Reprezentanții unei companii americane producătoare de medicamente spun că au creat prima terapie care ar putea încetini evoluția bolii Alzheimer și este gata pentru a fi vândut, potrivit BBC.
În prezent, nu există medicamente care să poată face asta – unele dintre ele doar ajută în privința simptomelor. Reprezentanții companiei Biogen spun că în curând vor face demersurile necesare pentru aprobare în USA, pentru medicamentul numit aducanumab.
Ei spun că toate documentele vor fi finalizate la începutul anului viitor, și există speranțe ca tratamentul să ajungă și în Europa. Procesul de aprobare ar putea să dureze un an sau doi. Dacă are succes, compania și-a propus să ofere la început medicamentul pacienților care s-au înscris inișial în studii clinice pentru testarea medicamentului
Anunțul este cumva surprinzător având în vedere că această companie întrerupsese munca la acest medicament în luna martie a acestui an, după niște rezultate dezamăgitoare ale unor testări.
Dar reprezentanții companiei spun că o nouă analiză asupra unei baze de date mai mari acelorași studii arată că doze mai mari de aducanumab pot furniza un beneficiu semnificativ pacienților cu Alzheimer în fază incipientă. Le încetinește evoluția bolii astfel încât să-și păstreze memoria aproape în totalitate și să poată continua cu viața de zi cu zi, lucruri pe care, de obicei, boala le răpește.
Mari speranțe
Aducanumab țintește o proteină numită amyloid care formează depozite anormale în creierele oamenilor cu Alzheimer. Oamenii de știință consideră că aceste plăci sunt toxice pentru celulele creierului și că eliminarea lor folosind medicamente ar putea reprezenta un progres extraordinar în tratamentul demenței.
Nu a mai fost fabricat niciun alt medicament în ameliorarea simptomelor demenței în ultimii zece ani.
Directorul executiv de la Biogen, Michel Vounatsos spune: „Suntem foarte optimiști la perspectiva de a oferi pacienșilor prima terapie pentru reducerea declinului clinic provocat de boala Alzheimer“
Hilary Evans, de la Centrul Britanic de Cercetare a Alzhemerului, spune: „Oamenii afectați de Alzheimer au așteptat mult prea mult pentru un tratament care să le schimbe viața, iar acest anunț extraordinar oferă o nouă speranță.“
„La o a doua privire asupra acestui medicament, aducanumab, cred cp este un pas pozitiv pentru toți cei care au luat parte la testările clinice și pentru comunitatea de cercetare a acestui boli, din întreaga lume. Cu cât apar mai multe informații, poate că cu atât mai des vor apărea discuții la nivel mondial în privinșa pașilor viitori care trebuie făcuți pentru aceste medicamente de care oamenii bolnavi au mare nevoie“, a completat ea.
Prof. Bart De Strooper, director al Institutului de Cercetare a Demenței de la University College London, spune: „Este fantastic să aflu despre aceste rezultate noi ca urmare a testărilor cu aducanumab. În prezent nu avem tratamente eficiente care să încetinească sau să stopeze evoluția bolii și sper ca acesta să fie un punct de cotitură“.
Ce este boala Alzheimer?
Demența nu înseamnă o singură boală, ci este numele unui grup de simptome care includ probleme legate de memorie și gândire. Există mai multe tipuri de demență, iar despre Alzheimer se zice că este cea mai des întâlnită formă și cea mai cercetată.