Arhive simptome - Sanatate 7

Când trebuie să ne îngrijoreze chisturile ovariene

Chisturile ovariene sunt o afecțiunie care este foarte des întâlnită la femei în perioada fertilă. Dar, pentru a nu se ajunge la complicații, cum ar fi pierderea unui ovar, acestea trebuie ținute sub control, fiind nevoie de controale ginecologice periodice și tratament.

De formarea chisturilor ovariene se face vinovată chiar ovulația, un fenomane natural care se petrece în organismul oricărei femei fertile. La aceasta se mai adaugă dezechilibrele hormonale.

Când este nevoie de operație

De cele mai multe ori, chisturile sunt formațiuni benigne, nedureroase, asemănătoare unor săculeți cu lichid, care dispar de la sine. La femeile cu vârsta sub 35 de ani, apar după ce ovulul este eliberat, când foliculul rămas în ovar se micșorează și se umple cu lichid. Când chisturile se măresc și devin dureroase trebuie îndepărtate chirurgical.

„Tratamentul chirurgical în cazul chisturilor ovariene se instituie numai când este vorba de unele de dimensiuni mari , cu aspect anormal ecografic, care continuă să crească sau care nu dispar după 2-3 cicluri menstruale. Cea mai bună măsură de precauție ar fi ca, mai ales după instalarea menopauzei, în urma unui examen ginecologic, să fie extirpate toate chisturile existente“, explică dr. Mihai Copăceanu medic primar obstretică-ginecologie.

Pot deveni maligne?

De cele mai multe ori, chisturile ovariene dispar fătă tratament, de la sine, în câteva luni. În care unul sau mai mulți cresc și depășesc doi centimetri, trebuie fie tratate cu medicamente, fie îndepărtate chirurgical. Chisturile de mari dimensiuni pot cauza și anumite simptome, cum ar fi: senzația de greutate și durere abdominală, balonare, dureri menstruale, constipație, sensibilitate a sânilor sau îngrășare fără explicație.

Cum pot fi depistate chisturile ovariene

Un control de rutină și o ecografie transvaginală permit depistarea precoce a chisturilor care ar putea deveni problematice. Multe femei află că au chisturi abia în primele luni de sarcină. Acestea nu afectează sarcina sau nașterea, iar dacă sunt mari pot fi îndepărtate prin tratament chirurgical fără a afecta fătul.

Cum pot evolua chisturile ovariene

Dacă simptomele se agravează, este posibil ca un chist să se fi rupt și să sângereze. Primele semne sunt greața, durerea, amețelile, sângerările vaginale. Astfel de complicații pot fi evitate dacă se efectuează controale periodice la ginecolog.

Există două situații în care chisturile ovariene pot deveni maligne: chistul folicular în urma unui tratament pentru fertilitate și chistul luteal cauzate de dezechilibre hormonale. Acestea au nevoie de monitorizare dacă nu dispar în decurs de trei luni.

De ce trebuie tratate la medic

Un tratament nepotrivit crește riscul de mărire sau chiar de spargere a chisturilor, ceea ce provoacă dureri și tulburări de ciclu menstrual. Cele mai periculoase sunt cele mari, depistate târziu, care pot duce la pierderea ovarului.

În mod normal, atunci când nu se resorb după trei menstruații, medicul recomandă un tip de anticoncepționale și antiinflamatoare pentru a reduce instensitatea durerilor.

Ce este cardiomiopatia și cum se poate ține sub control

Cardiomiopatia este o afecțiune care împiedică mușchiul inimii să pompeze sângele în mod eficient. Printre simptomele acestei afecțiuni se numără dificultățile la respirație și durerile în piept.

Există mai multe tipuri de cardiomiopatie, și deci și cauze de mai multe feluri. Dar, din păcate, este o afecțiune care nu poate fi vindecată, ci numai ținută sub control. Tratamentul abordat ameliorează simptomle, ceea ce înseamnă că se poate trăi cu această boală.

Simptomele cardiomiopatiei

În stadii incipiente ale afecțiunii, simptomele nu prea sunt evidente. Dar, odată ce boala înaintează și se agravează, pot apărea următoarele simptome: dificultăți de respirație la efort sau în timpul activităților zilnice, amețeli, leșin, durere în piept, oboseală, bătăi rapide sau neregulate ale inimii, umflarea mâinilor, a picioarelor sau abdomenului.

În cazuri mai grave, pot apărea chiar și aritmii, cheaguri de sânge, atac de cord sau insuficiență cardiacă.

Tipuri de cardiomiopatie

Cardiomiopatia este de mai multe feluri: hipertrofică, dilatativă, restrictivă și displazia aritmogenă de ventricul drept.

Cea mai frecventă este cardiomiopatia hipertrofică, prevalența ei fiind de 0,2 % la populația generală. Mușchiul cardiac suferă o îngroșare anormală, și prin urmare, inima trebuie să muncească mai mult.

Cardiomiopatia hipertrofică

„Cardiomiopatia hipertrofică (CMH) este o afecțiune cardiacă primară, determinată, de cele mai multe ori, de factori genetici . Se caracterizează prin îngroșarea pereților ventriculari și dezorganizarea arhitecturii mușchiului inimii. Dintre pacienții cu CMH, mare parte dezvoltă forma obstructivă, CMHO, iar tratamentul se adresează celor simptomatici. El poate fi medicamentos, eficace în multe cazuri; în cele rezistente la tratamentul medicamentos se reduce la tratament invaziv“, explică dr. Sorin Lepădatu, medic primar chirurgie cardiovasculară.

El adaugă faptul că „tratamentul chirurgical este în acest moment tratament de clasa I și constă în miectomie septală extinsă sau operația Morrow. Când nu se poate efectua operația, în cazul pacienților care prezintă comorbidități grave și care au risc operator cresc se recomandă ablația septală“.

Cardiomiopatia dilatativă

În cazul acesteia, pereții inimii se întind și devin mai subțiri din cauza creșterii volumului uneia sau a mai multor cavități ale inimii. Această întindere slăbește mușchiul inimii, care nu reușește să mai pompeze sângele cu suficientă putere.

Cardiomiopatia restrictivă

Este un tip mai rar întâlnit și apare atunci când mușchiul cardiac se înțepenește , ceea ce împiedică ventriculele să se relaxeze și să se umple complet cu sânge, între bătăile inimii.

Displazia aritmogenă de ventricul drept

În această formă rară de cardiomiopatie, celulele care formează mușhiul inimii se transformă în țesut cicatrizat sau adipos (grăsime), provocând tahiaritmii ventriculare și chiar decesul subit, mai ales în condiții de efort susținut.

Cauze multiple

În cele mai multe cazuri afecțiunea este gentică, transmițându-se de la părinți la copii. Dar mai există și alte cauze posibile: afecțiuni cardiace congenitale, boala arterială coronariană, hipertensiunea cronică, cardiomiopatia ischemică (un atac de cord care a provocat leziuni musculare cardiace), valvulopatii, infecții virale sau bacteriene ale inimii, unele tratamente împotriva cancerului, diabetul sau alte tulburări metabolice.

Consumul excesiv de alcool, cel de cocaină sau alte droguri și anumite complicații legate de sarcină pot deveni și ele cauze de cardiomiopatie. Se întâmplă, însă, uneori ca motivele declanșării acestei boli să fie necunoscute, așa cum este cazul cardiomiopatiilor idiopatice.

Se poate trata?

Cele mai multe simptome ale bolii sunt ameliorate cu medicamente și prin schimbarea modului de viață. Tratamentul depinde de tip de cardiomiopatie și de agresivitatea simptomelor. În unele cazuri, poate fi vorba de intervenție chirurgicală, pentru reglarea aritmiilor care pot pune viața bolnavului în pericol. Pacientul va primi și indicații referitoare la efortul depus.

Când apare insuficiența hepatică și de ce devine o urgență medicală

Insuficiența hepatică se instalează atunci când ficatul nu mai funcționează așa cum trebuie. Afecțiunea poate pune viața în pericol, așadar este nevoie de intervenția de urgență a medicilor.

Ficatul îndeplinește aproximativ 500 de funcții în organism. „Ficatul detoxifică sângele, sintetizează proteinele, controloează producția de hormoni, transformă glucoza în glicogen, descompune grăsimile, ajută digestia. Acestea ar fi cele mai importante funcții“, explică dr. Călin Modreanu, medic specialist gastroenterologie.

Cum se manifestă

Ficatul, supranumit și „uzina organismului“, are o mare capacitate de regenerare. Primele semne de insuficiență apar când peste 80% din celule nu mai funcționează.

Insuficiența hepatică se manifestă sub două forme: acută și cronică. Cea acută se instalează în câteva zile sau săptămâni, fiind dificil de diagnosticat și tratat. Este provocată de hepatita acută virală (de tip A, B sau C, citomegalovirsu, Epstein Barr), abuzul de medicamente, substanțe toxice (alcool, droguri, ciuperci otrăvitoare, unele ceaiuri) sau din cauza întreruperii circulației sângelui). „Insuficiența hepatică poate fi hiperacută, când apare în 48 de ore și hipoacută, când se dezvoltă în 4-5 săptămâni“, spune medicul.

În schimb, insuficiența hepatică este cea mai frecventă formă, care se instalează după o lungă perioadă de timp. „Cauza principală este ciroza hepatică apărută în evoluția unei hepatite B sau C, alcoolismului cronic, bolilor autoimune, hemocromatozei, bolii Wilson, uneori și a steatozei hepatice. O altă cauză este cancerul hepatic“, precizează medicul Modreanu.

Poate fi prevenită?

Prevenirea insuficienței hepatice înseamnă de fapt reducerea riscului de a dezvolta ciroză sau hepatită prin: „vaccinare anti VHA (hepatita A) și anti VHB (hepatita B), folosirea prezervativului, evitarea instrumentelor medicale sau de alt tip, nesterilizate: ace de tatuaj, piercing, brici sau lame de ras folosite în comun, spălarea mâinilor înainte de masă, evitarea atingerii plăgilor deschise, utilizarea individuală a periuței de dinți, consumul moderat de alcool, evitatarea lui pe perioada administrării medicamentelor, efectuarea de analize pentru diagnostic precoce, tratamentul corect al afecțiunilor hepatice existente.“, explică medicul.

Cum poate fi diagnosticată

Insuficiența hepatică este foarte greu de diagnosticat în stadii incipiente. Asta se întâmplă din cauză că simptomele ei sunt foarte asemănătoare cu cele ale altor boli. Cele mai des întâlnite simptome sunt: stări de greață, lipsa poftei de mâncare, oboseală, diaree, umflarea abdomenului, somnilență, stări de cofuzie și agitație. „În cazuri grave se poate ajunge la hemoragie, icter sau chiar comă“, spune medicul specialist.

Care este tratamentul

Insuficiența hepatică acută cauzată, de exemplu, de excesul demedicamente, diagnosticată la timp, poate fi tratată. În cazul apariției ca urmare a infectării cu un virus, medicația trebuie urmată la spital, până la vindecare.

Situația este diferită atunci când este vorba despre insuficiență hepatică cronică. Tratamentul în acest cazu presupune salvarea acelei porțiuni din ficat care funcționează corespunzător. Dacă acest lucru nu este posibil, pacientului i se recomandă transplantul hepatic.

Ce trebuie să știm despre vaccinarea antigripală

Odată cu venirea sezonului rece, apar primele cazuri de gripă, o infecţie respiratorie care afectează întregul organism. Cea mai eficientă metodă de protecţie pe care o recomandă medicii este vaccinarea antigripală.

Simptomele pot fi durerile de cap, cele musculare şi de gât, febra, tusea şi oboseala accentuată Virusurile gripale pot da şi complicaţii, precum penumonia, sinuzita, bronşita şi otita medie.

Când se administrează vaccinul antigripa

Vaccinarea antigripală oferă o protecţie de minimum 6 luni, însă tulpina virusului se reproduce în fiecare an. Din acest motiv, vaccinul trebuie repetat anual, întrucât tulpina care declanşează gripa într-un sezon va fi diferită de cea din anul precedent.

Vaccinul are în compoziţie tulpini virale inactive, care, odată ajuns în organism, determină sistemul imunitar să producă anticorpi, cu rol de protecţie împotriva unei eventuale infecţii.

„ Pentru că experţii nu pot estima niciodată cu precizie când va fi exact sezonul gripei, indicat ar fi ca vaccinul antigripal să se administreze începând cu lunile august-septembrie, pentru a oferi protecţie împotriva întregului sezon, chiar dacă acesta poate persista până în luna martie. Vaccinul antigripal se administrează de către medic, intramuscular sau subcutanat şi poate fi făcut concomitent cu alte vaccinuri, dar în locuri diferite. La pacienţii cu imunodeficienţe şi la copiii sub 6 ani la prima vaccinare, se recomandă vaccinarea de 2 ori la interval de 4 săptămâni“, explică dr.Nicoleta Tomescu, medic de familie.

Există efecte adverse

Tulpina virusului este inactivă și în consecință nu poate declanşa gripa după vaccinare, însă unele persoane pot avea anumite reacţii adverse de scurtă durată în locul injectării, cum ar fi durere, eritem sau prurit.

Mai rar se declanşează febra, cefaleea, frisoanele sau vărsăturile, însă simptomele durează 1-2 zile. Vaccinul antigripal nu se administrează persoanelor care suferă de răceală sau de alte infecţii respiratorii şi celor care sunt alergice la substanţele componente ale vaccinului, în special la ouă.

Vaccinarea antigripală este recomandată și gravidelor

Deşi imunizarea este recomandată tuturor, sugarii, vârstnicii (peste 65 de ani), gravidele şi persoanele care suferă de afecţiuni cronice, cum ar fi astm sau boli de inimă, sunt cele mai predispuse la complicaţiile gripei. Vaccinul antigripal este recomandat şi femeilor însărcinate, deoarece ele sunt mai sensibile şi pot să se molipsească mai uşor. În acelaşi timp, dacă sunt vaccinate, vor fi imunizaţi şi copiii nenăscuţi pentru o perioadă de cel puţin 6 luni.

Cum poate fi încetinită pierderea masei musculare

Odată cu înaintarea în vârstă, funcțiile organismului încep să se deterioreze. Pe lângă vedere sau memorie, și masa musculară slăbește. Există anumiți factori care accelerează acest proces, dar care poate fi încetinit dacă respectăm anumite reguli.

Sarcopenia, sau pierderea de masă musculară asociată înaintării în vârstă implică atât scăderea forței musculare, cât și a funcționalității optime a musculaturii.

Ce zice specialistul

„Consecințele sarcopeniei includ scăderea forței musculare și a ratei metabolice musculare. Este o afecțiune care apare după 40 de ani și se accelerează după vârsta de 75 de ani.“, spune dr. Melania Cozma medic specialist reumatolog. Deși sarcopenia este mai evidentă la cei sedentari, pierderea de masă musculară, apare și la persoanele active până la vârste înaintate, fiind influențată și de alți factori, în afara mișcării fizice.

„În ceea ce privește prevenirea acestei afecțiuni, unele studii susțin un efect benefic al introducerii în dieta persoanelor vârstnice a unor suplimente precum creatina, concentratele de proteină din zer purificată, carnitina și acizii grași Omega-3“, explică medicul.

Care sunt simptomele

Sarcopenie determină apariția senzației de slăbiciune musculară și diminuarea capacității de efort fizic. Asta va duce, în cele mai multe cazuri, la evitarea activităților solicitante. Din acest motiv, procesul de pierdere de masă musculară se va accelera, reducând și mai mult pragul de efort.

„Scăderea forței musculare și a ratei metabolice musculare conduc la senzația de slăbiciune, scăderea capacității de efort aerobic și pierderea treptată a independenței persoanei afectate, care ajunge, în timp, în imposibilitatea de a-și desfășura activitățile obișnuite fără ajutor“, explică medicul reumatolog.

Boala poate fi favorizată de lipsa proteinelor

Printre factorii care influențează instalarea sarcopeniei se numără scăderea numărului de celule nervoase ce transmit impulsurile pentru mișcare la nivelul mușchilor și diminuarea nivelului unor hormoni precum testosteronul, hormonul de creștere sau factorul de creștere asemănător insulinei.

Incapacitatea organismului de a transforma proteinele în energie duce la micșorarea masei musculare. Regimurile alimentare care presupun limitarea numărului de calorii consumate zilnic sau mesele sărace în alimente cu proteine pot influența negativ masa musculară.

Mișcarea protejează

Pierderea de masă musculară poate fi încetinită prin practicarea exercițiilor fizice și prin adoptarea unei diete echilibrate, care să includă proteine din surse variate și aport zilnic de fructe și legume. Specialiștii recomandă efectuarea analizelor periodice pentru identificarea și corectarea deficitului de vitamina D, dacă acesta există, și analize pentru depistarea și corectarea eventualelor dezechilibre hormonale, în special în cazul persoanelor care au trecut de 40 de ani.

Cum poate fi tratată hipertiroidia. Sfaturile medicului specialist

Întregul echilibru al organismul este dat peste cap atunci când glanda tiroidă inundă corpul cu hormoni. Hipertiroidia, adică excesul de hormoni tiroidieni, se poate manifesta prin hiperactivitate, transpirație excesivă și insomnii, pierderea în greutate (chiar și când apetitul crește). Dar acestea sunt numai câteva simptome.

Pot surveni și schimbări metabolice (hiperglicemie, creșterea transaminazelor) și tremorul fin al mâinilor. Hipertiroidia apare mai frecvent la femie. În unele cazuri este provocată de o boală autoimună, care duce la o hipersecreție de hormoni tiroidieni. Uneori, pe tiroidă se dezvoltă unul sau mai mulți noduli, de obicei benigni.

De ce apare?

Boala Basedow-Graves este cea mai frecventă cauză dehipertiroidie. E o boală autoimună, în cadrul căreia anticorpii stimulează tiroida să producă excesiv hormoni. Speicifice bolii sunt gușa și afectarea oculară (globi oculari măriți).

Gușa polinodurală hipertiroidizată este prezentă mai ales la persoanele cu carență de iod.

Adenomul tiroidian este o tumoare de cele mai multe ori benignă, care ajunge să secrete autonom hormoni.

Tiroidita este o boală inflamatoare, care poate cauza exces de hormoni tiroidieni.

Medicamentele care conțin iod pot produce o hipertitoridie temporară. Este cazul amiodaronei, prescrisă în aritmii cardiace.

Poate afecta inima și oasele

În afara perturbării calității vieții, hipertiroidia poate produce complicații dacă nu este tratată. Astfel, pot apărea complicații cardiace sau osteoporoză,mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză. La persoanele cu probleme de inimă poate surveni insuficiența cardiacă. Cea mai gravă complicație este așa-numita „furtună tiroidiană“, care este însoțită de greață, vărsături, delir și chiar comă.

Cum se poate trata?

Dr. Simona Lăzărescu, medic specialist endocrinolog, cu competență în ecografie endocrină recomandă mai multe tipuri de tratament încaz de hipertiroidie. „În primul rând recomand măsuri generale: evitarea efortului fizic și a stresului, un regim alimentar diversificat, bogat în vitamine, minerale, cu valoare energetică sporită, pentru a evita scăderea ponderală. Este strict interzis fumatul și consumul de alcool.“, spune medicul.

Apoi, a doua recomandare este tratamentul medicamentos. „În România este disponibil un medicament antitiroidian de sinteză, care inhibă glanda să producă hormoni tiroidieni în exces (thyrozol). Scema de tratament este individualizată, în funcție de analizele de laborator și de fiecare persoană în parte“, explică medicul.

„Administrarea de iod radioactiv se face încentre specializate de medicină nucleară și constăîn înghițirea unei capsule de iod radioactiv care va fi concentrat pe tiroidă și va detrmina distrugerea celulelor tiroidiene. „Tratamentul cu iod radioactiv este contraindicat femeilor gravide sau în perioada de alăptare.“, spune dr. Simona Lăzărescu.

Intervenția chirurgicală este tratamentul definitiv al hipertitoridiei. „Se recomandă îndepărtarea în totalitate a glandei tiroide în gușile difuze caracteristice bolii Basedow, precum și în cele multi nodulare toxice și presupune extirparea tiroidei. Aceasta va duce la vindecarea hipertiroidismului, dar cu prețul instalării hipotiroidismului definitiv, care necesită tratament de susbstituție cu hormoni tiroidieni toată viața“, conchide medicul.

Femeie se tine cu mana de burta, stand pe o canapea

7 întrebări despre ulcer. Ce spune specialistul

Ulcerul este o leziune apărută la nivelul mucoasei stomacului sau duodenului și afectează mulți oameni. Sunt multe întrebări legate de acestă boală, iar noi le-am ales pe cele mai frecvente, iar un medic specialist ne-a răspuns, oferind lămuriri suplimentare.

1. Ce este ulcerul?

„Este o ulcerație formată în mucoaosa stomacului sau a duodenului. Stomacul folosește sucul gastric pentru a descompune alimentele consumate, fiind acoperit de un strat gros de mucus. Dacă regenerarea peretelui tubului digestiv e perturbată, se formează o gaură în interiorul stomacului, de câțiva milimetri, care înseamnă apariția ulcerului“, explică dr.Dorina Năstăsoiu, medic gastro-enterolog. Ea spune că se pot distinge două forme de ulcer: ulcerul duodenal, situat la nivelul duodenului, și cel gastric, adică la stomac.

2. De ce apare ulcerul?

„Ulcerul gastroduodenal poate apărea pe fondul unui nivel de stres ridicat, ori a unei alimentații prea acide, al excesului de alcool sau al fumatului.“, spune medicul. Printre cele mai frecvente cauze se numără infecția cu bacteria Helicobacter pylori și folosirea antiinflamatoarelor precum aspirina sau ibuprofenul.

3. Care sunt simptomele ulcerului?

Există diverse simptome care pot fi asociate ulcerului. „Pentru a avea un disgnostic sigur este nevoie de un consult la medicul gastroenterolog. Putem enumera printre simptome oboseala și energie scăzută, dureri și arsuri ale stomacului (mai ales noaptea), migrene, pierderea sau câștigarea unor kilograme într-un timp foarte scurt, disconfort în timp ce mănânci sau bei, anemia sau balonarea, durerea abdominală surdă și stările de vomă“, explică medicul specialist.

4. Cum se diagnostichează?

Dr. Năstăsoiu spune că prin endoscopie se poate depista și infecția cu Helicobacter pylori. Endoscopia digestivă superioară, în timpul căreia se poate preleva și o probă pentru biopsie, pune cu certitudine diagnosticul. „Dar, medicul va analiza istoricul medical și simptomele pacientului. Eventual, va face o analiză și asupra medicamentației pe care acesta o ia. Pentru depistarea ulcerului sunt necesare analize de sânge și de scaun și alte teste. Unul dintre ele poate fi testul de respirație cu ajutorul căruia se depistează bacteria Helicobacter pylori.“

5. Poate avea complicații?

„Dacă este netratat, da. Pot apărea mai multe complicații, cum ar fi infecțiile, sângerările, cancerul sau leziunile interne“, spune medicul.

6. Cum se tratează ulcerul?

Cele mai multe tipuri de ulcer se pot trata cu medicamente prescrise de medic. „Însă, în anumite situații poate fi nevoie de intervenție chirurgicală. Dacă boala s-a declanșat în urma infecției cu Helicobacter pylori, este nevoie de antibiotice și medicamente care vor împiedica celulele stomacului să producă acid.

7. Poate fi prevenit?

Este posibil ca organismul să fi fost contaminat cu Helicobacter pylori încă din copilărie. „Acest lucru nu înseamnă că persoana va face boala. Singura metodă care te ajută să nu intri în contact cu această bacterie e igiena riguroasă, care implică spălarea mâinilor cu apă și săpun de fiecare dată când mergi la toaletă sau după ce ai fost într-un mediu public“, conchide medicul specialist.

Care sunt simptomele tuberculozei și cum se poate trata

Tuberculoza este în continuare o afecțiune foarte serioasă, fiind una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. Această boală se poate transmite ușor, pe calea aerului, de aceea este bine să cunosștem simptomele și cum se poate trata.

„Tuberculoza este o boală contagioasă și de aceea este considerată o problemă de sănătate publică. Bacilul este eiberat pe calea aerului: bolnavii elimină prin tuse, strănut sau vorbit secreții care conțin bacili și astfel transmit infecția“, spune dr. Miruna Popescu, medic primar pneumolog.

Cine este predispus la contractarea bolii

Boala este provocată de bacilul Koch și poate avea două forme: activă sau inactivă (în așteptare). Dacă este în stare latentă, persoana care are deja bacteria în organism nu o poate răspândi mai departe prin tuse sau strănut, În schimb, în cazul tuberculozei active, infecția se poate transmite și celor din jur.

„Cele mai predispuse la contractarea bolii sunt persoanele care au imunitatea slăbită, cele care suferă de diabet sau de malnutriție, ori pacienții cu HIV“, explică medicul.

Principalele simptome ale tuberculozei

Semnele specifice acestei boli apar doar dacă persoana are forma activă a bolii, iar ele diferă, în funcție de localizarea bacteriei (plămâni sau alte zone din organism). Sunt semnale de alarmă: tusea însoțită de mucus gros (în unele cazuri și cu sânge), febra, frisoanele, transpirațiile din timpul nopții, mărirea în volum a gâtului, bătăile rapide ale inimii, slăbirea forței fizice, lipsa poftei de mâncare. Spre deosebire de TBC-ul pulmonar, cel osteo-articular se manifestă prin dureri la nivelul articulațiilor, mobilitate redusă, însoțite de o parte dintre simptomele formei pulmonare.

Cum se pune diagnosticul

Medicul poate suspecta că pacientul suferă de tuberculoză atunci când acesta spune că are o răceală persistentă. În completarea examinării fizice, se recomandă și analiza culturii bacilului KOch din spută (testarea mucusului de la nivelul plămânilor). De asemenea, boala poate fi depistată prin intermediul testului cutanat cu tuberculină sau în urma radiografiei toracice.

„Există două tipuri de tuberculoză, în funcție de răspunsul la tratament. Primul tip este tuberculoza sensibilă la medicație, forma care se poate vindeca în aproximativ 6 luni. De cealaltă parte, vorbim despre tuberculoza multidrog rezistentă – o formă care nu răspunde la medicația anti TBC esențială – care implică o perioadă de tratament de până la doi ani.“, spune dr. Miruna Popescu.

În ce constă tratamentul

Terapia recomandată în cazul tuberculozei este gratuită și presupune administrarea de antibiotice care distrug bacteria. Tratamentul presupune două faze: intensivă și de continuare. Se începe în spital, în secții amenjate pentru izolarea pacienților.

Prima etapă durează în medie 2-3 luni, timp în care bolnavul trebuie să ia mai multe substanțe antituberculoase, în funcție de recomandările medicului. Ulterior, când bolnavul nu mai prezintă un pericol pentru cei din jur, este externat și continuă medicația încă 4-5 luni.

De ce apare insuficiența cardiacă și ce schimbări trebuie făcute în stilul de viață

Insuficiența cardiacă este o problemă serioasă de sănătate care poate pune viața în pericol dacă nu este ținută sub control. Un rol foarte important îl au modificările în stilul de viață.

„Insuficiența cardiacă este un sindrom cauzat de afectarea funcției sau structurii inimii. Ea se manifestă prin incapacitatea cordului de a pompa sânge necesar acoperirii nevoilor metabolice ale organismului“, explică Dorina Orzar, medic primar cardiologie. „Pentru că inima nu mai funcționează cum trebuie, organismal reține apă și sare, iar cordul se mărește în dimensiunie. De asemenea, există riscul să apară tahicardia (accelerarea frecvenței bătăilor inimii cu peste 90 de pulsații pe minut).

Semnele și simptomele bolii

„Simptomul cel mai frecvent al insuficienței cardiace este dispneea (senzația de respirație dificilă) la eforturi ușoare sau în repaus, uneori cu necesitatea de a dormi în poziția șezând“, explică medicul.

Printre simptomele specifice bolii se numără: oboseala la mers, creșterea în greutate din cauza acumulării de lichide în corp, umflarea picioarelor, tusea seacă, palpitații, dureri toracice, scăderea apetitului, urinări frecvente.

„Semnele insuficienței cardiace pot fi iniațial decelate la examenul clinic (auscultație pulmonară, palparea ficatului, evidențierea edemelor la nivelul membrelor inferioare), ulterior confirmate atât prin date biologice (dozarea markerilor serici sugestivi de insuficiență cardiac-BNP, NT-proBNP), cât și prin investigații imagistice (radiografia cardiopulmonară, ecografia cardiac, RMN cardiac)“, spune dr. Dorina Orzar.

Cauze

„Cea mai frecventă afecțiuni implicate în etiologia insuficienței cardiace este boala cardiac ischemică (infarctul miocardic, cardiomiopatia ischemică)“, precizează medical cardiolog.

Pot duce la dezvoltarea insuficienței cardiace și boli precum diabetul zaharat, bolile tiroidiene, miocardita (inflamația mușchiului inimii) și tensiunea arterial mare, care nu este ținută sub control.

Și vârsta înaintată este un alt factor care favorizează instalarea bolii. „Asta pentru că pe măsură ce îmbătrânim, mușchiul cardiac își pierde din flexibilitate, nemaiputând pompa suficient sânge“, explică medicul.

Se poate ajunge la AVC

Fără o diagnostic precoce și un tratament correct urmat, insuficiența cardiac favorizează apariția aritmiei, a infarctului miocardic, a cheagurilor de sânge la nivelul vaselor piciorului (tromboza venoasă profundă) sau la nivel pulmonar, anemiei și chiar a accidentului vascular cerebral. În funcție de cauzele și severitatea simptomelor, medicul cardiolog stabilește schema de tratament, pentru a ține boala sub control.

Ce schimbări trebuie făcute

Cum nu există un tratament care să vindece boala, anumite schimbări în stilul de viață sunt necesare. Renunță la fumat, încearcă să slăbești dacă ai peste greutatea normal, respect orarul meselor, consumă cât mai multe fructe și legume, înlocuiește carnea grasă cu cea de pește și grăsimile animale cu cele vegetale bune. Evită să mănânci sărat, pentru că sarea reține apă în țesuturi și agravează simptomele bolii, prăjelile și bea suficiente lichide.

Care sunt simptomele cataractei și cum se tratează boala

Cataracta este o boală des întâlnită, mai ales la vârstnici, care se instalează „pe mutește“ și afectează vederea din cauza opacifierii progresive a cristalinului.

Deși seniorii sunt cei mai afectați, această boală, în ultima vrem, nu-i ocolește nici pe cei de 40-45 de ani. În plus, există și cataractă juvenilă, care îi afectează pe copii.

Primele simptome

Primul simptom, dar care este deseori neglijat, este slăbirea vederii. Când aceasta apare, pacienții dau vina pe oboseală sau pe vârstă și evită controlul medical. În timp, vederea începe să se încețoșeze și apare miopia – pacientul nu mai vede la distanță, dar începe să vadă bine de aproape. Din păcate, cataracta nu poate fi prevenită și, odată instalată, ea continuă să evolueze. Important este controlul medical pentru a primi diagnosticul în fază incipientă, astfel încât să poată fi tratată eficient. Diagnosticarea se face simplu, printr-un control de rutină la medicul oftalmolog.

Factori favorizanți

Nu putem vorbi despre cauzele bolii, propriu-zis, dar există factori care determină apariția bolii:

vârsta înaintată
factorii genetici (unele persoane moștenesc o predispozițe spre această boală)
expunerea excesivă la razele UV provenite din lumină naturală sau artificială (cum e cea din saloanele pentru bronzat)
diabetul zaharat, în special cel în care apar valori mari ale glicemiei
alte boli oculare, precum glaucomul, uveita, dezlipirea de retină sau tumorile oculare
tratamentul prelungit cu cortizoni (medicamente antiinflamatoare puternice)
intervențiile chirurgicale la nivel ocular
leziunile oculare, cauză întâlnită frecvent în cazul copiilor

Operația este singurul tratament

Din păcate, în cazul cataractei, nu există leacuri medicamentoase ori naturiste – așadar, intervenția chirurgicală este inevitabilă. Operația de tratare a cataractei presupune tehnici moderne, cu riscuri mici de infecții postoperatorii.

Prin intervenția chirurgicală, se urmăresc topirea și aspirația cristalinului (lentila ochiului), care și-a pierdut, din cauza bolii, transparența și înlocuirea lui cu un cristalin artificial.

Metoda clasică de operare presupune folosirea ultrasunetelor pentru îndepărtarea cristalinului afectat, însă, prin metodele moderne, inciziile sunt tot mai mici, iar riscurile aproape inexistente. Operația nu înseamnă că-ți face o vedere de vultur, dar diopriile cu care ai rămas vor fi mult mai ușor de controlat și de reglat.

Operația de cataractă durează aproximativ 10 minute și se face prin anestezie locală cu picături. Manevra de eliminarea a cristalinului opac și de implantare a celui bun se face prin microincizii care nu sângerează și nu necesită sutură.

Ce trebuie făcut înainte de operație

Orice pacient care suferă de cataractă este operabil, indiferent de vârstă, iar singurele elemente de care trebuie ținut seama sunt bolile asociate și etapele de parcurs înainte de intervenția chirurgicală:

un control oftalmologic complet, în care să fie făcute toate măsutorile necesare transplantului de cristalin
efectuarea analizelor de sânge și stabilizarea bolilor cronice de care suferă pacientul
tratarea eventualelor infecții oculare (conjunctivite, urcior) sau a infecțiilor din vecinătatea ochilor (sinuzite, amigdalite acute, abcese dentare etc.)