Imunoterapia a revoluționat tratamentele pentru cancer, stimulând sistemul imunitar să lupte împotriva tumorilor. Descoperirile din domeniul punctelor de control imun, recompensate cu Premiul Nobel în 2018, au dus la dezvoltarea unor terapii eficiente, inițial în melanomul malign, apoi extinse la alte tipuri de cancer. Pe lângă imunoterapie, terapiile țintite au oferit o abordare mai precisă față de chimioterapia clasică, reducând impactul asupra celulelor sănătoase. Aceste progrese au schimbat radical tratamentele pentru diverse tipuri de cancer, aducând noi speranțe pacienților.
Pentru a afla mai multe despre imunoterapie și terapiile țintite care luptă împotriva cancerului, am realizat un interviu împreună cu doamna doctor rezident oncolog Diana Pușcașu.
Sănătate7: Cum a schimbat imunoterapia abordările de tratament ale cancerului și care sunt cele mai promițătoare rezultate obținute cu acest tip de terapie?
Dr. Diana Pușcașu: Descoperirea punctelor de control imun pentru care James P. Allison și Tasuku Honjo au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 2018 a dus la dezvoltarea unor noi terapii menite să stimuleze sistemul imunitar să lupte împotriva celulelor tumorale. Prima indicație a imunoterapiei a fost în tratamentul melanomului malign și, odată cu trecerea timpului, aceasta s-a extins, fiind aprobată în tratamentul cancerelor bronhopulmonar, renal și vezical, sau în neoplaziile tractului digestiv. Dacă, în primă fază, imunoterapia a fost utilizată la pacienții cu boală avansată, ulterior și-a dovedit eficiența și în cazurile incipiente, fiind recomandată, în funcție de caz, pre sau postoperator. Există cazuri avansate cu răspuns complet sau parțial la tratament, însă și un rezultat care indică faptul că boala este stabilă este încurajator.
Sănătate7: Ce beneficii aduc terapiile țintite și cum sunt acestea diferite de chimioterapia clasică în tratamentul cancerului?
Dr. Diana Pușcașu: Terapiile moleculare țintite sunt medicamente care au ca scop identificarea și legarea unui receptor exprimat pe suprafața celulei tumorale sau a unor structuri proteice localizate în interiorul acesteia. Spre deosebire de chimioterapice, al căror mecanism de acțiune duce la moartea celulelor, terapiile țintite opresc celula tumorală într-o anumită etapă de dezvoltare și împiedică replicarea acesteia. Unele dintre cele mai noi tratamente utilizate îmbină ambele acțiuni. Mai exact, la un medicament din clasa terapiei țintite au fost adăugate molecule de citostatic.
Spre exemplu, există cancere de sân în care celulele tumorale exprimă un receptor numit HER2. În funcție de nivelul de expresie al acestui receptor, putem administra un medicament conceput să îl țintească, numit Trastuzumab. Descoperirea acestei terapii a schimbat complet abordarea cancerului mamar HER2 pozitiv. Ulterior, a apărut medicamentul Trastuzumab deruxtecan. Practic, la anticorpul monoclonal Trastuzumab au fost adăugate molecule de citostatic, deruxtecan, pentru a crește acțiunea la nivelul patului tumoral.
Sănătate7: Care sunt cele mai frecvente tipuri de cancer diagnosticate la nivel global și care sunt tratamentele specifice pentru fiecare dintre ele?
Dr. Diana Pușcașu: Conform celor mai noi date publicate, cele mai frecvente neoplazii diagnosticate la nivel global sunt cancerul mamar și cancerul de prostată. Tratamentul cancerului de sân este complex și depinde de subtipul molecular și stadiul bolii. Terapia sistemică poate fi reprezentată de hormonoterapie, chimioterapie sau o combinație de terapie țintită sau imunoterapie cu citostatice. De subliniat faptul că, în stadii incipiente, intervenția chirurgicală este esențială și ar trebui efectuată doar de medici cu experiență în chirurgia sânului, iar uneori este luată în calcul și radioterapia. Din tratamentul local al cancerului de prostată fac parte radioterapia și intervenția chirurgicală, iar tratamentul sistemic poate include hormonoterapia, chimioterapia sau terapia cu radionuclizi. Uneori, o strategie terapeutică recomandată este și supravegherea pacientului și inițierea tratamentului în momentul în care apar modificări.
În concluzie, imunoterapia și terapiile țintite au revoluționat tratamentele oncologice, aducând o abordare mult mai precisă și eficientă în lupta împotriva cancerului. Aceste metode permit activarea sistemului imunitar sau direcționarea tratamentelor către celulele tumorale, reducând astfel impactul asupra țesuturilor sănătoase. Deși mai sunt multe de învățat și de perfecționat, progresele realizate în ultimii ani oferă noi perspective și speranțe pentru pacienți, sporind semnificativ șansele de supraviețuire și îmbunătățind calitatea vieții acestora.
Diana Pușcașu este medic rezident oncolog în anul V la Institutul Regional de Oncologie din Iași. De asemenea, este doctorand în Genetică Medicală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și anul acesta finalizează studiile de masterat în domeniul Îngrijirilor Paliative.
Interesante articole! la cat mai multa informatie! Multumim!
Mulțumesc!