Pentru Kees, pierderea treptată a mamei sale din cauza bolii Alzheimer a fost una dintre cele mai dificile experiențe din viața sa. Diagnosticul a venit în jurul vârstei de 67 de ani, iar următorii 15 ani au fost o călătorie marcată de provocări, dar și de momente prețioase petrecute alături de ea se arată într-un interviu postat pe platforma everyone.org.
„La început, boala a progresat lent. Locuia aproape de noi și o vizitam seara pentru o cafea și o discuție scurtă. Însă, treptat, lucrurile au început să se schimbe. S-a mutat într-un centru de îngrijire asistată, iar mai târziu într-un azil de bătrâni, unde și-a trăit ultimele zile”, povestește Kees.
Procesul de diagnostic a fost relativ rapid. Medicul de familie a fost primul care a identificat semnele bolii, iar un geriatru a confirmat oficial diagnosticul. Însă, în ciuda evoluției bolii, familia lui Kees nu a căutat tratamente alternative sau studii clinice. „La acea vreme, nu erau multe opțiuni disponibile. Am rămas la spitalul local și am primit un suport foarte bun din partea echipei medicale”, explică el.
Odată cu avansarea bolii, relația cu mama sa s-a transformat. În primele etape, devenise chiar mai caldă și mai afectuoasă decât înainte. „Făcea mai multe complimente și avea momente de luciditate. Dar, pe măsură ce boala avansa, a devenit mai agitată și neliniștită. Nu mai era fericită, dorea să plece, să-și facă bagajele. La un moment dat, tot ce puteam face era să fim alături de ea.”
Această experiență i-a oferit lui Kees o nouă perspectivă asupra bolii. „Nu mai era vorba despre ce puteam primi de la ea, ci despre a fi prezenți pentru ea. Chiar dacă părea că nu conștientiza prezența noastră, cred că avea un impact important.”
Întrebat despre temerile legate de Alzheimer, Kees recunoaște că îi este teamă, dar nu mai mult decât de orice altă boală gravă. „Factorii de risc s-au schimbat de-a lungul timpului. Genetica nu mai este considerată atât de determinantă ca înainte. Putem lua măsuri pentru a ne proteja sănătatea.”
Pentru cei care se confruntă cu această situație, sfatul lui Kees este simplu, dar profund: „Pe măsură ce boala avansează, înveți să te adaptezi. Nu te aștepta să fie ușor, dar găsește modalități de a păstra legătura, chiar și în cele mai mici moduri. Prezența ta este mai importantă decât orice altceva.”
