16 C
București

7 remedii naturale de top împotriva acidității gastrice

Importante

Arsurile la stomac sunt tare neplăcute și pot ascunde grave probleme de sănătate. Este importantă identificarea afecțiunii, prin recunoașterea simptomelor specifice pentru că acestea să poată fi prevenite și tratate.

Aciditatea la stomac se manifestă ca o senzație de arsură sau durere la nivelul esofagului, chiar sub stern, cauzate de refluxul de acid gastric. În cazurile severe, durerile din piept se pot extinde spre zonă gâtului sau maxilarului.  

Cauzele declanșării arsurilor stomacale

Orice produs cu un conținut ridicat de lapte, ciocolată sau cola poate declanșa arsuri gastrice. De asemenea, cafeaua și ceaiul, consumate mai ales în cantități mari, pot fi cauze majore ale declanșării acestei afecțiuni. Din cauza conținutului ridicat de grăsimi, alunele (mai ales arahidele) nu sunt o opțiune potrivită pentru cei care suferă de aciditate. Renunță la alcool dacă suferi de această afecțiune.

Citricele și roșiile sunt alimente acide în mod natural, astfel că, în cazul în care o persoană suferă de aciditate gastrică, consumul acestora poate agrava simptomele. În schimb, se poate opta pentru legume bogate în amidon sau fructe neutre cum ar fi bananele, marele, cartofii-acestea ajută la neutralizarea nivelurilor de acid. 

Evitați, de asemenea, alimentele grase și/sau picante.

Remedii naturale pentru ameliorarea acidității gastrice

Bicarbonat

 Cel bun remediu cu bicarbonat, împotriva acidității gastrice, este acesta: se dizolvă o linguriță de bicarbonat de sodiu în 200 ml de apă și bea cu înghițituri mici. Aciditatea din stomac va fi astfel neutralizată.

Scorțișoară

Scorțișoara este recomandată pentru sănătatea tractului digestiv. Este un antiacid natural și, în plus, ajută la eliminarea gazelor intestinale și încetinește formarea altora. Iată și un remediu natural cu scorțișoară: se fierbe jumătate de linguriță de scorțișoară într-o ceașcă de apă timp de cinci minute. Se bea 2-3 cești pe zi.

Chimen

Pe lângă ameliorarea acidității gastrice, chimenul ajută și la tratarea durerilor de stomac. Se rumenește o lingură de semințe de chimen într-o tigaie, fără ulei, se drobesc și se amestecă într-un pahar cu apă. Se bea lichidul după fiecare masă.

Ghimbir

Proprietățile antiinflamatoare ale ghimbirului ajută la eliminarea acidității gastrice. Când ai arsuri la stomac, încearcă să mesteci o feliuță de ghimbir crud. Sau mai poți încerca și acest remediu: fierbe câteva felii de ghimbir în 200 ml de apă și bea ceaiul obținut.

Anason

Când nu mai știi cum să potolești arsurile gastrice poți încerca și o infuzie de anason. Peste o linguriță de semințe de anason se toarnă o cană de apă fierbinte și se lasă la infuzat câteva ore. Ulterior, se strecoară ceaiul și se bea îndulcit cu o linguriță de miere pentru a da rezultate și mai bune.

Busuioc

Busuiocul și-a manifestat și el eficiența în cazul acidității gastrice și a refluxului gastroesofagian. Pentru a scăpa de arsuri în capul pieptului și regurgitații, se mestecă 4-5 frunze de busuioc.

Fenicul

Antispasmodic și antiinflamator, feniculul ajută digestia și te scapă de gazele intestinale. După o masă copioasă, se mestecă jumătate de linguriță de semințe de fenicul, care te vor feri de efectele acidității.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole