Imunoterapia este un termen umbrelă pentru tratamentele care accelerează sau modifică sistemul imunitar. Aceasta poate implica utilizarea anticorpilor monoclonali, citokinelor, vaccinurilor terapeutice și a anticorpilor care blochează căile de semnalizare ale sistemului imunitar. Un principiu cheie este imunoterapia prin inhibarea punctelor de control, bazată pe modulatorii căilor inhibitorii ale răspunsului imun antitumoral. Aceste tratamente au demonstrat un răspuns de supraviețuire dramatic prin durabilitatea acestuia.
Imunoterapia este utilizată în tratarea mai multor tipuri de cancer, inclusiv melanomul malign, cancerul pulmonar, mamar, esofagian, renal, hepatic, pancreatic, prostatic, limfoame, mielom multiplu și sarcoame. Medicul oncolog decide tipul de tratament bazându-se pe date clinice, paraclinice și evoluția bolii.
Modulatorii căilor inhibitorii ale răspunsului imun antitumoral sunt proteine exprimate pe celulele imune care pot activa sau reduce activitatea acestora. Cele mai cunoscute proteine sunt PD1 și CTLA-4.
Reacții adverse mediate imun
Imunoterapia poate induce multiple reacții adverse, inclusiv cutanate, gastrointestinale, pulmonare, hepatice, renale, cardiovasculare, neurologice și endocrine. Efectele endocrine sunt o excepție deoarece majoritatea nu sunt reversibile din cauza reacției imune distructive asupra glandei endocrine. Pot fi afectate hipofiza, glandele suprarenale, pancreasul și tiroida.
Reacțiile adverse endocrine, deși mai puțin frecvente, trebuie considerate cu atenție, deoarece pot fi severe fără tratament adecvat pe termen lung. Majoritatea ghidurilor actuale sunt bazate pe practică medicală, încă nefiind standardizate ghiduri de tratament pentru reacțiile adverse. Anumite endocrinopatii sunt mai frecvente în cazul unor modulatori specifici, cum ar fi hipofizita în tratamentul cu ipilimumab.
Reacțiile adverse moderate sau ușoare sunt comune, iar tratamentul poate continua cu substituție hormonală adecvată. Reacțiile imune apar de obicei în primele săptămâni de tratament, dar cele endocrine pot fi tardive și permanente. De exemplu, disfuncția tiroidiană apare frecvent în tratamentele cu ipilimumab, combinarea tratamentelor crescând riscul de hipertiroidie inițială urmată de hipotiroidie.
Hipofizita apare în primele săptămâni sau luni de tratament, afectând mai frecvent bărbații. Simptomele sunt nespecifice și pot include dureri de cap, astenie și tulburări de vedere. Este importantă evaluarea endocrinologică completă a pacientului pentru diferențierea simptomelor induse de cancer.
Diabetul zaharat poate apărea la 1-3% din pacienți și este permanent, necesitând tratament cu insulină.
Disfuncția tiroidiană este cea mai frecventă, afectând 29% din pacienți tratați cu ipilimumab și până la 50% în cazul tratamentului combinat. Hipertiroidia poate evolua spre hipotiroidie în câteva săptămâni.
Așadar …
Având în vedere posibilitatea apariției acestor reacții adverse și implicațiile lor pe termen lung, se recomandă o evaluare endocrinologică a pacientului înainte și după inițierea tratamentului imunomodulator, la 6-8 săptămâni și la 3 luni, sau ori de câte ori pacientul prezintă simptome sugestive pentru o reacție adversă endocrină.