Arhive ajutor - Sanatate 7

„Vestea că aș putea avea cancer m-a îmbătrânit cu 10-15 ani“

Mariana Slav din București a primit de trei ori vestea că ar putea fi bolnavă de cancer. Psiholog de meserie, a încercat să fie puternică și să abordeze problemele cu calm și luciditate.

A găsit puterea să treacă peste probleme, ba mai mult a reușit și să ajute alte femei care treceau prin aceleași grele încercări ca și ea. Este o persoană caldă, cu suflet mare, care reușește să fie un model pentru cei încercați de soartă.

Primul diagnostic

Când avea 26 de ani, i s-a spus de către medici că ar putea să existe riscul de a avea cancer la plămâni. A stat șase luni prin spitale internată, a făcut analize peste analize și o operație la plămâni, dar a aflat că diagnosticul nu era până la urmă cel de cancer.

Dar impactul veștii că ar putea avea cancer începuse deja să-și facă efectul: i-au apărut multe fire de păr alb și multe riduri pe față, într-un timp foarte scurt.

Al doilea și al treile diagnostic

A doua suspiciune de boală a apărut atunci când avea 42 de ani, de această dată fiind vorba de col uterin. A mers mai departe și a trecut peste toate etapele medicale pe care o astfel de veste le presupune.

În urma testelor, ea a acceptat o intervenție chirurgicală pentru diagnosticare exactă și a stabilit cu medicul ca, în cazul în care există riscuri minime, să-i fie extirpat uterul.

Peste 10 ani, istoria s-a repetat. A trecut prin aceleași încercări, de data asta fiind vorba de cancer mamar. În urma unei ecografii, a aflat că nodulii de la sân pe care îi avea puteau fi maligni. A ales lupta și de această dată, și-a schimbat stilul de viață, iar după doi ani de investigații medicale, medicii i-au dat vestea cea bună: nu mai exista niciun risc. Anii și veștile proaste i-au adus însă și mai mult păr alb și mai multe riduri pe chip.

Sprijină femeile bolnave

Toate problemele prin care a trecut au ajutat-o pe Mariana să găsească puterea să-i înțeleagă mai bine pe cei din jurul său. „După cele trei suspiciuni de cancer, am realizat că pot ajuta persoanele care trec prin situații asemănătoare, cum este cazul femeilor care primesc diagnosticul de cancer mamar. În prezent, le sprijin și ofer consiliere femeilor care trec prin lupta cu cancerul de sân în cadrul unui grup de suport destinat acestora“, conchide Mariana Slav.

Diagnosticat cu o tumoră neuroendocrină, a dus o luptă dură pentru a învinge boala

Când afli că ai o boală gravă, dificil de tratat, oamenii reacționează diferit. Unii încep să intre în panică, să plângă, pe alții îi cuprinde disperarea, alții renunță și se lasă în voia sorții. Dar sunt unii care aleg să se ia la trântă cu boală, să nu renunțe.

Un astfel de om este Cornel Mironaș, un bărbat din Pitești, care a aflat la 52 de ani că are o tumoră neuroendocrină care îi pune în pericol sănătatea. La un control de rutină efectuat anul trecut, i s-a spus că valorile tensiune arteriale sunt ridicate. Nimic așa de grav încât să se sperie. I s-a recomandat însă să facă și o ecografie abdominală.

Astfel i s-a descoperit o structură adenopatică. Adenopatia se manifestă prin creșterea în volum a ganglionilor limfatici din organism. A venit și diagnosticul crunt: Cornel avea o tumoră neuroendocrină. El a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la puțin timp a început un tratament cu un produs recomandat în cazul tumorilor carcinoide, așa cum era cea care îi fusese extirpată lui Cornel.

Nu s-a dat bătut

„Având în vedere că în țara noastră nu există investigații specifice tumorilor neuroendocrine și niciun protocol cu centrele din Europa, am fost nevoit să mă descurc pe cont propriu, ajutat de familie și de prieteni. Am încercat să descopăr toate metodele de investigare și tratament din clinicile cu specializări neuroendocrine din Europa“, povestește Cornel.

El a ajuns peste câteva luni la centrul „Erasmus“ MC din Rotterdam, unde, în urma unor investigații cu tehnologii moderne, i s-a recomandat un tratament care i-a fost de ajutor.

Peste doi ani, Cornel a aflat că boala este staționară. A continuat să-și trăiască viața normal, a continuat tratamentul specific bolilor neuroendocrine, recomandat de medicii olandezi, iar la fiecare 6 luni merge la evaluare în țară și străinătate.

Viața lui a intrat pe făgașul normalității

Cornel s-a gândit să-și împărtășească experiența prin care a trecut pentru a fi de ajutor și altor persoane care au sau au avut tumori neuroendocrine. În primii ani i-a fost foarte greu, pentru că nu cunoștea nimic despre boală și nici nu găsea informații despre tumorile endocrine. În toată această perioadă a fost sprijinit de familie și prieteni. „Viața mi-a intrat în normalitate acum. Călătoresc, am pasiuni de care încerc să mă ocup cât mai mult și îi ajut pe bolnavii care suferă de această problemă cu a mea, cu sfaturi și îndrumări la clinicile din străinătate“, conchide Cornel.

Boala l-a convins să dea la Facultatea de Medicină

Deși s-a lupta cu boala încă din adolescență, Bogdan a învățat împreună cu familia sa, să lupte. Să lupte pentru sănătate, pentru ceea ce-și dorește, pentru bine. În prezent, tânărul studiază medicina, oferind ajutor celor care trec prin aceleași probleme ca ale lui.

Bogdan are 24 de ani și a fost diagnosticat cu artrită la 15 ani. O vârstă a întrebărilor și răspunsurilor, a frământărilor și planurilor, a dorințelor și bucuriilor. Problema de sănătate a lui Bogdan a pus la încercare întreaga familie. Diagnosticul de artrită idiopatică juvenilă (boală autoimunp cronică manifestată prin inflamarea persistentă a articulațiilor) a fost un obstacol pe care, în cele din urmă, au reușit să-l depășească.

„Eu și părinții mei am fost foarte surprinși atunci când am aflat diagnosticul. Am trecut prin toate fazele bolii: de la negare până la frustrare, îngrijorare și anxietate. Pentru că era ceva necunoscut, pentru că nu știam niciunul cum să reacționăm și pentru că nu ne venea să credem că viața mea urma să se schimbe pentru totdeauna“, povestește Bogdan.

Fără activitate fizică

El își amintelte că imediat după aflarea diagnosticului a trebuit să facă mai multe schimbări, tocmai pentru a reuși să țină sub control boala. Mai întâi, a renunțat la orice formă de activitate fizică, chiar și recreațional, ca mai apoi să fie nevoit să acorde atenție propriei greutăți. „Ca orice om, m-am speriat foarte tare atunci când nu mi-am mai putut folosi picioarele și nu am mai putut fi activă. Voiam și eu să ies cu prietenii la fotbal sau tenis. Din păcate, nu am mai putut. Dar prietenii mei m-au înțeles încă de la început. Din păcate, au aflat mai tîzriu, pentru că eu încă nu-mi dădeam seama ce mi se întâmplă, și am fost reticent în a-mi dezvălui boala“, povestește Bogdan.

Experiența de viață, o provocare

Una dintre marile dezamăgiri din acea perioadă a adolescenței a fost că nu a putut să facă aceleași lucruri ca prietenii lui. Ajutat de familia lui, a reușit să înțeleagă că trebuie să accepte unele compromisuri, tocmai pentru a merge mai departe. „Din fericire, pot spune că mă număr printre norocoșii care nu au avut parte de efecte secundare ale tratamentului. Starea de somnolență și ușoarele probleme digestive au fost singurele neplăceri pe care a trebuit să le depășesc. Acum nu pot decât să consider trările trecute ca fiind o provocare aleatorie. Alegerea profesiei din prezent a fost determinată de experiența mea, e adevărat. Alături de cadrul medical al cărui pacient încă sunt, afecțiunea a fost scânteia care a aprins flacăra pasiunii pentru medicină, încă din adolescență“, mărsturisește tânărul. În prezent este în ultimul an la Facultatea de Medicină.

Stresul în timpul sarcinii predispune copilul la tulburări de personalitate

Copiii femeilor care au trecut prin perioade de stres sever în timpul sarcinii sunt de aproape 10 ori mai predipuși la a dezvolta tulburări de personalitate până la vârsta de 30 de ani, potrivit unui studiu citat de BBC.

Chiar și stresul de tipmoderat poate avea un impact asupra dezvoltării copilului și poate continua chiar și după nașterea bebelușului, spune studiul

Mai mult de 3.600 de femei gravide din Finland au fost întrebate în legătură cu nivelul lor de stres, copiii lor fiind ținuți sub observație. Psihiatrii spun că viitoarele mame trebuie să aibă acces la susținere psihiatrică.

Alți factori importanți, cum ar fi modul în care au fost născuți copiii, siuația financiară a familiei și traumele suferite în timpul copilăriei sunt cunoscuți ca importanțo la dezvoltarea tulburărilor de personalitate și că ar putea juca un rol.

Ce este tulburarea de personalitate?

Înseamnă că anumite aspecte ale personalității cuiva poate face viața dificilă atât persoanei afectate, dar și celor din jurul lor. Pot fi exagerat de anxioase sau instabile din punct de vedere emoțional, de exemplu, sau paranoice ori anti-sociale – există mai multe tipuri de manifestare.

Despre tulburările de personalitate se crede că afectează una din 20 de persoane. Cei afectați pot avea probleme de sănătate mintală, cum este depresia, sau probleme cu alcoolul ori drogurile.

Precum în cazul altor tulburări mentale, educația, problemele creierului sau genele pot juca un rol în cazul unei astfel de afecțiuni.

Ce spune studiul?

Cei care au alcătuit studiul apărut în British Journal of Psychiatry au chestionat în fiecare lună de sarcină mai multe femei întrebându-le despre nivelul lor de stres.

Ele au trebuit să răspundă dacă trec printr-o perioadă de stres notabilă, cu ceva stres sau fără stres. Femeile trăiau pe lângă Helsinki, Finlanda, iar copiii lor s-au născut între 1975 și 1976.

Când copiii lor au făcut 30 de ani, orice diagnostic de tulburare de personalitate a fost notat – au fost 40 în total, toate fiind cazuri severe care au implicat internarea în spital.

Ce a descoperit?

Studiul a scos la iveală că nivelurile ridicate de stres, manifestat pe perioade lungi în timpul sarcinii pot avea un efect de durată asupra copiilor. Aceștia, expuși la stres sever în timpul sarcinii, au fost de 9,53 ori mai predispuși la a dezvolta o tulburare de personalitate decât cei ale căror mame nu au suferit de stres. Cei expuși la stres moderat auavut șanse de 4 ori mai mari.

Ar putea fi vorba de stres legat de probleme de cuplu, de factori sociali sau de probleme psihologice.

De ce provoacă stresul astfel de probleme?

Nu se știe cum stresul la femeile gravide ar putea crește riscul de tulburări de personalitate – ar putea fi cauza unor schimbări provocate în creoer sau rezultatul unor gene moștenite sau un număr de alți factori în creșterea copiilor.

Cercetătorii au încercat să delimiteze efectele stresului fără alte influențe, prin controlul altor factori cum ar fi istoricul psihiatric al femeii gravide, dacă au fumat în timpul sarcinii sau au suferit de depresie.

O cercetate precedentă a descoperit legături între stresul în sarcină și apariția depresiei, anxietății ori schizofreniei.

Ce poate fi făcut?

Dr. Trudi Seneviratne, director în cadrul Colegiului Regal al Psihiatrilor, spune că sarcina poate fi o perioadă plină de stres, iar viitoarele mame au nevoie de ajutor.

„Dacă stresul este ignorat, există șanse foarte mari ca acesa să influențeze perioada post natală“, spune ea. „Este un subiect de discuție foarte sensibil. Nu vrem ca părinții să creadă că le fac rău copiilor lor – dar nivelurile ridicate de stres chiar ne afectează“.

Cum ar putea nivelul de stres să fie micșorat în perioada sarcinii?

Femeile ar trebui susținute acasă și la locul de muncă în timpul sarcinii și să le fie frunizate strategii de a trece peste atunci când sunt stresate, spune dr. Seneviratne.

„Trebuie să învețe să se odihnească, să ceară sprijin și să vorbească cu cineva despre ceea ce simt“. O dietă echilibrată, încetarea fumatului și somnul regulat sunt recomandate.

Și după sarcină?

Unul dintre autorii studiului, cel care l-a și condus, Ross Brannigan, de la Colegiul Regal al Chirurgilor din Irlanda, spune: „Acest studiu scoate în evidență importanța furnizării de ajutor în cazul problemelor de sănătate mintală și stres, atât femeilor gravide cât și familiilor înainte, în timpul și după sarcină.

Ce măsuri de prim ajutor trebuie luate în caz de insolație

Expunerea prelungită la soare, cu capul descoperit, combinată cu deshidratarea, duce la apariția insolației. Aceasta poate avea urmări grave dacă nu se acordă îngrijiri imediate.

Când apare insolație, neplăcere de sezon la cer copiii și vârstnicii sunt mai expuși, temperatura corpului ajunge sau chiar depășește 40 de grade Celsius. Este vorba despre o stare de hipertermie, care implică incapacitatea corpului de a-și regla temperatura și de a o menține la 37 de grade Celsius, având loc o acumulare de lichid la nivelul capului (edem cerebral).

