Cel mai des, în practica psihologică de specialitate, procesele de consiliere psihologică ori psihoterapie de familie încep cu o problematică atribuită copilului. Fie că este vorba de frica de a se separa de unul dintre părinți, de a pleca în tabere ori activități școlare sau extrașcolare, dificultăți de integrare la școală sau la grădiniță, teama de eșec, teama de anumite viețuitoare, enurezis, mutism selectiv, agresivitate orientată asupra propriei persoane sau asupra altora, tulburări de comportament alimentar – sunt cele mai importante motivații ce îi aduc pe părinți să apeleze la psiholog.
1. Copilul este oglinda familiei! Nu numai că imită tot ce văd in familie, copiii prezintă simptomele familiilor din care fac parte. Mai exact, dacă este disfuncțional cuplul parental și sunt adesea conflicte în sânul familiei, veți observa cum, de cele mai multe ori, copilul va dezvolta un comportament similar celor menționate anterior, prin care va reuși să distragă atenția de la conflictele părinților, aceștia prioritizând cu dificultățile copilului.
2. Copilul este parte a unui sistem familial complex. Copilul ca parte a sistemului familial reprezintă expresia sau simptomul dinamicii întregii familii. Din acest motiv, psihoterapia copilului este psihoterapia întregii familii, și se desfășoară în mai multe planuri alternativ: ședințe cu părinții, cu întreaga familie, cu fiecare dintre părinți, copilul cu frații ori surorile și copilul în ședințe individuale.
3. Fiecare membru al familiei are nevoie de independență și individualitate. Aceasta se referă la gradul de autonomie si individualitate acordat fiecărui membru în parte, mai exact, la faptul că fiecare membru are unele activități ale sale de recreere ori de socializare, separat de ceilalți membrii. Mai mult decât atât, cum libertatea înseamnă responsabilitate, membrii familiei trebuie să își asume responsabilitatea comportamentelor proprii, iar diferențele de opinie să fie tratate cu toleranță.
4. Numai părinții și figurile parentale îi pot satisface nevoia de securitate emoțională. Pentru a asigura un mediu propice bunei dezvoltări psihologice a copiilor, părinții au datoria de a oferi nu doar un mediu securizant fizic, ci și emoțional. Ce înseamnă, pe scurt, acest lucru? Oferirea dragostei necondiționate, toleranță, încredere, suport, rabdare, încurajări.
5. Părinții sunt exemplele copiilor în privința comunicării emoționale. Dacă părintele este în contact cu propriile emoții, cu propriile nevoi și își trăiește viața cu autenticitate, copilul va avea exemple valoroase în dezvoltarea maturității emoționale.
6. Părinții sunt responsabili pentru felul în care se comunică în familie. Iată încă un motiv foarte relevant pentru care psihoterapia cu copilul este psihoterapie de familie, dacă în familie se comunică defectuos, iar terapeutul lucrează doar cu copilul, acesta se va întoarce în același mediu, iar dificultățile cu care se confruntă nu vor dispărea.
7. Puterea în familie este centralizată în cuplul parental. După cum menționam anterior, puterea înseamnă responsabilitate! Este recomandat ca regulile din familie să fie implementate prin convingere, nu prin intimidare.
Așa că, dragi părinți, dacă vă hotărâți să apelați la ajutorul unui psiholog pentru copilul dumneavoastră, vă recomand să vă disponibilizați pentru a lucra cu propria persoană!
Penuș Emilia Raluca, psihoterapeut, consilier psihologic și psiholog clinician, cu formare profesională în domeniul logopedic, peste cinci ani de activitatea profesională ce se concentrează în lucrul cu copii, familii și cupluri.
Articole anterioare: