3.7 C
București

Aromele din țigările electronice ar putea crește riscul de boli cardiovasculare

Importante

Lichide aromatice pentru ţigările electronice pot provoca disfuncţii la nivel celular şi ca urmare creşte riscul de apariţie a unor boli de inimă. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea Stanford din Statele Unite, în urma efectuării unui studiu.

Acesta a fost publicat în Journal of the American College of Cardiology a demonstrat că expunerea celulelor endoteliale, care căptuşesc interiorul vaselor de sânge, la lichide pentru ţigări electronice a crescut în mod semnificativ nivelul de molecule implicate în deteriorarea ADN şi moartea celulară.

Totodată, aceste celule devin mai puţin capabile să contribuie la formarea noilor tuburi vasculare şi să participe la vindecarea rănilor, se mai arată în studiu.

Cele de scorțișoară și mentol, cele mai periculoase

Conform cercetătorilor, cel puţin şase tipuri de arome cunoscute, cu sau fără nicotină, au un efect toxic, iar cele de scorţişoară şi mentol s-au dovedit a fi în mod deosebit dăunătoare.

”Acest studiu demonstrează în mod clar că ţigările electronice nu reprezintă o alternativă sigură la cele tradiţionale. Când am expus celulele la şase lichide aromatice diferite pentru ţigări electronice, cu diverse niveluri de nicotină, am observat daune semnificative”, a declarat Joseph Wu, profesor de medicină cardiovasculară şi radiologie la Stanford, citat într-un comunicat al universităţii.

Oamenii de ştiinţă au analizat celule endoteliale generate în laborator din celule stem pluripotente induse (iPS), care au potenţialul de a se specializa în orice tip de celulă şi oferă astfel ocazia de a studia celule dificil de izolat direct de la un pacient.

În Statele Unite, bolile cardiovasculare sunt responsabile de circa o treime dintre decesele asociate fumatului.

Semnale de alarmă

Ţigările electronice pot contribui la reducerea riscului de cancer, însă efectele utilizării lor asupra sănătăţii cardiovasculare au fost incerte.

În urma cercetării recente, oamenii de ştiinţă au descoperit că expunerea la lichide pentru ţigări electronice a crescut nivelurile relative de molecule ce pot provoca o degradare a ADN-lui, asociate cu moartea celulară.

Totodată, expunerea la lichide pentru ţigări electronice cu arome de scorţişoară şi mentol a perturbat în mod semnificativ capacitatea celulelor cultivate în laborator să formeze structuri tubulare similare capilarelor, asociate cu dezvoltarea unor noi vase de sânge, se mai arată în studiu.

De asemenea, cercetătorii au observat că unele efecte ale expunerii la diverse tipuri de lichide aromatice pentru ţigări electronice variau în funcţie de concentraţia de nicotină, însă altele, precum migraţia celulelor şi scăderea viabilităţii celulare, erau independente de nivelul de nicotină.

Oamenii de ştiinţă au atras totodată atenţia asupra faptului că, spre deosebire de ţigările tradiţionale, în cazul cărora fumătorii pot şti câte au fumat, ţigările electronice pot fi înşelătoare deoarece utilizatorii riscă să se expună unui nivel ridicat de lichide aromatice într-o scurtă perioadă de timp.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole