2.6 C
București

9 celebrități care au suferit de cancer pulmonar

Importante

Indiferent dacă erau fumători înrăiți sau n-au pus țigară în gură toată viața, multe celebrități s-au luptat cu cancerul pulmonar. Unii au apucat să povestească despre boala cu care se luptă, alții au murit înainte să afle un diagnostic.

Prevention.com a alcătuit o listă cu vedete care s-au luptat cu cancerul la plămâni, și cu simptomele și tratamentele pe care le-au avut.

Larry King

Larry King

În septembrie 2017, vedeta de televiziune a declarat într-un interviu pentru People Magazine că a suferit o operație de cancer pulmonar în acel iulie. „Mi-au spus că am fost norocos și deștept pentru că mi-am făcut radiografiile pulmonare anuale, pentru că acest tip de cancer nu îți dă simptome până nu ajunge în faze avansate“, a declarat el pentru revistă. „Iar atunci este deja prea târziu.“ King, care are în prezent 84 de ani, obișnuia să fumeze aproape trei pachete de țigări pe zi după ce s-a lăsat de fumat în februarie 1987 în urma unui infarct.

Nat King Cole

Legendarul pianist și cântăreț de jazz a fost un fumător înrăit toată viața. În 1964, a început să slăbească vizibil și să aibă dureri de spate. Când medicii i-au făcut radiografii la plămâni în 9 decembrie 1964, au descoperit o tumoră pulmonară și a început tratamentele cu cobalt chiar de a doua zi. În ianuarie 1965, medicii i-au extirpat plămânul stâng. Trei săptămâni mai târziu, a murit, la 15 februarie 1965, la 45 de ani.

Donna Summer


Câștigătoare a cinci premii Grammy, Donna Summer nu a fumat niciodată, iar boala nu a a afectat pe nimeni din familia ei. Și totuși aceasta a murit de cancer pulmonar la vârsta de 63 de ani la 17 mai 2012. Potrivit site-ului TMZ, surse au declarat la vremea aceea că Summer credea că a căpătat boala după ce a inhalat particule de aer după atacurile din 11 septembrie 2001 de la New York.

Walt Disney

Creatorul lui Mickey Mouse și al altor desene animate a început să fumeze la sfârșitul Primul Război Mondial și a continuat să o facă până în ziua în care a murit, a scris fiica sa în LA Times în august 1995. A fumat țigări fără filtru și pipă și a fost diagnosticat cu cancer în noiembrie 1966. Doctorii i-au prescris tratamente cu cobalt, dar a revenit în spital la 30 noiembrie. A murit la 15 decembrie în urma unui colaps, la zece zile după ce împlinise 65 de ani.

George Harrison

Chitaristul trupei Beatles a fumat, apoi s-a lăsat, apoi iar s-a apucat și iar s-a lăsat. Dar în 1997, a descoperit o umflătură în gât care s-a dovedit a fi cancer bucal. „Am făcut această boală pur și simplu de la fumat“, a spus el atunci. „Din fericire pentru mine, acest nodul a fost un semn de avertizare“. Medicii l-au operat și i-au făcut radioterapie, dar în mai 2001 a suferit o operație de cancer pulmonar, iar în iulie a început să facă radioterapie pentru o tumoră pe creier. A murit în 29 noiembrie 2001, la 58 de ani.

Andy Kauffman

Deși au existat zvonuri că actorul de comedie și-a înscenat moartea, și acestea persistă, Kauffman a murit din cauza cancerului pulmonar în 16 mai, 1984, la vârsta de 35 de ani. Potrivit reporterilor, Kauffman nu era fumător și nici nu consuma alcool. La sfârșitul anului 1983 a început să tușească. Tusea nu i-a trecut vreme îndelungată și a mers la medic care în ianuarie 1984 a pus diagnosticul: carcinom celular. A apărut în public pentru ultima oară în martie la primera filmului My Breakfast With Blassie din Los Angeles, înainte să moară două luni mai târziu.

Dean Martin

Când actorul și cîntărețul american a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în septembrie 1993, fumătorul înrăit a renunțat la țigări. A păstrat tăcerea asupra bolii sale și tratamentului pe care îl urma până când a murit în ziua de Crăciun 1995, în urma unui sto cardio-respirator. Avea 78 de ani.

John Wayne

Despre John Wayne se spune că fuma aproape șase pachete de țigări pe zi. Când a fost diagnosticat cu cancer la plămâni după o o examinare medicală de rutină în 1964, el a spus „Am stat acolo încercând să fiu John Wayne“. Apoi, medicii i-au extirpat plămânul stâng. Însă, în timpul unei operații a vezicii biliare în anul 1979, medicii au descoperit cancer la stomac. În timp ce se recupera pentru a trece prin câteva tratamente experimentale, a murit la vârsta de 72 de ani în 11 iunie 1979.

Paul Newman

Fumător înrăit, actorul Paul Newman s-ar fi lăsat de fumat în anii 1970. În mai 2007, a renunțat la actorie, iar un an mai tîrziu, s-a retras de la regizarea filmului „Of Mice and Men“ din cauza unor probleme de sănătate. În iunie 2008, au existat mai multe știri conform cărora el se lupta cu cancerul pulmonar de mai bine de 18 luni. Newman a murit la 83 de ani în 26 septembrie 2008.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole