Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 3 din 3 REZULTATE

Când dragostea face minuni: legătura mamă-fiică

În urmă cu câteva decenii, Maria Ștefănescu și soțul ei o adoptau pe Raluca, de la un orfelinat. Fetița visa să se facă balerină. Toate speranțele i-au fost însă spulberate de o boală fără leac.

Liniștea familiei a fost spartă într-o zi de un telefon: educatoarea anunța alarmată că Raluca făcuse o criză de epilepsie. Apoi, între 3 și 6 ani fetița făcuse mai multe astfel de crize, dar care îu âncetat în urma tratamentului medicamentos prescris de medici.

A urmat școala primară. Raluca era plină de viață, învăța bine și cu drag. Însă, pe la sfârșitul clasei a doua, crizele au reînceput. Erau asociate cu probleme de vorbire și de echilibru. Scrisul ei de mână, până atunci drept și îngrijit, se frângea brusc într-o curbă descendentă, ininteligibilă.

Verdictul medicilor a fost crud: panencefalită sclerozantă.Părinții au fost avertizați că zilele Ralucăi sunt numărate.

Boală cu evoluție rapidă

Raluca nu era singurul copil cu un astfel de diagnostic: alți 400 sufereau de aceeași boală, cauzată, se credea, de un tratament prost administrat în copilărie. Maladia evolua rapid, cu contracții dureroase și pareze. În scurt timp, Raluca a rămas imobilizată la pat. Doar și-i mai putea mișca.

Numeroase tratamente

Mama Ralucăi era asistentă medicală și a încercat tot ce se putea pentru a-și ține copilul în viață: a adus cu greu medicamente din străinătate, tratamente naturiste, terapii neomologate. Cu dragoste și încredere, nu a renunțat nicio clipă la ideea că Raluca ar putea să se facă bine. Raluca trebuia îngrijită zilnic ca un bebeluș: i se dădea să mănânce culingurița, trebuia întoarsă în pat să nu facă escare, i se vorbea și cânta de către mama ei. Fata răspundea din priviri.

Cea mai puternică legătură: mamă-fiică

Din toți copiii care erau diagnosticați cu această boală, Raluca a trăit cel mai mult. S-a stins însă la 39 de ani, în urma unor complicații pulmonare. Dorința ambelor, mamă și fiică, de a trăi a fost dincolo de cuvinte.Legătura profundă dintre ele a fost probabil leacul care a întârziat, miraculos, deznodământul.

Cuvinte care dărâmă şi cuvinte care construiesc o relaţie. Opinia psihologului

Cuvintele pot răni mult mai rău chiar decât o palmă. De aceea, atunci când suntem supăraţi pe cineva, efervescenţa momentului nu trebuie să ne determine să folosim cuvinte dure, pe care le vom regret mai apoi toată viaţa. Trebuie să rămânem calmi şi să ne alegem cu grijă cuvintele, deoarece acestea au puterea de a dărâma o relaţie într-o fracţiune de secundă.

Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că există, în vocabularul limbii române, multe cuvinte care, chiar dacă nu sunt jignitoare, agresive sau sunt spuse pe un ton domol, pot dărâma la fel de uşor o relaţie. “Nu trebuie să avem neapărat un stil agresiv de adresare partenerului sau să îl jignim direct, ca să îl îndepărtăm de noi. Există cuvinte mai soft, pe care mulţi nu le băgăm în seamă, dar care pot genera acuze nefondate sau chiar pot denota imprecizie, condiţionare sau pesimism. Cuvinte precum „poate”, „oarecum”, „parcă”, „dacă”, la fel ca şi negaţiile de tipul „nu ştiu”, „nu cred”, sădesc şi cresc în partener, mai repede decât putem crede, sentimentul de incertitudine. Odată cu instalarea acestei senzaţii de incertitudine, fără să constientizăm, devenim mai putin încrezători în noi şi mai ales în cel care rosteste aceste cuvinte în mod frecvent, mai puţin încrezători în sentimentele sale şi în capacităţile sale de a concretiza ceea ce spune. În mod indirect, prin impactul acestor sintagme este indusă nesiguranţa, fapt ce poate conduce la creşterea suspiciunilor şi chiar la gelozie”, explică psihologul, citat de Plus Communication.

Mai mult decât atât, Laura Maria Cojocaru crede că asocierea unor fraze cu conţinut pesimist cu unele cuvinte precum „imposibil”, „dificil”, „greu”, „niciodată”, „definitiv”, pot induce o stare de alertă, chiar de panică, sau o stare de tristeţe care poate merge până la instalarea unei depresii reactive.

De asemenea, specialistul recomandă ca, atunci când partenerul are nevoie de sprijinul şi confirmarea noastră şi nu numai în această situatie, să evitam formula de genul “da, dar…”, care înseamnă de fapt un “nu”, înseamna dezaprobarea unei acţiuni, gând, simţire a partenerului şi poate duce la scăderea simei de sine şi nevoia de a căuta susţinere şi confirmare în altă parte.

Putem folosi mai des “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut” sau … “te iubesc”

“Cuvinte pozitive, precum “simplu”, “uşor”, “frumos”, “plăcut”, “perfect”, “absolut” au o putere benefică pentru organism, deoarece asociate cu evenimente frumoase, pot detensiona situaţia şi declanşează senzaţia de securitate şi protecţie a ambilor parteneri. Asta se întâmplă deoarece aceste cuvinte sunt încărcate de energii pozitive, iar mintea noastră reacţionează la ele prin secreţia de endorfine în tot corpul.

Dacă la toate acestea spunem partenerului nostru, din când în când, cu o voce caldă, un “te iubesc” sincer, atunci nu doar îi umplem inima de fericire, dar îi îmbunătăţim sănătatea … la propriu. Cuvintele au puterea extraordinară de a transforma fantastic mecanismele organismului nostru, au putere în plan fizic, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Pe lângă cuvintele de încurajare, obligatorii pentru o relaţie sănătoasă, mai sunt câteva elemente care nu trebuie să lipsească din viaţa de cuplu, precum: timpul acordat partenerului, daruri simbolice, mici servicii şi … mângâierile fizice. “Pentru ca acele cuvinte frumoase pe care le adresăm partenerului nostru de viaţă să rămână vii în conştiinţa lui, trebuie să le acredităm prin fapte. Ne putem face o agenda cu activităţi comune, care ne fac plăcerere amândurora – spre exemplu, mersul în parc, alergatul, mersul la picnic, bowling-ul etc. – şi în fiecare weekend să le punem în practică. De asemenea, micile daruri sau servicii pe care le facem pentru celălalt, precum “spălatul vaselor când iubita este obosită” sau “cumpărarea unui colier drăguţ atunci când nici nu se aşteaptă” pot cântări enorm în economia relaţiei. La toate acestea, nu trebuie să lipsească mângăierile fizice. Acestea sunt înţelese ca o modalitate de a-i comunica partenerului emoţia iubirii”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Iubirea a învins boala

Au trecut patru ani de când Mihai și Ioana și-au jurat dragoste și credință și să fie alături unul de altul în bogăție și sărăcie, în sănătate și boală. Nu s-au așteptat însă ca iubirea lor să fie pusă la încercare de o boală gravă.

Povestea începe într-o zi de septembrie. „Se zice că Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce. Iar noi credem cu tărie în asta“, își începe povestea Ioana. Avea 23 de ani când l-a cunoscut pe Mihai, la București, unde ea studia la ASE. Amândoi aveau vise și ambiții. S-au îndrăgostit unul de altul imediat.

S-au căsătorit și au început să-și facă planuri de viitor. Apoi, dintr-o dată ceva s-a schimbat. „La început, totul părea o joacă. Făceam glume pe seama lui, pentru că uita de la mână până la gură. La un moment dat, însă, mi-a zis foarte îngrijorat că nu înțelege ce este cu el de uită multe lucruri și că simte că ceva este în neregulă cu el. Într-o zi s-a întâmplat ceva foarte serios. Ne aflam în mașină și la un moment dat a pus o frână brusc și m-a întrebat unde suntem și unde mergem. Știa cine sunt, dar nu știa unde suntem. După cinci minute și-a revenit și nu-și mai amintea nimic din ce se întâmplase mai devreme. M-am speriat  foarte tare și am hotărât să mergem la medic“.

Ce a arătat investigația RMN

Medicul, destul de rezervat, le-a spus că trebuie făcute mai multe analize. Au ieșit toate bune, apoi Mihai a fost trimis la psiholog. Au presupus că ar putea fi vorba de atacuri de panică. Nici aici nu au primit vreo veste proastă, așa că au ajuns la neurolog. „Am fost nemulțumită până acum, pentru că toate erau bune, dar el era din ce în ce mai rău. Așa că i-am spus neurologului că nu plec din cabinet până nu-i dă trimitere la RMN. Și aici a fost drama: peste două săptămâni am ieșit din cabinetul neurologului cu o analiză RMN care spunea negru pe alb că soțul meu avea o tumoră de 3 cm în lobul frontal drept. Am fost trimiși de urgență la un neurochirurg. “

Rugăciune înainte de operație

„Am mers la un neurochirurg la care ne-a trimis medicul de familie. După o investigație, acesta a hotărât că este nevoie de operație urgent. M-am rugat pentru Mihai împreună cu medicul înainte de operație. A urmat o operație grea, și a stat trei săptămâni în spital.“. Au urmat teste peste teste, alte RMN-uri și alte proceduri obositoare. „Acum este bine, iar eu aș face din nou tot ceea ce îmi stă în puteri, ca el să fie sănătos, să fie bine“, își încheie Ioana povestea.