Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 10 din 14 REZULTATE
Psiholog clinician specialist Claudia Nicoleta Vîja

Depresia în perioada sărbătorilor

Din perspectivă clinică, depresia în perioada sărbătorilor este distinctă de tulburarea afectivă cronică, caracterizată prin episoade depresive recurente. Depresia clinică reprezintă o afecțiune mentală majoră cu impact semnificativ asupra vieții …

Psiholog Cristina Eftimie

Psiholog Cristina Eftimie: Metode de gestionare a furiei la copii

Furia  este poate una dintre cele mai distructive emoții pe care o avem și cu care de cele mai multe ori ne este greu să ne descurcăm. Unii psihologi spun că este o emoție de bază iar alții susțin că furia este o emoție de suprafață și că de cele mai multe ori ascunde frică, tristețe, neîncredere, lipsă de atenție și de iubire, frustrare, încordare, tensionare.

Nu există emoții bune sau rele, tot registrul de emoții este al nostru și este important să îl acceptăm și să îl trăim. Pe de altă parte, furia, ca și frica este o emoție care a ajutat la supraviețuirea speciei, așa am învățat să ne apărăm și să reacționăm în fața lucrurilor care ne făceau rău și împotriva nedreptății. De multe ori ea este complet motivată dar modul ei de manifestare poate fi inacceptabil social și poate răni, pe noi, pe cei din jur, poate reprezenta un mod dezadaptativ de a reacționa. Este interesant cum se manifestă atât la copii cât și la adulți în acord cu permisiunile și obiceiurile din familie. În unele familii este o emoție permisă și toată lumea țipă în alte familii este reprimată și nu se manifestă, e ținută „sub capac”. Reprimarea furiei duce la alte probleme, ori explozii nemotivate la un incident minor din cauza acumulării, ori tot felul de manifestări somatice, dureri de burtă, de cap.

Consider că este foarte important să vorbim cu copiii despre emoțiile lor și să le spune că nu este nimic în neregulă cu ei dacă simt fuie, este foarte bine să o simtă. Ajutorul de care eu cred că au nevoie este în modul în care se pot descurca cu ea. De multe ori au venit copii (sau au fost aduși de părinți sau profesori) care au tendințe distructive sau autodistructive atunci când se înfurie, care aruncă cu obiecte, distrug lucruri, țipă, vorbesc urât cu cei din jur, lovesc și uneori se lovesc și se rănesc pe ei înșiși.

Cu adulții discutăm despre ceea ce a generat furia, despre lucrurile care au dus la gânduri și apoi la emoții puternice și încercăm o deconstrucție a eșafodajului precum și o identificare a emoțiilor ce se ascund sub furie, care uneori stau la baza a ceea ce simțim. Putem încerca și cu copiii în joacă acest demers folosind fie o păpușă Matroska în care să accesăm emoțiile pe rând dând straturile la o parte, fie prin exerciții de relaxare cu o călătorie imaginară prin corp în diverse zone, exercițiu care este foarte util atunci când copilul are dureri somatice.

Ca metode de prim ajutor în gestionare furiei, propun următoarele variante:

  1. Exerciții de respirație cu menținerea aerului în plămâni, câteva secunde, aș spune 5-10 secunde. Copiii inspiră, țin aerul în plămâni câteva secunde, expiră. Este foarte importantă faza de retenție a aerului în plămâni, creierul se oxigenează și procesează mai clar informația. La o respiratie rapidă, sacadată, se induce și mai tare starea de agitație. Metoda este cea mai potrivită pentru situații în care copilul este la școală sau undeva în public.
  2. Dacă există posibilitatea și mediul este sigur (acasă), copilul poate lovi o pernă pentru a se descărca. Este o metodă ce nu poate fi aplicată în public, dar este foarte rapidă și eficientă.
  3. Țipătul tare cu capul în pernă, este iarăși o metodă rapidă de descărcare, dar iarăși de aplicat tot acasă.
  4. Desenarea furiei și ruperea ei în bucăți sau distrugerea prin alte metode (ardere), dar supravegheată de adult.
  5. Umflarea unui balon concentrându-se pe toată supărarea și furia pe care o simte copilul și lăsarea liberă a balonului, afară sau în casă pentru a se „dezumfla”.

Din experiența mea, pentru copii, aceasta din urmă este cea mai amuzantă și mai plăcută metodă pentru că cei mici trec repede în stare de joc și văd că au controlul situației, De cele mai multe ori simțeau că furia îi domină dar având metode de a face față se simt împuterniciți și pot face ceva pentru a o gestiona.

Am considerat că acest subiect este potrivit pentru o perioadă, cea de sărbători, pentru că sunt foarte multe elemente care pot favoriza reacțiile copiilor. Să fie de folos!

Să aveți Sărbători în Liniște, cu Sănătate și Bucurie! La Mulți Ani!

Psiholog Cristina Eftimie

Articole anterioare:

Tradiția cititului în familie – un obicei islandez sănătos

Mami lucrează la servici’, tati la muncă…….

Psiholog Cristina Eftimie: IDENTITATEA ÎN ADOLESCENȚĂ

Psiholog Cristina Eftimie: Copiii ne pedepsesc atunci când nu ne facem timp pentru ei

Psiholog Cristina Eftimie: Bunici mai buni decât părinți?

Psiholog Cristina Eftimie: Jocuri ale emoțiilor

Psiholog Cristina Eftimie: EMOȚIILE SE SIMT ÎN CORP

Psiholog Cristina Eftimie: CUM SE VĂD EMOȚIILE – EXPLICAȚII PENTRU COPII

Psiholog Cristina Eftimie: Emoțiile copiilor și vocabularul emoțional

Psiholog Cristina Eftimie: Alternative la NU când le vorbim copiilor

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul și etichetele pe care i le aplicăm

Psiholog Cristina Eftimie: Cum să-ți convingi copilul să citească?

Psiholog Cristina Eftimie: De ce este important să le citim copiilor?

Psiholog Cristina Eftimie: Retragerea afecțiunii părintelui atunci când copilul a greșit

Psiholog Cristina Eftimie: Copilul mic și televizorul

Psiholog Cristina Eftimie: Să vorbim corect cu copilul!

Psiholog Cristina Eftimie: Joaca cu tatăl sau joaca cu mama

Psiholog Cristina Eftimie: A fi aici și acum!

Psiholog Cristina Eftimie: Despre Separare și Încredere

Psiholog Cristina Eftimie:Tantrum sau furia copiilor atunci când apare un frățior

Psiholog Cristina Eftimie: Seara și crizele de afect ale copiilor

Psiholog Lorena Diaconescu

Psiholog Lorena Diaconescu: Teatrul pentru copii – un instrument important în educația timpurie

Educația începe devreme dar e important cum o facem, care sunt pârghiile de care ne folosim și ce exemple oferim copilului. Arta reprezintă un instrument de bază în modelarea și afirmarea personalității copilului. Însușirea unor noțiuni  atât de necesare și dezvoltarea personală a celor mici încep de la varste fragede. Dezvoltarea personală înseamnă înțelegerea și învățarea unor “mici” detalii ce constituie temelia pentru orice carieră, construiesc încrederea în noi înșine și cuprind aspecte importante despre cum să dobândim comportamente dezirabile în diverse contexte de viață.

Pentru mulți dintre părinți se ridică frecvent întrebarea “ce să mai fac pentru copilul meu ca sa crească frumos?”  și marea majoritate aleg cursuri, ateliere de tot felul, activități de timp liber astfel încât cei mici să nu se plictisească sau să nu “piardă timpul”. Ei bine, plictiseala e bună și ea la ceva: copilul începe să caute diversitate, își dezvoltă imaginația experimentând și creând  jocuri  sau activități care să îi ocupe mintea.

Adesea, copii aleg sa se joace “de-a …ceva” aceasta însemnând un joc de rol ceea ce ne arată că el se străduiește să înțeleagă o postură care nu-i aparține sau în care nu s-a mai aflat și prin aceasta să-și dezvolte empatia experimentând emoții și roluri.

În ultimii ani, pare că a scăzut interesul general pentru artă, cultură, deși acestea sunt instrumente extrem de utile în modelarea psiho-comportamentală a copiilor. E necesar să repunem cultura la loc de cinste printre valorile societății iar teatrul să redevină acel instrument important în educație.  Ceea ce nu reușim să-i facem pe copii să înțeleagă prin explicații logice dar greu de pătruns și de asimilat de către ei, se poate înțelege și învăța  prin joc. Teatrul pentru copii poate fi văzut pur și simplu ca un joc prin care putem transmite informații de bază și copiii pot chiar să-și însușească noi cunoștințe și noi comportamente care i-au inspirat din piesele de teatru.  Spre exemplu, piesa “Fără frică”, pusă în scenă la Teatrul Ion Creangă,  aduce prin actul artistic un aport considerabil în însușirea unor noțiuni de bază în comunicare și relaționare: cum și când să spunem „Mulțumesc”, „Te rog”, „Bună ziua”, “La revedere” etc. Urechilă, Pămătuf si Rița sunt cele trei personaje care aduc în scenă și în conștiința celor mici ideea de prietenie, de încredere, de acceptare și chiar de toleranță sau iertare. Fără îndoială, pe lângă învățămintele valoroase din această piesă, talentul actoricesc, expresivitatea absolut impresionantă a celor 3 actrițe care interpretează personajele (Alexandra Halic, Anca Zamfirescu și Alexandra Mirescu) precum  și interacțiunea acestora cu publicul constituie punctele forte ale acestui spectacol ce se adresează segmentului de vârstă 3-6 ani.

Piesele de teatru pentru copii sunt nu numai educative dar ele pot aduce un soi de magie în viața celor mici pentru care personajele din povești capătă forma și chip devenind exemple de urmat, insuflându-le valori, ajutându-i să se descurce ulterior în diferite contexte sociale. Prin teatru, copiii își dezvoltă imaginația, creativitatea, logica, își cresc capacitatea de analiză și rezolvare a problemelor, învață să construiască strategii, deprind comportamente etc.

Sfatul meu pt părinți: faceți copiilor o bucurie ducându-i  la teatru! Recomand cu caldura piesa “Fără frică” pentru segmentul de varsta 3-6 ani, la teatrul Ion Creanga.

Psihoterapeut Lorena Diaconescu

Lorena Diaconescu este psiholog, lucrează în domeniul psihoterapiei dar alocă și foarte mult timp dezvoltării personale cu grupuri de copii și adolescenți. A urmat studiile Facultății de Psihologie a Universității București dar este licențiată și în științe juridice și științe economice. Consideră că instruirea în domenii diverse și formarea continuă sunt elemente importante în evoluția personală a oricărui om.

Articole anterioare:

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea online și dependența de gadgeturi – Partea II

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea online și dependența de gadgeturi – Partea I

Psiholog Lorena Diaconescu: Comunicarea cu adolescentul – misiune imposibilă?

Psiholog Lorena Diaconescu: Prietenie adevărată sau o relație toxică?

Psiholog Lorena Diaconescu: Relații sănătoase

Psiholog Lorena Diaconescu: Tulburările de comportament alimentar la copil și adolescent (Partea 2)

Psiholog Lorena Diaconescu: Tulburările de comportament alimentar la copil și adolescent (Partea 1)

Psiholog Lorena Diaconescu: Atenție! Anorexia poate ucide!

Psihoterapeut Lorena Diaconescu: Cum apare Bulimia și ce trebuie să facem.

Psihoterapeut Lorena Diaconescu despre tulburările de comportament alimentar

Psiholog Lorena Diaconescu: „ Mulți obișnuiesc să spună că au depresie atunci când sunt triști sau nefericiți”

Cinci emoții care ne-ar putea îmbolnăvi. Sfatului psihologului

În momentul în care emoţiile se acumulează în fiinţa noastră, din cauza unei atenţii sporite şi a timpului îndelungat de menţinere a agitaţiei mentale, acestea se defulează prin stări de anxietate, atacuri de panică sau prin depresie.

Aceste tulburări apar deoarece organismul nostru are nevoie, conform instinctului de supravieţuire, să găsească un mod, fie şi forţat, de a descărca ceea ce este periculos pentru sănătatea noastră.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru,  în cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave.

Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani.

“Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza asupra suferinţei sufleteşti şi necesită vindecarea ei. De multe ori, nu dăm importanţă unei suferinţe sufleteşti, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boala fizică.

Din contră, cu cât lăsăm mai multe o boala sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boala fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani.

Avem două posibilităţi de a trata suferinţele sufleteşti şi a le impedica să escaladeze în boli fizice:

1) prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoţiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos;

2) prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiţie”, consideră psihologul.

În accepţiunea specialistului, există 5 emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice, astfel:

Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar

“Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, deoarece simt vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe așteptările celorlalți decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni și nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem pentru că este important”, consideră psihologul Cojocaru.

Imposibilitate iertării  – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși ”greșelii”

“Persoanele care nu iartă pe cei care le-au făcut rău, au în minte faptul că, dacă îi iartă, este ca și cum le-ar accepta și încuraja comportamentul defectuos sau că răul produs nu se mai poate repara. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de liniștea interioară personală, care decurge din eliberarea minții de imaginea ”răufăcătorului”, de atenția acordată propriei sănătăți și de direcționarea minții către căutarea de soluții. Uneori da, un rău produs nu se mai poate repara concret pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăța să ne bucurăm de viață în continuare făcând lucruri noi. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boala în general în întregul organism și în mod particular, partea afectată este inima”, afirmă specialistul.

Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață

„Persoana furioasă se simte invadată de ceva sau cineva, se opune la anumite constrângeri venite de la o persoană sau situație, uneori se agață cu disperare de propriile convingeri, gândurile se amestecă, devin confuze. Atunci când descărcarea emoțională este reprimată sau exagerată, furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului (spate) dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile (real sau imaginar) sau când ne pierdem încrederea în capacitățiile noastre

“Persoanele nesigure (cu încredere scăzută în sine), pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament și gândire, pentru că au fost ”testate” de alții, au o capacitate scăzută de discernământ și caută confirmări de la ceilalți pentru fiecare pas pe care-l fac. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului (daca este legată de credința că ar putea spune ”prostii”)”, consideră specialistul.

Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții

“Cei care trăiesc sentimente de rușine simt că ceilalți îi judecă, că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenți, informați, etc. Prin această atitudine ei pun pur si simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalți. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală”, declară psihologul.

 Psihoterapeutul şi trainerul NLP crede că, atunci când boala decide să se manifeste în corpul nostru ca un avertisment pentru a schimba modul de gândire, cel mai sigur și util lucru pe termen lung este să mergem pe firul timpului pentru a schimba percepția și emoția din acel moment care a declanșat boala. Una dintre cele mai eficiente metode de a descărca emoţiile este lucrul cu linia timpului propus de neuro-programarea lingvistică (NLP), procedeu denumit Timeline therapy.

Care este diferența dintre iubire și autoritate

În orice religie, de oriunde ai apuca observarea ei, este vorba despre iubire; iubire care este măsurată, cântărită, analizată și filosofata uneori mult prea mult de către mintea umană.

Iubirea este un sentiment, o trăire, o floare sădită prin concepție în pământul roditor al sufletului nostru și de care avem datoria să ne ocupăm pentru a o crește către bogăția și bucuria înfloririi, iar un asemenea dar nu poate fi supus unei măsurători sau analize mentale reci.

Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, acest sentiment grandios este deteriorat în experiența umană de opusul ei, care – paradoxal sau nu – nu este ura, ci frica.

Privind din această perspectivă, putem evidenția două tipuri de frici: exterioară sau interioară.

1. Frica exterioară este una insuflată intenționat pentru controlul maselor, al „prostimii”, lucru care în toate epocile s-a dovedit un „rău” necesar de cele mai multe ori.

Din ce motiv?

Deoarece, încă sunt mult mai puține persoane care decid să facă ceva bun și constructiv cu libertatea de gândire și simțire și care să evite (conștient și intenționat) tentația exercitării abuzive a puterii pe care ne-o dă sentimentul că suntem ființe libere în mod natural; și pentru că, încă își pun amprenta cutumele educației, respectiv ceea ce generațiile anterioare te învață așa cum au fost învățate și ele: să te ferești din principiu, să fii mai mult în prevenție, să fii cu frică de părinți, de autoritate, de Dumnezeu; și pe care tu îi crezi, pentru că „au experiență”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).  

2. Frica din interior este acea experimentată prin observarea modelului celor din jur, prin primirea educației intenționate în acest sens, prin accesul la informațiile legate de controlul maselor și prin experiențele personale în care am simțit un deranj de orice tip.

Și toate acestea, prin repetiție, devin convingeri și mod de viață și ajung să ne direcționeze din interior, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

De unde începem cu lecția iubirii?

Iubirea începe cu iubirea de sine (și nu, nu este egoism!), în sensul respectării darurilor cu care am fost înzestrați (vezi Pilda talanților din Predică de pe munte a lui Iisus Hristos), al respectului față de corpul nostru (vehiculul sufletului în această lume), al respectului față de sănătatea noastră fizică, mentală, psihică și emoțională.

Căci, cum altfel poți fi de ajutor celor din jur și cum altfel poți dărui, dacă nici pentru ține nu știi și nu ai din ce?

“Iubirea continuă cu detașarea de frică, pentru că e mai greu, dacă nu imposibil, să poți iubi ceva/pe cineva care te sperie. Mai precis, este important să ne detașăm de frică de autoritate, pentru că nu este nimeni „mai autoritate” decât altcineva. Suntem cu toții doar pioni în această lume și jucăm unii față de alții doar niște roluri care ne ajută să învățăm și să evoluăm. În aceeași ordine de idei, este important să ne detașăm de ideea de autoritate divină, deoarece Dumnezeu nu este nici șeful nostru, nici călăul nostru și nici slugă noastră care ne împlinește dorințele. Dumnezeu este în relație directă cu noi, nu autoritate ci ghid, nu pedepsitor ci model de iertare, acceptare și iubire și nu are nicio datorie față de noi să ne împlinească toate scenariile noastre mentale, ci este lângă noi cu răbdare să creștem în ritmul nostru, nu pentru el, ci prin El”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Plânsul, modalitate de vindecare a sufletului

Studiile au arătat că oamenii se simt mai bine după ce plâng. Este o modalitate puternică de a elibera tristețea și furia, durerile din trecut și rănile.

Lacrimile sunt supapa de eliberare a corpului pentru stres, tristete, durere, anxietate si frustrare. De asemenea, puteți avea lacrimi de bucurie, să zicem atunci când un copil se naște sau lacrimi de ușurare când o dificultate a trecut.

Când plângi, este răspunsul natural al corpului tău la orice emoție provocatoare care a apărut în spațiul tău interior. Plânsul este un act de detoxificare fizică și emoțională …

Gândiți-vă la fiecare lacrimă ca la o reprezentare fizică a tristeții și a stresului pe care acum îl abandonați. Dacă nu plângeți și nu folosiți altă tehnică pentru a elibera tristețea din interior, se poate să ajungeți până la un punct apropiat de depresie, care vă va copleși. (PM)

Atunci când suntem bebeluși, plângem; plângem când ne este foame, plângem când ne este sete, când ne este somn sau când ne doare ceva, când vrem să fim ținuți în brațe și să primim afecțiune, pentru că plânsul este singurul limbaj pe care-l cunoaștem pentru a ne manifesta nevoile și dorințele. Mai târziu, creştem şi plângem în continuare; atunci când suntem triști sau când suntem bucuroși, plângem pentru că în acel moment trăim o emoție intensă pe care simțim nevoia să o exprimăm.

La un anumit moment din viață, nu mai plângem sau, mai bine spus, nu mai plângem în fața altora. Asta se întâmplă pentru că reușim să ne abținem, deoarece, la un moment dat, cineva ne-a spus că e rușine să plângi, că denotă slăbiciune, lipsă de respect de sine etc.

“Într-un punct critic al vieții noastre, ajungem pe negândite să punem egal între eșec, neputință și plâns. Nimic mai neadevărat! A fi puternic nu înseamnă să te abții să plângi, nu înseamnă să te prefaci că nu ai sentimente, că ești doar un robot cu șuruburile perfect unse, că ești o persoană intangibilă și atotstiutoare.

