S-a dovedit foarte clat că există unele substanțe care pot duce la apariția hipertesniunii, sau chiar o agravează, în timp ce altele au rol protector și țin boala departe.

Prima recomandare a medicului, după ce ai primit diagnosticul de hipertensiune, este : mai puțină sare. „Există mai multe repere alimentare pentru persoanele cu hipertensiune. Primul este legat de consumul de sare, în raport cu care se recomandă, pentru majoritatea persoanelor, o restricție moderată, sub 6 g de sare pe zi (cantitate care aduce 2,4 grame de sodiu)“, explică dr. Sorina Mihalcea, medic specialist nutriționist-diabetolog.

Aproape 75% din sarea pe care o consumăm zilnic provine din alimentele procesate. Sarea se ascunde și sub forma unor E-uri, precum glutamatul și nitriții de sodiu. Măslinele, peștele afumat, ketchupul, conservele și sosurile gata preparate sunt bogate în sare. De aceea, se recomandă consumul lor cu moderație. Poți folosi la prepararea mâncărurilor, condimente și ierburi aromatice. În ceea ce privește salatele, poți înlocui sarea cu oțet sau zeamă de lămâie. Există anumite tipuri de sare care conțin mai puțin sodiu și sunt îmbogățite cu potasiu, bune pentru hipertensivi.

„Trebuie favorizată alimentația în care să existe o componentă semnificativă legată de fructe și legume și în care să fie evitate, pe cât posibil, alimentele cu caracter nociv asupra sistemului cardiovascular, în principal mezelurile, produsele de patiserie, grăsimile și dulciurile industriale.“, spune medicul.

Surse de potasiu

În multe cazuri, persoanele care suferă de hipertensiune au o alimentație săracă în produse cu potasiu. Lipsa acestui mineral poate duce la creșterea tensiunii arteriale. La persoanele care au tensiunea arterială normală, necesarul de potasiu este de 3 g pe zi, în timp ce la hipertensivi, această cantitate trebuie crescută până la 5 g zilnic. Surse importante de potasiu sunt pepenele galben, cartofii, roșiile, ciupercile și sfecla roșie.

Beneficiile magneziului

Magneziul este un mineral cu beneficii dovedite în privința ținerii sub control a tensiunii arteriale. Mai multe studii au demonstrat că administrarea suplimentelor de magneziu (410 mg pe zi) ajută la diminuarea cu până la 4 mmHg a tensiunii sistolice și cu 3 mmHg a tensiunii diastolice. Surse importante de magneziu sunt legumele verzi, cerealele integrale, nucile, lactatele și carnea de pește.

Calciul luptă cu hipertensiunea

Calciul este un alt aliat împotriva hipertensiunii. Lactatele sunt o importantă sursă de calciu, în cazul hipertensiunii fiind indicate cele degresate și nesărate. Varza, pătrunjelul și broccoli conșin, de asemenea, calciu.

De ce avem nevoie de acizi grași Omega-3

Acizii grași Omega-3 sunt de ajutor când vine vorba de ținerea sub control a tensiunii arteriale, prevenind, de asemenea, îngroșarea sângelui și înfundarea arterelor. Acești acizi de găsesc în pește, în special, somon, hering și ton.

„Alimentația trebuie să fie adaptată greutății, unul dintre remediile principale ale hipertensiunii fiind în scăderea în greutate. De asemenea, întrucât hipertensiunea predispune la bolile aterosclerotice majore (accident vascular, infarct miocardic, arteriopatie obliterantă), protecția arterelor este crucială“, spune medicul nutriționist.

În plus, dr. Sorina Mihalcea a alcătuit o listă cu alimente recomandate atunci când suferi de hipertensiune:

  • carne: pui, curcan, vită, de preferat consumată la aburi sau la cuptor
  • pește: este recomandat peștele proaspăt, fără sare
  • lactate: lapte degresat, iaurt natural, urdă dulce, caș, telemea nesărată
  • legume: toate legumele (proaspete sau congelate) fără adaos de sare
  • fructe: toate fructele, de preferate proaspete. Se mai pot consuma și din compot sau sub formă de piure
  • ouă: 2, maximum 4 pe săptămână, dar fără gălbenuș
  • ciorbe, supe: toate ciorbele și supele cu legume, cu sau fără carne, atât timp cât sunt pregătite în casă, fără grăsimi adăugate și fără sareâ
  • pâine: nesărată
  • făinoase: se pot consuma, în cantități moderate, paste (de preferat integrale), orez, griș
  • grăsimi și uleiuri: sunt recomandate uleiurile de măsline, de floarea-soarelui, de porumb, de soia. Se poate consuma cu moderație și unt nesărat
  • condimente: mărar, pătrunjel, oregano, dafin, leuștean, cimbru, curry
  • dulciuri: cele preparate în casă, fără praf de copt sau bicarbonat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.