-9 C
București

Descoperire fabuloasă! Creierul nu moare în același timp cu omul, ci continuă să mai „trăiască” o vreme

Importante

Medicii canadieni de la unitatea de terapie intensivă a unui spital au observat recent, în urma unor teste că, deşi un pacient fusese declarat decedat, creierul său a continuat să funcţioneze circa zece minute. Asta în ciuda faptului că încetaseră ritmul cardiac şi tensiunea arterială.

Atât medicii, cât și savanții erau convinși, până de curând, că activitatea creierului continuă cel mult un minut după decesul corpului.

Cercetătorii de la University of Western Ontario au înregistrat, timp de aproximativ zece minute, în cazul unui decedat aceleaşi unde cerebrale care apar de obicei în timpul somnului profund.

Totuşi acest lucru s-a întâmplat într-un singur caz din patru analizate. În cazul celorlalţi trei pacienţi studiaţi, activitatea creierului a încetat imediat după declararea decesului.

Întrebarea pe care şi-o pun oamenii de ştiinţă este de ce diferă activitatea creierului de la un pacient decedat la altul. În plus, cercetătorii încearcă să afle la ce serveşte de fapt activitatea cerebrală de după deces, în condiţiile în care nimic din corpul uman nu funcţionează la întâmplare, fiecare organ având un rol şi un “comportament” bine definite.

Medicii au crezut iniţial că e vorba de o defecţiune a echipamentelor folosite, însă au constatat că acestea funcţionau perfect.

Anterior, cercetătorii au crezut că activitatea creierului ia sfârşit în cel mult un minut de la declararea decesului. Trebuie precizat însă că studiile respective fuseseră efectuate pe şoareci de laborator, fără să fi fost descoperite efecte comparabile la oameni.

De altfel, ce se întâmplă cu trupul şi creierul unei persoane după decesul acesteia rămâne un mister pentru oamenii de ştiinţă. Alte două studii apărute anul trecut, de exemplu, au demonstrat că activitatea genetică din organism continuă câteva zile după declararea decesului.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole