Arhive copil - Sanatate 7

Cum se poate trata scarlatina. Sfaturile specialistului

Frigul și sezonul rece este favorabil și îmbolnăvirilor celor mici. La scarlatină de exemplu sunt mai expuși copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani. Și această boală a copilăriei, ca și altele, este însoțită de erupții specifice.

„Scarlatina este cauzată de streptococul beta-hemolitic din grupa A, care se poate transmite prin strănut, tuse, secreții nazale, prin contactul cu obiectele contaminate, cum ar fi jucăriile“, explică dr. Mihai Bronea, medic generalist pediatrie.

Cum se pune diagnosticul

Având în cedere ușurința cu care se transmite, scarlatina duce la apriția unor focare epidemice în grădinițe sau școli, mai ales în perioadele de frig. „Copilul bolnav poate fi contagios cât timp streptococul este prezent în nas și gât, până la începerea tratamentului. Medicul pune diagnosticu de scarlatină după efectuarea exudatului faringian, care se recoltează dimineața, înainte de spălatul pe dinți și micul dejun“, continuă medicul.

Cum debutează boala

Perioada de incubație este de cel mult 10 zile. Scarlatina se manifestă prin febră, dureri de cap, inflamația gâtului și amigdalelor (angina), alterarea stării generale și uneori prin vărsături.

„După o zi sau două apare erupția cutanată, mai întâi pe gât și pe torace, mai apoi răspândindu-se pe tot corpul în numai 24 de ore. Erupția în cazul acestei boli este roșie, aspră la pipăit și produce mâncărime. De asemenea, micuțul are buzele foarte roșii, iar obrajii capătă o culoare roz-roșiatică. După câteva săptămâni, erupția pălește, devine stacojie și dispare“, spune specialistul.

Cum se administrează penicilina în scarlatină

Copilul bolnav de scarlatină trebuie internat în spital aproximativ o săptămână. Terapia recomandată este penicilina. „Tratamentul scarlatinei se face cu penicilină G în injecții intramusculare, la 8 ore. După trei zile se poate trece la penicilina V în doze ceva mai mari. În total, terapia poate dura undeva între 7 și 10 zile. După externare, în a șaptea, a 14-a și a 21-a zi se va administra moldamin, pentru a acoperit perioada când pot apărea complicații imunologice“, explică dr. Bronea.

Aceste tratament se adresează febrei, cefaleei și durerilor la înghițire. În general, dacă tratamentul este urmat corect, scarlatina are o evoluție benignă. Posibilele complicații pot afecta inima (endocardita bacteriană), articulațiile sau rinichii.

Tratamentul include și asigurarea unei igiene a tegumentelor și mucoaselor, dezinfecția continuă a obiectelor care au fost contaminate de secrețiile orofaringiene și nazale, eliminate la începutul bolii. Baie se face numai după ce copilul s-a vindecat.

„Spre deosebire de multe alte boli ale copilăriei, scarlatina nu poate fi prevenită prin vaccinare. Ca măsură de prevenție și pentru limitarea riscului de îmbolnăvire copiii trebuie să se spele des pe mâini“, conchide dr. Bronea.

I s-a dat o șansă și a luat viața de la zero

Liana era o tânără care dorea din tot sufletul să devină mamă. Și ar fi fost în stare de orice pentru ca dorința să i se îndeplinească. A fost fericită când a aflat că acest lucru se va întâmpla, însă, din păcate, viața i-a fost schimbată radical.

Totul a început frumos: în 2013 și-a cunoscut partenerul de viață împreună cu care plănuia să aibă o familie. La un an după cununia civilă, urma să aștepte și primul copil. Din păcate, lucrurile nu au decurs așa cum se aștepta, iar la puțin timp fericirea i-a fost umbrită.

Era 23 aprilie 2014, o dată pe care Liana nu o va uita niciodată. Era în cea de a șasea lună de sarcină. „Dimineața, am început să am dureri în capul pieptului. Am mers de urgență la spitalul unde era medicul meu ginecolog. Acesta mi-a injectat un calmant ca să scap de durere. Apoi, am plecat acasă. Pe la miezul nopții, durerea a revenit mult mai puternică și am ajuns la Urgență.“.

A fost internată având tensiunea foarte ridicată: 210/110. I-au fost administrate mai multe medicamente pentru a i-o stabiliza. Dimineața, după o ecografie i s-a spus că fătul nu a rezistat, și că trebuia să i se facă o cezariană.

