12.5 C
București

Ediția a IV-a a Conferinței Naționale Interdisciplinare Stresul, Anxietatea, Depresia (SAD) și complicațiile lor

Importante

Aproximativ 350 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie, estimează Organizația Mondială a Sănătății (OMS)*, ceea ce face ca în prezent, depresia majoră să fie a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate. Mai mult, în numai 3 ani, depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecţiunile cardiovasculare, mai estimează Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În România, din procentul de 20% de oameni care suferă de tulburări psihice, jumătate sunt depresivi. Astfel, depresia este mai frecventă decât diabetul la noi în ţară, conform unui studiu al Ligii Române de Sănătate Mintală.

În acest context, compania de comunicare medicală Houston NPA continuă tradiția și organizează pentru al 4-lea an consecutiv Conferința Națională Interdisciplinară Stresul, Anxietatea, Depresia (SAD) și complicațiile lor.  Ediția de anul acesta va avea ca temă centrală Simptome psihice întâlnite în cazuistica medicilor de alte specialități și se va desfășura în perioada 12-13 mai 2017, la Hotel Ramada Parc, București.

Pe parcursul celor două zile de eveniment (vineri 12 mai, orele 13-20 și sâmbătă 13 mai, orele 09-14), lectori de renume din mai multe specialități medicale implicate în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacienților cu tulburări de sănătate mintală vor susține prezentări de înaltă ținută științifică și vor dezbate studii de caz.

Veste bună: până pe 10 martie sunt taxe reduse – http://despre-depresie.ro/inscriere/

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole