Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 10 din 33 REZULTATE

O simplă tăietură îi poate fi fatală

Peste 2.000 de persoane trăiesc în România cu teama că și cea mai mică tăietură le poate fi fatală. Printre acestea se află și Miruna, o tânără de 22 de ani din București, care a trecut prin mai multe încercări dificile.

Și-a lăsat viața pe mâna medicilor și a lui Dumnezeu, și a sperat mereu că o să fie bine.

Avea doar 1 an când au apărut primele probleme. „Când aveam un an a trebuit să fiu supusă unei intervenții chirurgicale minore, dar care era să-mi pună viața în pericol din cauza unei hemoragii puternice. Câteva zile mai târziu, în urma unor investigații mai amănunțite ale medicilor, am fost diagnosticată cu hemofilie de tip A, formă severă“, povestește Miruna.

De atunci, fata se luptă în fiecare zi cu această boală, care-i influențează chiar și cele mai mici gesturi pe care le face. Trebuie să aigă grijă să nu se lovească, să nu depună afort, deoarece există mereu riscul unei hemoragii, al hematoamelor sau al durerilor la nivelul articulațiilor.

Familia i-a fost aproape

Din păcate, una dintre cele mai serioase probleme cu care se confruntă bolnavii de hemofilie este respingerea societății. Și Miruna a trecut prin această situație, A plătit acest preț în timpul liceului când a fost exclusă de colegi din toate grupurile. Dar familia i-a rămas mereu aproape și a susținut-o.

„Mi-a fost alături în momentele dificile. Am avut lângă mine persoane deosebite și dragi, care mi-au făcut viața minunată și pentru asta le mulumesc.“

La fel de importante au fost și întâlnirile cu ceilalți bolnavi în cadrul taberelor organizate de Asociația Română de Hemofilie. Și-a făcut mulți prieteni, are acces la tratamentși îl urmează, chiar dacă acesta nu este chiar în concordanță cu standardele europene.

Cu optimism trece peste toate greutățile

„În fiecare zi îmi propun să fiu un om bun, o colegă bună, o prietenă de nădejde, o persoană valoroasă. Vreau să demonstrează prin ceea ce fac că, indiferent de problemele cu care ne confruntăm, trebuie să ne autodepășim, chiar dacă uneori este atât de greu. Dar întotdeauna, după nori apare soarele“, spune Miruna. Își dorește să devină o voce care să atragă atenția persoanelor care suferă de hemofilie.

A aflat că este bolnavă chiar de ziua ei

La 40 de ani, Cristina a aflat că este bolnavă, de o boală care îi poate da multe bătăi de cap. Mai exact, a aflat că este purtătoare a virusului hepatitic C. A primit diagnosticul în urma unor analize de rutină, chiar de ziua ei.

A primit vestea fără speranța că s-ar putea vindeca vreodată. A crezut că viața ei se va schimba complet. „M-am speriat foarte tare, pentru că nu știam ce înseamnă un astfel de diagnostic, mai ales că trăisem cu acest virus atât de mult timp în organism“, povestește femeia.

Tratamentul

În 2016 a început tratamentul cu interferon și ribavirină, dar l-a întrerupt după patru luni. În urma unor investigații medicale, s-a dovedit că organismul femeii nu răspundea la tratament.

„Reacțiile la tratament au fost îngrozitoare. Am avut un început de depresie, iar asta mi-a afectat viața. Dar totuși am continuat să sper, așa că am luptat să mă vindec. Am știut că va veni și momentul bun pentru mine și nu m-am lăsat pierdută. Am dus o viață normală, am schimbat stilul de viață, adică mai echilibrat. Așteptarea a meritat, chiar dacă a durat ceva, iar între timp pentru ficatul meu a fost dificil“.

O nouă terapie

După mai multe așteptări și încercări nereușite, peste un an și jumătate Cristina a început un nou tratament, cu interferon free pentru hepatita C pe o perioadă de de trei luni. Avea gradul de fibroză 3. „A fost un tratament eficient și fără efecte adverse. Nu îmi venea să cred că perioada mea de chin în sfârșit părea să ia sfârșit. Rata de vindecare este de 98-100%, iar eu sunt fericită că am scăpat de acest virus păcătos“, se destăinuie femeia.

„Poate că urmele virusului au rămas în organismul meu pentru toată viața, dar i-am dat ficatului meu o șansă pe care nu o speram atunci când am aflat diagnosticul și am văzut că prima terapie nu dă rezultate. A fost o șansă pe care ar trebui să o aibă oricine suferă de această boală. Este important să fii optimist, să ai încredere și să lupți cu boala“, conchide Cristina.

„Vestea că aș putea avea cancer m-a îmbătrânit cu 10-15 ani“

Mariana Slav din București a primit de trei ori vestea că ar putea fi bolnavă de cancer. Psiholog de meserie, a încercat să fie puternică și să abordeze problemele cu calm și luciditate.

A găsit puterea să treacă peste probleme, ba mai mult a reușit și să ajute alte femei care treceau prin aceleași grele încercări ca și ea. Este o persoană caldă, cu suflet mare, care reușește să fie un model pentru cei încercați de soartă.

Primul diagnostic

Când avea 26 de ani, i s-a spus de către medici că ar putea să existe riscul de a avea cancer la plămâni. A stat șase luni prin spitale internată, a făcut analize peste analize și o operație la plămâni, dar a aflat că diagnosticul nu era până la urmă cel de cancer.

Dar impactul veștii că ar putea avea cancer începuse deja să-și facă efectul: i-au apărut multe fire de păr alb și multe riduri pe față, într-un timp foarte scurt.

Al doilea și al treile diagnostic

A doua suspiciune de boală a apărut atunci când avea 42 de ani, de această dată fiind vorba de col uterin. A mers mai departe și a trecut peste toate etapele medicale pe care o astfel de veste le presupune.

În urma testelor, ea a acceptat o intervenție chirurgicală pentru diagnosticare exactă și a stabilit cu medicul ca, în cazul în care există riscuri minime, să-i fie extirpat uterul.

Peste 10 ani, istoria s-a repetat. A trecut prin aceleași încercări, de data asta fiind vorba de cancer mamar. În urma unei ecografii, a aflat că nodulii de la sân pe care îi avea puteau fi maligni. A ales lupta și de această dată, și-a schimbat stilul de viață, iar după doi ani de investigații medicale, medicii i-au dat vestea cea bună: nu mai exista niciun risc. Anii și veștile proaste i-au adus însă și mai mult păr alb și mai multe riduri pe chip.

Sprijină femeile bolnave

Toate problemele prin care a trecut au ajutat-o pe Mariana să găsească puterea să-i înțeleagă mai bine pe cei din jurul său. „După cele trei suspiciuni de cancer, am realizat că pot ajuta persoanele care trec prin situații asemănătoare, cum este cazul femeilor care primesc diagnosticul de cancer mamar. În prezent, le sprijin și ofer consiliere femeilor care trec prin lupta cu cancerul de sân în cadrul unui grup de suport destinat acestora“, conchide Mariana Slav.

S-a luptat cu o boală necruțătoare: leucemia

La numai 32 de ani, Andreea, o tânără care își făcuse nenumărate planurile personale și profesionale, s-a aflat în fața unui diagnostic necruțător: leucemie acută limfoblastică. Lupta sa cu boala este o lecție pentru cei mai mulți dintre noi.

Fusese o tânără activă, fără prea mari probleme de sănătate. De aceea i s-a părut ciudat când a început să obosească foarte ușor, să nu aibă chef de viață, apatică și transpira abundent în timpul somnului. Când au apărut și durerile de oase a mers la medicul de familie.

Diagnostic: leucemie

A fost trimisă la Spitalul „Victor Babeș“ din București unde a făcut mai multe analize amănunțite și un RMN. În urma analizelor a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni. Atunci a aflat și de ce boală suferă: „Eram transferat cu Ambulanța și atunci am citit dosarul meu medical pentru că l-am avut la îndemână. Știu că mi s-a oprit inima pentru o clipă atunci când am citit diagnosticul: leucemie acută limfoblastică cu cromozom de Philadelphia. Mi s-au înmuiat picioarele. Prima dată am crezut că este dosarul altcuiva și am verificat numele scris. O lună de zile am fost aeriană, nu auzeam și nu vedeam pe nimeni. Refuzam să accept acest diagnostic. Urma să mă căsătoresc. Să am o familie, o carieră. Trebuia să plec în Olanda, fiind promovată la locul de muncă. Și acum totul părea că se năruie. Trebuia să o iau într-o altă direcție“, se confesează femeia.

A decis să lupte cu boala

După ce și-a revenit din starea de șoc, Andreea și-a adunat forțele și a decis să lupte cu boala și să o învingă. A început curele de chimioterapie, cu complicațiile care au urmat: i-a căzut părul, avea grețuri, era fără vlagă. A fost un tratament agresiv, dar nu a cedat.

„Am avut noroc cu familia și cu prietenii care m-au susținut foarte mult. Și ceilalți bolnavi din salonul de spital m-au susținut mult. Mi-au dat puterea și la urma urmei ne încurajam recirproc pentru că ne luptam cu aceeași boală.

A urmat transplantul de măduvă

A fost găsit pentru Andreea un donator de celule stem din Belgia, pentru a putea face transpantul de măduvă.Operația a avut loc tot la Spitalul Fundeni. Intervenția nu a fost grea, dar perioada care a urmat a fost foarte dificilă. „Primele 3-4 săptămâni au fost foarte grele. Am fost hrănită numai prin perfuzii , am avut dureri mari, dar apoi a fost din ce în ce mai bine“, povestește Andreea.

Boala este în remisie, însă continuă tratamentul cu citostatice, pentru că i-a reapărut în sânge cromozomul de Philadelphia, responsabil cu multiplicarea celulelor canceroase.

Foarte optimistă acum, Andreea spune că orice tip de cancer poate fi învins, dar pentru asta nu este nevoie doar de tratament, ci și de credința în vindecare și lupta cu boala. „Este foarte importantă și încrederea în medic“, conchide femeia.

Diagnosticat cu o tumoră neuroendocrină, a dus o luptă dură pentru a învinge boala

Când afli că ai o boală gravă, dificil de tratat, oamenii reacționează diferit. Unii încep să intre în panică, să plângă, pe alții îi cuprinde disperarea, alții renunță și se lasă în voia sorții. Dar sunt unii care aleg să se ia la trântă cu boală, să nu renunțe.

Un astfel de om este Cornel Mironaș, un bărbat din Pitești, care a aflat la 52 de ani că are o tumoră neuroendocrină care îi pune în pericol sănătatea. La un control de rutină efectuat anul trecut, i s-a spus că valorile tensiune arteriale sunt ridicate. Nimic așa de grav încât să se sperie. I s-a recomandat însă să facă și o ecografie abdominală.

Astfel i s-a descoperit o structură adenopatică. Adenopatia se manifestă prin creșterea în volum a ganglionilor limfatici din organism. A venit și diagnosticul crunt: Cornel avea o tumoră neuroendocrină. El a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la puțin timp a început un tratament cu un produs recomandat în cazul tumorilor carcinoide, așa cum era cea care îi fusese extirpată lui Cornel.

Nu s-a dat bătut

„Având în vedere că în țara noastră nu există investigații specifice tumorilor neuroendocrine și niciun protocol cu centrele din Europa, am fost nevoit să mă descurc pe cont propriu, ajutat de familie și de prieteni. Am încercat să descopăr toate metodele de investigare și tratament din clinicile cu specializări neuroendocrine din Europa“, povestește Cornel.

El a ajuns peste câteva luni la centrul „Erasmus“ MC din Rotterdam, unde, în urma unor investigații cu tehnologii moderne, i s-a recomandat un tratament care i-a fost de ajutor.

Peste doi ani, Cornel a aflat că boala este staționară. A continuat să-și trăiască viața normal, a continuat tratamentul specific bolilor neuroendocrine, recomandat de medicii olandezi, iar la fiecare 6 luni merge la evaluare în țară și străinătate.

