La noi tratate sporadic și superficial, agresiunea pe internet – cyberbullingul – și ura virtuală sunt luate în serios de specialiștii occidentali care vorbesc chiar despre o „otrăvire” a organismului persoanelor afectate. Expunerea repetată la ură, la agresiune virtuală forțează corpul uman să intre în faza de „supraviețuire”, cu toată gama de consecințe grave pe care le presupune acest nivel maxim de alertă – anxietate, insomnie, depresie.
Chiar dacă agresorul online nu dă buzna peste victimă în casă, atacurile repetate o forțează să reacționeze fix ca-n cazul unui asediu (real), determinându-i o reacție psihologică ce atrage după sine un răspuns fizic.
Exact ca-n cazul unui atac/unei amenințări în viața reală, victima este obligată să răspundă/să se lupte sau să fugă. Instinctul de supraviețuire se activează iar organismul începe să producă în cantități mari substanțele necesare pentru a înfrunta amenințarea. Una dintre acestea este cortizolul, un hormon care limitează anumite funcții biologice cum ar fi digestia, în scopul conservării energiei necesare autoapărării.
Pamela Rutledge, directoarea de comunicare a Centrului de Cercetări Psihologice (SUA), spune că reacția este ok atâta timp cât pericolul este reprezentat de un urs sau un câine iar organismul produce cortizol pentru o perioadă limitată de timp. Când nivelul de cortizol (ca și cel al altor hormoni de supraviețuire precum adrenelina) rămâne ridicat pentru o perioadă mai lungă, situația se complică iar organismul este supus unei hiperexcitări nervoase cu consecințe grave: insomnie, probleme digestive, anxietate.
„Pentru că organismele noastre răspund mediului virtual exact la fel ca-n viața reală, trauma trăită este identică. Da, agresiunea online îți poate pune în pericol sănătatea”, explică Pamela Rutledge.
Iar hărțuirea și agresiunea online nu sunt limitate la zonele periferice ale internetului, ba au loc chiar „ziua în amiaza mare” și-n locuri extrem de populate.
Cercetările arată că cel puțin 73% dintre adulți au fost martorii oculari ai unei agresiuni virtuale iar 40% dintre ei chiar au fost implicați într-una care a presupus hărțuire sexuală, amenințare fizică, jigniri etc, după cum rezultă dintr-o analiză a Pew Research Center.
Ce e de făcut?
Soluția nu e să-ți închizi telefonul sau calculatorul și să încerci pe viitor să eviți discuțiile virtuale care te-ar putea atrage într-o asemenea situație.
Felul în care experimentezi ura din online depinde foarte mult de cine ești și cum te identifici. Religia, rasa, genul, orientarea sexuală și vârsta joacă un rol determinant în felul în care cineva alege să te atace și să te rănească.
Experiența de viață poate fi de asemenea determinantă cu privire la cei care decid să atace. Trolii individuali pot fi insistenți și traumatizanți. Pot ataca însă și în haite organizate iar atunci devin de-a dreptul înspăimântători, amenințările lor fiind luate în serios de către victime. Una este un „meme” batjocoritor, cu totul altceva este să te pui cu o armată de hateri online care pot adopta și așa-numita tehnică de luptă „doxing” (adunarea de date personale despre cineva cu ajutorul internetului, informații folosite apoi pentru intimidarea țintei virtuale. Doxing vine de la „document tracing” – tocmai de aceea, sfatul multor specialiști e să fiți atenți la setările pentru privacy ale rețelelor de socializare și să fiți cât mai zgârciți în a le oferi străinilor datele dvs personale).
Nivelul de ură virtuală tot mai ridicat pare că e pe cale să schimbe „tonul” lumii în care trăim. Suntem cu toții conștienți că o postare controvesată sau o critică la adresa cuiva se poate propaga cu viteză pe Facebook, atrăgând numeroase comentarii negative, atacuri sau chiar amenințări, astfel că, pentru liniștea noastră, ne autocenzurăm și decidem să nu ne mai exprimăm. Dar astfel de preocupări și griji subminează abilitățile cognitive umane, diminuând abilitățile de inovare și creație, avertizează psihologii.
„Vom asista la o scădere a productivității”, spune Pamela Rutledge. Pentru că ceea ce produce omul este cel mai adesea rezultatul creativității și colaborării cu semenii săi, ambele abilități ale sale fiind adesea rănite de mediul virtual.
Sursa: www.cnet.com