Trauma, conform definiției psihologilor, reprezintă un eveniment de o intensitate remarcabilă, ce are loc în realitatea subiectului și depășește capacitățile sale de adaptare. În mod general, aceste evenimente neplăcute generează o sensibilizare excesivă a individului la emoțiile ulterioare.
Trauma poate fi fie neașteptată, în cazul unor evenimente singulare și de scurtă durată, fie repetitivă în situații traumatizante cronice. Percepția individului asupra evenimentului este de pericol vital acut, iar resursele sale sunt puse în fața unei situații de freeze (încremenirea emoțională a energiilor mobilizate) sau fragmentare (clivarea interioară).
În manualul DSM-5, traumele sunt organizate în două categorii principale: Tulburările legate de traumă și stres și Tulburările Disociative. De asemenea, se subliniază că nu există întotdeauna o legătură necesară între cele două categorii. Tulburările legate de traumă și stres se referă la acele tulburări în care expunerea la un eveniment traumatic sau stresant este un criteriu diagnostic explicit. Printre aceste tulburări amintim: Tulburarea reactivă de atașament; Tulburarea de interacțiune socială dezinhibată; Tulburarea de stres post-traumatic; Tulburarea acută de stres; Tulburarea de adaptare
F. Ruppert a clasificat traumele afirmând că acestea ascund un conflict emoțional central care persistă în sufletul persoanei traumatizate, influențând parcursul vieții acesteia. Ruppert identifică patru tipuri de traumă:
- Trauma existențială: Survenind din accidente, calamități naturale sau violuri, această traumă implică un conflict emoțional între evitarea vieții și încrederea în viață.
- Trauma de abandon: Provenind din separări bruște, divorț sau moartea subită a unei persoane dragi, această traumă creează un conflict între dorința de moarte și dorința de viață.
- Trauma de relație: Implicând respingerea unui copil de către mama sa, această traumă generează o tensiune între iubire (încredere) și ură (neîncredere).
- Trauma sistemului: Cum ar fi incestul sau infanticidul, această traumă duce la un conflict între a minți (datorită sentimentelor de rușine și vinovăție) și a spune adevărul.
Soluții și Mecanisme de Adaptare Post-Traumatică:
- Acceptarea evenimentului traumatic și metafora puzzle-ului: Plasarea fiecărui element al povestii traumei la locul său.
- Evitarea rememorării nesfârșite: Focalizarea pe prezent și evitarea fixării excesive asupra evenimentului traumatizant.
- Conștientizarea și trăirea în prezent: Abordarea vieții cu atenție și deschidere către experiențe noi.
- Creșterea conștientizării personale după trauma: Înțelegerea propriei forțe și capacități de a face alegeri viitoare în mod conștient.
- Iertarea: Jucând un rol crucial în procesul de vindecare.
- Practicarea relaxării, sportului și plimbărilor în natură: Promovarea echilibrului psihic și fizic.
Aceste abordări pot contribui la vindecarea post-traumatică și la dezvoltarea unei stări de bine. Cu grijă și conștienți de propriile resurse, putem naviga mai ușor prin complexitatea traumelor psihice.
Ne vom revedea cu drag în săptămâna viitoare pentru noi explorări.
Psiholog clinician specialist Claudia Nicoleta Vîja
Despre autor:
Claudia Nicoleta Vîja este psiholog clinician specialist, licențiată în psihologie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, precum și două mastere în domeniul psihologiei sănătății și al psihologiei organizaționale și managementul resurselor umane, obținute la aceeași universitate. În prezent, lucrează ca psiholog clinician într-o secție de obstetrică-ginecologie într-un spital din București, aplicându-și cunoștințele în domeniul sănătății mentale și al psihologiei pentru a sprijini pacienții.