Viața lui a intrat pe făgașul normalității

Cornel s-a gândit să-și împărtășească experiența prin care a trecut pentru a fi de ajutor și altor persoane care au sau au avut tumori neuroendocrine. În primii ani i-a fost foarte greu, pentru că nu cunoștea nimic despre boală și nici nu găsea informații despre tumorile endocrine. În toată această perioadă a fost sprijinit de familie și prieteni. „Viața mi-a intrat în normalitate acum. Călătoresc, am pasiuni de care încerc să mă ocup cât mai mult și îi ajut pe bolnavii care suferă de această problemă cu a mea, cu sfaturi și îndrumări la clinicile din străinătate“, conchide Cornel.

Primul medicament care poate încetini evoluția bolii Alzheimer

Reprezentanții unei companii americane producătoare de medicamente spun că au creat prima terapie care ar putea încetini evoluția bolii Alzheimer și este gata pentru a fi vândut, potrivit BBC.

În prezent, nu există medicamente care să poată face asta – unele dintre ele doar ajută în privința simptomelor. Reprezentanții companiei Biogen spun că în curând vor face demersurile necesare pentru aprobare în USA, pentru medicamentul numit aducanumab.

Ei spun că toate documentele vor fi finalizate la începutul anului viitor, și există speranțe ca tratamentul să ajungă și în Europa. Procesul de aprobare ar putea să dureze un an sau doi. Dacă are succes, compania și-a propus să ofere la început medicamentul pacienților care s-au înscris inișial în studii clinice pentru testarea medicamentului

Anunțul este cumva surprinzător având în vedere că această companie întrerupsese munca la acest medicament în luna martie a acestui an, după niște rezultate dezamăgitoare ale unor testări.

Dar reprezentanții companiei spun că o nouă analiză asupra unei baze de date mai mari acelorași studii arată că doze mai mari de aducanumab pot furniza un beneficiu semnificativ pacienților cu Alzheimer în fază incipientă. Le încetinește evoluția bolii astfel încât să-și păstreze memoria aproape în totalitate și să poată continua cu viața de zi cu zi, lucruri pe care, de obicei, boala le răpește.

Mari speranțe

Aducanumab țintește o proteină numită amyloid care formează depozite anormale în creierele oamenilor cu Alzheimer. Oamenii de știință consideră că aceste plăci sunt toxice pentru celulele creierului și că eliminarea lor folosind medicamente ar putea reprezenta un progres extraordinar în tratamentul demenței.

Nu a mai fost fabricat niciun alt medicament în ameliorarea simptomelor demenței în ultimii zece ani.

Directorul executiv de la Biogen, Michel Vounatsos spune: „Suntem foarte optimiști la perspectiva de a oferi pacienșilor prima terapie pentru reducerea declinului clinic provocat de boala Alzheimer“

Hilary Evans, de la Centrul Britanic de Cercetare a Alzhemerului, spune: „Oamenii afectați de Alzheimer au așteptat mult prea mult pentru un tratament care să le schimbe viața, iar acest anunț extraordinar oferă o nouă speranță.“

„La o a doua privire asupra acestui medicament, aducanumab, cred cp este un pas pozitiv pentru toți cei care au luat parte la testările clinice și pentru comunitatea de cercetare a acestui boli, din întreaga lume. Cu cât apar mai multe informații, poate că cu atât mai des vor apărea discuții la nivel mondial în privinșa pașilor viitori care trebuie făcuți pentru aceste medicamente de care oamenii bolnavi au mare nevoie“, a completat ea.

Prof. Bart De Strooper, director al Institutului de Cercetare a Demenței de la University College London, spune: „Este fantastic să aflu despre aceste rezultate noi ca urmare a testărilor cu aducanumab. În prezent nu avem tratamente eficiente care să încetinească sau să stopeze evoluția bolii și sper ca acesta să fie un punct de cotitură“.

Ce este boala Alzheimer?

Demența nu înseamnă o singură boală, ci este numele unui grup de simptome care includ probleme legate de memorie și gândire. Există mai multe tipuri de demență, iar despre Alzheimer se zice că este cea mai des întâlnită formă și cea mai cercetată.

