Sănătate în fiecare zi

Arăt: 1 - 2 din 2 REZULTATE

Plânsul, modalitate de vindecare a sufletului

Studiile au arătat că oamenii se simt mai bine după ce plâng. Este o modalitate puternică de a elibera tristețea și furia, durerile din trecut și rănile.

Lacrimile sunt supapa de eliberare a corpului pentru stres, tristete, durere, anxietate si frustrare. De asemenea, puteți avea lacrimi de bucurie, să zicem atunci când un copil se naște sau lacrimi de ușurare când o dificultate a trecut.

Când plângi, este răspunsul natural al corpului tău la orice emoție provocatoare care a apărut în spațiul tău interior. Plânsul este un act de detoxificare fizică și emoțională …

Gândiți-vă la fiecare lacrimă ca la o reprezentare fizică a tristeții și a stresului pe care acum îl abandonați. Dacă nu plângeți și nu folosiți altă tehnică pentru a elibera tristețea din interior, se poate să ajungeți până la un punct apropiat de depresie, care vă va copleși. (PM)

Atunci când suntem bebeluși, plângem; plângem când ne este foame, plângem când ne este sete, când ne este somn sau când ne doare ceva, când vrem să fim ținuți în brațe și să primim afecțiune, pentru că plânsul este singurul limbaj pe care-l cunoaștem pentru a ne manifesta nevoile și dorințele. Mai târziu, creştem şi plângem în continuare; atunci când suntem triști sau când suntem bucuroși, plângem pentru că în acel moment trăim o emoție intensă pe care simțim nevoia să o exprimăm.

La un anumit moment din viață, nu mai plângem sau, mai bine spus, nu mai plângem în fața altora. Asta se întâmplă pentru că reușim să ne abținem, deoarece, la un moment dat, cineva ne-a spus că e rușine să plângi, că denotă slăbiciune, lipsă de respect de sine etc.

“Într-un punct critic al vieții noastre, ajungem pe negândite să punem egal între eșec, neputință și plâns. Nimic mai neadevărat! A fi puternic nu înseamnă să te abții să plângi, nu înseamnă să te prefaci că nu ai sentimente, că ești doar un robot cu șuruburile perfect unse, că ești o persoană intangibilă și atotstiutoare.

Nu reușești cu atitudinea asta decât să devii o persoană caraghioasă. “Nu plâng ca să nu vadă ceilalți! Deci nu plâng pentru că mi-e frică! Deci sunt o persoană puternică?” Răspunsul este categoric NU!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Adevărata putere ți-o manifești atunci când renunți la rușini inutile

În opinia specialistului, adevărată putere ți-o manifești în momentul în care-ți dai voie să trăiești așa cum simți, să renunți la frici (în special, frica de părerea celorlalți), să renunți la rușini inutile, să decizi că, în loc să cauți atât de multă confirmare de la ceilalți, e mai util să înveți să te apreciezi, să te iubești și să te accepți tu însuți așa cum ești.

“Adevarata putere interioară se manifestă atunci când spui și dezvălui adevărul despre tine, pentru că adevărul eliberează. Veți găsi probabil destule păreri care spun că plânsul este dăunător din varii motive, însă gândiți-vă la următorul aspect: Ce anume din funcționarea organismului nostru este lipsit de sens?

Dacă un organ, un os, un hormon, o emoție, o manifestare este acolo, cu siguranță are un rol! A descoperit cineva toate tainele creației și ale universului ca să poată afirma cu toată convingerea că orice din aceste lucruri care ne definesc trebuie scoase?”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Plângeți! Lacrimile ne definesc ca fiinţe umane!

“Deci: plângeți pentru că emoțiile ne definesc ca ființe umane! Plângeți pentru că manifestarea emoțiilor este sănătoasă! Plângeți pentru că părerea celorlalți n-o să vă facă viața mai ușoară și mai frumoasă, părerea celorlalți nici nu vă ia, nici nu vă dă ceva, este doar o părere (alții habar n-au ce este bine/ce vi se potrivește cu adevărat).

Plângeți pentru că a plânge este o dovadă de putere! Plângeți pentru că plânsul este o modalitate de vindecare a sufletului!”, este recomandarea psihologului Laura Maria Cojocaru.

Beneficiile plânsului

– lacrimile sunt secreții sărate și alcaline produse de glandele lacrimale, având un scop biologic și homeostatic (prin absortia lor în organism la nivelul pielii foarte subţiri de sub ochi).

– lacrimile au scop protector, protejând împotriva factorilor iritanți precum nisip sau vânt, curenți de aer sau anumite impurități prezente în aer

– contribuie decisiv la eliberarea toxinelor din organism și la instalarea stării de bine

– este considerat a fi o metodă eficientă pentru a elibera hormonii stresului din organism

– este poate cea mai rapidă, cea mai la îndemână și firească, cea mai eficientă metodă de a înlătura durerea emoțională

– plânsul și lacrimile stimulează eliberarea endorfinelor, anumite substanțe produse de creier, ceea ce, în mod natural, duce la îmbunătățirea stării de spirit și la diminuarea intensității durerii psihice

– după o repriza de plâns, valorile tensiunii arteriale scad, iar oxigenul se absoarbe mai bine în globulele roșii.

Arta de a-ți cere iertare

Cu toții am întâlnit oameni care nu-și cer iertare niciodată, care spun cu mândrie că în familia lor nimeni nu șia- cerut vreodată iertare. Această atitudine se amestecă deseori cu noțiuni de indeoendență feroce, mândrie personală și o mentalitate egoistă. Să-ți ceri iertare, potrivit acestui tip de gândire, înseamnă slăbiciune și vulnerabilitate; și odată ce o faci, ești în pericol de a se profita de tine, scrie psihologul american Robert Taibbi, în Psychology Today.

Pentru alții, să-ți ceri iertare este mai puțin o parte de filozofie, și mai mult o situație în care trebuie să-ți dai seama dacă și cât de mult ai greșit: „Chiar am făcut ceva rău? Chiar dacă tu crezi așa, eu nu știu pentru ce aș putea să să-mi cer scuze.“ Pasul următor este jocul de-a cine este vinovat: „Indiferent ce am făcut, a fost numai din cauza a ceea ce ai făcut tu. Numai tu ești de vină“. Aceasta este în special gândirea celor înclinați spre furie: „Sunt furios pentru că tu…“

Mai există și grupul celor care ar vrea să-și ceară iertare, dar rămân blocați undeva pe parcurs, undeva unde se duce lupta care e mai puternic: „Nu-mi cer scuze, dacă nu-ți ceri tu primul iertare. Dacă n-o faci, atunci n-o fac nici eu. Tu decizi.“

Chiar dacă faptul că ți-ai cerut scuze pare să te pună într-o poziție de slăbiciunea, cealaltă persoană nu poate profita de tine dacă tu nu o lași. Și mai important, scuzele nu sunt despre ce e bine și ce e rău, despre care realitate este aia corectă, ci despre altceva: asumarea responsabilității pentru rănirea neintenționată (sau uneori intenționată) a cuiva, din punct de vedere emoțional sau fizic. Nu-ți ceri iertare din cauza ta sau a ceea ce ai făcut, ci din cauza efectelor asupra cuiva, la care de obicei ții, sau măcar despre care spui că ții.

Când faci pasul pentru a-ți cere iertare, este un pas spre vindecarea unei răni, spre schimbarea stării și a climatului unei relații, când vrei să o repui pe firul ei obișnuit. Iar dacă ești părinte, devine un dar și o lecție pe care o dai copiilor tăi – despre cum să fii responsabil și compătimitor în lume și cu alții.

Așadar, cum faci pasul, și cum devii compătimitor și responsabil cerându-ți scuze ca adult? Iată unele sugestii.

Nu trimite mesaje text

Bine, poți trimite un mesaj, dar acesta nu ar trebui să fie mai lung decât „Îmi pare foarte rău pentru…“ O propoziție. Mai mult de atât ar însemna riscul ca cealaltă persoană să-ți citească emoțiile în mesaj, deși tu poate nu voiai, și care, într-un final și-ar putea ucide cererea de iertare.

Trimite un e-mail

Un e-mail, moderna versiune a unei scrisori, îți dă spațiul emoțional și vizual pentru a spune tot. Ai timp să te gândești ce vrei să spui, și, în comparație cu un telefon, nu pui omul în fața faptului împlinit încercând să ai o conversație cu el, chiar dacă este un moment nepotrivit.

Un e-mail reușit ar trebuit să acopere trei puncte: primul se referă scuzele în sine, la conștientizarea că ai rănit sentimentele celuilalt și la faptul că-ți pare rău că ai făcut-o. Al doilea furnizează un background, ajutând cealaltă persoană să înțeleagă ceea ce gândeai și simțeai la momentul respectiv, ceea ce a dus la situația neplăcută.

Asta este important; când suferă, cealaltă persoană își dorește cel mai mult să știe ce a dus la izbucnirea ta, și fără explicațiile tale, e foarte posibil să-ți ofere singur unele, poate chiar incorecte. Acestea fiind spuse, explicațiile tale nu sunt o undă verde pentru a fi defensiv sau pentru a-ți justifica acțiunile. Fii atent la scop, acela de a încerca să vindeci o rană. Dacă te arunci în apărare, nu ești pregătit să scrii un e-mail.

Și în final. vrei să incluzi în e-mailul tău orice crezi că cealaltă persoană ar putea începe să creadă. Ai putea avea formulări de genul: „Nu încerc să justific ceea ce am făcut“, „Nu spun că a fost vina ta“ etc. Ceea ce faci prin introducerea acestro formulări este să clarifici și să calmezi (să sperăm), chiar să previi anumite neînțelegeri sau reacții ale celuilalt.

Ce urmează

Nu trimite doar mesajul sau e-mailul și gata, crezi că ai terminat. Acestea sunt stratul de bază, fundația pentru o conversație care urmează. Scopul unei discuții față în față sau la telefon este să auzi reacția celuilalt, să clarifici ce s-a interpretat greșit sau nu s-a înțeles și să apreciezi cât de gravă este situația.

Și dacă cealaltă persoană nu-ți acceptă scuzele

Poate că este ceva, în ciuda eforturilor tale bine intenționate, ce n-a înțeles sau a interpretat greșit. Rezistă impulsului de a forța și a-ți impune punctul de vedere ori de a deveni exagerat de defensiv. La un anumit punct, realizează că ai făcut tot ce ai putut. Este timpul să mergi mai departe.

Scuzele nu sunt despre încurcături sau despre cauze pierdute, despre înfrângeri sau câștiguri. Nu sunt nici o unealtă de manipulare pentru a-l face pe celălalt să-și admită greșeala. Sunt despre vindecarea unor răni, despre repararea unor stricăciuni și a unor relații.