Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 3 din 3 REZULTATE

Care este diferența dintre iubire și autoritate

În orice religie, de oriunde ai apuca observarea ei, este vorba despre iubire; iubire care este măsurată, cântărită, analizată și filosofata uneori mult prea mult de către mintea umană.

Iubirea este un sentiment, o trăire, o floare sădită prin concepție în pământul roditor al sufletului nostru și de care avem datoria să ne ocupăm pentru a o crește către bogăția și bucuria înfloririi, iar un asemenea dar nu poate fi supus unei măsurători sau analize mentale reci.

Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, acest sentiment grandios este deteriorat în experiența umană de opusul ei, care – paradoxal sau nu – nu este ura, ci frica.

Privind din această perspectivă, putem evidenția două tipuri de frici: exterioară sau interioară.

1. Frica exterioară este una insuflată intenționat pentru controlul maselor, al „prostimii”, lucru care în toate epocile s-a dovedit un „rău” necesar de cele mai multe ori.

Din ce motiv?

Deoarece, încă sunt mult mai puține persoane care decid să facă ceva bun și constructiv cu libertatea de gândire și simțire și care să evite (conștient și intenționat) tentația exercitării abuzive a puterii pe care ne-o dă sentimentul că suntem ființe libere în mod natural; și pentru că, încă își pun amprenta cutumele educației, respectiv ceea ce generațiile anterioare te învață așa cum au fost învățate și ele: să te ferești din principiu, să fii mai mult în prevenție, să fii cu frică de părinți, de autoritate, de Dumnezeu; și pe care tu îi crezi, pentru că „au experiență”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).  

2. Frica din interior este acea experimentată prin observarea modelului celor din jur, prin primirea educației intenționate în acest sens, prin accesul la informațiile legate de controlul maselor și prin experiențele personale în care am simțit un deranj de orice tip.

Și toate acestea, prin repetiție, devin convingeri și mod de viață și ajung să ne direcționeze din interior, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

De unde începem cu lecția iubirii?

Iubirea începe cu iubirea de sine (și nu, nu este egoism!), în sensul respectării darurilor cu care am fost înzestrați (vezi Pilda talanților din Predică de pe munte a lui Iisus Hristos), al respectului față de corpul nostru (vehiculul sufletului în această lume), al respectului față de sănătatea noastră fizică, mentală, psihică și emoțională.

Căci, cum altfel poți fi de ajutor celor din jur și cum altfel poți dărui, dacă nici pentru ține nu știi și nu ai din ce?

“Iubirea continuă cu detașarea de frică, pentru că e mai greu, dacă nu imposibil, să poți iubi ceva/pe cineva care te sperie. Mai precis, este important să ne detașăm de frică de autoritate, pentru că nu este nimeni „mai autoritate” decât altcineva. Suntem cu toții doar pioni în această lume și jucăm unii față de alții doar niște roluri care ne ajută să învățăm și să evoluăm. În aceeași ordine de idei, este important să ne detașăm de ideea de autoritate divină, deoarece Dumnezeu nu este nici șeful nostru, nici călăul nostru și nici slugă noastră care ne împlinește dorințele. Dumnezeu este în relație directă cu noi, nu autoritate ci ghid, nu pedepsitor ci model de iertare, acceptare și iubire și nu are nicio datorie față de noi să ne împlinească toate scenariile noastre mentale, ci este lângă noi cu răbdare să creștem în ritmul nostru, nu pentru el, ci prin El”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cuvinte care dărâmă şi cuvinte care construiesc o relaţie. Opinia psihologului

Cuvintele pot răni mult mai rău chiar decât o palmă. De aceea, atunci când suntem supăraţi pe cineva, efervescenţa momentului nu trebuie să ne determine să folosim cuvinte dure, pe care le vom regret mai apoi toată viaţa. Trebuie să rămânem calmi şi să ne alegem cu grijă cuvintele, deoarece acestea au puterea de a dărâma o relaţie într-o fracţiune de secundă.

Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că există, în vocabularul limbii române, multe cuvinte care, chiar dacă nu sunt jignitoare, agresive sau sunt spuse pe un ton domol, pot dărâma la fel de uşor o relaţie. “Nu trebuie să avem neapărat un stil agresiv de adresare partenerului sau să îl jignim direct, ca să îl îndepărtăm de noi. Există cuvinte mai soft, pe care mulţi nu le băgăm în seamă, dar care pot genera acuze nefondate sau chiar pot denota imprecizie, condiţionare sau pesimism. Cuvinte precum „poate”, „oarecum”, „parcă”, „dacă”, la fel ca şi negaţiile de tipul „nu ştiu”, „nu cred”, sădesc şi cresc în partener, mai repede decât putem crede, sentimentul de incertitudine. Odată cu instalarea acestei senzaţii de incertitudine, fără să constientizăm, devenim mai putin încrezători în noi şi mai ales în cel care rosteste aceste cuvinte în mod frecvent, mai puţin încrezători în sentimentele sale şi în capacităţile sale de a concretiza ceea ce spune. În mod indirect, prin impactul acestor sintagme este indusă nesiguranţa, fapt ce poate conduce la creşterea suspiciunilor şi chiar la gelozie”, explică psihologul, citat de Plus Communication.

Mai mult decât atât, Laura Maria Cojocaru crede că asocierea unor fraze cu conţinut pesimist cu unele cuvinte precum „imposibil”, „dificil”, „greu”, „niciodată”, „definitiv”, pot induce o stare de alertă, chiar de panică, sau o stare de tristeţe care poate merge până la instalarea unei depresii reactive.

De asemenea, specialistul recomandă ca, atunci când partenerul are nevoie de sprijinul şi confirmarea noastră şi nu numai în această situatie, să evitam formula de genul “da, dar…”, care înseamnă de fapt un “nu”, înseamna dezaprobarea unei acţiuni, gând, simţire a partenerului şi poate duce la scăderea simei de sine şi nevoia de a căuta susţinere şi confirmare în altă parte.

Putem folosi mai des “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut” sau … “te iubesc”

“Cuvinte pozitive, precum “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut”, “perfect”, “absolut” au o putere benefică pentru organism, deoarece asociate cu evenimente frumoase, pot detensiona situaţia şi declanşează senzaţia de securitate şi protecţie a ambilor parteneri. Asta se întâmplă deoarece aceste cuvinte sunt încărcate de energii pozitive, iar mintea noastră reacţionează la ele prin secreţia de endorfine în tot corpul.

Dacă la toate acestea spunem partenerului nostru, din când în când, cu o voce caldă, un “te iubesc” sincer, atunci nu doar îi umplem inima de fericire, dar îi îmbunătăţim sănătatea … la propriu. Cuvintele au puterea extraordinară de a transforma fantastic mecanismele organismului nostru, au putere în plan fizic, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Pe lângă cuvintele de încurajare, obligatorii pentru o relaţie sănătoasă, mai sunt câteva elemente care nu trebuie să lipsească din viaţa de cuplu, precum: timpul acordat partenerului, daruri simbolice, mici servicii şi … mângâierile fizice. “Pentru ca acele cuvinte frumoase pe care le adresăm partenerului nostru de viaţă să rămână vii în conştiinţa lui, trebuie să le acredităm prin fapte. Ne putem face o agenda cu activităţi comune, care ne fac plăcerere amândurora – spre exemplu, mersul în parc, alergatul, mersul la picnic, bowling-ul etc. – şi în fiecare weekend să le punem în practică. De asemenea, micile daruri sau servicii pe care le facem pentru celălalt, precum “spălatul vaselor când iubita este obosită” sau “cumpărarea unui colier drăguţ atunci când nici nu se aşteaptă” pot cântări enorm în economia relaţiei. La toate acestea, nu trebuie să lipsească mângăierile fizice. Acestea sunt înţelese ca o modalitate de a-i comunica partenerului emoţia iubirii”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Iubirea a învins boala

Au trecut patru ani de când Mihai și Ioana și-au jurat dragoste și credință și să fie alături unul de altul în bogăție și sărăcie, în sănătate și boală. Nu s-au așteptat însă ca iubirea lor să fie pusă la încercare de o boală gravă.

Povestea începe într-o zi de septembrie. „Se zice că Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce. Iar noi credem cu tărie în asta“, își începe povestea Ioana. Avea 23 de ani când l-a cunoscut pe Mihai, la București, unde ea studia la ASE. Amândoi aveau vise și ambiții. S-au îndrăgostit unul de altul imediat.

S-au căsătorit și au început să-și facă planuri de viitor. Apoi, dintr-o dată ceva s-a schimbat. „La început, totul părea o joacă. Făceam glume pe seama lui, pentru că uita de la mână până la gură. La un moment dat, însă, mi-a zis foarte îngrijorat că nu înțelege ce este cu el de uită multe lucruri și că simte că ceva este în neregulă cu el. Într-o zi s-a întâmplat ceva foarte serios. Ne aflam în mașină și la un moment dat a pus o frână brusc și m-a întrebat unde suntem și unde mergem. Știa cine sunt, dar nu știa unde suntem. După cinci minute și-a revenit și nu-și mai amintea nimic din ce se întâmplase mai devreme. M-am speriat  foarte tare și am hotărât să mergem la medic“.

Ce a arătat investigația RMN

Medicul, destul de rezervat, le-a spus că trebuie făcute mai multe analize. Au ieșit toate bune, apoi Mihai a fost trimis la psiholog. Au presupus că ar putea fi vorba de atacuri de panică. Nici aici nu au primit vreo veste proastă, așa că au ajuns la neurolog. „Am fost nemulțumită până acum, pentru că toate erau bune, dar el era din ce în ce mai rău. Așa că i-am spus neurologului că nu plec din cabinet până nu-i dă trimitere la RMN. Și aici a fost drama: peste două săptămâni am ieșit din cabinetul neurologului cu o analiză RMN care spunea negru pe alb că soțul meu avea o tumoră de 3 cm în lobul frontal drept. Am fost trimiși de urgență la un neurochirurg. “

Rugăciune înainte de operație

„Am mers la un neurochirurg la care ne-a trimis medicul de familie. După o investigație, acesta a hotărât că este nevoie de operație urgent. M-am rugat pentru Mihai împreună cu medicul înainte de operație. A urmat o operație grea, și a stat trei săptămâni în spital.“. Au urmat teste peste teste, alte RMN-uri și alte proceduri obositoare. „Acum este bine, iar eu aș face din nou tot ceea ce îmi stă în puteri, ca el să fie sănătos, să fie bine“, își încheie Ioana povestea.