Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 10 din 30 REZULTATE

A aflat că este bolnavă chiar de ziua ei

La 40 de ani, Cristina a aflat că este bolnavă, de o boală care îi poate da multe bătăi de cap. Mai exact, a aflat că este purtătoare a virusului hepatitic C. A primit diagnosticul în urma unor analize de rutină, chiar de ziua ei.

A primit vestea fără speranța că s-ar putea vindeca vreodată. A crezut că viața ei se va schimba complet. „M-am speriat foarte tare, pentru că nu știam ce înseamnă un astfel de diagnostic, mai ales că trăisem cu acest virus atât de mult timp în organism“, povestește femeia.

Tratamentul

În 2016 a început tratamentul cu interferon și ribavirină, dar l-a întrerupt după patru luni. În urma unor investigații medicale, s-a dovedit că organismul femeii nu răspundea la tratament.

„Reacțiile la tratament au fost îngrozitoare. Am avut un început de depresie, iar asta mi-a afectat viața. Dar totuși am continuat să sper, așa că am luptat să mă vindec. Am știut că va veni și momentul bun pentru mine și nu m-am lăsat pierdută. Am dus o viață normală, am schimbat stilul de viață, adică mai echilibrat. Așteptarea a meritat, chiar dacă a durat ceva, iar între timp pentru ficatul meu a fost dificil“.

O nouă terapie

După mai multe așteptări și încercări nereușite, peste un an și jumătate Cristina a început un nou tratament, cu interferon free pentru hepatita C pe o perioadă de de trei luni. Avea gradul de fibroză 3. „A fost un tratament eficient și fără efecte adverse. Nu îmi venea să cred că perioada mea de chin în sfârșit părea să ia sfârșit. Rata de vindecare este de 98-100%, iar eu sunt fericită că am scăpat de acest virus păcătos“, se destăinuie femeia.

„Poate că urmele virusului au rămas în organismul meu pentru toată viața, dar i-am dat ficatului meu o șansă pe care nu o speram atunci când am aflat diagnosticul și am văzut că prima terapie nu dă rezultate. A fost o șansă pe care ar trebui să o aibă oricine suferă de această boală. Este important să fii optimist, să ai încredere și să lupți cu boala“, conchide Cristina.

Ce este cardiomiopatia și cum se poate ține sub control

Cardiomiopatia este o afecțiune care împiedică mușchiul inimii să pompeze sângele în mod eficient. Printre simptomele acestei afecțiuni se numără dificultățile la respirație și durerile în piept.

Există mai multe tipuri de cardiomiopatie, și deci și cauze de mai multe feluri. Dar, din păcate, este o afecțiune care nu poate fi vindecată, ci numai ținută sub control. Tratamentul abordat ameliorează simptomle, ceea ce înseamnă că se poate trăi cu această boală.

Simptomele cardiomiopatiei

În stadii incipiente ale afecțiunii, simptomele nu prea sunt evidente. Dar, odată ce boala înaintează și se agravează, pot apărea următoarele simptome: dificultăți de respirație la efort sau în timpul activităților zilnice, amețeli, leșin, durere în piept, oboseală, bătăi rapide sau neregulate ale inimii, umflarea mâinilor, a picioarelor sau abdomenului.

În cazuri mai grave, pot apărea chiar și aritmii, cheaguri de sânge, atac de cord sau insuficiență cardiacă.

Tipuri de cardiomiopatie

Cardiomiopatia este de mai multe feluri: hipertrofică, dilatativă, restrictivă și displazia aritmogenă de ventricul drept.

Cea mai frecventă este cardiomiopatia hipertrofică, prevalența ei fiind de 0,2 % la populația generală. Mușchiul cardiac suferă o îngroșare anormală, și prin urmare, inima trebuie să muncească mai mult.

Cardiomiopatia hipertrofică

„Cardiomiopatia hipertrofică (CMH) este o afecțiune cardiacă primară, determinată, de cele mai multe ori, de factori genetici . Se caracterizează prin îngroșarea pereților ventriculari și dezorganizarea arhitecturii mușchiului inimii. Dintre pacienții cu CMH, mare parte dezvoltă forma obstructivă, CMHO, iar tratamentul se adresează celor simptomatici. El poate fi medicamentos, eficace în multe cazuri; în cele rezistente la tratamentul medicamentos se reduce la tratament invaziv“, explică dr. Sorin Lepădatu, medic primar chirurgie cardiovasculară.

El adaugă faptul că „tratamentul chirurgical este în acest moment tratament de clasa I și constă în miectomie septală extinsă sau operația Morrow. Când nu se poate efectua operația, în cazul pacienților care prezintă comorbidități grave și care au risc operator cresc se recomandă ablația septală“.

Cardiomiopatia dilatativă

În cazul acesteia, pereții inimii se întind și devin mai subțiri din cauza creșterii volumului uneia sau a mai multor cavități ale inimii. Această întindere slăbește mușchiul inimii, care nu reușește să mai pompeze sângele cu suficientă putere.

Cardiomiopatia restrictivă

Este un tip mai rar întâlnit și apare atunci când mușchiul cardiac se înțepenește , ceea ce împiedică ventriculele să se relaxeze și să se umple complet cu sânge, între bătăile inimii.

Displazia aritmogenă de ventricul drept

În această formă rară de cardiomiopatie, celulele care formează mușhiul inimii se transformă în țesut cicatrizat sau adipos (grăsime), provocând tahiaritmii ventriculare și chiar decesul subit, mai ales în condiții de efort susținut.

Cauze multiple

În cele mai multe cazuri afecțiunea este gentică, transmițându-se de la părinți la copii. Dar mai există și alte cauze posibile: afecțiuni cardiace congenitale, boala arterială coronariană, hipertensiunea cronică, cardiomiopatia ischemică (un atac de cord care a provocat leziuni musculare cardiace), valvulopatii, infecții virale sau bacteriene ale inimii, unele tratamente împotriva cancerului, diabetul sau alte tulburări metabolice.

Consumul excesiv de alcool, cel de cocaină sau alte droguri și anumite complicații legate de sarcină pot deveni și ele cauze de cardiomiopatie. Se întâmplă, însă, uneori ca motivele declanșării acestei boli să fie necunoscute, așa cum este cazul cardiomiopatiilor idiopatice.

Se poate trata?

Cele mai multe simptome ale bolii sunt ameliorate cu medicamente și prin schimbarea modului de viață. Tratamentul depinde de tip de cardiomiopatie și de agresivitatea simptomelor. În unele cazuri, poate fi vorba de intervenție chirurgicală, pentru reglarea aritmiilor care pot pune viața bolnavului în pericol. Pacientul va primi și indicații referitoare la efortul depus.

Când apare insuficiența hepatică și de ce devine o urgență medicală

Insuficiența hepatică se instalează atunci când ficatul nu mai funcționează așa cum trebuie. Afecțiunea poate pune viața în pericol, așadar este nevoie de intervenția de urgență a medicilor.

Ficatul îndeplinește aproximativ 500 de funcții în organism. „Ficatul detoxifică sângele, sintetizează proteinele, controloează producția de hormoni, transformă glucoza în glicogen, descompune grăsimile, ajută digestia. Acestea ar fi cele mai importante funcții“, explică dr. Călin Modreanu, medic specialist gastroenterologie.

Cum se manifestă

Ficatul, supranumit și „uzina organismului“, are o mare capacitate de regenerare. Primele semne de insuficiență apar când peste 80% din celule nu mai funcționează.

Insuficiența hepatică se manifestă sub două forme: acută și cronică. Cea acută se instalează în câteva zile sau săptămâni, fiind dificil de diagnosticat și tratat. Este provocată de hepatita acută virală (de tip A, B sau C, citomegalovirsu, Epstein Barr), abuzul de medicamente, substanțe toxice (alcool, droguri, ciuperci otrăvitoare, unele ceaiuri) sau din cauza întreruperii circulației sângelui). „Insuficiența hepatică poate fi hiperacută, când apare în 48 de ore și hipoacută, când se dezvoltă în 4-5 săptămâni“, spune medicul.

În schimb, insuficiența hepatică este cea mai frecventă formă, care se instalează după o lungă perioadă de timp. „Cauza principală este ciroza hepatică apărută în evoluția unei hepatite B sau C, alcoolismului cronic, bolilor autoimune, hemocromatozei, bolii Wilson, uneori și a steatozei hepatice. O altă cauză este cancerul hepatic“, precizează medicul Modreanu.

Poate fi prevenită?

Prevenirea insuficienței hepatice înseamnă de fapt reducerea riscului de a dezvolta ciroză sau hepatită prin: „vaccinare anti VHA (hepatita A) și anti VHB (hepatita B), folosirea prezervativului, evitarea instrumentelor medicale sau de alt tip, nesterilizate: ace de tatuaj, piercing, brici sau lame de ras folosite în comun, spălarea mâinilor înainte de masă, evitarea atingerii plăgilor deschise, utilizarea individuală a periuței de dinți, consumul moderat de alcool, evitatarea lui pe perioada administrării medicamentelor, efectuarea de analize pentru diagnostic precoce, tratamentul corect al afecțiunilor hepatice existente.“, explică medicul.

Cum poate fi diagnosticată

Insuficiența hepatică este foarte greu de diagnosticat în stadii incipiente. Asta se întâmplă din cauză că simptomele ei sunt foarte asemănătoare cu cele ale altor boli. Cele mai des întâlnite simptome sunt: stări de greață, lipsa poftei de mâncare, oboseală, diaree, umflarea abdomenului, somnilență, stări de cofuzie și agitație. „În cazuri grave se poate ajunge la hemoragie, icter sau chiar comă“, spune medicul specialist.

Care este tratamentul

Insuficiența hepatică acută cauzată, de exemplu, de excesul demedicamente, diagnosticată la timp, poate fi tratată. În cazul apariției ca urmare a infectării cu un virus, medicația trebuie urmată la spital, până la vindecare.

Situația este diferită atunci când este vorba despre insuficiență hepatică cronică. Tratamentul în acest cazu presupune salvarea acelei porțiuni din ficat care funcționează corespunzător. Dacă acest lucru nu este posibil, pacientului i se recomandă transplantul hepatic.

Cum se poate trata scarlatina. Sfaturile specialistului

Frigul și sezonul rece este favorabil și îmbolnăvirilor celor mici. La scarlatină de exemplu sunt mai expuși copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani. Și această boală a copilăriei, ca și altele, este însoțită de erupții specifice.

„Scarlatina este cauzată de streptococul beta-hemolitic din grupa A, care se poate transmite prin strănut, tuse, secreții nazale, prin contactul cu obiectele contaminate, cum ar fi jucăriile“, explică dr. Mihai Bronea, medic generalist pediatrie.

Cum se pune diagnosticul

Având în cedere ușurința cu care se transmite, scarlatina duce la apriția unor focare epidemice în grădinițe sau școli, mai ales în perioadele de frig. „Copilul bolnav poate fi contagios cât timp streptococul este prezent în nas și gât, până la începerea tratamentului. Medicul pune diagnosticu de scarlatină după efectuarea exudatului faringian, care se recoltează dimineața, înainte de spălatul pe dinți și micul dejun“, continuă medicul.

Cum debutează boala

Perioada de incubație este de cel mult 10 zile. Scarlatina se manifestă prin febră, dureri de cap, inflamația gâtului și amigdalelor (angina), alterarea stării generale și uneori prin vărsături.

„După o zi sau două apare erupția cutanată, mai întâi pe gât și pe torace, mai apoi răspândindu-se pe tot corpul în numai 24 de ore. Erupția în cazul acestei boli este roșie, aspră la pipăit și produce mâncărime. De asemenea, micuțul are buzele foarte roșii, iar obrajii capătă o culoare roz-roșiatică. După câteva săptămâni, erupția pălește, devine stacojie și dispare“, spune specialistul.

Cum se administrează penicilina în scarlatină

Copilul bolnav de scarlatină trebuie internat în spital aproximativ o săptămână. Terapia recomandată este penicilina. „Tratamentul scarlatinei se face cu penicilină G în injecții intramusculare, la 8 ore. După trei zile se poate trece la penicilina V în doze ceva mai mari. În total, terapia poate dura undeva între 7 și 10 zile. După externare, în a șaptea, a 14-a și a 21-a zi se va administra moldamin, pentru a acoperit perioada când pot apărea complicații imunologice“, explică dr. Bronea.

Aceste tratament se adresează febrei, cefaleei și durerilor la înghițire. În general, dacă tratamentul este urmat corect, scarlatina are o evoluție benignă. Posibilele complicații pot afecta inima (endocardita bacteriană), articulațiile sau rinichii.

Tratamentul include și asigurarea unei igiene a tegumentelor și mucoaselor, dezinfecția continuă a obiectelor care au fost contaminate de secrețiile orofaringiene și nazale, eliminate la începutul bolii. Baie se face numai după ce copilul s-a vindecat.

„Spre deosebire de multe alte boli ale copilăriei, scarlatina nu poate fi prevenită prin vaccinare. Ca măsură de prevenție și pentru limitarea riscului de îmbolnăvire copiii trebuie să se spele des pe mâini“, conchide dr. Bronea.

Diagnosticat cu o tumoră neuroendocrină, a dus o luptă dură pentru a învinge boala

Când afli că ai o boală gravă, dificil de tratat, oamenii reacționează diferit. Unii încep să intre în panică, să plângă, pe alții îi cuprinde disperarea, alții renunță și se lasă în voia sorții. Dar sunt unii care aleg să se ia la trântă cu boală, să nu renunțe.

Un astfel de om este Cornel Mironaș, un bărbat din Pitești, care a aflat la 52 de ani că are o tumoră neuroendocrină care îi pune în pericol sănătatea. La un control de rutină efectuat anul trecut, i s-a spus că valorile tensiune arteriale sunt ridicate. Nimic așa de grav încât să se sperie. I s-a recomandat însă să facă și o ecografie abdominală.

Astfel i s-a descoperit o structură adenopatică. Adenopatia se manifestă prin creșterea în volum a ganglionilor limfatici din organism. A venit și diagnosticul crunt: Cornel avea o tumoră neuroendocrină. El a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la puțin timp a început un tratament cu un produs recomandat în cazul tumorilor carcinoide, așa cum era cea care îi fusese extirpată lui Cornel.

Nu s-a dat bătut

„Având în vedere că în țara noastră nu există investigații specifice tumorilor neuroendocrine și niciun protocol cu centrele din Europa, am fost nevoit să mă descurc pe cont propriu, ajutat de familie și de prieteni. Am încercat să descopăr toate metodele de investigare și tratament din clinicile cu specializări neuroendocrine din Europa“, povestește Cornel.

El a ajuns peste câteva luni la centrul „Erasmus“ MC din Rotterdam, unde, în urma unor investigații cu tehnologii moderne, i s-a recomandat un tratament care i-a fost de ajutor.

Peste doi ani, Cornel a aflat că boala este staționară. A continuat să-și trăiască viața normal, a continuat tratamentul specific bolilor neuroendocrine, recomandat de medicii olandezi, iar la fiecare 6 luni merge la evaluare în țară și străinătate.

