12.9 C
București

Cum putem trata corect infecția urinară

Importante

Rinichii sunt cei mai afectați de infecțiile tractului urinar, complicațiile nefiind deloc de neglijat. Dacă nu tratăm corect aceste infecții, există posibilitatea ca ele să reapară, așa că este indicat să urmăm indicațiile medicilor.

Care sunt cauzele infecțiilor urinare? Igiena deficitară, consumul insuficient de lichide, golirea incompletă a vezicii urinare, pietrele la rinichi și prostata mărită în volum. Femeile, însă, sunt cele mai predispuse la astfel de infecții, din cauza uretrei scurte.

Simptomele infecțiilor urinare

Semnalele care ar trebuie să ne trimită la medic sunt: usturime în timpul urinării, senzația de presiune în zona pelviană, urina tulbure și/sau urât mirositoare, nevoia de a merge des la toaletă și prezența sângelui în urină. „Putem adăugă și stările de oboseală. Dacă infecția ajunge la rinichi, pot apărea febra, durerile de spate, în zona rinichilor, frisoanele și o stare generală de rău.“, explică dr. Mariana Tomulici, medic specialist obsetretică-ginecologie.

Cum se tratează infecțiile urinare

Infecțiile urinare se tratează în general cu antibiotice. „Este un tratament care va fi întotdeuna recomandat de medic, nu ne tratăm după ureche. Se face o urocultură (analiză a urinei) și conform acesteia se decide dacă pacientul suferă de infecție urinară, cu ce tip de germene (cel mai obișnuit este E.coli) și la ce antibiotic este acesta sensibil (antibiogramă)“, explică medicul Mariana Tomulici.

Boala poate avea și forme mai grave, și atunci este nevoie de administrarea de antibiotice intravenos. Medicii mai pot recomanda și analgezice, pentru calmarea durerilor.

Cum poate fi prevenită

Medicii recomandă hidratarea suficientă pentru evitarea infecțiilor urinare ori pentru prevenirea recidivelor. Ei spun că doi litri de lichide pe zi este cantitatea ideală. De asemenea, „pentru a preveni astfel de neplăceri trebuie mers la toaletă imediat după apariția senzației de urinare și după un act sexual. Trebuie evitată lenjeria intimă din material sintetic, deoarece aceasta creează un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor. O lenjerie din bumbac este ideală.“, explică medicul Tomulici.

Consecințe tratamentului „după ureche“

„O infecție urinară netratată corespunzător poate determina pielonefrită, cu distrugerea rinichiului. Tratamentele pot fi naturiste(cu efect antiinlamator) și, respectiv, cel mai important, de tip antibiotic care țintește bacteriile dăunătoare, după ce se realizează urocultura și sumarul de urină. Dacă o astfel de infecție este tratată după ureche în mod repetat, germenul determinant devine rezistent la antibiotice, fiind astfel imposibilă înlăturarea acelei infecții, iar rinichii și funcțiile lor vor fi grav afectate“, conchide dr. Mariana Tomulici.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole