Mersul pe jos timp de 30 de minute pe zi este cam ca proverbul ăla cu mărul: există mari șanse să țină medicul departe. De la slăbit la scăpat de stres ori scăderea tensiunii arteriale și reducerea riscului de a face boli cronice, plimbarea regulată este unul dintre cele bune și mai ușoare lucruri pe care le puteți face pentru sănătate, spune dr.Melina B. Jampolis, autor al cărții „The Doctor on Demand Diet“.
„Mersul pe jos este exercițiul numărul 1 pe care îl recomand celor mai mulți dintre pacienții mei, pentru că este foarte ușor de făcut, nu necesită nimic altceva decât o pereche de adidași și are uimitoare beneficii din pucnt de vedere mental și fizic“, spune ea.
Iată la ce vă puteți aștepta când începeți să mergeți pe jos 30 de minute pe zi, în majoritatea zilelor din săptămână.
Ți se va îmbunătăți starea de spirit
Uneori simțim nevoia unui pahar de vin sau a câtorva tablete de ciocolată pentru a tece peste o zi dificilă. Mersul pe jos este o strategie care nu implică nicio calorie în plus, cu aceleași beneficii, spune dr. Jampolis. „Cercetările arată că mersul pe jos în mod regulat modifică sistemul nervos atât de mult încât stările de furie și de ostilitate se diminuează“, spune ea. Ba mai mult, dacă mergeți pe jos împreună cu altcineva, partenerul, un vecin sau un prieten, interacțiunea te ajută să te simți conectat, spune dr. Jampolis, ceea ce îți dă o stare de bine. În sfârșit, plimbarea te expune la lumina directă a soarelui, ceea ce te poate ajuta să scapi de stările de depresie pe timpul iernii, spune dr. Jampolis.
Ideile îți vin mai ușor
Fie că te-ai împotmolit la serviciu sau cauți o soluție la o problemă care nu-ți dă pace, cercetările arată că este o idee bună să te pui în mișcare. Potrivit un studiu din 2014 apărut în Journal of Experimental Psychology, Learning, Memory and Cognition mersul pe jos poate incluența creativitatea. „Oamenii de știință au administrat unor subiecți teste de gândire creativă în timp ce stăteau jos și în timp ce mergeau pe jos și au descoperit că aceia care au mers pe jos au gândit mai creativ decât cei care au stat jos“, spune dr. Jampolis.
Vei arde calorii și vei slăbi
Asta pare evident, dar cu siguranță este un beneficiu pentru cei care merg pe jos în mod regulat, spune dr. Jampolis. „Continuând să mergeți pe jos, veți observa că pantalonii încep să devină ușor mai largi în zona burții, chiar dacă numărul de kilograme nu pare să fi scăzut prea mult“, spune ea. „Asta pentru că mersul pe jos în mod regulat poate ajuta la îmbunătățirea răspunsului organismului la insulină, ceea ce poate reduce grăsimea de pe burtă.“
Ariel Iasevoli, antrenor personal spune că mersul pe jos în fiecare zi este unul dintre cele mai eficiente moduri cu impact redus pentru a mobiliza grăsimea și pentru a influența pozitiv corpul. „Mersul pe jos zilnic crește metabolismul prin arderea caloriilor în plus și prin prevenirea pierderii masei musculare, ceea ce este foarte important pe măsură ce îmbătrânim“, spune Iasevoli. „Unul dintre clienții mei și-a micșorat cantitatea de grăsime cu 2 procente în numai o lună numai mergând pe jos în fiecare zi de la muncă acasă, ceea ce era unde în jur de un kilometru“, spune ea.
Secretul scăderii în greutate: intervalele, spune Michele Staten, antrenoare. „Mersul pe jos în intervale accelerează arderile, caloriile fiind astfel arse mult după ce practic plimbarea s-a terminat“, spune Stanten. Pentru a adăuga intervale, fă-ți încălzirea timp de 3 minute. Apoi, timp de 25 de minute alternează 1 minut de mers rapid (cât de repede poți) și 1 minut de mers vioi. Apoi, odihnește-te 2 minute.
Scade riscul de boli cronice
Statisticile sunt impresionante: Asociația Americană pentru Diabet spune că mersul pe jos scade nivelul de zahăr din sânge și riscul de a face diabet. Cercetătorii de la Universitatea Boulder Colorado și de la Universitatea din Tennessee au descoperit că mersul pe jos în mod regulat au scăzut presiunea arterială și riscul de infarct cu 20-40 de procente. Unul dintre cele mai citate studii despre mers pe jos și sănătate, publicat în 2002 în The New England Joural of Medicine a scos la iveală că aceia care au mers pe jos 30 sau mai multe minute de cinci sau mai multe ori pe săptămână au avut un risc de a face boli cardiovasculare cu 30% mai mic, încomparație ci cei care nu au mers pe jos în mod regulat.
„Beneficiile fizice ale mersului pe jos sunt bine documentate“, spune Scott Danberg, instructor de fitness. Pentru prevenirea bolilor, plimbările lungi sunt secretul, spune Stanten. Include o plimbare lungă de o oră o dată sau de două ori pe săptămână, spune ea.
O să ai picioare sănătoase
Pe măsură ce îmbătrânești, crește riscul de varice. Mersul pe jos este un mode dovesdit de a preveni dezvoltarea varicelor, spune Luis Navarro director al unui centru de tratare a varicelor din New York.
„Sistemul venos include o secțiune circulatorie cunoscută sub denumirea de „a doua inimă“, care este formatădin mușchi, vene și valve localizat în călcâi și talpa piciorului“, explică el. „Acest sistem lucrează pentru a împinge înapoi sângele către inimă și plămâni – iar mersul pe jos întărește acest sistem circulator secundar prin întărirea și menținerea mușchilor piciorului, ceea ce îmbunătățește sănătatea fluxului sangvin.“ Dacă suferi deja de varicoză, mersul zilnic pe jos poate ajute la ameliorarea umflăturilor și a tulburărilor de la nivelul picioarelor, spune dr. Navarro. „DE asemenea, dacă ești predispus genetic pentru a face varicoză, mersul zilnic pe jos poate întârzia apariția afecțiunii“.
Ți se va îmbunătăți digestia
Dacă acum prețuiești cafeaua pentru că îți menține starea funcțională a sistemului digestiv, pregătește-te să-i mulțumești în loc plimbării de dimineață. Și asta pentru că o rutină matinală de mers pe jos zilnic poate îmbunătăți în mod clar mișcările intestinelor, spune Tara Alaichamy, terapeut la Cancer Treatment Centers of America. „Unul dintre primele lucruri care este solicitat unui pacient operat abdominal este să meargă pe jos pentru că folosește trunchiul și mușchii abdominali, încurajând mișcarea la nivelul tractului gastro-intestinal“, spune ea.
Reușești să faci ce ți-ai propus
Când ai început să mergi pe jos în mod obișnuit, deja ți-ai stabilit o rutină – iar când ai o rutină, îți vine să continui activitatea și să ai comportamente sănătoase. „Cred cu tărie că mersul pe jos în mod regulat te poate ajuta să realizezi ce ți-ai propus“, spune Kim Evans, antrenor personal.
Îți protejezi încheieturile
În pofida a ceea ce ai putea crede, mersul pe jos te poate ajuta să-ți îmbunătățești mișcarea și mobilitatea pentru că această activitatea crește fluxul sangvin în zonele tensionate și ajută la întărirea mușchilor din jurul încheieturilor. De fapt, cercetările arată că mersul pe jos timp de cel puțin 10 minute pe zi – sau în jur de o oră în fiecare săptămână – poate ține la distanță dizabilitatea și durerilor provocate de artrită la seniori.
Un studiu din aprilie 2019, apărut în American Journal of Preventive Medicine a urmărit 1 564 de adulți cu vârsta de peste 49 de ani cu dureri la încheieturi, în partea inferioară a coprului. Participanților li s-a cerut să meargă pe jos timp de o oră pe săptămână. Cei care nu au făcut-o au spus că merg prea încet și au probleme în a-și realiza rutina matinală, în timp ce ceilalți au început să aibă o mobilitate mai bună.
Vei avea o imunitate mai bună
S-a dovedit că mersul pe jos poate ajuta la diminuarea riscului de a face boli și este un factor al longevității. O cercetare din Arthritis Research & Therapy sugerează că o perioadă de mers pe jos la intensitate mare poate ajuta la îmbunătățirea funcției imune la adulții cu artrită reumatoidă, o boală inflamatorie care afectează încheieturile.
Un studiu recent din Chronic Respiratory Disease arată că mersul pe jos poate ajuta pacienții cu boli pulmonare obstructive cronice să li se reducă riscul de deces. Aceștia tind să se îngrașe și să devină obezi pentru că nu pot să facă exerciții perioade lungi și le e greu să respire în timpul mișcării. Dar mersul pe jos poate ameliora simptomele și scădea riscul de boli cardiovasculare și sindrom metabolic.
Vei dormi mai bine
Dacă faci sport în mod regulat, știi că vei dormi mai bine noaptea. Și asta pentru că mișcarea îmbunătățește efectele melatoninei, hormonul somnului. Un studiu din 2019 a descoperit că femeile aflate la postmenopauză care fac activitate fizică între ușoară și moderată dorm mai bine noaptea decât cele sedentare. Mersul pe jos ajută de asemenea la reducerea durerilor și stresului, ceea ce pot cauza tulburări de somn.