au apreciat foarte mult atenția și iubirea, chiar și răsfățul primit de la bunici dar au tânjit toată copilăria după atenția, iubirea și timpul cu părinții lor.

Ce cred eu că ar stabili un echilibru în viața noastră alături de copii sunt două aspecte:

Primul se referă la timpul petrecut cu copiii și implicarea lor în ceea ce facem, gătit, curățenie, cumpărături. Se vor simți ca parte importantă din familie și capabili să facă lucruri alături de adult. Astfel vor fi îndeplinite două mari nevoi ale lor, de conectare cu adultul și de competență, că pot face ceva util, de ajutor.

Al 2-lea ar fi să le dăm și celorlalți adulți din familie șansa să interacționeze cu copiii, fie ei și mici. Copilul să stea și doar cu tata, cu bunicii, cu rude pentru a avea o diversitate de relații, pentru a vedea că există relații sigure și cu alte persoane, nu doar cu mama. Iar mama are și ea, din când în când nevoie de puțin timp doar pentru ea.

Relațiile se construiesc, ele nu există de la sine, depind de ceea ce punem în ele. Dacă ne dorim ca aceste relații să fie unele frumoase, pozitive, trebuie să le acordăm timp și să investim sentimente.

Psiholog Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Tradiția cititului în familie – un obicei islandez sănătos

Mami lucrează la servici’, tati la muncă…….

Psiholog Cristina Eftimie: IDENTITATEA ÎN ADOLESCENȚĂ

Psiholog Cristina Eftimie: Copiii ne pedepsesc atunci când nu ne facem timp pentru ei

Psiholog Cristina Eftimie: Bunici mai buni decât părinți?

Psiholog Cristina Eftimie: Jocuri ale emoțiilor

Psiholog Cristina Eftimie: EMOȚIILE SE SIMT ÎN CORP

Psiholog Cristina Eftimie: CUM SE VĂD EMOȚIILE – EXPLICAȚII PENTRU COPII

Psiholog Cristina Eftimie: Emoțiile copiilor și vocabularul emoțional

Psiholog Cristina Eftimie: Alternative la NU când le vorbim copiilor

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul și etichetele pe care i le aplicăm

Psiholog Cristina Eftimie: Cum să-ți convingi copilul să citească?

Psiholog Cristina Eftimie: De ce este important să le citim copiilor?

Psiholog Cristina Eftimie: Retragerea afecțiunii părintelui atunci când copilul a greșit

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul mic și televizorul

Psiholog Cristina Eftimie: Să vorbim corect cu copilul!

Psiholog Cristina Eftimie: Joaca cu tatăl sau joaca cu mama

Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Psiholog Lorena Diaconescu

Psiholog Lorena Diaconescu: Teatrul pentru copii – un instrument important în educația timpurie

Educația începe devreme dar e important cum o facem, care sunt pârghiile de care ne folosim și ce exemple oferim copilului. Arta reprezintă un instrument de bază în modelarea și afirmarea personalității copilului. Însușirea unor noțiuni  atât de necesare și dezvoltarea personală a celor mici încep de la varste fragede. Dezvoltarea personală înseamnă înțelegerea și învățarea unor “mici” detalii ce constituie temelia pentru orice carieră, construiesc încrederea în noi înșine și cuprind aspecte importante despre cum să dobândim comportamente dezirabile în diverse contexte de viață.

Pentru mulți dintre părinți se ridică frecvent întrebarea “ce să mai fac pentru copilul meu ca sa crească frumos?”  și marea majoritate aleg cursuri, ateliere de tot felul, activități de timp liber astfel încât cei mici să nu se plictisească sau să nu “piardă timpul”. Ei bine, plictiseala e bună și ea la ceva: copilul începe să caute diversitate, își dezvoltă imaginația experimentând și creând  jocuri  sau activități care să îi ocupe mintea.

Adesea, copii aleg sa se joace “de-a …ceva” aceasta însemnând un joc de rol ceea ce ne arată că el se străduiește să înțeleagă o postură care nu-i aparține sau în care nu s-a mai aflat și prin aceasta să-și dezvolte empatia experimentând emoții și roluri.

În ultimii ani, pare că a scăzut interesul general pentru artă, cultură, deși acestea sunt instrumente extrem de utile în modelarea psiho-comportamentală a copiilor. E necesar să repunem cultura la loc de cinste printre valorile societății iar teatrul să redevină acel instrument important în educație.  Ceea ce nu reușim să-i facem pe copii să înțeleagă prin explicații logice dar greu de pătruns și de asimilat de către ei, se poate înțelege și învăța  prin joc. Teatrul pentru copii poate fi văzut pur și simplu ca un joc prin care putem transmite informații de bază și copiii pot chiar să-și însușească noi cunoștințe și noi comportamente care i-au inspirat din piesele de teatru.  Spre exemplu, piesa “Fără frică”, pusă în scenă la Teatrul Ion Creangă,  aduce prin actul artistic un aport considerabil în însușirea unor noțiuni de bază în comunicare și relaționare: cum și când să spunem „Mulțumesc”, „Te rog”, „Bună ziua”, “La revedere” etc. Urechilă, Pămătuf si Rița sunt cele trei personaje care aduc în scenă și în conștiința celor mici ideea de prietenie, de încredere, de acceptare și chiar de toleranță sau iertare. Fără îndoială, pe lângă învățămintele valoroase din această piesă, talentul actoricesc, expresivitatea absolut impresionantă a celor 3 actrițe care interpretează personajele (Alexandra Halic, Anca Zamfirescu și Alexandra Mirescu) precum  și interacțiunea acestora cu publicul constituie punctele forte ale acestui spectacol ce se adresează segmentului de vârstă 3-6 ani.

Piesele de teatru pentru copii sunt nu numai educative dar ele pot aduce un soi de magie în viața celor mici pentru care personajele din povești capătă forma și chip devenind exemple de urmat, insuflându-le valori, ajutându-i să se descurce ulterior în diferite contexte sociale. Prin teatru, copiii își dezvoltă imaginația, creativitatea, logica, își cresc capacitatea de analiză și rezolvare a problemelor, învață să construiască strategii, deprind comportamente etc.

Sfatul meu pt părinți: faceți copiilor o bucurie ducându-i  la teatru! Recomand cu caldura piesa “Fără frică” pentru segmentul de varsta 3-6 ani, la teatrul Ion Creanga.

Psihoterapeut Lorena Diaconescu

Lorena Diaconescu este psiholog, lucrează în domeniul psihoterapiei dar alocă și foarte mult timp dezvoltării personale cu grupuri de copii și adolescenți. A urmat studiile Facultății de Psihologie a Universității București dar este licențiată și în științe juridice și științe economice. Consideră că instruirea în domenii diverse și formarea continuă sunt elemente importante în evoluția personală a oricărui om.

Articole anterioare:

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea online și dependența de gadgeturi – Partea II

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea online și dependența de gadgeturi – Partea I

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea cu adolescentul – misiune imposibilă?

Psiholog Lorena Diaconescu: Prietenie adevărată sau o relație toxică?

Psiholog Lorena Diaconescu: Relații sănătoase

Psiholog Lorena Diaconescu: Tulburările de comportament alimentar la copil și adolescent (Partea 2)

Psiholog Lorena Diaconescu: Tulburările de comportament alimentar la copil și adolescent (Partea 1)

Psiholog Lorena Diaconescu: Atenție! Anorexia poate ucide!

Psihoterapeut Lorena Diaconescu: Cum apare Bulimia și ce trebuie să facem.

Psihoterapeut Lorena Diaconescu despre tulburările de comportament alimentar

Psiholog Lorena Diaconescu: „ Mulți obișnuiesc să spună că au depresie atunci când sunt triști sau nefericiți”