Viața lui a intrat pe făgașul normalității

Cornel s-a gândit să-și împărtășească experiența prin care a trecut pentru a fi de ajutor și altor persoane care au sau au avut tumori neuroendocrine. În primii ani i-a fost foarte greu, pentru că nu cunoștea nimic despre boală și nici nu găsea informații despre tumorile endocrine. În toată această perioadă a fost sprijinit de familie și prieteni. „Viața mi-a intrat în normalitate acum. Călătoresc, am pasiuni de care încerc să mă ocup cât mai mult și îi ajut pe bolnavii care suferă de această problemă cu a mea, cu sfaturi și îndrumări la clinicile din străinătate“, conchide Cornel.

Primul medicament care poate încetini evoluția bolii Alzheimer

Reprezentanții unei companii americane producătoare de medicamente spun că au creat prima terapie care ar putea încetini evoluția bolii Alzheimer și este gata pentru a fi vândut, potrivit BBC.

În prezent, nu există medicamente care să poată face asta – unele dintre ele doar ajută în privința simptomelor. Reprezentanții companiei Biogen spun că în curând vor face demersurile necesare pentru aprobare în USA, pentru medicamentul numit aducanumab.

Ei spun că toate documentele vor fi finalizate la începutul anului viitor, și există speranțe ca tratamentul să ajungă și în Europa. Procesul de aprobare ar putea să dureze un an sau doi. Dacă are succes, compania și-a propus să ofere la început medicamentul pacienților care s-au înscris inișial în studii clinice pentru testarea medicamentului

Anunțul este cumva surprinzător având în vedere că această companie întrerupsese munca la acest medicament în luna martie a acestui an, după niște rezultate dezamăgitoare ale unor testări.

Dar reprezentanții companiei spun că o nouă analiză asupra unei baze de date mai mari acelorași studii arată că doze mai mari de aducanumab pot furniza un beneficiu semnificativ pacienților cu Alzheimer în fază incipientă. Le încetinește evoluția bolii astfel încât să-și păstreze memoria aproape în totalitate și să poată continua cu viața de zi cu zi, lucruri pe care, de obicei, boala le răpește.

Mari speranțe

Aducanumab țintește o proteină numită amyloid care formează depozite anormale în creierele oamenilor cu Alzheimer. Oamenii de știință consideră că aceste plăci sunt toxice pentru celulele creierului și că eliminarea lor folosind medicamente ar putea reprezenta un progres extraordinar în tratamentul demenței.

Nu a mai fost fabricat niciun alt medicament în ameliorarea simptomelor demenței în ultimii zece ani.

Directorul executiv de la Biogen, Michel Vounatsos spune: „Suntem foarte optimiști la perspectiva de a oferi pacienșilor prima terapie pentru reducerea declinului clinic provocat de boala Alzheimer“

Hilary Evans, de la Centrul Britanic de Cercetare a Alzhemerului, spune: „Oamenii afectați de Alzheimer au așteptat mult prea mult pentru un tratament care să le schimbe viața, iar acest anunț extraordinar oferă o nouă speranță.“

„La o a doua privire asupra acestui medicament, aducanumab, cred cp este un pas pozitiv pentru toți cei care au luat parte la testările clinice și pentru comunitatea de cercetare a acestui boli, din întreaga lume. Cu cât apar mai multe informații, poate că cu atât mai des vor apărea discuții la nivel mondial în privinșa pașilor viitori care trebuie făcuți pentru aceste medicamente de care oamenii bolnavi au mare nevoie“, a completat ea.

Prof. Bart De Strooper, director al Institutului de Cercetare a Demenței de la University College London, spune: „Este fantastic să aflu despre aceste rezultate noi ca urmare a testărilor cu aducanumab. În prezent nu avem tratamente eficiente care să încetinească sau să stopeze evoluția bolii și sper ca acesta să fie un punct de cotitură“.

Ce este boala Alzheimer?

Demența nu înseamnă o singură boală, ci este numele unui grup de simptome care includ probleme legate de memorie și gândire. Există mai multe tipuri de demență, iar despre Alzheimer se zice că este cea mai des întâlnită formă și cea mai cercetată.

Ce trebuie făcut atunci când suferi de emfizem pulmonar

Emfizemul pulmonar este o boală pulmonară obstructivă cronică, evolutivă, cu complicații deloc de neglijat. Diagnosticul de emfizem se pune atunci când plămânii nu mai funcționează corespunzător. Printre cele mai importante simptome se numără: respirația dificilă, mai ales după un efort fizic, și senzația de sufocare.

De asemenea, respirația șuierătoare, tusea cronică, și uneori starea de anxietate și iritabilitatea pot apărea la cei care suferă de această afecțiune.

De ce apare emfizemul pulmonar

Renunțarea la fumat este obligatorie pentru cei care suferă de această boală. Emfizemul pulmonar este asociat mai mereu cu fumatul. Fumul de țigară lezează alveolele din plămâni, îngreunând astfel respirația.

Există însă și cazurile unor persoane care nu au fumat niciodată, dar au primit diagnosticul de emfizem pulmonar. Acestea pot avea această afecțiune în urma inhalării de fum, praf, chimicale sau substanțe poluante pe perioadă îndelungată de timp.

Pe cine afectează emfizemul pulmonar

Cazurile cele mai numeroase se întâlnesc la bărbați trecuți de vârsta de 45 de ani, dar a crescut mult și incidența bolii în rândul femeilor. Există mulți fumători care au emfizem încă de pe la 30 de ani, dar aceșia nu sunt diagnosticați, de cele mai multe ori, pentru că simptomele sunt puse pe seama „tusei fumătorului“ și tocmai a faptului că se fumează.

Există tratament?

Boala nu se poate trata, dar există remedii și tratamente care pot ameliora simptomele și ține boala sub control. „Este vorba de creșterea calității vieții pacienților. După recomandarea de renunțare la fumat (dacă este cazul), este necesar un tratament de întreținere cu medicamente inhalatorii din clasa bronhodilatatoarelor, care scad simptomele și cresc capacitatea de efort“, spune dr. Mirela Văduva, medic pneumolog.

Și mișcarea și sportul contează foarte mult, având un rol în ameliorarea bolii. Nu este vorba de exerciții intense, ci o plimbare la un pas rapid, drumeții prin pădure sau o alergare ușoară. „În cazul infecțiilor, se utilizează antibiotice, după efectuarea unei antibiograme. Este foarte importantă vaccinarea antigripală și antipneumococică a acestor pacienți “, explică medicul.

În cazurile mai grave se poate interveni cu oxigenoterapie la domiciliu sau pacienții pot suferi o operație în urma căreia „se face rezecția bulelor mari de amfizem sau de reducere a volumelor pulmonare“, conchide medicul.

O boală rară a făcut-o să vorbească ani de zile precum un robot

O femeie de 40 de ani din Ploiești a descoperit în urmă cu câțiva ani că suferă de o boală rară. Mirunei Postolache i s-a declanșat boala după ce aluat o pastilă antivărsături. Astfel, medicamentul i-a afectat vocea și capacitatea de a vorbi.

În ianuarie 2010, femeia se afla la București, la niște prieteni. „Am răcit și cred că am făcut o criză de rinichi care mă supăra foarte tare. Era chiar ziua în care trebuia să mă reîntorc la Pitești. Am ajuns la Spitalul de Urgență. Și pentru că vomasem și aveam în continuare stări de vomă, medicii mi-au dat un medicament banal pentru astfel de stări, metoclopramid.“, povestește femeia.

A doua zi, a luat două pastile din greșeală și una împotriva durerilor. „După jumătate de oră, am observat că merg înclinat într-o parte. Apoi, mi s-a încleșat maxilarul și totul s-a mutat pe partea stângă. Din cauza durerii, cumva am început să-mi scrâșnesc dinții. Și nu mai puteam vorbi normal“, spune Miruna.

Efect advers

Când a ajuns la spital i s-a spus că totul este un efect advers al medicamentului luat împotriva vomei. După administrarea unor pastile și a unei perfuzii, simptomele au dispărut dar din acel moment am început să vorbesc îngroșat și sacadat ca un robot.

Diagnostic: distonie laringiană

A urmat un lung șir de perinderă pe la medici cu diferite specializări: ORL, neurologi etc. În urma investigațiilor i s-a spus mereu același lucru: Miruna nu are nicio problemă la coardele vocale.

A făcut apoi, însă, un RMN cervical, care a descoperit și afecțiunea. Diagnosticul a fost de distonie laringiană, denumită și distonie smasmodică, din cauza spasmelor voluntare care apar la nivelul cordelor vocale sau „boala corpului care nu te mai ascultă“. Bolnavul începe să vorbească întrerupt, fiindu-i afectată calitatea vocii, și implicit calitatea vieții.

Soluția salvatoare

Tratamentul implică de obicei injecții cu toxina botulinică. Acest tratament trebuie făcut o dată la 3-4 luni, toată viața. Din păcate însă, în România nu există specialiști pentru o astfel de problemă. Ani de zile a fost la numeroși medici, de la profesori doctori eminenți până la medici primari. Însă, într-o zi, mergând la un control la un neurolog, acesta a insistat ca Bianca să ia un medicament prescris bolnavilor cu Parkinson.

„Treptat am început să am iar voce, să vorbesc normal. Este posibil ca acea criză de rinichi să fi declanșat o problemă genetică, tatăl meu suferind de Parkinson, acest tratament fiind dolosit pentru ambele afecțiuni. Distonia mi-a afectat viața și relația cu cei din jur. Oamenii nu înelegeau ce spun și se uitau la mine de parcă aș fi fost vreo ciudată. Făceau și glume pe seama mea și a modului în care vorbeam. Unii mă repezeau, alții vorbeau foarte tare crezând că nu aud. Unii empatizau cu mine și le se făcea milă. În timp însă, totul a intrat pe făgașul normal.“.

Miruna este o fire optimistă și crede că toate problemele se vor rezolva.

Cum poate fi tratată hipertiroidia. Sfaturile medicului specialist

Întregul echilibru al organismul este dat peste cap atunci când glanda tiroidă inundă corpul cu hormoni. Hipertiroidia, adică excesul de hormoni tiroidieni, se poate manifesta prin hiperactivitate, transpirație excesivă și insomnii, pierderea în greutate (chiar și când apetitul crește). Dar acestea sunt numai câteva simptome.

Pot surveni și schimbări metabolice (hiperglicemie, creșterea transaminazelor) și tremorul fin al mâinilor. Hipertiroidia apare mai frecvent la femie. În unele cazuri este provocată de o boală autoimună, care duce la o hipersecreție de hormoni tiroidieni. Uneori, pe tiroidă se dezvoltă unul sau mai mulți noduli, de obicei benigni.

De ce apare?

Boala Basedow-Graves este cea mai frecventă cauză dehipertiroidie. E o boală autoimună, în cadrul căreia anticorpii stimulează tiroida să producă excesiv hormoni. Speicifice bolii sunt gușa și afectarea oculară (globi oculari măriți).

Gușa polinodurală hipertiroidizată este prezentă mai ales la persoanele cu carență de iod.

Adenomul tiroidian este o tumoare de cele mai multe ori benignă, care ajunge să secrete autonom hormoni.

Tiroidita este o boală inflamatoare, care poate cauza exces de hormoni tiroidieni.

Medicamentele care conțin iod pot produce o hipertitoridie temporară. Este cazul amiodaronei, prescrisă în aritmii cardiace.

Poate afecta inima și oasele

În afara perturbării calității vieții, hipertiroidia poate produce complicații dacă nu este tratată. Astfel, pot apărea complicații cardiace sau osteoporoză,mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză. La persoanele cu probleme de inimă poate surveni insuficiența cardiacă. Cea mai gravă complicație este așa-numita „furtună tiroidiană“, care este însoțită de greață, vărsături, delir și chiar comă.

Cum se poate trata?