Un nou diagnostic…

Tânăra a suferit enorm pentru pierderea sarcinii și cu greu urma să-și revină psihic după acest șoc. Dar mai avea de trecut niște hopuri: trebuia să-și rezolve problemele medicale. Medicii i-au spus că principala cauză a pirederii sarcinii a fost preeclampsia. „Toate valorile analizelor erau date peste cap.Pentru prima dată mi s-a spus că am insuficiență renală cronică. Medicii mi-au spus că organismul meu își va reveni după sarcina pierdută în 4-5 luni“.

După 9 zile de internare a cerut externarea pe proprie răspundere. AU urmat luni de recuperare fizică și psihică, în care a repetat analizele de sânge și s-a documentat despre boala pe care aflase că o are. Un medic de la spitalul de Nefrologie din București i-a spus că are rincihi atrofici. „Am aflat șocată ce urma să mă aștepte: dializă, un transplant renal și imposibilitatea de a mai face copii. Cu ajutorul familiei și prietenilor am rămas puternică“.

Timp de 3 ani, Liana a ținut un regim special igieno-dietetic, repeta regulat analizele și a slăbit de la 87 de kilograme cât avea după sarcină la 55 de kilograme. După 2 ani, a început să meargă la sala de fitness și să alerge în parc.

Dar, din păcate, ultimele analize din 2017 i-au arătat că situașia rinichilor s-a agravat, creatinina crescând foarte mult, astfel încât a fost trecută pe dializă. S-a înscris pe lista de transplant și a fost foarte norocoasă. În câteva luni, din a doua încercare, a găsit un rinichi compatibil la Satu Mare.

…și o nouă viață

A stat în spital o lună de zile, după care a plecat acasă cu un rinichi nou, o pungă cu medicamente și speranța la o nouă viață, una normală. A urmat o perioadă mai grea din cauza efectelor medicamentelor imunosupresoare, pe care trebuie să leia toată viața, pentru ca organismul să nu-i respingă rinichiul transplantat.

„Au trecut doi ani de atunci și în fiecare zi îi mulțumesclui Dumnezeu și donatorului meu pentru șansa care mi s-a dat. Și pentru că încerc să nu o risipesc, încerc să duc o viață cât mai frumoasă și sănătoasă“, a conchis Liana povestea ei.

Drumul lung și anevoios spre însănătoșire

Când testul de sarcină a indicat două liniuțe roz perfect vizibile, Mariana Biscoianu din Buzău a fost în culmea fericirii. Iar la 2 octombrie 2016 s-a născut Matei Alexandru.

Micuțul blond cu ochi albaștri și gropiță fermecătoare pe obrazul drept părea desprins dintr-o reclamă pentru bebeluși. Copilul avea însă un somn neliniștit și un comportament care a început să-i îngrijoreze pe părinți. Lunile au trecut, iar Mariana și-a dat seama că bebelușul ei nu se dezvoltă precum ceilalți copii.

Diagnostic șocant

Ajunsă la medicul de familie, acesta a sfătuit părinții să meargă cu copilul la neuropsihiatru și neurolog. Specialiștii și-au dat seama că băiețelul suferea de o tulburare de neurodezvoltare, cauzele nefiind foarte clare. Părinții aufost șocați de vestea primită. După zile și nopți de nesomn și lacrimi, după refuzul diagnisticului și după revoltă, Mariana a decis că trebuie să fie puternică pentru copilul ei. Așa că a făcut tot posibilul pentru ca bebeluțul ei să urmeze terapia indicată.

Șansa lui Matei

„De câte ori mă uit în ochii fiului meu, îmi repet că nu trebuie să mă las învinsă de nimic, pentru că iubirea de mamă depășește orice diagnostic“, spune Mariana. „Are posibilitatea de a se integra în colectiv, în societate, dacă se lucrează intens cu el. Există o șansă pentru el. O șansă pe care alți copii nu o au.“, a conchis ea.

Operat la numai 11 luni

Când Tudor a venit pe lume, acum un an și trei luni, Elena s-a considerat cea mai fericită mamă. Problemele de sănătate ale micuțului i-au umbrit bucuria, însă, din fericire, pentru foarte scurtă vreme.

Tudor trăiește îm București împreună cu familia și frățiorul lui mai mare. Încă de la naștere, copilul s-a confruntat cu scurgeri lacrimale, secreții gălbui care se depuneau în colțul ochiului, mai ales în timpul somnului, și cu gene lipite unele de altele. „Am fost la medici și nu mi-au dat niciun tratament. Mi-au spus doar să-l spăl cu apă curată la ochi. Am făcut asta dar nu am văzut nicio ameliorare“, povestește Elena, mama micuțului.