Nu reușești cu atitudinea asta decât să devii o persoană caraghioasă. “Nu plâng ca să nu vadă ceilalți! Deci nu plâng pentru că mi-e frică! Deci sunt o persoană puternică?” Răspunsul este categoric NU!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Adevărata putere ți-o manifești atunci când renunți la rușini inutile

În opinia specialistului, adevărată putere ți-o manifești în momentul în care-ți dai voie să trăiești așa cum simți, să renunți la frici (în special, frica de părerea celorlalți), să renunți la rușini inutile, să decizi că, în loc să cauți atât de multă confirmare de la ceilalți, e mai util să înveți să te apreciezi, să te iubești și să te accepți tu însuți așa cum ești.

“Adevarata putere interioară se manifestă atunci când spui și dezvălui adevărul despre tine, pentru că adevărul eliberează. Veți găsi probabil destule păreri care spun că plânsul este dăunător din varii motive, însă gândiți-vă la următorul aspect: Ce anume din funcționarea organismului nostru este lipsit de sens?

Dacă un organ, un os, un hormon, o emoție, o manifestare este acolo, cu siguranță are un rol! A descoperit cineva toate tainele creației și ale universului ca să poată afirma cu toată convingerea că orice din aceste lucruri care ne definesc trebuie scoase?”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Plângeți! Lacrimile ne definesc ca fiinţe umane!

“Deci: plângeți pentru că emoțiile ne definesc ca ființe umane! Plângeți pentru că manifestarea emoțiilor este sănătoasă! Plângeți pentru că părerea celorlalți n-o să vă facă viața mai ușoară și mai frumoasă, părerea celorlalți nici nu vă ia, nici nu vă dă ceva, este doar o părere (alții habar n-au ce este bine/ce vi se potrivește cu adevărat).

Plângeți pentru că a plânge este o dovadă de putere! Plângeți pentru că plânsul este o modalitate de vindecare a sufletului!”, este recomandarea psihologului Laura Maria Cojocaru.

Beneficiile plânsului

– lacrimile sunt secreții sărate și alcaline produse de glandele lacrimale, având un scop biologic și homeostatic (prin absortia lor în organism la nivelul pielii foarte subţiri de sub ochi).

– lacrimile au scop protector, protejând împotriva factorilor iritanți precum nisip sau vânt, curenți de aer sau anumite impurități prezente în aer

– contribuie decisiv la eliberarea toxinelor din organism și la instalarea stării de bine

– este considerat a fi o metodă eficientă pentru a elibera hormonii stresului din organism

– este poate cea mai rapidă, cea mai la îndemână și firească, cea mai eficientă metodă de a înlătura durerea emoțională

– plânsul și lacrimile stimulează eliberarea endorfinelor, anumite substanțe produse de creier, ceea ce, în mod natural, duce la îmbunătățirea stării de spirit și la diminuarea intensității durerii psihice

– după o repriza de plâns, valorile tensiunii arteriale scad, iar oxigenul se absoarbe mai bine în globulele roșii.

Cauzele psihologice care generează violența asupra femeii

Într-o societate tot mai avansată, în care diferențele de gen aproape s-au estompat, violența împotriva femeii încă reprezintă o problemă foarte serioasă pe care încă nu am reușit să o gestionăm. Potrivit IGPR, în 2017 s-au înregistrat 20.531 de fapte de loviri și alte agresiuni, în care victime erau femei, în proporție de 76%. 

În opinia psihologului Lenke Iuhoș, acest fenomen există încă la cote alarmante deoarece, în multe familii din România, relația bărbat-femeie funcționează ca acum 2000 de ani, epocă în care bărbatul era superior femeii datorită forței.

Specialistul este de părere că unele femei încă mai acceptă să rămână lângă agresor din cauza sărăciei, a lipsei unui loc de muncă sau chiar a sindromului Stockholm. 

“De cele mai multe ori, teama de schimbare, teama de a o lua de la zero, le împiedică pe unele femei agresate de a-și părăsi partenerul, iar unii bărbați simt când victima se supune și nevoia de dominare va escalada, iar agresiunile vor fi din ce în ce mai dese. Din nefericire, încă există femei cu o educație precară, care au fost învățate că femeia trebuie să stea acasă, la cratiță, singura ei grijă fiind creșterea copiilor și treburile gospodărești, că trebuie să își asculte bărbatul și să accepte în tăcere și bătaia. Este foarte clar că în societatea actuală fenomenul acesta trebuie să dispară, iar egalitatea dintre sexe nu trebuie să fie doar la nivel de discurs, ci trebuie să fie cultivată la nivel de societate”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

Cauzele care generează violența asupra femeii

1. Consumul de alcool în exces. “Sunt încă foarte mulți bărbați care sunt de părere că alcoolul ajută pe termen scurt evadarea din realitate. Starea de euforie sub influenţa alcoolului completează imaginea cioplită a bărbatuilui neputincios. Este vorba despre acel bărbat care probabil suferă de incapacitate socială, de dureri neînţelese de el și este compleșit de depresie. Consumul exagerat de alcool ascunde probleme profunde ale bărbatului, care nu ştie cum să îşi rezolve situaţiile neconfortabile şi e condus de nevoia de dominare. Devine atotputernicul în raport cu femeia lui. Alcoolul provoacă impulsivitate, iritabilitate, perturbări ale dispoziţiei, paranoia, iluzii perceptive, instabilitate emoţională, iar toate acești factori îl împing să își lovească femeia”, explică psihologul Lenke Iuhoș. 

2. Paranoia bărbaților că sunt înșelați. “Acest gând îi răpeşte din atmosfera caldă a relației, a familiei şi devin individualişti, stând ca un turn de control să vadă şi să acţioneze. Arată violenţă asupra femeii faţă de care tot ei îşi confirmă dragoste profundă. Se consideră corecţi şi sunt vulnerabili la nedreptăţile partenerei. Omul este mereu în gardă, este prudent, suspicios şi mereu caută indicii pentru gelozie. Adversarul lui este femeia. Nu pot avea încredere în ea şi în astfel de situaţii și chiar dacă femeia nu dă semnale cum că ar fi infidelă, omul își contruiește mental realități false care să-i justifice lui însuși acțiunile violente”, declară psihologul. 

3. Nevoia bărbatului de dominare. “Există relaţii în care imaginea femeii se schimbă în ochii bărbatului. Bărbatul crede că femeile nu sunt la fel de inteligente, cu experiență, încrezătoare, puternice, determinate și independente ca bărbații. Dacă sunt determinate, le consideră „prea masculine”. Face glume despre femei, pentru a le dispreţui calitățile „tipice feminine”, în mod obișnuit foloseşte expresii umilitoare în ceea ce privește inteligența, genul și corpul acestora. Sursa problemelor lor este femeia. În astfel de ipostaze masculine, bărbatul nu este responsabil pentru acțiunile sau sentimentele lui. Din cauza comportamentului său violent sau a pierderii de control, el tinde să dea vina pe alții sau pe femeie. Trece la acţiune directă, cât mai josnic posibil. Totodată, nu crede că acel comportament dur este greșit sau că poate avea consecințe negative. Se comportă abuziv numai atunci când sunt singuri cu victima și sunt deosebit de buni şi amabili cu exteriorul relaţiei”, continuă psihologul Lenke Iuhoș.

4. Lipsa de comunicare. “Furia este o formă de comunicare în repertoriul său: vorbeşte exploziv, pasiv-agresiv sau învinovățește pe alții. Comunicarea nu are o codificare verbală, ci apare prin ieşiri de furie; aruncă vorbe, sparge lucruri. Este pueril, dar cu un comportament de neacceptat. Disputele pot fi şi o manipulare simplă de a impune unele interese egoiste. Comunicarea este cea mai simplă formă de colaborare, cu o importanţă de nepreţuit. Oamenii care vorbesc puţin, tind să îţi exprime emoţiile prin atitudine şi comportament. Compensarea duce în altă extremă, să forțeze partenera să înţeleagă ceea ce el nu a ştiut să comunice. Lipsa de comunicare, de convieţuire verbală, duce la erodări ale relaţiei în timp. Cuvintele sunt fascinante, au efect imediat asupra partenerului, folosite cu tact, pliate pe context şi timp pot scoate din dificultate o relaţie autodistrugătoare”, explică psihologul Lenke Iuhoș. 

Cum poate fi combătută violența?

Specialistul crede că pregătirea pentru schimbare este răspunsul pentru combatarea violenței, iar din păcate mulți așteaptă ca această schimbare să se producă de la sine.

“Suntem o lume comună care se leagă cu … legături vii între oameni. Nu este imposibil să apară schimbarea, o schimbare pozitivă, naturală, și fără intervenţia de specialitate, a unui psiholog, a unui duhovnic, a familiei, prietenilor etc. Nu de puține ori, după o serie neîntreruptă de certuri, poate apărea o trezire spontană a amândurora, care-și dau seama că viața în doi poate fi fascinantă și că un război continuu nu face bine nimănui. Din acel punct, din punctul trezirii spontane, relația intră pe făgașul normal, iar cei doi înțeleg că merg pe același drum, urmăresc un scop comun, nu concurează unul cu celălalt, nu aduce servicii nimănui o luptă gratuită de putere”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Cuvinte care dărâmă şi cuvinte care construiesc o relaţie. Opinia psihologului

Cuvintele pot răni mult mai rău chiar decât o palmă. De aceea, atunci când suntem supăraţi pe cineva, efervescenţa momentului nu trebuie să ne determine să folosim cuvinte dure, pe care le vom regret mai apoi toată viaţa. Trebuie să rămânem calmi şi să ne alegem cu grijă cuvintele, deoarece acestea au puterea de a dărâma o relaţie într-o fracţiune de secundă.

Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că există, în vocabularul limbii române, multe cuvinte care, chiar dacă nu sunt jignitoare, agresive sau sunt spuse pe un ton domol, pot dărâma la fel de uşor o relaţie. “Nu trebuie să avem neapărat un stil agresiv de adresare partenerului sau să îl jignim direct, ca să îl îndepărtăm de noi. Există cuvinte mai soft, pe care mulţi nu le băgăm în seamă, dar care pot genera acuze nefondate sau chiar pot denota imprecizie, condiţionare sau pesimism. Cuvinte precum „poate”, „oarecum”, „parcă”, „dacă”, la fel ca şi negaţiile de tipul „nu ştiu”, „nu cred”, sădesc şi cresc în partener, mai repede decât putem crede, sentimentul de incertitudine. Odată cu instalarea acestei senzaţii de incertitudine, fără să constientizăm, devenim mai putin încrezători în noi şi mai ales în cel care rosteste aceste cuvinte în mod frecvent, mai puţin încrezători în sentimentele sale şi în capacităţile sale de a concretiza ceea ce spune. În mod indirect, prin impactul acestor sintagme este indusă nesiguranţa, fapt ce poate conduce la creşterea suspiciunilor şi chiar la gelozie”, explică psihologul, citat de Plus Communication.

Mai mult decât atât, Laura Maria Cojocaru crede că asocierea unor fraze cu conţinut pesimist cu unele cuvinte precum „imposibil”, „dificil”, „greu”, „niciodată”, „definitiv”, pot induce o stare de alertă, chiar de panică, sau o stare de tristeţe care poate merge până la instalarea unei depresii reactive.

De asemenea, specialistul recomandă ca, atunci când partenerul are nevoie de sprijinul şi confirmarea noastră şi nu numai în această situatie, să evitam formula de genul “da, dar…”, care înseamnă de fapt un “nu”, înseamna dezaprobarea unei acţiuni, gând, simţire a partenerului şi poate duce la scăderea simei de sine şi nevoia de a căuta susţinere şi confirmare în altă parte.

Putem folosi mai des “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut” sau … “te iubesc”

“Cuvinte pozitive, precum “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut”, “perfect”, “absolut” au o putere benefică pentru organism, deoarece asociate cu evenimente frumoase, pot detensiona situaţia şi declanşează senzaţia de securitate şi protecţie a ambilor parteneri. Asta se întâmplă deoarece aceste cuvinte sunt încărcate de energii pozitive, iar mintea noastră reacţionează la ele prin secreţia de endorfine în tot corpul.

Dacă la toate acestea spunem partenerului nostru, din când în când, cu o voce caldă, un “te iubesc” sincer, atunci nu doar îi umplem inima de fericire, dar îi îmbunătăţim sănătatea … la propriu. Cuvintele au puterea extraordinară de a transforma fantastic mecanismele organismului nostru, au putere în plan fizic, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Pe lângă cuvintele de încurajare, obligatorii pentru o relaţie sănătoasă, mai sunt câteva elemente care nu trebuie să lipsească din viaţa de cuplu, precum: timpul acordat partenerului, daruri simbolice, mici servicii şi … mângâierile fizice. “Pentru ca acele cuvinte frumoase pe care le adresăm partenerului nostru de viaţă să rămână vii în conştiinţa lui, trebuie să le acredităm prin fapte. Ne putem face o agenda cu activităţi comune, care ne fac plăcerere amândurora – spre exemplu, mersul în parc, alergatul, mersul la picnic, bowling-ul etc. – şi în fiecare weekend să le punem în practică. De asemenea, micile daruri sau servicii pe care le facem pentru celălalt, precum “spălatul vaselor când iubita este obosită” sau “cumpărarea unui colier drăguţ atunci când nici nu se aşteaptă” pot cântări enorm în economia relaţiei. La toate acestea, nu trebuie să lipsească mângăierile fizice. Acestea sunt înţelese ca o modalitate de a-i comunica partenerului emoţia iubirii”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

6 efecte psihologice cauzate de folosirea Instagram și Facebook

Lenke Iuhoș, psiholog, trainer și consilier, avertizează că dincolo de beneficiile enorme oferite de Social Media, în special Facebook și Instagram, există totuși și efecte psihologice negative generate de folosirea acestora: anxietatea, depresia, singurătatea, calitatea somnului, impactul asupra imaginii propriului corp și teama de a nu fi la curent.

Anxietate

“Cunoaşterea persoanelor noi de pe Instagram, ştiri noi, poze ca la carte, doar gândul asupra lor e capabil să provoace nelinişte profundă în cazul persoanelor vulnerabile. Stresul acela necontrolat, care dispare doar atunci când e vizualizată o postare, dă impuls neliniştii fără a ştii măcar de ce. Oamenii care își trăiesc viața mai mult în mediul online au tendința de a trata viața reală numai pe fugă. Se bucură când primesc calificative în mediul online și nu prea îi mai interesează opinia oamenilor despre ei în viața reală. Instagram-ul, mai nou, oferă o imagine distorsionată, în sensul că sunt evidențiate, tăiate din context, doar momentele în care zâmbim pentru câteva secunde, clipe percepute de mulți ca un model care se poate îndeplini, drept pentru care stările de anxietate au crescut exponențial”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Depresie

„Depresia este mai frecventă în rândul persoanelor care accesează automat la prima deschidere a rețelei WI-FI sau a datelor mobile orice zonă de socializare. Din păcate, sunt mulţi tineri care nu ştiu cum, unde şi de ce să socializeze. Mulţi nu simt că socializarea reală se face cu perseverenţă şi răbdare în mediile cu care ei au tangenţă. Se autoexclud şi doar cu un click se refugiază în viaţa colorată, mişcătoare de pe Instagram. Avem motive să credem că vizitele exagerate în lumea virtuală reduc treptat formele obișnuite de contact social și acest lucru se leagă de tulburările psihice ulterioare care apar. Simptomele se dezvoltă şi comportamentele se adâncesc în timp.

Omul își pierde interesul de a intra în contact cu ceilalți, devine trist şi obosit, nu e de mirare că dă vina ușor pe oricine și orice. Creierul e învăţat să codifice situaţiile neplăcute şi ştie şi să reacţioneze neplăcut. Profunzimea lucrurilor de pe Instagram stă în percepţia postărilor și a concluziilor trase în gândirea internă proprie. Acesta poate provoca reacţii de tristețe profundă, de devalorizare, nepăsare. Tot ce nu merge conform aşteptărilor, provoacă tristeţe, neputinţă şi acceptare negativă”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

Singurătate

E dureros să vezi oameni care trăiesc alături, stau la masă împreună şi totuși cu telefonul numai în mână. Ochii lor strălucesc în ecranul schimbător al aparatului. Sunt doi şi totuși singuri. Sentimentul de singurătate persistă atunci când oamenii renunță la propria identitate și se identifică numai cu postările altora, cu trăirile altora, cu emoțiile altora. Această percepție este concomitentă cu trăirea unor emoţii disfuncţionale, emoţii care au puterea de a-l extrage pe om din viaţa fluctuantă și îl aruncă în singurătate; dar nu acel tip de singurătate în care persoana nu este înconjurată de nimeni, ci acel tip de singurătate când oamenii roiesc în jurul nostru, o singurătate a minții, a percepției”, spune Lenke Iuhoș.

Calitatea somnului

„Somnul este remediul de refacere a corpului. E bine ca acest ritual al minţii şi al corpului să fie tratat cu atenţie de oricine indiferent de vârstă. Trecerea de la starea de veghe la cea de somn e preferabil să fie făcută cu uşurinţă. E bine să ştim că avem nevoie de acele clipe de odihnă, care poate sunt furate de momentele pe care mulţi le pierd prin utilizarea Instagramului până la orele târzii, chiar cu mult după miezul de noapte. Nu îşi dau seama că, întârziind instalarea somnului, automat se dezechilibrează programul de refacere. A doua zi apar acele mici clipe de disconfort care doar prin somn pot fi remediate.

Mai grav e atunci când, în timpul somnului, la o trezire noctură, se deschide profilul de socializare pentru a verifica numărul de like-uri, prezenţa persoanelor la acea oră, postări şi multe lucruri fără sens. Aceste informaţii rup tăcerea creierului şi îl pun în acţiune, un gram în plus pentru a apărea în timp tulburări de somn, mai ales la copii şi adolescenţi, chiar şi tulburări de atenţie apărute prin comportamente deranjante”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Impactul asupra imaginii propriului corp

„Adulții și adolescenții, în special femeile şi tinerele fete, se pot simți nesigure în pielea lor, văzând versiunea falsă a perfecțiunii altcuiva. Acest lucru poate duce la un nivel mai scăzut al satisfacției de viață și poate afecta drastic starea de spirit a unei persoane. Străduinţa de a arăta foarte bine, de a arăta cât de specială e ca persoană, poate întări sentimentul de comparație și poate determina disperarea. O postare poate să genereze aşteptări nerealiste la tinerii vizitatori. Imaginile, dar mai ales poziţiile de fotografii formează percepţia sinelui prin asemănarea propriului corp cu poze care, de multe ori, sunt aranjate în așa fel încât, cel care apare în poză, să fie versiunea lui cea mai înaltă. Mulţi nu au încercat încă să vizualizele Instagram-ul cu detaşare, ca o versiune  mai sănătoasă a propriei vieţi, prin propriul stil”, explică specialistul.

Teama de a nu fi la curent.

“Teama de a nu fi autentic este un efect observabil mai ales la adolescenţi. Ei se caută, se autocunosc. Ei văd trendul în comerţ, în reclame, mai ales pe blogul formatorilor de opinie. Ei, prin obişnuinţă, datorită activităţilor de învăţare, aşteaptă să li se ofere modele de a face o schimbare de apariţie, care să se plieze pe oferta societăţii. Trendul poate fi mişcarea corpului, ţinuta mai altfel ca până ieri. Această schimbare deseori e bruscă pentru ei, adolescenţi, deoarece ei văd imagini postate, însă de la o fotografie cu cineva până la adopta acel stil calea e lungă.

Această adaptare la stil, abordarea noului look presupune efort substanţial din partea tânărului. Teama aceea de a nu aparține unui grup este cauzată de convingerile proprii care se bazează pe condiţionări. Când deja îţi forţezi stilul, expunerea imaginii tale sociale, apare starea de teamă alimentată de nesiguranța în propria imagine. Persoanele care se confruntă cu astfel de inamici, sunt oameni care de multe ori iau decizii atunci când totul în mintea lor este sub semnul întrebării. Neîncrederea în propria persoană naşte frică”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.