Un grup de cercetători de la The American Association for the Advancement of Science (AAAS) a descoperit un calmant care durează mai mult timp. Potrivit unui articol publicat în revista de specialitate Science Advances şi citat de Agerpres, acest calmant provoacă mai puţină dependenţă decât morfina.
Este vorba de un nanoanalgezic care a fost testat pe şoareci. Experții au descoperit că trei versiuni ale acestei nanoparticule naturale au avut efecte care au uşurat durerile rozătoarelor cu infecţii la picioare.
Efectele descoperirii
Descoperirea ar putea deschide calea unor tratamente pentru durerea acută care să nu implice efectele asociate morfinei sau opiaceelor sintetice din aceeaşi gamă, care, printre altele, provoacă dependenţă.
SUA înregistrează peste 115 de decese cauzate de supradoză de opiacee pe zi, astfel încât un astfel de analgezic care să provoace o mai mică dependenţă este vital.
Peptidele de mici dimensiuni naturale din corp, precum encefalinele care se cuplează la receptorii opioizi, pot fi o opţiune pentru a trata durerea acută deoarece prin activarea legăturilor receptorilor opioizi se creează o dependenţă mai scăzută.
În căutarea unei mai bune soluţii la morfină şi opiacee, cercetătorii, în frunte cu Jiao Feng şi Patrick Couvreur, au creat un nano-medicament folosind neuropeptida Leu-encefalina (LENK), care intervine în gestionarea durerii în corp.
Până acum, folosirea encefalinelor pentru a trata durerea a fost evitată din cauza problemelor farmaco-cinetice precum dificultatea acestor peptide de a trece peste bariera sânge-creier. Folosind un compus natural cu origine vegetală sau animală, cercetătorii au creat nanoparticule ce pot fi trimise în zona durerii prin injecţii intravenoase.
La patru ore după injectarea lor la şoareci, cercetătorii au observat indiciile unei sensibilităţi termice inferioare durerii şi au constatat că efectele calmante durează mai mult.