De ce apare insuficiența cardiacă și ce schimbări trebuie făcute în stilul de viață

Insuficiența cardiacă este o problemă serioasă de sănătate care poate pune viața în pericol dacă nu este ținută sub control. Un rol foarte important îl au modificările în stilul de viață.

„Insuficiența cardiacă este un sindrom cauzat de afectarea funcției sau structurii inimii. Ea se manifestă prin incapacitatea cordului de a pompa sânge necesar acoperirii nevoilor metabolice ale organismului“, explică Dorina Orzar, medic primar cardiologie. „Pentru că inima nu mai funcționează cum trebuie, organismal reține apă și sare, iar cordul se mărește în dimensiunie. De asemenea, există riscul să apară tahicardia (accelerarea frecvenței bătăilor inimii cu peste 90 de pulsații pe minut).

Semnele și simptomele bolii

„Simptomul cel mai frecvent al insuficienței cardiace este dispneea (senzația de respirație dificilă) la eforturi ușoare sau în repaus, uneori cu necesitatea de a dormi în poziția șezând“, explică medicul.

Printre simptomele specifice bolii se numără: oboseala la mers, creșterea în greutate din cauza acumulării de lichide în corp, umflarea picioarelor, tusea seacă, palpitații, dureri toracice, scăderea apetitului, urinări frecvente.

„Semnele insuficienței cardiace pot fi iniațial decelate la examenul clinic (auscultație pulmonară, palparea ficatului, evidențierea edemelor la nivelul membrelor inferioare), ulterior confirmate atât prin date biologice (dozarea markerilor serici sugestivi de insuficiență cardiac-BNP, NT-proBNP), cât și prin investigații imagistice (radiografia cardiopulmonară, ecografia cardiac, RMN cardiac)“, spune dr. Dorina Orzar.

Cauze

„Cea mai frecventă afecțiuni implicate în etiologia insuficienței cardiace este boala cardiac ischemică (infarctul miocardic, cardiomiopatia ischemică)“, precizează medical cardiolog.

Pot duce la dezvoltarea insuficienței cardiace și boli precum diabetul zaharat, bolile tiroidiene, miocardita (inflamația mușchiului inimii) și tensiunea arterial mare, care nu este ținută sub control.

Și vârsta înaintată este un alt factor care favorizează instalarea bolii. „Asta pentru că pe măsură ce îmbătrânim, mușchiul cardiac își pierde din flexibilitate, nemaiputând pompa suficient sânge“, explică medicul.

Se poate ajunge la AVC

Fără o diagnostic precoce și un tratament correct urmat, insuficiența cardiac favorizează apariția aritmiei, a infarctului miocardic, a cheagurilor de sânge la nivelul vaselor piciorului (tromboza venoasă profundă) sau la nivel pulmonar, anemiei și chiar a accidentului vascular cerebral. În funcție de cauzele și severitatea simptomelor, medicul cardiolog stabilește schema de tratament, pentru a ține boala sub control.

Ce schimbări trebuie făcute

Cum nu există un tratament care să vindece boala, anumite schimbări în stilul de viață sunt necesare. Renunță la fumat, încearcă să slăbești dacă ai peste greutatea normal, respect orarul meselor, consumă cât mai multe fructe și legume, înlocuiește carnea grasă cu cea de pește și grăsimile animale cu cele vegetale bune. Evită să mănânci sărat, pentru că sarea reține apă în țesuturi  și agravează simptomele bolii, prăjelile și bea suficiente lichide.

Boala l-a convins să dea la Facultatea de Medicină

Deși s-a lupta cu boala încă din adolescență, Bogdan a învățat împreună cu familia sa, să lupte. Să lupte pentru sănătate, pentru ceea ce-și dorește, pentru bine. În prezent, tânărul studiază medicina, oferind ajutor celor care trec prin aceleași probleme ca ale lui.

Bogdan are 24 de ani și a fost diagnosticat cu artrită la 15 ani. O vârstă a întrebărilor și răspunsurilor, a frământărilor și planurilor, a dorințelor și bucuriilor. Problema de sănătate a lui Bogdan a pus la încercare întreaga familie. Diagnosticul de artrită idiopatică juvenilă (boală autoimunp cronică manifestată prin inflamarea persistentă a articulațiilor) a fost un obstacol pe care, în cele din urmă, au reușit să-l depășească.

„Eu și părinții mei am fost foarte surprinși atunci când am aflat diagnosticul. Am trecut prin toate fazele bolii: de la negare până la frustrare, îngrijorare și anxietate. Pentru că era ceva necunoscut, pentru că nu știam niciunul cum să reacționăm și pentru că nu ne venea să credem că viața mea urma să se schimbe pentru totdeauna“, povestește Bogdan.

Fără activitate fizică

El își amintelte că imediat după aflarea diagnosticului a trebuit să facă mai multe schimbări, tocmai pentru a reuși să țină sub control boala. Mai întâi, a renunțat la orice formă de activitate fizică, chiar și recreațional, ca mai apoi să fie nevoit să acorde atenție propriei greutăți. „Ca orice om, m-am speriat foarte tare atunci când nu mi-am mai putut folosi picioarele și nu am mai putut fi activă. Voiam și eu să ies cu prietenii la fotbal sau tenis. Din păcate, nu am mai putut. Dar prietenii mei m-au înțeles încă de la început. Din păcate, au aflat mai tîzriu, pentru că eu încă nu-mi dădeam seama ce mi se întâmplă, și am fost reticent în a-mi dezvălui boala“, povestește Bogdan.

Experiența de viață, o provocare

Una dintre marile dezamăgiri din acea perioadă a adolescenței a fost că nu a putut să facă aceleași lucruri ca prietenii lui. Ajutat de familia lui, a reușit să înțeleagă că trebuie să accepte unele compromisuri, tocmai pentru a merge mai departe. „Din fericire, pot spune că mă număr printre norocoșii care nu au avut parte de efecte secundare ale tratamentului. Starea de somnolență și ușoarele probleme digestive au fost singurele neplăceri pe care a trebuit să le depășesc. Acum nu pot decât să consider trările trecute ca fiind o provocare aleatorie. Alegerea profesiei din prezent a fost determinată de experiența mea, e adevărat. Alături de cadrul medical al cărui pacient încă sunt, afecțiunea a fost scânteia care a aprins flacăra pasiunii pentru medicină, încă din adolescență“, mărsturisește tânărul. În prezent este în ultimul an la Facultatea de Medicină.

Un medicament pentru prostată ar putea încetini evoluția bolii Parkinson

Un medicament folosit pentru a trata prostat mărită ar putea un puternic medicament împotriva bolii Parkinson, potrivit unei echipe internaționale de oameni de știință.

Conform BBC, terazosin ajută în cazul hiperplziei prostatice benigne prin relaxarea mușchilor vezicii urinare și prostatei. Dar cercetătorii cred că are încă o acțiune benefică, asupra celulelor creierului afectate de Parkinson. Ei spun că medicamentul ar putea încetini evoluția bolii Parkinson – ceea ce în prezent nu este posibil.

Moartea celulelor

Ei au studiat mii de pacienți care sufereau și de hiperplazie prostatică benignă și de Parkinson. Descoperirile lor, publicate în Journal of Clinical Investigation, sugerează că medicamentul alfa-blocant protejează celulele creierului împotriva distrugerii.

Parkinson este o boală evolutivă care afectează creierul, împotriva căreia , în prezent, nu există niciun tratament. Tratamentele existente ajută la ameliorarea unor anumite simptome, dar nu pot încetini și nu pot da înapoi pierderea neuronilor care apare odată cu boala.

Terazosin poate ajuta prin activarea unei enzime numită PGK1 pentru a preveni noartea celulelor creierului, spun certcetătorii de Universitatea din Iowa (SUA) și de la Institutul pentru Tulburări ale Creierului din Beijing (China).

Teste clinice

Când au testat medicamentul pe șoareci s-a dovedit că acesta încetinește sau stopează pierderea celulelor nervoase. Pentru a începe evaluarea dacă medicamentul ar putea avea același efect asupra oamenilor, ei au căutat prin fișele medicale ale milioane de americani pentr a identifica acei bărbați care aveau și hiperplazie prostatică benignă și Parkinson.

Au studiat 2.880 de pacienți cu Parkinson care luazu terazosin sau medicamente similare care ținteau PGK1 și un grup de comparație de 15.409 de pacienți cu Parckinson care luau un tratament diferit pentru hiperplazie prostatică benignă și nu acționau asupra PGK1.

Pacienții cu medicamente care ținteau PGK1 păreau să se comporte bine în privința simptomelor bolii Parkinson și a evoluției acesteia, astfel că i-a făcut pe cercetători să spună că vor continua cu studiile clinice, pe care plănuiesc să le înceapă în acest an.

„O zonă captivantă“

Cercetătorul care a condus studiull, dr. Michael Welsh, spune că deși este prematur să vorbim despre un tratament, descoperirile au potenșialul de a schimba viețile celor care suferă de Parkinson. „În prezent, nu avem niciun tratament care schimbă progresiv cursul acestei boli neurodegenerative. Este o boală îngrozitoare, și se regăsește tot mai frecvent în rândul persoanelor în vârstă. Așa că este o zonă de cercetare foarte captivantă“, spune el.

„Modificarea bolii“

Având în vedere că terazosin și-a demonstrat efectul în tratarea hiperplaziei prostatice benigne, spune el, aprobarea lui și refolosirea ca medicament împotriva bolii Parkinson ar trebui să fie realizabile dacă tesle clinice merg bine.

Testele, care vor dura câțiva ani, vor compara medicamentul cu unul placebo pentru a se asigura că este sigur și eficient în boala Parkinson. Un alt cercetător, dr. Nandakumar Narayanan, care tratează pacienți cu Parkinson, spune: „Avem nevoie de aceste teste controlate pentru a demonstra că acest medicament modifică cu adevărat manifestarea bolii. Dacă așa este, va fi ceva extraordinar“.

Prof. David Dexter spune: „Aceste rezultate uimitoare arată că terazosin și-ar fi putut să aibă un potențial ascuns pentru încetinirea evoluției bolii, situație care i-ar putea ajuta pe bolnavi să trăiască mai mult. Deși este destul de devreme să ne pronunțăm, și studiile efectiate pe animale, dar și cele efectuate în urma analizării fișelor medicale ale oamenilor care deja iau medicamentul arată semne promițătoare care trebuie investigate în amănunțime“.

O luptă grea și lungă i-a pus sănătatea la încercare

Povestea lui Marian începe în urmă cu 3 ani, când, înainte de a împlini 34 de ani, a fost diagnosticat cu tuberculoză rezistentă la medicamente. După mai multe internări în spital, a reușit să învingă boala.

Marian își amintește că se simțea din ce în ce mai obosit, tușea, transpira foarte mult noaptea și slăbise. În urma unei radiografii pulmonare și a unui consult de specialitate, medicii au descoperit că bărbatul suferea de tuberculoză. S-a internat la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din București și a început tratamentul. După o lună și jumătate, s-a externat și și-a schimbat stilul de viață.

Nu a trecut mult timp, și a fost nevoit să se interneze din nou. Și asta pentru medicii l-au anunțat că tipul de tuberculoză de care suferă este rezistent la tratament. Pentru Marian, cele trei luni de spitalizare au fost foarte grele: „Medicamentele aveau efecte adverse. Pe care le suportam foarte greu.Îmi era greață în fiecare zi, eram amețit, iar după celuam pastilele,nu mă puteam da jos din pat cel puțin două ore“.

Vindecarea cu prețul pierderii auzului

După mai multe luni de tratament, Marian a constatat că nu mai aude bine, fiind nevoit să poarte o proteză auditivă. După 9 luni, pentru că leziunile din plămânul stâng nu se vindecau cum trebuie, a fost nevoit să se interneze din nou și să se opereze, fiindu-i extirpat jumătate din plămân.

După un an de tratament, a făcut hepatită toxică, din cauza medicamentelor pe care le luase. După aproape doi ani, lucrurileau început să reintre în normal. Marian nu ar fi putut să treacă peste toată perioada dificilă fără sprijinul familiei și al psihologului.