Când am fost provocată să țin acest serial săptămânal, primul subiect care mi-a venit în minte a fost cel legat de violența în cuplu. Parcă retrăiesc gânduri pe care le aveam în 2015 și din care mi-am făcut multe notițe. Eram fascinată să descopăr cât de complexă este gândirea femeilor, cât sunt ele de conciliante, docile, cochete, altruiste și indulgente! Apoi, vine întrebarea: De ce unele dintre noi rămân într-o relaţie care nu mai merge, care este presărată de neajunsuri, uneori de abuzuri – violență fizică sau verbal ? Dacă analizăm din punct de vedere psihologic, femeile au o capacitate de înțelegere mult mai ridicată decât bărbaţii. Pe parcursul timpului, am cunoscut multe femei abuzate, însă una dintre ele mi-a atras atenţia în mod deosebit. Aceasta a venit la cabinetul meu însoţită de către soţul ei şi cei doi copii minori. Motivul venirii la cabinet era violenţa soţului (acesta îi aplica corecţii săptămânale în faţa copiilor), femeia sperând că eu îl pot convinge pe soţ să nu o mai lovească atât de violent. Interesantă era atitudinea soţului. El era ferm convins că “bătaia este ruptă din rai“ şi cea mai optimă metodă de comunicare cu soţia părea să fie agresivitatea. L-am întrebat ce rezultate a obţinut pe parcursul celor 12 ani de bătaie aproape săptămânală şi mi-a răspuns cu nonşalanţă că rezultatele erau foarte slabe, dar devenise ( pentru el cel puţin ), o rutină în a-i aplica bietei femei corecţiile care se soldau uneori cu îngrijiri medicale. I-am propus doamnei să vină şi neînsoţită să stăm de vorbă şi după câteva şedinţe în care s-a opus cu vehemență să discute despre coșmarul în care trăia, concluzia ei a fost: “copiii trebuie să aibă un tată, indiferent de cum este acesta“. Era pregătită să îndure mai departe calvarul pentru că, nu-i aşa ?, ce dovadă de iubire mai clară ar putea avea că EL o iubeşte dacă nu o şi altoieşte! În cazul abuzurilor de acest fel, am constatat că nu contează foarte mult condiţia socială a agresorului şi nici a victimei. Probabil rata violenţei domestice este mult mai ridicată în mediul rural, însă statisticile susţin că un IQ mediu spre ridicat nu are nicio legătură cu Inteligenţa Emoţională (cea care dictează raţiunea). Obiceiul de a da în celălalt îl deprinzi în mare parte în cadrul educației primite de la părinți. Nu numai că aceștia te învață că bătaia e normală, dar nici nu te învață să-ți dezvolți mijloace de comunicare ale propriilor sentimente. Bătaia nu este singurul tip de violență pe care o regăsim într-un cuplu. Mult mai frecvent întâlnim violența pasivă. Adică nu dai cu palma, dar emani agresivitate și ostilitate prin toți porii, iar din când în când mai arunci și o uitătură urâtă ca sa nu se uite cine este “șeful “.
Violența în cuplu are cu siguranță niște explicații mult mai firești decât natura sa „divină”. Violența este o manifestare a unor frustrări și slăbiciuni personale ale agresorului. Doar dacă i s-a părut că i-ai zâmbit prea lung tipului de la ghişeul de bilete şi primeşti o palmă peste față când ajungi acasă. Explicaţia este mai mult decât simplă… respectivul este mult prea complexat. Cel mai rău, însă, e faptul că atât de multe femei acceptă un tratament abuziv. Majoritatea, sunt femei de altfel cu capul pe umeri, ele tac și suportă, cumpărând de zor ochelari de soare pentru a masca urmările “dovezilor de iubire “. Dragostea pare să-i orbească pe unii dintre noi.
De ce este acceptată violența din partea partenerului? Poate datorită educației primite de la părinți: dacă iubești, trebuie să taci și să suporți. Poate din cauza unei autodiscriminări sexuale: femeia merită o palmă din când în când. Sau poate că, pentru tine, asta demonstrează că ai un bărbat adevărat lângă tine și nu un fătălău care te ia cu zăhărelul pentru că este prea bleg. Dragele mele, bătaia NU face parte din iubire. Face parte dintr-o acută lipsă emoţională şi empatie pentru cel de lângă tine. Majoritatea dintre voi sunteți MAME. Apelați la ajutor de specialitate până nu este prea târziu…atât pentru voi, cât și pentru copiii voștri.
Toate pasiunile sunt bune când le stăpânim, și toate sunt rele când ne subjugă ( J.J Rousseau )
Psiholog clinician Specialist Cristina Zaharia