Afecțiunea, tratată cu succes

Pentru că situația persista, Elena a mers cu Tudor la un alt medic oftalmolog din București. Diagnosticul a fost de obstrucție de canal lacrimal. „Medicul mi-a recomandat un tratament local cu picături cu antibiotic și masaj aplicat pe sacul conjunctival. Scurgerile nu mai erau atât de accentuate, dar încă existau“, își amintește femeia.

Pentru că simptomele nu au dispărut în totalitate, micuțul a fost supus unei mici intervenții, pe când avea 11 luni. Aceasta a fost necesară pentru deschiderea membranei la nivelul nasului. În momentul de față, Tudor s-a recuperat în totalitate și după operație nu a mai avut astfel de probleme de sănătate.

Medicii spun că această afecțiune se tratează ușor și cu un procent de reușită de peste 90% la copiii de până într-un an. După această vârstă, lucrurile se complică

Născută într-o lume fără sunete

Ileana și Mihai erau doi tineri abia căsătoriți care își doreau foarte mult un copil. Bucuria a venit doi ani mai târziu, însă totul s-a transformat într-o luptă. Maya, fetița lor, a fost diagnosticată chiar la naștere cu o afecțiune care o împiedică să audă. Bucuria lor s-a transformat într-o luptă.

Maya are deja patru ani. Este un copil pe care si l-ar dori orice părinte: cuminte, jucăușă, prietenoasă, cu un suflet tare bun. Însă, este un copil care nu poate auzi. „Maya s-a născut în 2013, dorită foarte mult. Ne-am dorit un copil încă de când eu și soțul meu nu ne căsătorisem încă. Pe când Maya avea 1 an, am început să am suspiciuni că nu aude. În 2013, încă nu se făceau teste la naștere pentru bebeluși, pentru a descoperi dacă pot auzi sau nu. Acum înțeleg că se fac la toți bebelușii. Am ajuns cu ea la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D.Hociotă“ pentru analize. Atunci ni s-a confirmat că Maya nu auzea nimic“, povestește mama Mayei.

Implant cohlear

După mai multe investigații, medicii i-au spus Ilenei că singura soluție pentru cea mică să audă este implantul cohlear. Acesta este un dispozitiv computerizat care poate restabili auzul. După câteva luni, Mayei i s-a implantat dispozitivul pe urechea dreaptă. Acum, auzul i-a revenit într-o oarecare măsură, însă fetița avea nevoie și de al doilea dispozitiv. Acesta trebuia implantat la 2 ani de la prima intervenție. Au trecut aproape 3 ani și părinții fetiței nu reușiseră la strângă toți banii necesari pentru a doua intervenție. Însă, cu ajutorul unor oameni cu suflet mare au reușit, după trei ani să meargă cu fetița la medic pentru a doua intervenție. Odată cu trecerea timpului, apăruse deja fenomenul de deprivare auditivă.

„M-am confruntat în tot acest timp cu ndiferența unor medici și a statului. Dar când mă uitam la Mayam îmi regăseam forța de care aveam nevoie să o iau mereu de la capăt, cu și mai multă determinare. E bine însă că am reușit, iar Maya este acum un copil care poate auzi în proporție de 80% și este fericită“, conchide Ileana, mama Mayei.

O dietă de proastă calitate a mamei este asociată cu depresia post-partum

O dietă de proastă calitate în sarcină este asociată cu anemia, cu oboseala şi poate duce la forme deosebit de periculoase de depresie post-partum, a afirmat pentru Agerpres medicul specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice Ruxandra Pleşea.

„După ce toate resursele au mers către bebe, mama poate să rămână cu deficit de micronutrienţi şi atunci, dacă îţi aşterni bine încă de timpuriu, din pre-sarcină, sarcină şi alăptare pe mai târziu, cu un ecou de câţiva ani, poţi să te simţi bine în continuare. Altfel, o dietă de proastă calitate este asociată cu depresia post-partum, cu anemia, cu oboseala, depresia post-partum putând merge până la forme deosebit de periculoase. Dieta potrivită dar şi suplimentarea s-a dovedit prin studii că are un impact deosebit de benefic pentru a preîntâmpina sau ameliora gravitatea acestui lucru”, a declarat medicul.

Cum trebuie să fie dieta?

Ruxandra Pleşea a explicat că mamele, atunci când alăptează, au nevoie de o suplimentare calorică, „dar numai 500 de kilocalorii în plus faţă de linia de bază a unei diete echilibrate din pre-sarcină, practic un sendviş în plus”.

„Dieta trebuie să fie foarte echilibrată, atât din punct de vedere al macronutrienţilor – proteine, glucide, lipide, dar şi din punct de vedere al micronutrienţilor – vitamine, minerale şi alţi fitonutrienţi, pentru că toate împreună o fac pe mamă să se simtă mai bine, să poată să facă faţă efortului de a produce lapte şi al stresului care apare în acele zile imediat post-partum. Sunt anumiţi nutrienţi cheie care, dacă există în dieta mamei, prin alăptare ajung şi la nivel de bebeluş. Este vorba despre acizii graşi, de tip Omega 3, ca sursă fiind peştele gras, oceanic, crescut în libertate, oul ecologic, dar şi un supliment de bună calitate – luteina şi zeaxantina, doi fitonutrienţi care s-a dovedit că au un aspect foarte important în dezvoltarea cerebrală, vizuală a bebeluşului. (…) Dacă mama are un nivel bun de vitamina D, acesta va ajunge şi la făt. Prin dieta mamei se poate influenţa practic dezvoltarea bebeluşului, toate resursele mamei ducând spre fabricarea unui lapte de calitate”, a arătat specialistul.

Medicul a precizat că dieta mamei trebuie să cuprindă cele trei mese principale ale zilei, cu una – două gustări între mese, din care să fie cât mai mult excluse dulciurile.

„Capcana este mare atunci când treci la dulciuri. Sunt şi alimente nocive, care afectează şi impactează negativ nutriţional, este vorba de mâncarea prăjită, pane, procesată. (…) O dietă trebuie să fie echilibrată, fără exces de dulce, nu hiperproteică. (…) Mai este vorba şi despre calitatea alimentelor – uneori degeaba mănânci caloric dacă nutriţional, informaţia nutriţională din acele alimente nu este la standarde înalte”, a subliniat Ruxandra Pleşea.

Ea a susţinut că, pe lângă dieta pe care o are o mamă, trebuie să existe şi „o suplimentare, cu o formulă basic de multivitamine şi multiminerale”. „Acest lucru poate conferi o pavăză împotriva unor probleme care apar şi care sunt asociate cu această etapă delicată”, a spus medicul nutriţionist.

Au devenit părinți, deși au avut obstacole de înfruntat

Am cunoscut, nu demult, o familie care a avut de înfruntat mai multe probleme de sănătate înainte de a reuși să aibă un copil. Mirela și Marius se căsătoriseră de puțin timp și își doreau un copil. Numai că el era infectat cu HIV. Ce era de făcut? Cum puteau depăși această situație?

Și-au dat seama că pe cale naturală, nu vor putea avea niciodată un copil. Au decis să apeleze la fertilizarea in vitro (FIV) singura speranță de a deveni părinți. Dar drumul nu a ost ușor deloc. „Ne-ma decis să avem un copil. Soțul meu era bolnav, așa că o concepere pe cale naturală era exclusă. Atunci ne-am gândit la această variantă, deși aveam în minte și varianta adopției. Dar am zis să încercăm mai întâi așa. Din păcate, am descoperit că nici la mine nu era totul în regulă“, povesește Mirela.

În urma mai multor investigații, am aflat că am trompele uterine blocate. Dar mai era ceva. „Aveam și o problemă endocrinologică, nivelul scăzut al hormonului de creștere. Prima procedură de FIV a eșuat. Mi-a fost fică să nu fac o depresie, și atunci am înercat să-mi revin ct mai repede“, povstește Mirela.

A urmat tratamenul

Am fost la un medic endocrinolog de la o clinică particulară din București și am urmat un tratamnt hormonal injetabil. Câteva luni de zile a făcut în fiecare zi câte o injecție, înainte de a relua procedura FIV.

După aceste luni de eforturi și incertitudine, Mirela și Marius luaseră deja decizia de a adopta, crezând că nu le este dat să conceapă un copil. Dar vestea a venit pe neașteptate: urmau să fie părinți, pentu că Mirela era gravidă. „Am fost extrem de fericiți când testul a ieșit pozitiv. Am plâns de bucurie. Nu ne venea să credem că am reușit și că vom fi părinți“, își amintește Mirela. „Dacă totul merge bine, peste două luni ne vom cunoaște bebelușa“, spune femeia. Fetița se va naște cu același medic cu care Mirel a făcut procedura de FIV.