30.4 C
București

STOP. Știi la ce pericol te expui dacă pornești aerul condiționat imediat ce te-ai urcat în mașină?

Importante

Cei mai mulți dintre șoferi pornesc aerul condiționat odată ce au pornit și motorul mașinii, fără să se gândească prea mult la asta și fără să bănuiască măcar că acest simplu gest poate fi extrem de periculos pentru toți cei aflați în autoturism.

Chiar dacă unele manualele de utilizare a automobilelor spun să deschidem geamurile înainte de a porni instalaţia de aer condiţionat, nu se precizează nicăieri de ce trebuie făcută această manevră, motiv pentru care nimeni nu-i dă prea mare importanță.

Explicația e însă cât se poate de simplă și logică: de fiecare dată când parchezi mașina la umbră, în interior se acumulează între 400-800 mg de benzen. În cazul în care laşi maşină în soare, la o temperatura de peste 16 grade Celsius, nivelul de benzen poate atinge valori cuprinse între 2000 şi 4000 mg, adică de 40 de ori mai mult decât limita maximă admisibilă.

Cercetările în domeniu au indicat că instalaţia de aer condiţionat a maşinii întâi scoate tot aerul încălzit şi abia pe urmă începe să răcească aerul din interior.

Astfel, de câte ori stai în mașină cu geamurile închise și aerul condiționat pornit, inhalezi benzen, substanță a cărei toxicitate poate avea  efecte nocive asupra ţesutului osos, a ficatului şi a rinichilor, putând provoca avorturi spontane și chiar apariţia cancerului.

Benzenul este substanţă toxică în concentraţie mai crescută. Poate să provoace şi avorturi, poate să afecteze şi plămânii. Benzenul este o hidrocarbură, se găseşte în multe substanţe, se găseşte şi în plastic. Este o substanţă toxică în cantitate mare. Poate produce cancer„, precizează Costel Ţucă, cercetător ştiinţific și medic primar chirurgie toracică.

Pentru a te proteja pe tine, dar și pe cei dragi, de fiecare dată când te urci în maşină, deschide geamurile pentru câteva minute și abia apoi pornește aerul condiţionat.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole