Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 4 din 4 REZULTATE

Cum putem ține glicemia sub control cu ajutorul alimentației

Persoanele care au glicemia crescută trebuie să fie atente la alimentație, pentru că „produsele alimentare pot afecta în mod direct procesele de sintetizare a nutrimenților. Modul în care se modifică nivelul glucozei din sânge este influențat de mai mulți factori, inclusiv de conținutul de carbohidrați, tipul de zahăr, natura amidonului și procesarea alimentelor“, spune Alina Miron, nutriționist-dietetician.

Specialistul recomandă ca persoanele care au probleme cu glicemia (zahărul din sânge) să consume vegetale sărace în amidon, cu indice glicemic (IG) mic. „Cu cât un aliment are un IG mai mare, cu atât capacitatea acestuia de modificarte a nivelului glucozei din sânge este mai mare. Respectând câteva reguli simple, putem face ca modificările glicemiei după fiecare masă să nu fie foarte abrupte, fapt ce ne va ajuta atât la reglarea apetitului pe termen lung, cât și la menținerea la un nivel optim al energiei pe parcursul întregii zile.“, explică Alina Miron.

Specialistul recomandă consumul de cereale integrale, în locul celor procesate și produse preparate din făină integrală în locul făinii albe. „De asemenea, trebuie evitate cerealele care au zahăr adăugat. Și fibrele pot fi de ajutor pentru un control mai bun al glicemiei. Includeți fibrele în dietă, sub formă de semințe de exemplu.“, spune Alina Miron.

Ea spune că trebuie precauție în consumul de alimente cu IG peste 50: griș, orez, paste, pizza, cartofi prăjiți, cartofi copți, pâine din făină de secară, mămăligă, covrigi, sfeclă gătită, pepene galben, pepene roșu, înghețată, fursecuri, biscuiți, lapte cu orez îndulcit.

Consumul de legume

Ideal ar fi să consumațși legume cu IG sub 35, cum este prazul, ceapa, castraveții, dovleceii, măslinele, broccoli, varza sau țelina. Acestea pot fi incluse în alimentație crude sau gătite, dar unele își pot schimba indicele glicemic atunci când sunt procesate. Un exemplu este morcovul. Crud, morcovul are IG mic (20), dar gătit are indice glicemic mediu (50).

Combinații recomandate

De exemplu, humus și ardei gras. Prin combonarea proteinelor și a grăsimilor sănătoase din humus cu carbohidrații de înaltă calitate din ardei, se obține o gustare hrănitoare perfectă pentru cei care vor să țină glicemia sub control. Ardeiul gras are IG mic – 15, iar humusul, 25.

Oleaginoase

Nucile, migdalele și fisticul sunt bogate în proteine, precum și în grăsimi mononesaturate sănătoase și grăsimi polinersaturate, care reduc nivelul de colesterol și scad riscul de complicații ale diabetului.

Alimentele procesate – risc foarte ridicat de deces prematur

Consumul regulat de alimente procesate este strâns legat de riscul ridicat de deces prematur, potrivit unui studiu citat de The Guardian. O echipă din Franța a lucrat cu mai mult de 44.000 de persoane în cadrul unui studiu care a început în anul 2009 și care se numește NutriNet-Santé.

Ei au urmărit cât din dieta lor zilnică este formată din mâncare procesată – aceea preparată în fabrici în cantități industriale, cu aditivi, cum sunt semi-preparatele, părjiturile sau biscuiții.

În peste șapte ani de supraveghere, au fost înregistrate 602 decese, dintre care 219 de cancer și 34 din cauza unor boli cardiovasculare. Cercetarea, publicată în Jama Internal Medicine, a relevat că persoanele care mâncau multă mâncare procesată erau mai predispuse la decese.

Legătura între ele a fost și mai evidentă după ce au fost luate în calcul și fumatul și obezitatea la cei care mâncau astfel de produse, spun oamenii de știință. Alimentele ultra-procesate au tendința de a conține cantități mari de zahăr, sare și grăsimi saturate. În Franța se consumă astfel de alimente în cantitate mai mică decât în multe alte țări, fiind vorba cam de 14% din dietă. În schimb, mai mult de jumătate din dieta englezilor este formată din alimente ultra-procesate.

Se poate trage o concluzie?

Alți oameni de știință nu sunt siguri dacă studiul a dovedit o legătură între alimentele ultra-procesate și decesul prematur, dar au fost de acordcă este o dovadă în plus că mâncarea de acest fel afectează sănătatea.

“Acest studiu adaugă în mod semnificativ un număr din ce în ce mai mare de dovezi privind efectele negative asupra sănătății ale alimentelor ultra-procesate“, spune prof. Nita Forouhi, de la Unitatea de Epidemiologie de la Universitatea din Cambridge. Ea spune că sunt necesare mai multe dovezi, „dar nu putem ignora pericolul pentru sănătate al acestor alimente“.

„Un mesaj esențial este că consumul de alimente procesate reflectă inegalitățile sociale – sunt consumate în mod disproporționate mai mult de oameni cu venituri mici sau cu niveluri reduse de educație, ori de aceia care locuiesc singuri“, spune Forouhi.

“Astfel de alimente sunt atrăgătoare pentru că sunt mai ieftine de obicei, sunt mai gustoase din cauza cantităților mari de zahăr, sare și grăsimi saturate, sunt disponibile la scară largă, foarte promovate, gata de mâncat, iar termenele de valibilitate sunt foarte lungi.”

Ce spun alți cercetători

Alți oameni de știință spun că este dificil să tragi linie și să ajungi la o concluzie clară, și pentru că în categoria alimentelor ultra-procesate intră foarte multe produse, este o categorie mare, de la supe la plic la batoane de ciocolată.

“Este un studiu larg, foarte atent condus, în ceea ce privește francezii sănătoși de vârste medii și seniori, unde a fost identificată o asociere între decesele din orice cauză și un consum relativ mare de alimente ultra-procesate“, spune dr. Ian Johnson, cercetător în domeniul nutriției de la Quadram Institute Bioscience. „Pentru a privi într-o altă perspectivă, deși după șapte ani de cercetare riscul de deces în rândul celor care consumau astfel de produse a fost cu 15% mai mare, riscul de fond pentru tot grupul este mic“.

Alimente permise in diabetul zaharat

Alimentele permise în diabetul zaharat

Diabetul este una dintre cele mai grave boli cronice, care afectează toate categoriile de varstă și pentru care nu există tratament de vindecare, ci doar terapie medicamentoasă menită să tina …