Mariana Slav din București a primit de trei ori vestea că ar putea fi bolnavă de cancer. Psiholog de meserie, a încercat să fie puternică și să abordeze problemele cu calm și luciditate.
A găsit puterea să treacă peste probleme, ba mai mult a reușit și să ajute alte femei care treceau prin aceleași grele încercări ca și ea. Este o persoană caldă, cu suflet mare, care reușește să fie un model pentru cei încercați de soartă.
Primul diagnostic
Când avea 26 de ani, i s-a spus de către medici că ar putea să existe riscul de a avea cancer la plămâni. A stat șase luni prin spitale internată, a făcut analize peste analize și o operație la plămâni, dar a aflat că diagnosticul nu era până la urmă cel de cancer.
Dar impactul veștii că ar putea avea cancer începuse deja să-și facă efectul: i-au apărut multe fire de păr alb și multe riduri pe față, într-un timp foarte scurt.
Al doilea și al treile diagnostic
A doua suspiciune de boală a apărut atunci când avea 42 de ani, de această dată fiind vorba de col uterin. A mers mai departe și a trecut peste toate etapele medicale pe care o astfel de veste le presupune.
În urma testelor, ea a acceptat o intervenție chirurgicală pentru diagnosticare exactă și a stabilit cu medicul ca, în cazul în care există riscuri minime, să-i fie extirpat uterul.
Peste 10 ani, istoria s-a repetat. A trecut prin aceleași încercări, de data asta fiind vorba de cancer mamar. În urma unei ecografii, a aflat că nodulii de la sân pe care îi avea puteau fi maligni. A ales lupta și de această dată, și-a schimbat stilul de viață, iar după doi ani de investigații medicale, medicii i-au dat vestea cea bună: nu mai exista niciun risc. Anii și veștile proaste i-au adus însă și mai mult păr alb și mai multe riduri pe chip.
Sprijină femeile bolnave
Toate problemele prin care a trecut au ajutat-o pe Mariana să găsească puterea să-i înțeleagă mai bine pe cei din jurul său. „După cele trei suspiciuni de cancer, am realizat că pot ajuta persoanele care trec prin situații asemănătoare, cum este cazul femeilor care primesc diagnosticul de cancer mamar. În prezent, le sprijin și ofer consiliere femeilor care trec prin lupta cu cancerul de sân în cadrul unui grup de suport destinat acestora“, conchide Mariana Slav.