Când afli că ai o boală gravă, dificil de tratat, oamenii reacționează diferit. Unii încep să intre în panică, să plângă, pe alții îi cuprinde disperarea, alții renunță și se lasă în voia sorții. Dar sunt unii care aleg să se ia la trântă cu boală, să nu renunțe.
Un astfel de om este Cornel Mironaș, un bărbat din Pitești, care a aflat la 52 de ani că are o tumoră neuroendocrină care îi pune în pericol sănătatea. La un control de rutină efectuat anul trecut, i s-a spus că valorile tensiune arteriale sunt ridicate. Nimic așa de grav încât să se sperie. I s-a recomandat însă să facă și o ecografie abdominală.
Astfel i s-a descoperit o structură adenopatică. Adenopatia se manifestă prin creșterea în volum a ganglionilor limfatici din organism. A venit și diagnosticul crunt: Cornel avea o tumoră neuroendocrină. El a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la puțin timp a început un tratament cu un produs recomandat în cazul tumorilor carcinoide, așa cum era cea care îi fusese extirpată lui Cornel.
Nu s-a dat bătut
„Având în vedere că în țara noastră nu există investigații specifice tumorilor neuroendocrine și niciun protocol cu centrele din Europa, am fost nevoit să mă descurc pe cont propriu, ajutat de familie și de prieteni. Am încercat să descopăr toate metodele de investigare și tratament din clinicile cu specializări neuroendocrine din Europa“, povestește Cornel.
El a ajuns peste câteva luni la centrul „Erasmus“ MC din Rotterdam, unde, în urma unor investigații cu tehnologii moderne, i s-a recomandat un tratament care i-a fost de ajutor.
Peste doi ani, Cornel a aflat că boala este staționară. A continuat să-și trăiască viața normal, a continuat tratamentul specific bolilor neuroendocrine, recomandat de medicii olandezi, iar la fiecare 6 luni merge la evaluare în țară și străinătate.
Viața lui a intrat pe făgașul normalității
Cornel s-a gândit să-și împărtășească experiența prin care a trecut pentru a fi de ajutor și altor persoane care au sau au avut tumori neuroendocrine. În primii ani i-a fost foarte greu, pentru că nu cunoștea nimic despre boală și nici nu găsea informații despre tumorile endocrine. În toată această perioadă a fost sprijinit de familie și prieteni. „Viața mi-a intrat în normalitate acum. Călătoresc, am pasiuni de care încerc să mă ocup cât mai mult și îi ajut pe bolnavii care suferă de această problemă cu a mea, cu sfaturi și îndrumări la clinicile din străinătate“, conchide Cornel.