Cel mai frecvent insolația apare la cei care petrec mult timp în soare, care nu își acoperă capul și nu se hidratează. Este bine de știut că poate apărea și când se depune efort fizic intens, în condiții de căldură și umiditate excesive sau la cei care stau în mașina închisă, fără aer condiționat, în soare.

Cum se manifestă

Insolația este precedată de stări de greață și de vomă, slăbiciune, durere de cap, crampe musculare, confuzie. Pe lângă temperatura ridicată a corpului, mai apar lipsa transpirației, pulsul rapid, respirația dificilă, halucinațiile, agitația, somnolența și dezorientarea.

Ce trebuie făcut

Dacă nu se acordă îngrijirile imediate persoanei cu insolație, pot surveni tulburări neurologice, afectare renală sau cardiacă, coma sau chiar decesul. Persoana trebuie dusă cât mai repede într-un spațiu răcoros. E bine să i se îndepărteze hainele, pentru ca pielea să intre în contact direct cu aerul. Obiectivul principal este scăderea temperaturii. Pentru acest lucru, corpul victimei va fi răcorit cu apă (nu foarte rece) prin pulverizare sau prin aplicarea de comprese. Pentru scăderea temperaturii nu se vor administra paracetamol sau aspirină, pentru că pot apărea probleme din cauza răspunsului organismului la insolație. Dacă victima este conștientă i se va da să bea apă.

Cum poate fi depășită depresia postpartum

Vestea că vei deveni părinte nu are egal. Urmează bucurie, nerăbdare, împlinire. Dar, după naștere lucrurile se pot schimba, pentru unele mame. Și asta pentru că poate apărea depresia postpartum.

Și astfel, bucuria cunoașterii bebelușului poate fi umbrită de anumite sentimente negative. Intervin sensibilitatea, irascibilitatea emoțională. Toate astea sunt simptome ale depresei postpartum. Și este greșit să ne gândim că numai femeile pot fi afectate de aceasta. Și bărbații pot cădea victime ale depresiei postpartum. Este esențialî depistarea acesteie din timp, apoi trebuie mers la medicul specialist și urmarea tratamentului prescris de acesta.

De ce apare

Există noi responsabilități, tot programul îți este dat peste cap și se învârte în jurul celui mic, orele de somn sunt tot mai pține, teama de nou și de necunoscut. Acestea pot fi un stres suficient de mare care te poate dezechilibra. Chiar dacă marea majoritate a femeilor se adaptează destul de repede, există și o parte care se confruntă cu depresia post partum și care din păcate nu admit să vorbească despre asta, astfel procesul de vindecare este mult mai anevoios.

Cum se manifestă

Depresia postpartum este o problemă destul de serioasă ce nu ar trebui trecută cu vedere. Primele simptome care ar trebui să ridice semne de întrebare sunt schimbările bruște de dispoziție, reprizele tot mai dese de plâns, tristețea fără un motiv anume sau iritabilitatea crescută. Depresia postpartum vine la pachet, din păcate, și cu insomnii ce nu te lasă să te odihnești corespunzător.

Netratate la timp aceste simptome se pot agrava. Din acest motiv nu trebuie să amâni vizita la psiholog. Nici terapiile alternative nu sunt de evitat, mai ales dacă vorbim despre beneficiile terapiei cu lumină, exercițiile de respirație și tehnicile de relaxare.

Cere ajutorul celor din jur

Legătura cu nou-născutul trebuie menținută foarte puternic. Îi poți cânta, ori vorbi. Atașamentul de bebeluș te va ajuta să treci mai ușor peste această problemă, ajutând considerabil la eliberarea de endorfine. În felul acesta se instalează o stare de bine pentru amândoi. În cazul în care schimbările tale de comportament sunt foarte bruște nu ezita să ceri ajutorul celor din jur. Interacțiunea cu mai mulți oameni te poate ajuta să te eliberezi de stresul acumulat. Nu te mai izola, lasă-i pe apropiații tăi să fie părtași la bucuria venirii pe lume a bebelușului tău.

Mai multă comunicare

Depresia postpartum nu este o boală, atât timp cât ți-o asumi și o tratezi corespunzător, însă pentru asta trebuie să înțelegi că izolarea nu este indicată în nici un fel de situație. Ieși din casă cât de des posibil, mergi cu copilul în parc la plimbare, mergi la cumpărături și cere de fiecare dată când ai nevoie sfaturi. Motivul pentru care este indicat să mergi la consiliere și terapie de susținere este acela că îți va fi mai ușor să integrezi schimbările din viața ta și să te bucuri de tot ce ai.

În cazurile grave este recomandat chiar tratamentul antidepresiv, însă nu aștepta să se ajungă aici. Poți merge la specialist chiar de la primele simptome, pentru a depăși mai ușor depresia postpartum.

Și bărbatul este expus la această formă de depresie, acum are de a face cu ceva nou, atenția ta nu se mai îndrepta doar asupra lui, atașamentul față de copil îl poate expune la crize de gelozie, și totodată poate conduce la răcirea relației de cuplu. Cu cât veți comunica mai mult cu atât mai ușor veți trece peste această situație, acum este momentul să vă susțineți și mai mult reciproc și să acceptați de asemenea ajutorul celor din jur.

Cum să treci peste decesul unei persoane dragi

Pierderea unei ființe dragi este un moment în viața fiecăruia dintre noi care greu poate fi depășit. E ca un capăt de care simțim că nu mai putem să trecem. Ni se pare că totul este altfel și pare că suferința nu se mai termină. Nu există o rețetă pentru a învinge durerea, dar psihologul Nicoleta Tomescu ne dă câteva sfaturi pentru a putra merge mai departe.

„De ce mi se întâmplă mie una ca asta?“ sau „nu poate fi adevărat?“ sunt primele înrebări care ne macină atunci când pierdem pe cineva drag. Și asta fie că e vorba de un deces survenit brusc, fie după o lungă suferință. Simțim durere, revoltă și teamă. Potrivit psihologului Nicoleta Tomescu, după un deces intrăm într-un proces de lucru cu suferința, travaliul de doliu, care durează în funcție de fiecare persoană, „decât poate duce fiecare persoană“.

Fă ce simți!

Vei primi tot felul de sfaturi de la apropiați în această perioadă, în care vei afla și cât de mulți prieteni ai. Nu este nevoie să le faci pe plac. „Vei avea sentimente amestecate de furie și neputință, iar în aceste momente poți găsi alinare într-o activitate care îți face bine: poți merge la biserică, poți citi, poți pleca din localitate într-o mică evadare, într-o mică excursie sau îți poți lua un animal de companie. E bine de asemenea să ne facem de lucru cât mai mult. Ocupația ne mai abate gândurile. Dacă ne vine să plângem, să plângem, să nu ne abținem. Este un sentiment care nu trebuie reprimat, iar prin plâns ne eliberăm de apăsări“, spune psihoterapeutul.

Evită izolarea!

În aceste momente grele este esențial să nu ne îndepărtăm de persoanele apropiate, de prieteni, cunoscuți ori de familie. „Apare tendința de izolare. Mai ales atunci când nu suntem pregătiți să negociem cu pierderea pe care o suferim. Am vrea să rămânem în bula noastră de durere, căci ea devine singura legătură cu persoana pe care am pierdut-o“, spune Tomescu.

Izolarea nu face nimic altceva decât să prelungească suferința, de aceea, este important să te deschizi către familie, către prieteniși să accepți sprijin, să vorbești cu cineva, Trebuie să luăm în considerare că uneori poate fi mai ușor să vorbești cu unnecunoscut decât cu cei pe care îi ai mereu în jurul tău. „Putem avea stări diferite. Unele persoane care asociază starea de bine cu vinovăția evită să iasă dintristețe, pentru că au reguli morale care le dictează că trebuie să simtă într-un anumit fel. Trebuie să ne acordăm timp pentru suferință. Ea nu durează de aici până aici. Dar trebuie să încercăm să revenim la firul firesc al vieții noastre. Dacă ne retragem profesional și social în urma pierderii cuiva drag riscăm să ne izolă și să prelungim perioada de doliu. Dacă acceptăm că am piedut o persoană apropiată nu înseamnă trădare și nici uitare. Putem cere și ajutor de specialitate dacă simțim nevoia, dacă simțim că nu putem face față singuri situației(grup de suport, psiholog, psihoterapeut, psihiatru)“, explică specialistul.

Cum se poate oferi ajutor cuiva care suferă

Psihoterapeutul spune că nu este o idee bună să-i spunem celui care este în perioada de doliu, mai ales la început, cuvinte de genul „știu cum te simți“ sau „o să treci peste asta“. „Mai bine încercăm să aflăm ce nevoi are persoana respectivă și să fim acolo pentru ea atunci când are nevoie. Trebuie să-i spunem atunci când suntem îngrijorat pentru persoana respectivă, dacă ne pare rău că suferă. Trebuie să-i dăm ocazia să vorbească, să le elibereze de ce-i apasă sufletul. Și mai ales trebuie să ascultăm“, conchide psihologul Nicoleta Tomescu.