Cum ar trebui să ne raportăm la un divorț?

În articolul anterior am abordat unul dintre evenimentele de viață aflate pe primele locuri în ceea ce privește impactul emoțional negativ avut asupra noastră, și anume divorțul. În acea primă parte am încercat să explicăm, mai întâi, de ce unele persoane se refac mai ușor și complet, iar alte mai puțin rapid și niciodată pe deplin. Apoi ne-am preocupat de cum anume trebuie să ne raportăm la divorț pentru a ne plasa în acestă primă categorie a celor care traversează corespunzător perioada post-divorț și am prezentat primii doi pași de realizat. Din păcate există foarte multe mituri despre divorț. Foarte puține dintre acestea au o bază empirică, cu atât mai puțin științifică. Drept urmare, nu este de mirare că rețetele pe care le primim de la anturaj, atunci când divorțăm, nu funcționează. În primul rând, nu funcționează pentru că nu țin cont de particularitățile cognitive, de personalitate și emoționale ale celui care trece printr-un divorț. Și atunci normal că nu funcționează. Este ca și când am recomanda aspirină tuturor persoanelor care răcesc. Nici la răceală nu funcționează la toți, și atunci de ce ar funcționa în cazul divorțului?

Din păcate, atunci când sunt enumerați factorii care ne permit să traversăm mai ușor perioada post-divorț, sau dimpotrivă, ne împiedică să procesăm corespunzător un divorț, de cele mai multe ori sunt prezentați factori care țin mai degrabă de conjuncturi sau aspecte externe persoanei implicate, în timp ce studiile recente arată că tocmai ceea ce obișnuiam să includem într-un ”etc.” sunt de fapt caracteristicile care explică cel mai bine diferența între cei care se refac complet și rapid după un divorț și cei care nu reușesc. Unul, și cel mai important dintre factori, este stilul sau tipul de atașament romantic prezentat de persoana în cauză și am vorbit, pe larg, despre ceea ce avem de făcut în această privință în articolul anterior. Împreună cu conștientizarea și recunoașterea impactului divorțului asupra tuturor compartimentelor vieții noastre, stabilirea tipului de atașament (și contracararea mecanismelor de a face față divorțului activate de acesta), reprezintă primii pași în direcția refacerii post-divorț. Următorul aspect de abordat este stilul nostru de a gândi care ne influențează implicit și modul în care ne vom raporta la divorț. De  acestă a treia lecție de reținut despre divorț ne vom ocupa în continuare.

A treia lecție: află ce tip de scheme cognitive prezinți și modifica-le rapid dacă e cazul!

O bună parte din diferențele înregistrate de la persoană la persoană în ceea ce privește stresul și emoțiile negative manifestate în situații de viață stresante (între care se înscrie și divorțul), sunt datorate prezenței în măsură diferită la fiecare, a unor particularități ale modului cum funcționăm cognitiv denumite scheme cognitive și a procesărilor iraționale/disfuncționale aferente acestora. Au fost denumite scheme cognitive întrucât reprezintă predispoziții de a privi sistematic lucrurile într-un anumit fel, ca niște tipare de gândire destul de bine înrădăcinate și rigide care nu ne prea permit să explorăm și alte alternative. Pe lângă rigiditate, putem vorbi și despre un caracter irațional al acestora, atât timp cât nu sunt extrem de permeabile la argumentări logice sau bazate pe dovezi din realitate, și mai ales, nu servesc scopurilor persoanei, altfel spus: nu ne ajută să mergem mai departe sau să rezolvăm problema ci dimpotrivă, provoacă o și mai mare suferință. Acesta este motivul pentru care aceste tipare de gândire sunt considerate disfuncționale sau dezadaptative (nu ne ajută să ne ajustăm la o situație, mai degrabă ne împiedică să ne adaptăm). Prelucrarea informațiilor despre realitate în concordanță cu aceste scheme prespune automat și niște deformări în procesarea informațiilor din realitate, a informațiilor primite de la cei din jur, la fel de disfuncționale sau dezadaptative. După cum vom vedea mai departe, unele dintre aceste scheme și procesări sunt mai generale, altele sunt mai specifice și mai relevante în situații precum divorțul. Dintre caracteristicile stilului cognitiv care prezintă importanță în procesarea divorțului, merită atenție deosebită investigarea prezenței schemelor cognitive din așa-zisul domeniu al separării și respingerii (Young și Brown, 2007):

Schema de abandon – constă într-un set de convingeri accentuate că cei apropiați nu vor putea să ne ofere în general susținerea emoțională de care avem nevoie și să ne protejeze întrucât la rândul lor, aceștia sunt instabili emoțional, de regulă nu sunt prezenți, vor muri curând sau, în cazul relaţiilor romantice, ne vor părăsi pentru altcineva;

Schema de neîncredere/abuz este reprezentată de temerea că în final, tot vom sfârşi prin a fi înșelați, că ceilalți ne mint, ne fac să suferim etc.;

Schema de privațiune emoțională cuprinde temeri precum cea conform căreia ceilalți nu ne vor oferi dragostea necesară, nu vor fi atenţi cu noi, că în relaţiile cu noi va fi absentă sau prea puţin prezentă afecțiunea, căldura sufletească, empatia și nu vor oferi protecția de care am avea nevoie.

Cu cât aceste scheme sunt prezente la un nivel mai ridicat, cu atât este mai complexă problematica cognitivă, dar și confuzia și suferinţa emoţională manifestată în timpul unui divorţ.

În perioada unui divorţ relevante sunt, de asemenea, și schemele de nevoie de dreptate (aşteptarea sau cerinţa absolutistă de a fi trataţi corect, de a se petrece lucrurile conform unei dreptăţi universale), nevoie de confort (emoţional în special) şi nivelul toleranței la frustrare (schema care indică în ce măsură suntem dispuşi să tolerăm faptul că lucrurile nu se petrec aşa cum ne-am dori, sau conform unor aşteptări pe care le avem în legătură cu propria viaţă), schema evaluării globale negative a celorlalți sau doar a propriei persoane.

Toate aceste tendințe de a privi lucrurile într-un anumit fel reprezintă, în funcție de nivelul intensității manifestării lor în stilul nostru de gândire (nivel care poate fi măsurat – aceasta fiind vestea cea bună!), factori care ne ajută sau ne împiedică să procesăm corespunzător din punct de vedere emoțional sau cognitiv, un eveniment de viață negativ precum o despărțire. Nivelul prezenței fiecărei scheme în stilul nostru de gândire poate fi măsurat prin intermediul unor teste psihologice. Asta înseamnă că putem știi deja în ce măsură putem conta pe prezența în gândirea noastră a unor factori de protecţie împotriva impactului puternic al unor astfel de evenimente negative, sau dimpotrivă, anumite scheme sunt prezente într-o combinație și la niveluri care ne vor predispune către a fi foarte stresați și a simți emoții negative puternice la anumite evenimente de viață negative, implicit, la o mai slabă sau mai lentă refacere psihologică post-divorț. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre implicaţiile schemelor cognitive şi ale mecanismelor de a face faţă asociate puteţi găsi mai multe informaţii în Terapia centrată pe scheme cognitive (Young, Kloso şi Weishaar, 2003) disponibilă și în limba română începând din 2015.

A patra lecţie: Verifică dacă eşti înclinat spre catastrofare şi corectează-te!

 Modul în care interpretăm un eveniment de viață precum un divorț și cum îi evaluăm negativitatea (intensitatea impactului negativ asupra noastră), determină de la persoană la persoană, reacții emoționale și comportamentale diferite ca natură și intensitate. Să luăm ca exemplu situația a doi parteneri care ies din aceeași căsnicie – deci aceleași condiții de circumstanțe exterioare –  mai puțin intenția de a se separa care probabil a fost diferită, unul dorindu-și mai mult și luând inițiativa în acest sens. Dacă unul dintre ei se raportează la divorț ca fiind un eveniment catastrofal, ”cel mai grav lucru care i se putea întâmpla” întrucât împlinirea lui personală rezulta din a avea o familie și drept urmare a plasat totdeauna împlinirea profesională sau dezvoltarea personală pe planuri secundare, va reacționa la divorț cel mai probabil, cu emoții precum depresie, anxietate cu privire la viitor, dezamăgire și furie pentru investiția realizată în acea căsătorie care se destramă, la care se adaugă nemulțumirea că sacrificiul lui nu a foat apreciat de către celălalt. De asemenea, poate reacționa cu comportamente de protest, reproșuri sau inacțiune și dezorientare cu privire la viitor și la redefinirea propriei existențe după acest divorț. Dacă cel de-al doilea partener se raportează la divorț ca la un eveniment negativ și regretabil, dar necesar din perspectiva calității vieții pe termen lung (nevăzând divorțul drept un eveniment mai negativ decât o îmbolnăvire sau pierderea locului de muncă), acesta va reacționa cu emoții precum tristețe și regret dar cu o orientare activă către a-și organiza funcțional ieșirea din relație și reorganizarea propriei existențe și a copiilor implicați.

Unele persoane prezintă ca și caracteristică personală stabilă o tendință mai accentuată de a privi evenimentele negative de viață ca fiind mai aversive sau mai negative decât o fac alte persoane, fapt care generează un stres exagerat și o reacție emoțională mai puternică de deprimare, anxietate sau furie. Acest proces cognitiv de distorsiune în negativ manifestat în cazul  evaluării gravității unui eveniment, poartă denumirea de catastrofare și reprezintă doar o particularitate a unui stil cognitiv implicat în evaluarea și reprezentarea divorțului. Modul în care evaluăm aversivitatea unui eveniment negativ, ceea ce ne spunem despre o situație (cum am exemplificat anterior – ”divorțul este cel mai grav lucru care mi se putea întâmpla”), determină intensitatea trăirilor emoționale și reacțiile comportamentale. În general, orice reacție la o situație de viață stresantă este considerată ca fiind determinată de prelucrările informaționale din mintea noastră declanșate de situație (David, 2006) printre care și evaluarea relevanței acesteia în raport cu scopurile noastre (fericirea, satisfacţia cu viaţa) și obiectivele celui implicat. Cu cât mai relevant evenimentul – cu atât mai puternice emoţiile. Dacă şi în ce măsură, ”catastrofăm” putem măsura şi corecta ulterior, fapt care va fi extrem de util într-o serie de alte situaţii de viaţă, întrucât unele caracteristici individuale, precum stilul cognitiv funcționează ca factori protectivi sau dimpotrivă, predispozanți la manifestarea emoțiilor negative în cazul tuturor situațiilor stresante din viață (Ellis, David și Lynn, 2010).

Acestea au fost doua dintre categoriile de particularități individuale care influențează modul în care ne raportăm la divorț ca eveniment de viață negativ. Despre ultimii factori care ne influențează modul în care procesăm un divorț vom vorbi în articolul de săptămâna viitoare.

Referințe:

1. David, D. (2006). Tratat de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale, Polirom.
2. Montgomery, G., David, D., DiLorenzo, T. & Schnur, J. (2007). Response Expectancies And Irrational Beliefs Predict Exam-Related Distress, Journal of Rational Emotive Cognitive Behaviour Theraphy, . Author manuscript; available in PMC December 14. 25(1): 17–34. Doi: 10.1007/s10942-006-0029-y.
3. Young, G. Klosko, J. Weishaar, M. (2003), Schema Therapy: A Practitioner’s Guide, Guilford Press, New York.