Arhive operatie - Sanatate 7

Când trebuie să ne îngrijoreze chisturile ovariene

Chisturile ovariene sunt o afecțiunie care este foarte des întâlnită la femei în perioada fertilă. Dar, pentru a nu se ajunge la complicații, cum ar fi pierderea unui ovar, acestea trebuie ținute sub control, fiind nevoie de controale ginecologice periodice și tratament.

De formarea chisturilor ovariene se face vinovată chiar ovulația, un fenomane natural care se petrece în organismul oricărei femei fertile. La aceasta se mai adaugă dezechilibrele hormonale.

Când este nevoie de operație

De cele mai multe ori, chisturile sunt formațiuni benigne, nedureroase, asemănătoare unor săculeți cu lichid, care dispar de la sine. La femeile cu vârsta sub 35 de ani, apar după ce ovulul este eliberat, când foliculul rămas în ovar se micșorează și se umple cu lichid. Când chisturile se măresc și devin dureroase trebuie îndepărtate chirurgical.

„Tratamentul chirurgical în cazul chisturilor ovariene se instituie numai când este vorba de unele de dimensiuni mari , cu aspect anormal ecografic, care continuă să crească sau care nu dispar după 2-3 cicluri menstruale. Cea mai bună măsură de precauție ar fi ca, mai ales după instalarea menopauzei, în urma unui examen ginecologic, să fie extirpate toate chisturile existente“, explică dr. Mihai Copăceanu medic primar obstretică-ginecologie.

Pot deveni maligne?

De cele mai multe ori, chisturile ovariene dispar fătă tratament, de la sine, în câteva luni. În care unul sau mai mulți cresc și depășesc doi centimetri, trebuie fie tratate cu medicamente, fie îndepărtate chirurgical. Chisturile de mari dimensiuni pot cauza și anumite simptome, cum ar fi: senzația de greutate și durere abdominală, balonare, dureri menstruale, constipație, sensibilitate a sânilor sau îngrășare fără explicație.

Cum pot fi depistate chisturile ovariene

Un control de rutină și o ecografie transvaginală permit depistarea precoce a chisturilor care ar putea deveni problematice. Multe femei află că au chisturi abia în primele luni de sarcină. Acestea nu afectează sarcina sau nașterea, iar dacă sunt mari pot fi îndepărtate prin tratament chirurgical fără a afecta fătul.

Cum pot evolua chisturile ovariene

Dacă simptomele se agravează, este posibil ca un chist să se fi rupt și să sângereze. Primele semne sunt greața, durerea, amețelile, sângerările vaginale. Astfel de complicații pot fi evitate dacă se efectuează controale periodice la ginecolog.

Există două situații în care chisturile ovariene pot deveni maligne: chistul folicular în urma unui tratament pentru fertilitate și chistul luteal cauzate de dezechilibre hormonale. Acestea au nevoie de monitorizare dacă nu dispar în decurs de trei luni.

De ce trebuie tratate la medic

Un tratament nepotrivit crește riscul de mărire sau chiar de spargere a chisturilor, ceea ce provoacă dureri și tulburări de ciclu menstrual. Cele mai periculoase sunt cele mari, depistate târziu, care pot duce la pierderea ovarului.

În mod normal, atunci când nu se resorb după trei menstruații, medicul recomandă un tip de anticoncepționale și antiinflamatoare pentru a reduce instensitatea durerilor.

Operația care i-a salvat viața

Chiar dacă sunt medici, și gândim uneori că aceștia nu pot fi atinși de boală, vine câteodată rândul lor să se lase pe mâna colegilor de breaslă. Este și cazul doctoriței Mariana Ionescu a cărei viață a fost salvată printr-o procedură de implantare a unei proteze cardiace.

Anul trecut, viața medicului ortoped Mariana Ionescu s-a schimbat radical după ce a fost diagnosticat nu cu una, ci cu opt afecțiuni care îi puneau în pericol sănătatea.

Deși nu avea antecedente în familie, doctorița a fost diagnosticată în urma unui control de specialitate cu mai multe afecțiuni: stenoză aortică severă, edem pulmonar, cardiopatie ischemică și valvulară severă, insuficiență mitrală, tromboză de ventricul stâng, fibrilație atrială, hipertensiune severă și diabet zaharat.

Implantarea unei proteze valvulare

Având în vedere multiplele probleme de sănătate, dr. Ionescu a aflat că are nevoie de implantarea unei proteze valvulare care să-i ajute inima să funcționeze normal din nou. Prima opțiune de tratament a medicilor de la spital a fost cea de înlocuire valvulară clasică, însă riscurile operației erau mari, din cauza diagnosticelor multiple și a vârstei (65 de ani).

De aceea, medicii au decis implantarea protezei pe cale minim invazivă printr-o procedură cunoscută sub numele de TAVI, executată de foarte puține ori în Europa de Est.

Astfel, s-a luat decizia implantării protezei pe calea aortei ascendente, fără să fie necesară oprirea inimii sau deschiderea sternului.

Recuperarea după intervenția chirurgicală

Operația a durat un pic peste două ore și a fost realizată de o echipă de medici foarte buni din Sibiu care, la vremea aceea și în cazul acestei intervenții, au fost asistați de medici din SUA și Germania.

„Acum sunt într-o stare bună. Pot spune că am zile chiar foarte bune. Înainte nu puteam sta întinsă nici cinci minute, mă ridicam și abia după o oră mă așezam la loc în pat. Adevărul este că, fără ajutorul medicilor, în câteva săptămâni aș fi putut muri. Am avut încredere sută la sută în medicii care m-au operat, colegii mei. Toată echipa a fost nemaipomenită“, a povestit dr. Mariana Ionescu.

Diagnosticat cu o tumoră neuroendocrină, a dus o luptă dură pentru a învinge boala

Când afli că ai o boală gravă, dificil de tratat, oamenii reacționează diferit. Unii încep să intre în panică, să plângă, pe alții îi cuprinde disperarea, alții renunță și se lasă în voia sorții. Dar sunt unii care aleg să se ia la trântă cu boală, să nu renunțe.

Un astfel de om este Cornel Mironaș, un bărbat din Pitești, care a aflat la 52 de ani că are o tumoră neuroendocrină care îi pune în pericol sănătatea. La un control de rutină efectuat anul trecut, i s-a spus că valorile tensiune arteriale sunt ridicate. Nimic așa de grav încât să se sperie. I s-a recomandat însă să facă și o ecografie abdominală.

Astfel i s-a descoperit o structură adenopatică. Adenopatia se manifestă prin creșterea în volum a ganglionilor limfatici din organism. A venit și diagnosticul crunt: Cornel avea o tumoră neuroendocrină. El a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la puțin timp a început un tratament cu un produs recomandat în cazul tumorilor carcinoide, așa cum era cea care îi fusese extirpată lui Cornel.

Nu s-a dat bătut

„Având în vedere că în țara noastră nu există investigații specifice tumorilor neuroendocrine și niciun protocol cu centrele din Europa, am fost nevoit să mă descurc pe cont propriu, ajutat de familie și de prieteni. Am încercat să descopăr toate metodele de investigare și tratament din clinicile cu specializări neuroendocrine din Europa“, povestește Cornel.

El a ajuns peste câteva luni la centrul „Erasmus“ MC din Rotterdam, unde, în urma unor investigații cu tehnologii moderne, i s-a recomandat un tratament care i-a fost de ajutor.

Peste doi ani, Cornel a aflat că boala este staționară. A continuat să-și trăiască viața normal, a continuat tratamentul specific bolilor neuroendocrine, recomandat de medicii olandezi, iar la fiecare 6 luni merge la evaluare în țară și străinătate.

Viața lui a intrat pe făgașul normalității

Cornel s-a gândit să-și împărtășească experiența prin care a trecut pentru a fi de ajutor și altor persoane care au sau au avut tumori neuroendocrine. În primii ani i-a fost foarte greu, pentru că nu cunoștea nimic despre boală și nici nu găsea informații despre tumorile endocrine. În toată această perioadă a fost sprijinit de familie și prieteni. „Viața mi-a intrat în normalitate acum. Călătoresc, am pasiuni de care încerc să mă ocup cât mai mult și îi ajut pe bolnavii care suferă de această problemă cu a mea, cu sfaturi și îndrumări la clinicile din străinătate“, conchide Cornel.

Cum poate fi tratată hipertiroidia. Sfaturile medicului specialist

Întregul echilibru al organismul este dat peste cap atunci când glanda tiroidă inundă corpul cu hormoni. Hipertiroidia, adică excesul de hormoni tiroidieni, se poate manifesta prin hiperactivitate, transpirație excesivă și insomnii, pierderea în greutate (chiar și când apetitul crește). Dar acestea sunt numai câteva simptome.

Pot surveni și schimbări metabolice (hiperglicemie, creșterea transaminazelor) și tremorul fin al mâinilor. Hipertiroidia apare mai frecvent la femie. În unele cazuri este provocată de o boală autoimună, care duce la o hipersecreție de hormoni tiroidieni. Uneori, pe tiroidă se dezvoltă unul sau mai mulți noduli, de obicei benigni.

De ce apare?

Boala Basedow-Graves este cea mai frecventă cauză dehipertiroidie. E o boală autoimună, în cadrul căreia anticorpii stimulează tiroida să producă excesiv hormoni. Speicifice bolii sunt gușa și afectarea oculară (globi oculari măriți).

Gușa polinodurală hipertiroidizată este prezentă mai ales la persoanele cu carență de iod.

Adenomul tiroidian este o tumoare de cele mai multe ori benignă, care ajunge să secrete autonom hormoni.

Tiroidita este o boală inflamatoare, care poate cauza exces de hormoni tiroidieni.

Medicamentele care conțin iod pot produce o hipertitoridie temporară. Este cazul amiodaronei, prescrisă în aritmii cardiace.

Poate afecta inima și oasele

În afara perturbării calității vieții, hipertiroidia poate produce complicații dacă nu este tratată. Astfel, pot apărea complicații cardiace sau osteoporoză,mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză. La persoanele cu probleme de inimă poate surveni insuficiența cardiacă. Cea mai gravă complicație este așa-numita „furtună tiroidiană“, care este însoțită de greață, vărsături, delir și chiar comă.

Cum se poate trata?

Dr. Simona Lăzărescu, medic specialist endocrinolog, cu competență în ecografie endocrină recomandă mai multe tipuri de tratament încaz de hipertiroidie. „În primul rând recomand măsuri generale: evitarea efortului fizic și a stresului, un regim alimentar diversificat, bogat în vitamine, minerale, cu valoare energetică sporită, pentru a evita scăderea ponderală. Este strict interzis fumatul și consumul de alcool.“, spune medicul.

Apoi, a doua recomandare este tratamentul medicamentos. „În România este disponibil un medicament antitiroidian de sinteză, care inhibă glanda să producă hormoni tiroidieni în exces (thyrozol). Scema de tratament este individualizată, în funcție de analizele de laborator și de fiecare persoană în parte“, explică medicul.

„Administrarea de iod radioactiv se face încentre specializate de medicină nucleară și constăîn înghițirea unei capsule de iod radioactiv care va fi concentrat pe tiroidă și va detrmina distrugerea celulelor tiroidiene. „Tratamentul cu iod radioactiv este contraindicat femeilor gravide sau în perioada de alăptare.“, spune dr. Simona Lăzărescu.

Intervenția chirurgicală este tratamentul definitiv al hipertitoridiei. „Se recomandă îndepărtarea în totalitate a glandei tiroide în gușile difuze caracteristice bolii Basedow, precum și în cele multi nodulare toxice și presupune extirparea tiroidei. Aceasta va duce la vindecarea hipertiroidismului, dar cu prețul instalării hipotiroidismului definitiv, care necesită tratament de susbstituție cu hormoni tiroidieni toată viața“, conchide medicul.

„Tratamentele m-au pus la pământ“

În urmă cu douăzeci de ani, Mariana (acum în vâstă de 56 de ani) a trăit un episod foarte dureros din viața sa. Poate cel mai dureros. O rană pe care o avea pe uter s-a agravat și a fost nevoită să urmeze diverse terapii.

„Ca o consecință a chiuretajelor efectuate după cele două sarcini, am rămas cu o rană pe uter. Oricât de mult am încercat să o țin sub control cu ajutorul medicamentelor, aceasta a evoluat, ducând, în timp, la alte probleme. Am făcut tratament cu ovule, spălături cu antibiotic, de la 23-24 de ani, de la ultima sarcină, până la 39 de ani, când am stat internată 3 luni la Spitalul „Elena Cuza“ din Iași“, povestește femeia.

Acolo, medicii i-au aplicat un tratament – puncții și infiltrații – cu hidrocortizon și ampicilină, diagnosticul fiind chist ovarian drept, cu diametrul 7/6 cm. Mariana spune că „după acest tratament traumatizant aplicat zilnic, nu am avut nicio revenire la starea normală, ba mai mult, din punct de vedere psihic, eram la pământ“. Ulterior, a reușit să ia legătura cu un alt medic, de la Spitalul „Filantropia“ din București, sub a cărui îndrumare i s-au făcut toate investigațiile necesare.

Au apărut complicațiile

„Medicul de la Filantropia mi-a spus că metoda aplicată la Iași nu se mai folosea de mai bine de 10 ani, aceasta provocând alte complicații, încazul meu mastoză chistică bilaterală. Mai mult, deși aveam ovarul drept bolnav, infiltrațiile mi-au fost făcute cu același ac la ambele ovare, ceea ce l-a afectat și pe cel stâng“, își amintește femeia. În urma acestor investigații, medicul a decis să-i facă amputație înaltă de col și să îi scoată ovarul drept. S-a evitat histerectomia totală, pe motiv că este prea tânără ca să fie supusă unei astfel de intervenții chirurgicale. Totuși, la 45 de ani, Mariana s-a întors pe patul de spital, unde același medic de la Filantropia i-a stabilit diagnosticul de fibrom uterin.

„Aveam foarte mari probleme, dureri îngrozitoare la menstruație, hemoragii care țineau și câte o săptămână“, subliniază ea. S-a internat la Insitutul Oncologic din București unde i s-a făcut excizia completă a uterului, incluziv a cervixului (colul uterin). De atunci, nu a mai avut probleme ginecologice, în afară de dereglarea hormonală produsă de histerectomie.

Care sunt simptomele cataractei și cum se tratează boala

Cataracta este o boală des întâlnită, mai ales la vârstnici, care se instalează „pe mutește“ și afectează vederea din cauza opacifierii progresive a cristalinului.

Deși seniorii sunt cei mai afectați, această boală, în ultima vrem, nu-i ocolește nici pe cei de 40-45 de ani. În plus, există și cataractă juvenilă, care îi afectează pe copii.

Primele simptome

Primul simptom, dar care este deseori neglijat, este slăbirea vederii. Când aceasta apare, pacienții dau vina pe oboseală sau pe vârstă și evită controlul medical. În timp, vederea începe să se încețoșeze și apare miopia – pacientul nu mai vede la distanță, dar începe să vadă bine de aproape. Din păcate, cataracta nu poate fi prevenită și, odată instalată, ea continuă să evolueze. Important este controlul medical pentru a primi diagnosticul în fază incipientă, astfel încât să poată fi tratată eficient. Diagnosticarea se face simplu, printr-un control de rutină la medicul oftalmolog.

Factori favorizanți

Nu putem vorbi despre cauzele bolii, propriu-zis, dar există factori care determină apariția bolii:

vârsta înaintată
factorii genetici (unele persoane moștenesc o predispozițe spre această boală)
expunerea excesivă la razele UV provenite din lumină naturală sau artificială (cum e cea din saloanele pentru bronzat)
diabetul zaharat, în special cel în care apar valori mari ale glicemiei
alte boli oculare, precum glaucomul, uveita, dezlipirea de retină sau tumorile oculare
tratamentul prelungit cu cortizoni (medicamente antiinflamatoare puternice)
intervențiile chirurgicale la nivel ocular
leziunile oculare, cauză întâlnită frecvent în cazul copiilor

Operația este singurul tratament

Din păcate, în cazul cataractei, nu există leacuri medicamentoase ori naturiste – așadar, intervenția chirurgicală este inevitabilă. Operația de tratare a cataractei presupune tehnici moderne, cu riscuri mici de infecții postoperatorii.

Prin intervenția chirurgicală, se urmăresc topirea și aspirația cristalinului (lentila ochiului), care și-a pierdut, din cauza bolii, transparența și înlocuirea lui cu un cristalin artificial.

Metoda clasică de operare presupune folosirea ultrasunetelor pentru îndepărtarea cristalinului afectat, însă, prin metodele moderne, inciziile sunt tot mai mici, iar riscurile aproape inexistente. Operația nu înseamnă că-ți face o vedere de vultur, dar diopriile cu care ai rămas vor fi mult mai ușor de controlat și de reglat.

Operația de cataractă durează aproximativ 10 minute și se face prin anestezie locală cu picături. Manevra de eliminarea a cristalinului opac și de implantare a celui bun se face prin microincizii care nu sângerează și nu necesită sutură.

Ce trebuie făcut înainte de operație

Orice pacient care suferă de cataractă este operabil, indiferent de vârstă, iar singurele elemente de care trebuie ținut seama sunt bolile asociate și etapele de parcurs înainte de intervenția chirurgicală:

un control oftalmologic complet, în care să fie făcute toate măsutorile necesare transplantului de cristalin
efectuarea analizelor de sânge și stabilizarea bolilor cronice de care suferă pacientul
tratarea eventualelor infecții oculare (conjunctivite, urcior) sau a infecțiilor din vecinătatea ochilor (sinuzite, amigdalite acute, abcese dentare etc.)

Slăbirea vederii l-a obligat să nu-și mai practice meseria

Reușise să-și îndeplinească unele dintre cele mai frumoase vise: avea un copil care împlinea câteva luni, un soț care o iubea și pe care-l iubea, o familie fericită. Dar viața ne pune câteodată la încercare. Tania a primit și o veste șocantă: soțul ei risca să-și piardă vederea, dar cu tenacitate acesta a reușit să-și depășească problemele.

După o nuntă superbă și apariția pe lume a primului lor copil, Tania și partenerul său de viață se bucurau de liniștea din cuibul lor. O încercare a venit însă să le umbrească fericirea. Înainte de căsătorie, soțul ei făcuse o operație de schimbare de cristalin, pentru că o miopie galopantă îi amenința acuitatea vizuală. Fiind de profesie medic, o astfel de problemă l-ar fi împiedicat să-și desfășoare activitatea. După o primă intervenție, situația părea să fie sub control.

Operații în lanț

Doi ani mai târziu, a apărut o primă dezlipire de retină. A fost operat de urgență, iar apoi intervențiile s-au tot succedat. A șasea oară, bărbatul a mărturisit medicilor că nu mai vede nimic cu respectivul ochi. Situația era gravă, pentru că acela părea să fie „ochiul bun“. Celălkalt avea și el o dezlipire de retină, care nu era considerată o urgență, dar care îi afecta macula, adică partea centrală a retinei. Din această cauză, bărbatul nu putea citi decât cu mare greutate. Să-și practice meseria nici nu se mai punea problema.

Micile și marile bucurii ale vieții

A urmat un control în străinătate, diagnosticul fiind de atrofie de nerv optic la ochiul operat de șase ori. Specialiștii au recomandat o nouă operație la celălalt ochi – ceea ce s-a și întâmplat. Abia după 3-4 ani, vederea s-a mai îmbunătățit puțin. Soțul Taniei poate citi texte scurte, dar nu și-a mai putut practica meseria. S-a pensionat pe caz de boală. A mai urmat însă un hop. Alungarea spaimelor, a anxietății și a dureii. Au reușit împreună, iar acum se bucură de clipele liniștite din viața lor.

Operat la numai 11 luni

Când Tudor a venit pe lume, acum un an și trei luni, Elena s-a considerat cea mai fericită mamă. Problemele de sănătate ale micuțului i-au umbrit bucuria, însă, din fericire, pentru foarte scurtă vreme.

Tudor trăiește îm București împreună cu familia și frățiorul lui mai mare. Încă de la naștere, copilul s-a confruntat cu scurgeri lacrimale, secreții gălbui care se depuneau în colțul ochiului, mai ales în timpul somnului, și cu gene lipite unele de altele. „Am fost la medici și nu mi-au dat niciun tratament. Mi-au spus doar să-l spăl cu apă curată la ochi. Am făcut asta dar nu am văzut nicio ameliorare“, povestește Elena, mama micuțului.

Afecțiunea, tratată cu succes

Pentru că situația persista, Elena a mers cu Tudor la un alt medic oftalmolog din București. Diagnosticul a fost de obstrucție de canal lacrimal. „Medicul mi-a recomandat un tratament local cu picături cu antibiotic și masaj aplicat pe sacul conjunctival. Scurgerile nu mai erau atât de accentuate, dar încă existau“, își amintește femeia.

Pentru că simptomele nu au dispărut în totalitate, micuțul a fost supus unei mici intervenții, pe când avea 11 luni. Aceasta a fost necesară pentru deschiderea membranei la nivelul nasului. În momentul de față, Tudor s-a recuperat în totalitate și după operație nu a mai avut astfel de probleme de sănătate.

Medicii spun că această afecțiune se tratează ușor și cu un procent de reușită de peste 90% la copiii de până într-un an. După această vârstă, lucrurile se complică

„Medicii s-au mirat că mai puteam merge“

Munca de birou, căratul și câteva căzături srioase pot declanșa o hernie de disc chiar și în floarea vârstei. Cristina (32 de ani) din București risca să paralizeze dacă nu s-ar fi intervenit chirurgical de urgență.

Acum un an, după o perioadă solicitantă la locul de muncă, o răceală puternică, diferită de cele obișnuite, urmată de o durere înfiorătoare în zona lombară au pus-o pe gânduri pe Cristina. Ea a luat un calmant și a sperat că situația se va ameliora. Peste 2-3 zile, durerea a coborât pe unul dintre picioare. „Inițial, am crezut că nu e ceva grav, dar în decurs de 7 zile, timp în care am continuat serviciul, am ajuns treptat în situația în care nu mă mai puteam apleca, mergeam încovoiată și-mi simțeam piciorul amorțit“, povestește ea.

Repausul i-ar fi agravat boala

Pe 25 februarie anul acesta, Cristina s-a decis să meargă la camera de gardă a Spitalului Bagdasar-Arseni. Cum la radiografie nu s-a depistat nimic, medicii i-au recomandat 5-10 zile de repaus și analgezice. A ales să meargă la serviciu în continuare. După câteva zile a mers la un neurolog la Spitalul Obregia, o vizită medicală care s-a dovedit salvatoare: „În aceeași zi, am fost internată pentru analize și RMN. Peste câteva zile, am aflat că am hernie de disc, care trebuia operată de urgență. Neurologul s-a mirat că am mai putut veni la spital pe picioarele mele. Dacă făceam repaus, cum fusesem sfătuită, nu m-aș mai fi putut mișca.“

„M-au externat după 4 zile“

Operația a durat 2 ore, iar la reanimare a stat doar 6-7 ore. După numai 4 zile, a putut să se reîntoarcă acasă. Urmează o perioadă lungă de recuperare, în care nu are voie să care, să se îngrașe, să facă drumuri lungi și să stea mult în picioare. „După 2-3 luni de la operație, voi putea face și fizioterapie“, ne-a precizat ea. Timp de un an, trebuie să poarte un brâu special, lombostat. Pentru că spatele este încă sensibil, trebuie să se așeze la orizontală să se ridice într-un mod diferit, cu tot corpul, pentru a-și proteja coloana.

Operată în pântecele mamei

Smaranda, o fetiță perfect sănătoasă acum, a fost pusă la încercare încă de când se afla în pântecele mamei. Când mama ei era în a treia lună de sarcină, medicii au descoperit că este în pericol și s-ar fi putut naște cu diverse malformații.

„Sarcina a decurs normal până în luna a treia, când am aflat de la medicul meu din Mehedinți că era o problemă. La ecografie s-a văzut o bandă (bride amniotice) care ar fi putut să se îbfășoare strâns în jurul mâinii sau piciorului copilului. La început m-am speriat, dar apoi am început să mă interesez de soluții, să mă documentez despre această anomalie. Nu știam ce să cred, ceea ce aflasem mă speria foarte tare, pentru că bebelușul s-ar fi putut naște cu malformații“, povestește Melania, mama Smarandei.

Părinții au consultat mai mulți medici

Speriați, părinții au cerut opinia mai multor specialiști, de la care au primit răspunsuri diferite. În căutarea unor soluții, au ajuns la un spital privat din București. O ecografie amănunțită a confirmat prezența bridelor amniotice, medicul spunându-le părinților că este nevoie de operație. „Împreună cu soțul meu am hotărât să nu ne asumăm niciun risc pentru copil, astfel că în săptămâna a 26-a de sarcină, s-a făcut operația. După intervenție, medicul mi-a spus că totul a decurs normal și mi-a confirmat că decizia de a face intervenția a fost cea corectă, întrucât una dintre bride era deja înconjurată în jurul mâinii copilului“, își amintește mama.

Sarcina a fost monitorizată cu multă atenție în continuare, pentru a observa cum se dezvoltă extremitatea afectată. Chirurgia fetală poate avea unele riscuri: naștere prematură, infecții, sângerări.

Ce se poate întâmpla din cauza bridelor amniotice

Benzile se pot înfășura în jurul degetelor de la mâini sau picioare, rezultând amputația acestora. Piciroul strâmb poate apărea atunci când brida încercuiește piciorul, în timp ce înfășurarea în jurul brațelor determină amputații majore.