Dr. Simona Lăzărescu, medic specialist endocrinolog, cu competență în ecografie endocrină recomandă mai multe tipuri de tratament încaz de hipertiroidie. „În primul rând recomand măsuri generale: evitarea efortului fizic și a stresului, un regim alimentar diversificat, bogat în vitamine, minerale, cu valoare energetică sporită, pentru a evita scăderea ponderală. Este strict interzis fumatul și consumul de alcool.“, spune medicul.

Apoi, a doua recomandare este tratamentul medicamentos. „În România este disponibil un medicament antitiroidian de sinteză, care inhibă glanda să producă hormoni tiroidieni în exces (thyrozol). Scema de tratament este individualizată, în funcție de analizele de laborator și de fiecare persoană în parte“, explică medicul.

„Administrarea de iod radioactiv se face încentre specializate de medicină nucleară și constăîn înghițirea unei capsule de iod radioactiv care va fi concentrat pe tiroidă și va detrmina distrugerea celulelor tiroidiene. „Tratamentul cu iod radioactiv este contraindicat femeilor gravide sau în perioada de alăptare.“, spune dr. Simona Lăzărescu.

Intervenția chirurgicală este tratamentul definitiv al hipertitoridiei. „Se recomandă îndepărtarea în totalitate a glandei tiroide în gușile difuze caracteristice bolii Basedow, precum și în cele multi nodulare toxice și presupune extirparea tiroidei. Aceasta va duce la vindecarea hipertiroidismului, dar cu prețul instalării hipotiroidismului definitiv, care necesită tratament de susbstituție cu hormoni tiroidieni toată viața“, conchide medicul.

Când dragostea face minuni: legătura mamă-fiică

În urmă cu câteva decenii, Maria Ștefănescu și soțul ei o adoptau pe Raluca, de la un orfelinat. Fetița visa să se facă balerină. Toate speranțele i-au fost însă spulberate de o boală fără leac.

Liniștea familiei a fost spartă într-o zi de un telefon: educatoarea anunța alarmată că Raluca făcuse o criză de epilepsie. Apoi, între 3 și 6 ani fetița făcuse mai multe astfel de crize, dar care îu âncetat în urma tratamentului medicamentos prescris de medici.

A urmat școala primară. Raluca era plină de viață, învăța bine și cu drag. Însă, pe la sfârșitul clasei a doua, crizele au reînceput. Erau asociate cu probleme de vorbire și de echilibru. Scrisul ei de mână, până atunci drept și îngrijit, se frângea brusc într-o curbă descendentă, ininteligibilă.

Verdictul medicilor a fost crud: panencefalită sclerozantă.Părinții au fost avertizați că zilele Ralucăi sunt numărate.

Boală cu evoluție rapidă

Raluca nu era singurul copil cu un astfel de diagnostic: alți 400 sufereau de aceeași boală, cauzată, se credea, de un tratament prost administrat în copilărie. Maladia evolua rapid, cu contracții dureroase și pareze. În scurt timp, Raluca a rămas imobilizată la pat. Doar și-i mai putea mișca.

Numeroase tratamente

Mama Ralucăi era asistentă medicală și a încercat tot ce se putea pentru a-și ține copilul în viață: a adus cu greu medicamente din străinătate, tratamente naturiste, terapii neomologate. Cu dragoste și încredere, nu a renunțat nicio clipă la ideea că Raluca ar putea să se facă bine. Raluca trebuia îngrijită zilnic ca un bebeluș: i se dădea să mănânce culingurița, trebuia întoarsă în pat să nu facă escare, i se vorbea și cânta de către mama ei. Fata răspundea din priviri.

Cea mai puternică legătură: mamă-fiică

Din toți copiii care erau diagnosticați cu această boală, Raluca a trăit cel mai mult. S-a stins însă la 39 de ani, în urma unor complicații pulmonare. Dorința ambelor, mamă și fiică, de a trăi a fost dincolo de cuvinte.Legătura profundă dintre ele a fost probabil leacul care a întârziat, miraculos, deznodământul.