Dr. Mariana Olingheru
Dr. Mariana Olingheru, este medic specialist Medicina de Familie Centrul Medical Alexis, cu specializare în fitoterapie, apiterapie și hoemopatie.
„A practica MEDICINA este o responsabilitate pe care trebuie sa ți-o asumi înțelegând sensul bolii și al vindecării. Principala mea preocupare în medicina este PREVENȚIA.
Ce să faci să nu te îmbolnăvești? Indiferent despre ce boală este vorba ESTE MAI UȘOR SĂ PREVII DECÂT SĂ TRATEZI. In România prevenția este aproape inexistentă. Acest fapt nu se întamplă din cauza sistemului sanitar neapărat, ci datorită faptului că oamenii nu sunt atenți la starea lor de sănătate.
Consult zilnic atât oameni sănătoși cât și oameni bolnavi. Atunci când boala apare, totul se schimba în viața omului. Atunci când am in față un om cu o suferință, indiferent despre ce fel de suferință este vorba, primul meu gând este acesta: Primum non nocere.De aceea am făcut aceste specializări în medicina integrativă: fitoterapie, apiterapie, homeopatie.
Omul trebuie tratat ca întreg: corp, minte și suflet. Trebuie să ne întoarcem la MEDICINA PERSOANEI. Să nu tratăm simptomele și analizele bolnavului.
De ce suferă oamenii?
Cele mai frecvente probleme de sănătate pe care le întâlnesc zilnic sunt acestea: stres, anxietate, depresie, dependențe, obezitate, hipertensiune arterială, diabet zaharat, alergii și cancer.
Toate aceste suferințe iși au originea în stilul de viață actual: muncă sedentară, stat prelungit pe scaun, stres, îngrijorări, alimentație dezechilibrată și nesănătoasă, consum excesiv de alcool, tutun, cafea, sucuri și băuturi energizante, dulciuri rafinate, făina albă, hormoni, alimente modificate genetic, cosmetice, radiații, poluarea mediului.
Ce este de făcut?
In primul rând cred că omul trebuie să iși simplifice viața. Este primul pas. Sunt multe lucruri care ne ocupă timp prețios și de care nu avem neapărat nevoie. După aceasta, fiecare persoană iși poate selecta prioritățile. Este foarte important să ne întoarcem la natura, la natural. Să ne cunoaștem și să ne cercetăm corpul și mai ales ființa.