20.7 C
București

Psiholog Liliana Sînziana Scrioșteanu: „Minutul de Psihologie – Rănile emoționale și viața împreună cu ele 2”

Importante

Salutare stimate cititor, Sunt onorată că ne întâlnim și azi prin intermediul virtualului. Data trecută ți-am scris despre rănile emoționale de respingere, abandon și câteva cuvinte despre rana de umilință. Azi îți voi detalia aspecte ale acestei stări emoționale. Deci, ca de obicei…așează-te într-o poziție confortabilă și spor la citit! Rana emoționala de umilință se activează între 1 și 3 ani, în raport cu părintele care  îngrijește cel mai mult copilul. Este cu preponderență, specifică oamenilor care mereu se chinuie, care pot face totul singuri chiar dacă consumul fizic, energetic și emoțional este imens. Copilul care crește cu această rană  va fi mereu un adult frustrat, nu va cere ajutor, se va defini ca un masochist. Preferă să stea în picioare și să mănânce pe fugă. Dacă există locuri goale într-un spațiu, preferă să stea în picioare. Va face mereu mult mai mult decat i se cere, doar din dorinta incontrolabilă de a demonstra că este mai bun decât ceilalți. Ajunge să își neglijeze viața personală, trăind mereu pentru alții. Crede că nu este demn să primească și că nu merită să-l ajute ceilalți. Cea mai mare frică a persoanei ce trăiește cu rana de umilință activată este frica de libertate. Paradoxal, puteți gândi doar ca el, în mod inconștient, atrage situații în care are mereu ceva de făcut pentru a nu fi liber. Conține frica de a intra în contact cu sinele personal, de teama de a nu mai experimenta iar umilinta si rusinea, invartindu-se intr-un cerc vicios emotional. Nu-si va accepta partile lui rele si fuge mereu de ele, refugiindu-se in activitati. Profilul anorexicului este un exemplu de persoana ce are aceasta traire emotionala de umilinta. Asa ca, atunci cand auzi persoane spunand altora ,, ma faci ce rusine” sa stiti ca acolo este multa umilinta depozitata in suflet. Pentru tratarea si eliberarea acestei stari, este necesar consultarea unui psihoterapeut. Dar pana ajungeti la el, va sfatuiesc sa va eliberati mental de sentimental de rusine si sa repetati frecvent fraza magica ,,Eu sunt dintotdeauna Valoare de Sine.” In incheiere, te sfatuiesc prieten drag sa te iubesti si sa te respecti deoarece tu esti cel mai bun prieten al tau. Iti recomand sa asculti si sa fredonezi melodia ,,I am only human after all”. La urma urmei, are dreptate.

Articole anterioare:

Psiholog Liliana Sînziana Scrioșteanu: „Minutul de Psihologie – Rănile emoționale și viața împreună cu ele.”

Psiholog Liliana Sînziana Scrioșteanu: „Minutul de Psihologie – Gândul și emoția te ajută să ai parte de multă iubire!”

Psiholog Liliana Sînziana Scrioșteanu: „Minutul de psihologie – Emoția, Prieten sau Dușman? Tu alegi!”

Psiholog Liliana Sînziana Scrioșteanu: „Minutul de psihologie – GÂNDUL, arhitectul vieții tale”

Psiholog Liliana Sînziana Scrioșteanu: De astăzi începem ,,Minutul de psihologie – Psihoeducație pentru Populație”

Psiholog Liliana Sînziana Scrioșteanu: Stările psihică și biologică sunt influențate de mediul în care trăiește fiecare persoană.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole