Ora de vară poate avea un impact semnificativ asupra stării de somnolență, mai ales în primele zile după schimbarea orei. Acest efect este cauzat de dereglarea ritmului circadian, adică a ceasului intern al corpului, care reglează somnul și starea de veghe.
Psihologul, Claudia Nicoleta Vîja este de părere că adesea pot apărea stari de neliniște insomnie la adormire, senzația că nu îți găsesti locul,că nu știi de ce anume să te apuci, senzatia că toate task-urile îți par noi deși sunt aproximativ aceleași, dureri de cap și de mușchi.
Trecerea la ora de vară poate avea un impact semnificativ asupra stării de spirit, iar unele persoane pot experimenta simptome de depresie sezonieră sau o agravare a unei depresii existente. Acest fenomen este legat de modificările ritmului circadian și de adaptarea organismului la noul program de lumină și întuneric.
Sunt mai predispuse să dezvolte aceste stări sunt: persoanele care suferă deja de tulburări depresive sau anxietate, cele cu tulburare afectivă sezonieră (TAS), persoanele care au un ritm de somn neregulat sau sunt sensibile la schimbările de program.
Te-ai întrebat de ce apare somnolența după trecerea la ora de vară, deși avem parte de mai multă lumină?
1. Scurtarea perioadei de somn – dacă nu ne culcăm mai devreme pentru a compensa ora pierdută, somnul este mai scurt și mai puțin odihnitor.
2. Dereglarea ritmului circadian – corpul nostru este obișnuit cu un anumit ciclu de lumină și întuneric. Schimbarea bruscă poate duce la dificultăți de adormire și trezire.
3. Scăderea producției de melatonină – melatonina este hormonul care reglează somnul, iar schimbarea orei poate întârzia producția acesteia, ceea ce îngreunează adormirea.
4. Oboseala acumulată – În primele zile, somnolența se poate accentua din cauza deficitelor de somn, mai ales la persoanele care au deja un program haotic.
Cum să reduci efectele negative?
- Mergi la somn cu 15-30 de minute mai devreme în zilele premergătoare schimbării orei, stai departe de ecrane si scroll înaintea somnului.
- Expune-te la lumină naturală dimineața pentru a regla mai rapid ritmul circadian.
- Evită cafeaua și ecranele înainte de culcare, deoarece acestea pot întârzia adormirea.
- Fă exerciții fizice moderate în timpul zilei, dar nu chiar înainte de culcare.
În concluzie somnul este vital pentru sănătatea organismului și pentru echilibrul psihicului nostru, melatonină are ca scopul sa regleze ritmul circadian. Ritmul circadian este alternanta între starea de somn și starea de conștienta. Practic, melatonina reglează ceasul biologic al organismului nostru si începe starea de somn a adăugat specialistul Sănătate7.ro.
Melatonina incepe să crească treptat cu aproximativ 2 ore înainte de ora de culcare. Reacomodarea cu ora de vară poate dura câteva zile până la 2 saptămâni, așa că înarmează-te cu răbdare și ia-ți măsuri de prevenție din timp, pentru a trece mai facil de această schimbare.