Prevenția cancerului joacă un rol esențial în menținerea unei stări bune de sănătate, iar teste de screening regulate pot ajuta la depistarea precoce a unor afecțiuni care, dacă nu sunt tratate la timp, pot deveni fatale. Gastroenterologul ne explică importanța screeningului pentru depistarea cancerului colorectal și a altor tipuri de cancer, precum și cum vaccinarea împotriva HPV poate proteja împotriva cancerului de col uterin.
Împreună cu doamna doctor Georgiana Tutuian, medic specialist în gastroenterologie, vom discuta despre factorii de risc asociați cu dezvoltarea cancerului, despre cum o rutină zilnică de prevenție activă poate reduce semnificativ riscurile și cum putem integra aceste obiceiuri sănătoase în viața cotidiană, în ciuda provocărilor stilului de viață modern.
Sănătate7: De ce este important să facem teste de screening regulate și ce tipuri de teste sunt esențiale pentru depistarea precoce a cancerului?
Dr. Georgiana Tutuian: Aici vă pot răspunde din punct de vedere al gastroenterologului. Screeningul în gastroenterologie se face printr-o colonoscopie începând cu vârsta de 50 de ani pentru depistarea precoce a cancerului colorectal, prin depistarea și rezecția polipilor care sunt considerați ca potențiale leziuni ce pot să se transforme în cancer. Astfel, prin rezecția lor, minimizăm riscul unui cancer colic. Pentru cei care au în familie, mai ales la rude de gradul I, cazuri de cancer colic, screeningul începe mai devreme, mai exact cu 10 ani înaintea celui mai tânăr membru afectat. În cazuri în care există sindroame genetice, screeningul se începe și mai devreme, în funcție de caz. Există și screening pentru cancerul de ficat, la fiecare 6 luni, pentru pacienții cu ciroză. Personalizat, există și screeningul pentru alte tipuri de cancere: cancerul esofagian, de stomac, de pancreas, însă nu sunt atât de bine standardizate ca cel colic. Recent, și în România s-a implementat, ușor-ușor, screeningul pentru populația generală.
Sănătate7: Cum poate vaccinarea împotriva HPV să protejeze de cancerul de col uterin și ce alte tipuri de cancer pot fi prevenite prin vaccinuri?
Dr. Georgiana Tutuian: Este mai potrivit avizul unui ginecolog, însă, în principiu, HPV este un virus care poate provoca modificări la nivel celular și crește riscul de cancer de col uterin și nu numai. Prin vaccin, nu mai contactăm virusul și, deci, scade riscul dezvoltării unui cancer provocat de acesta.
Sănătate7: Ce factori de risc sunt cei mai asociați cu dezvoltarea cancerului și ce pași putem face pentru a-i evita din stilul nostru de viață?
Dr. Georgiana Tutuian: Factori genetici, pe care nu îi putem evita, însă îi putem depista și ulterior, în funcție de ei, beneficia de screening, dar și factori de mediu precum: fumatul crește riscul tuturor cancerelor, alimentele afumate și nutriția care cresc riscul de cancer gastric, diabetul care crește riscul de cancer pancreatic etc.
Sănătate7: Cum poate o rutină zilnică de prevenție activă (alimentatie, exerciții, screening) să reducă semnificativ riscul de cancer?
Dr. Georgiana Tutuian: Prin depistarea și eradicarea precoce, dacă vorbim de screening. În ce privește alimentația, trebuie avut grijă la E-urile cunoscute ca fiind periculoase, cum am dat în exemplul de mai sus, nitriții din mezeluri care sunt conservanți, dar care pot provoca un cancer de stomac. Sportul ajută în general, însă nu neapărat pentru prevenția cancerului.
Sănătate7: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii în ceea ce privește prevenția cancerului și cum pot oamenii să integreze mai ușor prevenția cancerului în viața lor de zi cu zi, având în vedere stilul de viață agitat și provocările moderne?
Dr. Georgiana Tutuian: Din punctul meu de vedere, când ignoră recomandările de screening. Asta pe lângă alcool și tutun, care sunt cunoscute ca fiind cauze pentru diverse tipuri de cancere. Tocmai stilul de viață modern ajută în informare cu privire la cât de des mergem la medic, ce trebuie să căutăm cu regularitate, ce analize trebuie făcute periodic. Aici văd un plus în stilul de viață modern. Stresul nu este neapărat un risc clar pentru cancer, dar poate predispune la supraalimentație și creștere în greutate, poate duce la consum de alcool și alte substanțe, la somn insuficient, care au efecte nefaste pe termen lung.
În concluzie, prevenția cancerului reprezintă o componentă esențială a unui stil de viață sănătos și responsabil. Testele de screening regulate, vaccinarea împotriva HPV și adoptarea unor obiceiuri sănătoase, cum ar fi o alimentație echilibrată și exercițiile fizice, pot reduce semnificativ riscurile de apariție a acestui tip de afecțiune. Este important să fim proactivi în privința sănătății noastre, să fim conștienți de factorii de risc și să integrăm prevenția în viața de zi cu zi, indiferent de provocările unui stil de viață agitat. Prevenirea cancerului nu înseamnă doar tratamente și analize, ci și alegeri sănătoase care pot face diferența pe termen lung.
Georgiana Tutuian Mănlăilă este medic specialist gastroenterologie, a studiat la București la UMF Carol Davila și, ulterior, a definitivat rezidențiatul în România și Franța. În prezent lucrează în Elveția, având supraspecializare pe boli funcționale cu un DIU la Universitatea de medicină din Bordeaux.